scut pe 28 aprilie 1961 la Bucureşti. Absolvent al Academiei de Studii Economice. În viaţa de zi cu zi, economist la o firmă de avocatură. Are o fetiţă reuşită, Diana, de care e foarte mândru. A publicat în revista Europeea proza scurtă "Sache şi Meduza" şi în revista Banatul proza "Petale".

"În timpul liber citesc şi uneori scriu.   Îmi plac lucrurile simple şi cel  mai  mult  îmi place să urmăresc  din  umbră  evenimentele  cotidiene,  dialogurile... Redau ce văd şi ce aud, pentru fiecare cunt rostit are un rost, un nd.  Nu-i greu, totul e să fiu atent la ce se petrece în jurul meu.  Lumea e plină de minuni".

 

               Ciorba cu potroace                                       (CONEXIUNI, nr. 25, martie 2007)  

 

Două personaje: Monica şi Rodica.

În scenă sunt plasate două scaune înfăţisând un bar.  La final, cele două fete se ridică de pe scaune şi vin spre marginea scenei ca şi cum s-ar afla în apartamentul Monicăi şi discuta cu prietenul din sală (
imaginar, pentru că el nu trebuie să vorbească).
 

- Alo, Bogdan? strigă Monica în telefonul mobil, învârtindu-se pe scaunul de la bar c-o sticlă de bere în mână. Bună, dragă. Da, sunt tot la policlinică, e coadă mare…, nu-i aer nici să respiri.  Da, iubitule, te sun cand ies din cabinet.  Acum sunt linistită, nu mai doare… Ce zici că faci? Ciorbiţă? Mmm. De-abia aştept să mănânc diseară. Bine dragă, te pup. Pa. Pa. Pa.

Luă o gură de bere şi-o abordă pe tipa ce stătea în picioare lângă bar, cu un pahar în mână.

- Bună seara, doriţi şi dumneavoastră să daţi un telefon? Vi-l pot împrumuta pe ăsta.
- Bună seara. Nu, mulţumesc, sunteţi drăguţă, am şi eu mobil. Nu mai e loc la bar şi stau aici, în picioare, răspunde ea stingheră.
- Aha. Şi ce bei acolo? Ia uite, nici gheaţă n-ai.
- Am avut, dar pe căldura asta se topeşte imediat.
- Stai că-ţi fac rost de-un taburet. Ia uite aici, ăsta-i liber, insistă Monica.
- Nu, nu-i liber.  E al unuia care s-a dus la toaletă.
- Mă laşi! Dacă a plecat, a plecat! Ce, aici e bar cu rezervare pe toată noaptea? Sau te pomeneşti că s-o crede în vreo sala de spectacole?  Şi apoi să facă bine să cedeze locul unei femei frumoase, nu?
- Mulţumesc, eşti drăguţă. Eu n-aş fi îndrăznit niciodată.
- Ştii ceva? Hai să ne socializăm. Eu sunt Monica şi beau bere.
- Bucuroasă de cunoştinţă, numele meu este Rodica.
- Stai…, stai că acum vin eu de-acasă! Nu ştiam de unde să te iau… Tu eşti, Rodicuţa? De la terminarea liceului nu te-am văzut, îţi dai seama? De-abia te-am recunoscut. Pe-atunci erai blondă, ochi albaştrii, erai înaltă… abia-ţi ajungeam la umăr. Aveai şi un tic nervos: îţi băgai degetele în gură, ştii, ca atunci când te scobeşti între lopătari.
- Lopătari??
- Dinţii ăştia din faţă.
- Aa…, dar vezi, nu cred că am fost colege. Monica, eu am terminat liceul în Sovata, şovăi Rodica.
- Sovata… Asta-i prin Ardeal pe undeva. Ciudat ce mult semeni cu fosta mea colegă de liceu.
- E întuneric aici, Monica.  Ştii, eu sunt brunetă şi nu-s deloc înaltă. Mă confunzi…
- Şi ce?  Noi să fim sănătoase!  Eu sunt la a treia bere.  Beau după program că-mi face bine la rinichi. Mai scap şi câte una în pauza de prânz, dar ssst! să n-audă patronul că se ştie cu şefu… Dar tu ce-ai acolo?
- Gin tonic. E recomandat împotriva stresului.
- Gin? Păi, ăsta-i bun numai cu gheaţă. Ospătar, nişte cuburi de gheaţă! Vinee!! strigă Monica.
- Nu te-aude, tu, cu hărmălaia asta… Aşa gălăgie e doar pe la cenacluri, când se recită poezii.
- Da, fată, dar acolo-i altceva, e din pricina culturii. Cultura surescitează publicul de la mese şi le strânge energia vitală la nivelul linguricii inferioare. E ceva de speriat ce face cultura din om!  Stai să-l mai sun o dată pe Bogdan. Ştii, e amicul meu... Alo, iubitule? Da, dragă, tot la policlinică. Ai dreptate, trebuie neapărat schimbat doctoru’ ăsta. E din cale-afară de aglomerat şi apoi îi tremură mâna ceva de speriat!  Mai am vreo zece persoane în faţă şi intru… Ce se aude aici? Păi, ce se aude? Stăm ca sardelele în conservă şi ne uităm la un televizor. O emisiune contra stresului, îi arată pe-ăia din UE cum se deconectează prin restaurante. Da’ ciorbica de potroace e gata? Nu? Încă fierbe… Bine, iubitule, te sun eu când termin.
Pa. Pa. Pa. Bun băiat Bogdan al meu. Îmi găteşte în fiecare seară şi mă aşteaptă cu flori proaspete în glastră. Îmi face şi ceai din mătase de porumb, dar îl arunc la toaletă când nu-i atent. Prefer berea!  El mă crede acum la doctor. Ce fraier, tu…
- Lasă, dragă, aşa merită. Afaceriştii lui peşte! Toţi cu chelie, costume cu burtă şi aere de magnaţi! Chelner, încă o bere şi-un gin! Vorba ta: vinee!! Na, că m-am enervat…  Iar mi se zbate ochiul drept…, semn rău!  Eşti măritată de mult cu hamsterul tău?
- Măritată? Eu??  Niciodată, dragă. Eu cu locuinţa mea, el cu a lui. Maşina mea, maşina lui. Aşa-i modern, tu!  Păi ce, să-mi aduc singură bolovanul în casă? Să nu mai scap de el? Să-mi sforăie noaptea pe divan şi eu să mă uit singură la Discovery?
- Şi cum faceti?  Pleacă în fiecare noapte aşa, teleleu, pe străzi?
- Da’, ce?  Te pomeneşti că-i e frică de-ntuneric acu’?!  Da, dragă, uite aşa facem: până ajung eu acasă, el e gata cu mâncarea, servim masa împreună, ne drăgălim şi noi o dată,  de două ori,  de…, apoi pa! acasă, la nevastă-sa. Vai tu, ce scorpie e asta! Şi bolnavă pe deasupra.
- Ei, na!
- Să mor! Hai că m-am enervat şi eu...  Ospătar, încă o bere! Vinee!!
- Vine pe dracu’.  Auzi, eu chiar nu le înţeleg pe alde-astea care se mărită de tinere, toarnă doi - trei puradei şi apoi stau toată viaţa cu ciocul deschis să-nghită măgăriile soţiorilor. Îi aşteaptă ca proastele cu masa întinsă, cu aşternutul cald şi se gudură pentru orice atentie. Ai naibii! Şi eu sunt maritată, dragă, dar la noi în casă cântă găina!
- Aşa-i bine, Rodica! Dar eu tot nu mă căpăcesc cu Bogdan al meu. Prefer libertatea, fată. Las liberul arbitru să hotărască pentru mine. Păi, nu-i corect? Când ne-apucă ne giugiulim, retezăm stresul de la rădăcină, apoi valea! s-o sforăie pe nevastă-sa. Dar în fiecare duminică luâm pauză, fiecare face ce vrea! În limita decentei, desigur!
- Monica, ce boala ziceai că are nevastă-sa?
- E cleptomană, dragă. Cică ar fi luat virusul ăsta din spital, când s-a operat de apendicită.
- Cleptomană? Şi nu se ia, fată?
- Da’ ce-s proastă să stau cu mâinile în sân?! Am făcut amândoi vaccin… Dar se curăţă repede, tu. Cleptomanii mor una-doua.
- Dragă, dar nu eşti deloc geloasă? Dacă se drăgăleşte şi cu nevastă-sa noaptea ori duminică?
- Nu poate, Rodica. Ştii, cleptomania se manifestă prin acoperirea zonelor eterogene. Alea, intime, dragă. N-ai vazut filmul ăla cu extratereştrii? Ăla cu autopsia unui OZN-ist. La fel e şi ea, dragă, fără chestiune.
- Dar ce tu, şi extratereştrii sunt cleptomani?
- Păi, nu ştiai?  Ei au adus virusul ăsta, fată. De-aia cad OZN-uri, că trăiesc puţin.
- Săraca femeie.
- Săracă pe dracu’, Rodica… Aşa scorpie n-am văzut în viaţa mea. Îi găteşte şi-l îmbuibă cu tot felul de rântaşuri de-a început să facă burtică, dragă, şi mie nu-mi plac burtoşii. I-am zis răspicat: ai grijă, dacă te îngraşi, te părăsesc! Nu fac compromisuri.
- Şi al meu a facut burtă, dar nu mare. Andrei îl cheamă pe soţul meu şi-i contabil. La el, alta-i hiba: când îl cauţi închide luna cu şefa lui. Şi asta o scorpie… Îl ţine, tu, până noaptea târziu şi când ajunge acasă e mumie. Se dezbracă şi ţoc-poc! adoarme.
- Adoarme?? Vezi dragă să nu te înşele! Te pomene
şti că de-asta vine vlăguit de la ‘serviciu’…
- No! Am eu metodele mele să-l verific. Ştiu tot ce face, Monica.
- Pe bune? E adevărat, dragă, ce-am auzit? Contabilii sunt cei mai virili bărbaţi de pe planetă, aşa-i?
- Virili pe dracu’! Andrei se culcă în fiecare noapte la unsprezece fix, după serialul ‘La bloc’… Doar duminică ne giugiulim şi noi.
- Sincer, îmi pare rău pentru tine. Da’ tu, când l-ai ales pe Andrei ăsta, n-ai citit prototipul amantului ideal? Stai să-ţi spun: brunet, început de chelie, mustaţă, burtică decentă şi pantofi bine lustruiţi. Genul ăsta de bărbat te duce direct în Nirvana!
- Şi soţul meu arată la fel…
- Fugi de-aici! Ce norocoase suntem!
- Doar că Andrei al meu adoarme pe la jumătatea drumului spre Nirvana. A, ba mint! În concediu ajungem şi noi pe undeva pe-acolo.
- Degeaba, îţi zic eu: e prea rar numai duminică… A! Stai aşa! De vină-i contabilitatea, dragă. Păi, nu stau contabilii toată ziua pe scaune şi buchisesc cifre până li se apleacă? Spune-i, fată, să-şi schimbe meseria: să se facă poliţist la circulaţie. Au ăştia o condiţie fizică ceva de speriat.  Şi ce buze… Ce plămâni! Păi, îţi dai seama: să fluiere opt ore pe zi!
- Să ştii că ai dreptate. Chiar mâine-i zic: dacă mă iubeşti cu-adevărat fă-te poliţist. Şi de crâcneşte ceva, adio şi n-am silabe!  Divorţez! Ia uite, ce coincidenţă, tu! Tocmai sună Andrei. Da, iubire. Uite beau o cafea cu o colegă. Tu ce faci? Închizi luna iunie? Bilanţul… Am înţeles, iubire. Cum zici tu, dragă. Pa, dragoste. Te iubesc. şopteşte Rodica privind apatic în sus.
- Ce-a zis? Iar închide luna?
- A, da, şi-are şedinţă peste jumătate de oră. Cică rămâne să doarmă la ea…
- La care ea?
- La birou, dragă…
- A, mai bine aşa, tu! Lasă-l să înţepenească acolo, pe mese. Să sforăie şi-n deplasare…
- Auzi Monica? Ce-ar fi s-o facem lată în noaptea asta! Să petrecem până dimineaţă, iar când ne plictisim într-un loc, schimbăm barul. Ospătar, încă un rând aici! Vinee!!
- Bună idee! Stai să-l sun şi eu pe Bogdan să-i spun să se care dracu’ la nevastă-sa. Vezi dragă, ăsta-i avantajul libertaţii! Când n-am chef de el îi zic bancul cu guma şi-o şterge cu potroace cu tot! Stai să vezi… Alo, iubitule. Mai am doi în faţă şi gata, intru. Tu ce faci, dragoste? Ciorbiţă? A, tocmai închideai focurile. A ieşit bună? Mmm… Auzi dragă, m-am gândit eu bine: ce-ar fi să mergi astă-seară mai devreme acasă, la biata nevastă-ta. Poate se simte rău… Cum? Ai şi vorbit cu ea? Ce-ai zis? Ai minţit-o că ai şedinţă şi nu ajungi în noaptea asta acasă? Ia stai…, ia stai tu puţin, Bogdănele… Stai că tocmai mi-a venit rândul. Hai pa! pa!… pa! Auzi, fată?
- Ce-i, fată?
- Cum ai spus că arată Andrei al tău?
- Brunet, mustăcios, înalt, puţină burtă, început de chelie... De ce, Monica?
- Dacă mai spui că are şi-o aluniţă pe spate înnebunesc!
- Sigur ca are aluniţe, de la soare. Dar ce-i?
- Tâmpito! Tu nu vezi că împărţim acelaşi bărbat?
- Cum adică… Andrei al meu? Mă înşeală?
- Ne înşeală, dragă! Aşadar tu esti scorpia aia cleptomană!
- Păi atunci înseamnă că şi tu eşti scorpia aialaltă de şefă, aia cu care închide în fiecare noapte luna!
- Uşurel, dragă. Uşurel. Rodica, gândeşte-te un pic: ce rost are, fată, să ne certăm? Ne-a păcălit pe-amândouă, ce ne mai ascundem după deget… Fii atentă, am o idee grozavă: ne răzbunăm!
- Aşa facem! Ne vom răzbuna!
- Uite cum procedăm: mergem acasă şi te ascund în debara. Eu îl atrag în dormitor şi-l încing bine. Când să dea pe-afară, îl rog să-mi aducă o farfurie cu ciorbă de potroace şi, până vine el, schimbăm locurile, intri tu în aşternut…
- Fată, mie nu-mi plac potroacele.
- Dă-le dracu’ de potroace! Doar nu credeai că ne-aşezăm la masă. I le aruncăm în faţă, tu, şi-l opărim! Şi aşa găteşte ca o cizmă. O să înnebunească, ticălosu’! Hai repede cu mine.

. . .

- Bună seara, iubitule.  Ce face hărnicuţul meu? Ai obosit… Te-a epuizat ciorba de potroace, nu? Aşa?  Sau concubinajul ăsta, mincinosule! Să mă înşeli cu una ca… asta? C-o cleptomană care bea gin tonic în fiecare noapte. Şi apoi, află de la mine: n-are nici pe dracu’, fraiere, nu-i bolnavă! Auzi la el, infestată cu microb de OZN-ist! Ca să fac eu vaccin anticleptic…
- Monica, nu ziceai că mă ascunzi în…
- Schimbare de plan! Lasă-mă să-mi vărs oful, să mă descarc. Aşa care-va-să-zică, să-mi faci mie una ca asta? Mie? Care schimbă aşternuturile în fiecare săptămână… Care-ţi îngurgitează mâncărurile astea păcătoase? Mie, care te-am băgat la întreţinere? Tu ştii mă’ câtă apă consumi la duş? Ştii cum se învârte contorul? Şi cine plăteşte apa asta, drăgălaşule? Proasta plăteşte, desigur.
- Monica, să ştii că…
- Taci fată! Mă tromboneşti că nevastă-ta-i cleptomană şi are chestiunea astupată. Ştii ce-am aflat astă seară, scumpule? Că duminica va jucaţi toată ziua!  Adevărate turniruri prin dormitor, da? Şi apoi, pentru cultura ta generală, află că are pe unde face…, că s-a dus de trei ori la toaletă de când stăm la bar. În concluzie, fă bine şi împachetează-ţi lucrurile! Şi să te ajute şi ‘mneaiei, cleptomana…
- Monica, nu e…
- Nu, dragă. Nu mai vreau să aud nimic! Ai strâns tot? Acum ia şi potroacele din bucătărie, dar fără oală, că-i de la mămica. În buzunare vi le bagaţi. Da, da!  Cum ai auzit! Bagă Rodica, bagă potroace în poşetă, să ai diseară la serial.  Şi ia-l şi pe dânsul. Aşa, şi de mâine n-o să mai închidă luna în fiecare noapte, o să vezi!
- Monica, e drept că…
- Păi, da, Rodica. Cum să nu fie drept?!  E drept să-mi sară muştarul. Hai, valea!
- Monica, stai oleacă. E drept că seamănă cu Andrei al meu, dar nu-i el, fată! E altcineva!

 

                Şosete cu inimioare                                       (CONEXIUNI, nr. 22-23, dec.2006 - ian. 2007)

 

Trei personaje:

Frusina, Jenica şi Zinica.

 

Acţiunea se petrece în apartamentul locuit de Frusina şi Jenica.

 

- Femeie, unde-mi sunt şosetele cu inimioare? întrebă Frusina cu ţâfnă în glas.

- De unde să ştiu eu, dragă? răspunse Jenica ridicând războinic mâinile în şolduri.  La câtă dezordine-i în casă nu mă mir că nu-ţi mai găseşti nimica.

- Ce vorbeşti, Jenica?! Chiar săptămâna trecută am dereticat prin sertare, în ziua dinaintea participării la mitingul gay-lor.

- Te-ai americanizat, Frusina! De câte ori să-ţi repet: n-a fost doar mitingul ‘lor’, ci al ‘nostru’, al tuturor.

- Bine, femeie! Mitingul nostru, al tuturor, acceptă Frusina.

- Frusina, şi dacă mă mai iei cu ‘femeie’ arunc papucii după tine, auzi tu?! Ia găseşte-ţi singură ciorapii, că-s pe-acolo, prin şifonier, unde le arunci tu pe toate.

- Jenica, draga mea jumătate. Cum să-ţi explic să înţelegi, am căutat de mi-au sărit ochii: nu-s. Nu sunt şi basta!

- Frusina, văd eu bine că nu mai ţii la mine. Mă repezi întruna, mă chemi în bucătărie doar să-ţi tai pâinea-n felii, mă trimiţi la piaţă… Cauţi gâlceavă din orice, ce mai tura-vura! Uite, după ce-ţi calc fustele anume le şifonezi, ca să ţipi la mine, iar dimineaţa abia de mă săruţi la plecare. Dragă, dacă nu-ţi mai place căsnicia   noastră, spune-mi şi-mi găsesc, una-doua, pe altcineva. Şi cu siguranţă mai bună ca tine.

- Nu mai spune! Cine te mai ia acu’, femeie?! Că s-a dus dracu’ tot farmecul tău… Te-ai făcut o ciocănitoare cu penele rare şi plină de ifose pe deasupra. Aşa că ia! ciocu’ mic, scumpete. Şi uite cum facem: eu mă retrag în birou să frunzăresc oleacă presa, iar tu fă bine de găseşte repede şosetele cu inimioare. Ştii bine, îmi poartă noroc când le port, iar noaptea asta vreau să-i bat la remi pe mujicii ăia de Ioneşti. Sau te pomeneşti c-oi vrea să mă fac de râs? Să avem renume prost în Vatra Luminoasă… Hai, iute! Strigă-mă când le dibui, mai spune Frusina şi ieşi din dormitor.

- Ei, lasă! bombăne înciudată Jenica răscolind de zor prin sertare. Auzi la ea, mi s-a dus farmecul! Bivoliţa! Neapărat trebuie să mă răzbun, s-o fac geloasă! În genunchi să se târască mizerabila, să-şi ceară iertare, să se milogească în faţa mea şi… să se ducă la piaţă! Ce să spun, bine că se crede ea miss Bucureşti! Dar asta ce-i? O scrisoare: destinatar Jeni Bărbulescu… Măi să fie! E pentru mine. I-o fi scăpat Frusinei dintre ziare. De la cine o fi…


‘Dragă doamnă Jenica,

Cu respect vă cer scuze pentru interpelare, dar o descoperire extraordinară mă determină să vă contactez în felul acesta. La noapte, după plecarea doamnei Frusina, aprindeţi vă rog de trei ori lumina în dormitor, iar eu mă voi prezenta numaidecât la dvs.

Cu stimă,

Zinica’

- Dar asta-i vecina de vis-ŕ-vis, aia, de-o înşeală bărbatu’ cu tot cartierul. Cică-i pictor şi are nevoie mereu de modele noi, variate. Proasta naibii! Cum or putea femeile astea, de-şi zic ‘normale’, să se lase înşelate, înjosite de nişte… bărbaţi. Uite la Frusinica mea. E ea aşa şi pe dincolo, dar de înşelat, niciodată! Bine, ne mai certăm şi noi ca muierile, doar de! suntem balcanice, dar de iubit - ne iubim neţărmurit. Tii! Ce idee mi-a venit… Ia să profit eu de toanta asta şi s-o fac geloasă pe Frusina. Ha! Să vezi ce criză va face!

- Jenica? strigă nervoasă Frusina. Ai găsit şosetele cu inimioare, că uite, ceasu-i deja zece…
- Nici nu le-am căutat, dragă! Şi ştii ceva? Uite, aşa cum sunt eu, cu farmecul expirat, îţi pot dovedi oricând ce repede îmi găsesc pe altcineva. O femeie care să mă aprecieze pentru ceea ce sunt şi ce fac, cineva bun la suflet.

- Nu mă înnebuni, Jenica!

- Nu mă crezi, nu? Ei, bine, priveşte: aprind şi sting de trei ori lumina în dormitor şi imediat va apărea noua mea prietenă.

- Hai s-o văd şi pe-asta! Ce-ţi mai bubuie mintea, femeie…, bufni Frusina şi se aşeză comodă în fotoliu din faţa televizorului.

- Numaidecât, Frusina. Stai că vezi tu…, vroiai dovada că sunt curtată, aşa-i? îşi încrucişă mâinile Jeni şi se aşeză ţeapănă pe marginea patului. Aha! Ai auzit? Soneria! Mergi, dragă. Mergi să-i deschizi uşa amantei, spuse ea, ridicând provocator umărul stâng.

- Cine eşti şi ce pofteşti la ora asta? se auzi furioasă Frusina şi imediat reapăru în dormitor trăgând după ea o tânără emoţionată.

- Ştiţi, nu mă aşteptam să…

- La ce nu te aşteptai, mă’!? Să mă găseşti acasă, aşa-i? Veneai la…, dar stai! Nu eşti tu vecina de vis-ŕ-vis? Încornorata lui Tar-tache? Zinica, parcă aşa iţi zice.

- Da, eu sunt. Dar nu vă permit să-mi vorbiţi astfel…

- Ba află că-n casa mea îmi permit orice. Dar tu ce vrei de fapt? Să-mi seduci iubita? Parcă nu-ţi plăceau cei pe… invers? Ori din cauza soţiorului te-ai hotărât să…

- Doamnă Frusina, dacă-mi daţi voie, vă zic…

- Ce să-mi zici, încornorato? Ce pofteşti de la Jenica mea?

- Destul! Jenica mata’ poate confirma…, începu Zinica.

- Aşa deci, să-mi confirme! Voi chiar sunteţi amante… Ia uite, mă înşeală muta!

- Să vă confirme că e prima oară când ne întâlnim. I-am scris câteva rânduri…

- Ia auzi! Vă aranjaţi întâlnirile prin scrisori, care va să zică! strigă din ce în ce mai furioasă Frusina.

- Am rugat-o să mă anunţe prin semnale luminoase când plecaţi…, încercă Zinica o justificare.
- Semnale luminoase…, o conspiraţie întreagă! spuse Frusina şi-şi puse mâinile în şold.

- Ai văzut, dragă, interveni Jenica, hai mai zi şi acum că n-am farmec…

- Taci, făi femeie! Taci că nu ştiu ce-ţi fac! Ori ţi s-o fi făcut de-o strungăreaţă nouă? se burzului Frusina.

- Doamnă Frusinica, îmi permiteţi să mă adresez doamnei Jeni? Deja am devenit ridicole cu cearta asta inutilă, se lamentă Zinica.

- Dar, vă rog, nu vă sfiiţi. Vorbiţi, dragă, vorbiţi... Daţi-i drumul, se retrase Frusina bombănind.

- Doamnă Jenica, vreau să vă întreb dacă… hm! soţul dvs, adică doamna Frusina aici de faţă, poartă cumva şosete cu inimioare?

- Nu port! interveni vioaie Fru-sina.

- Cum să nu poarte? Cum nu porţi, dragă? Până acu’ m-ai omorât că nu-ţi găseşti şosetele norocoase… Dar de ce întrebi? se miră Jenica.

- Pentru că am găsit şosetele astea cu inimioare chiar în dormitorul nostru conjugal...   

 

                Pantofi de lac                                               (CONEXIUNI Nr. 2, aprilie 2005)

Personaje: Corina şi Costel.
Acţiunea se petrece în sufragerie şi apoi în dormitor. E seară.

 - Costel, ieşim şi noi la o plimbare în parc?

- Cum să nu, Corina. Ia uite ce frumos e afară.

- E senin şi soarele apune pitoresc. Splendid.

- Corina, ştii, doar aparent e frumos şi aparenţele înşeală întotdeauna. Neapărat să-ţi iei pantofii de lac. Vine ploaie mare!

- Dar nu-s nori nicăieri, ce-ţi veni?

- Corina, atunci când mă doare genunchiul ăsta, sigur plouă.

- Dragă, n-are cum! Afară e superb.

- Măi, fată! Vezi tu norii ăia? Uită-te în zare. Îi vezi, da? În jumătate de oră începe uraganul.

- Lasă-mă cu prostiile tale! M-am săturat! Auzi la el, uragan…

- Ia stai puţin, Corina. De cine te-ai săturat?

- De viaţa asta. Şi apoi, eşti un măgar! Gata, plec la ai mei şi de data asta nici că mai vin înapoi.

- Da, da. Du-te pe capul lui mă-ta! Vai de norocul ei cu aşa fată. Şi pentru informarea ta, chiar azi mă voi muta înapoi la cămin. Să fie clar!

- Foarte bine! Vindem apartamentul şi împărţim banii. Costele, nu care cumva să te aud scâncind pe la uşa lui mami că nu mai înduioşezi pe nimeni.
- Adio!

- Şi-un praz, măgarule! Gata, Costele. De-acum orice discuţie este inutilă. Mă duc în dormitor să-mi strâng lucrurile.

- Grăbeşte-te că vreau să-mi fac şi eu bagajul. Aştept pe balcon…

- Să nu te plouă, Costele!

- Iar începi?

- Nu, dragă, nici o grijă. Nu mai încep nimic. Gata, am tăcut definitiv în ceea ce te priveşte.


După câteva minute, Costel merge în dormitor după Corina.

- Draga mea! Ce faci aici…, a trecut aproape o oră.

- Iubitule! Când am intrat în dormitor ţi-am simţit parfumul în perne, pe cearşafuri..., uite şi pijamaua ta. Iartă-mă, am întârziat…

- Nu-i nimic, Corina. De fapt eu am fost nărodul. Adevărul e ca nu pot trăi fără tine. Te iubesc, draga mea Corina.

- Şi eu te iubesc, Costele. Viaţa fără tine nu are sens. Aş pluti în derivă.

- Şi apoi discuţia aia cu pantofii de lac şi cu ploaia. Tu aveai dreptate, Corina. Afară n-are cum să plouă.

- Eşti drăguţ. Dar deocamdată nu plouă, iubitule. Nu-i timpul trecut, uite ce nori s-au adunat. Trebuia de la bun început să te ascult şi să-mi iau pantofii de lac.

- Nu, draga mea. Genunchiul ăsta mă doare pentru că m-am lovit azi dimineaţă în colţul patului.

- Costele, spui asta ca să-mi faci mie plăcere. Din clipă în clipă începe uraganul. Uite ce vânt s-a stârnit.

- N-o să plouă, iubito. Nici nori nu sunt, unde-i vezi tu? De două săptămâni e secetă. Vorbeşti prostii.

- Te rog nu mă contrazice! Afară o să plouă cu bulbuci! Va fi furtună mare, vijelie!

- Ba n-o să plouă!

- Eşti măgar, Costele!

- Iar tu o încăpăţânată, Corina.

- Da, e clar! M-am săturat. Nu vreau să continui viaţa alături de tine! E un calvar.

- Nici eu nu mai vreau să fiu maltratat de încăpăţânarea ta!

- Chiar acum plec la ai mei!

- Ia-ţi şi pantofii de lac. Să nu care cumva să te plouă!

- Pantofi de lac zici? Ăştia de-aici? Na! Prinde-i!

Corina aruncă în Costel pantofii de lac.

 

                             GETA                                                            (CONEXIUNI Nr. 2, aprilie 2005)

 

Seara ajung în Govora. Opresc la primul hotel din or şi întreb de camere. Toate-s ocupate. Merg la următorul, dar aici nu întreb nimic. Prea e coşcovită clădirea. Peste tot văd reclamele a două vile-pensiuni, dar nicăieri vreo îndru- mare, vreo geată, ceva care să le indice locaţia. Opresc maşina în faţa par- cului şi, prin fereastra deschisă, întreb pe cineva unde-s vilele. Se uită la mine doar o secundă, apoi îşi întoarce indiferent privirea.

- Domnule, nu vă supăraţi, unde e vila Florilor? insist eu.

- Domnu', dacă vreţi vorbim, coborâţi din maşină.

Ia  uite!  Pe  ăsta  cu  siguranţă  l-a  învăţat  maică-sa    nu  arate  cu  degetul. Opresc motorul, cobor şi repet întrebarea.

- Păi, dacă vreţi, vă conduc eu acolo, devine tipul amabil.

Se instalează comod în dacie şi mă îndrumă spre vila Florilor. După nici trei minute  opresc  în  faţa  unei  case  din  lemn,  cu  două etaje.  Tipul  deschide fereastra maşinii şi mă trimite respectuos întreb de cazare. Spre surprinde- rea mea găsesc o cameră extraordina la ultimul nivel. întorc la maşină şi-i zic amabilului că m-am hotărât să mân aici.

- Şi pe mine nu mă duceţi înapoi? se miră tipul.

- A, cum să nu.

- Aşa, luaţi-o pe ac