Tu urci, cu
sfială, treaptă cu treaptă,
Strivind,
indecis, īntre gene-o secundă,
Şlefuind
parapeţii cu coapsa ta caldă.
De sus, prin
creneluri, se vede departe,
Pe-albastru
scriu munţii contur zigurat,
Pictează, cu
alb, o studentă la arte,
Zăpadă pe
creste şi sānu-ţi bronzat.
E-un clopot
acolo, ce sfertul īl bate,
Spre cer,
speriat, se-nalţă-un lăstun,
Prin zidul
bătrān, ca un murmur răzbate
Şi ziua se
sparge-ntr-un vuiet de tun.
Din marmură-s
turnul, şi glezna, genunchiul,
Mistralul,
prin păr, hăituieşte-un mister,
Studenta,
vrăjită, greşeşte-un pic unghiul,