![]() |
|
|
|
|
Născut
pe
28
aprilie
1961
la
Bucureşti.
Absolvent
al
Academiei
de
Studii
Economice.
În
viaţa
de
zi
cu
zi,
economist
la
o
firmă
de
avocatură.
Are
o
fetiţă
reuşită,
Diana,
de
care
e
foarte
mândru.
A
publicat
în
revista
Europeea
proza
scurtă
"Sache
şi
Meduza"
şi
în
revista
Banatul
proza
"Petale". "În timpul liber citesc şi uneori scriu. Îmi plac lucrurile simple şi cel mai mult îmi place să urmăresc din umbră evenimentele cotidiene, dialogurile... Redau ce văd şi ce aud, pentru că fiecare cuvânt rostit are un rost, un gând. Nu-i greu, totul e să fiu atent la ce se petrece în jurul meu. Lumea e plină de minuni". |
|
Ciorba cu potroace (CONEXIUNI, nr. 25, martie 2007)
|
Două personaje: Monica
şi Rodica. - Alo, Bogdan?
strigă Monica în telefonul mobil, învârtindu-se pe scaunul de la bar c-o
sticlă de bere în mână. Bună, dragă. Da, sunt tot la policlinică, e
coadă mare…, nu-i aer nici să respiri. Da, iubitule, te sun cand ies din
cabinet. Acum sunt linistită, nu mai doare… Ce zici că faci? Ciorbiţă?
Mmm. De-abia aştept să mănânc diseară. Bine dragă, te pup.
Pa. Pa. Pa.
|
Şosete cu inimioare (CONEXIUNI, nr. 22-23, dec.2006 - ian. 2007)
Trei personaje:
Frusina, Jenica şi Zinica.
Acţiunea se petrece în apartamentul locuit de Frusina şi Jenica.
- Femeie, unde-mi sunt şosetele cu inimioare? întrebă Frusina cu ţâfnă în glas.
- De unde să ştiu eu, dragă? răspunse Jenica ridicând războinic mâinile în şolduri. La câtă dezordine-i în casă nu mă mir că nu-ţi mai găseşti nimica.
- Ce vorbeşti, Jenica?! Chiar săptămâna trecută am dereticat prin sertare, în ziua dinaintea participării la mitingul gay-lor.
- Te-ai americanizat, Frusina! De câte ori să-ţi repet: n-a fost doar mitingul ‘lor’, ci al ‘nostru’, al tuturor.
- Bine, femeie! Mitingul nostru, al tuturor, acceptă Frusina.
- Frusina, şi dacă mă mai iei cu ‘femeie’ arunc papucii după tine, auzi tu?! Ia găseşte-ţi singură ciorapii, că-s pe-acolo, prin şifonier, unde le arunci tu pe toate.
- Jenica, draga mea jumătate. Cum să-ţi explic să înţelegi, am căutat de mi-au sărit ochii: nu-s. Nu sunt şi basta!
- Frusina, văd eu bine că nu mai ţii la mine. Mă repezi întruna, mă chemi în bucătărie doar să-ţi tai pâinea-n felii, mă trimiţi la piaţă… Cauţi gâlceavă din orice, ce mai tura-vura! Uite, după ce-ţi calc fustele anume le şifonezi, ca să ţipi la mine, iar dimineaţa abia de mă săruţi la plecare. Dragă, dacă nu-ţi mai place căsnicia noastră, spune-mi şi-mi găsesc, una-doua, pe altcineva. Şi cu siguranţă mai bună ca tine.
- Nu mai spune! Cine te mai ia acu’, femeie?! Că s-a dus dracu’ tot farmecul tău… Te-ai făcut o ciocănitoare cu penele rare şi plină de ifose pe deasupra. Aşa că ia! ciocu’ mic, scumpete. Şi uite cum facem: eu mă retrag în birou să frunzăresc oleacă presa, iar tu fă bine de găseşte repede şosetele cu inimioare. Ştii bine, îmi poartă noroc când le port, iar noaptea asta vreau să-i bat la remi pe mujicii ăia de Ioneşti. Sau te pomeneşti c-oi vrea să mă fac de râs? Să avem renume prost în Vatra Luminoasă… Hai, iute! Strigă-mă când le dibui, mai spune Frusina şi ieşi din dormitor.
- Ei, lasă! bombăne înciudată Jenica răscolind de zor prin sertare. Auzi la ea, mi s-a dus farmecul! Bivoliţa! Neapărat trebuie să mă răzbun, s-o fac geloasă! În genunchi să se târască mizerabila, să-şi ceară iertare, să se milogească în faţa mea şi… să se ducă la piaţă! Ce să spun, bine că se crede ea miss Bucureşti! Dar asta ce-i? O scrisoare: destinatar Jeni Bărbulescu… Măi să fie! E pentru mine. I-o fi scăpat Frusinei dintre ziare. De la cine o fi…
‘Dragă doamnă Jenica,
Cu respect vă cer scuze pentru interpelare, dar o descoperire extraordinară mă determină să vă contactez în felul acesta. La noapte, după plecarea doamnei Frusina, aprindeţi vă rog de trei ori lumina în dormitor, iar eu mă voi prezenta numaidecât la dvs.
Cu stimă,
Zinica’
- Dar asta-i vecina de vis-ŕ-vis, aia, de-o înşeală bărbatu’ cu tot cartierul.
Cică-i pictor şi are nevoie mereu de modele noi, variate. Proasta naibii! Cum or
putea femeile astea, de-şi zic ‘normale’, să se lase înşelate, înjosite de nişte…
bărbaţi. Uite la Frusinica mea. E ea aşa şi pe dincolo, dar de înşelat,
niciodată! Bine, ne mai certăm şi noi ca muierile, doar de! suntem balcanice,
dar de iubit - ne iubim neţărmurit. Tii! Ce idee mi-a venit… Ia să profit eu de
toanta asta şi s-o fac geloasă pe Frusina. Ha! Să vezi ce criză va face!
- Jenica? strigă nervoasă Frusina. Ai găsit şosetele cu inimioare,
că uite, ceasu-i deja zece…
- Nici nu le-am căutat, dragă! Şi ştii ceva? Uite, aşa cum sunt eu, cu farmecul
expirat, îţi pot dovedi oricând ce repede îmi găsesc pe altcineva. O femeie care
să mă aprecieze pentru ceea ce sunt şi ce fac, cineva bun la suflet.
- Nu mă înnebuni, Jenica!
- Nu mă crezi, nu? Ei, bine, priveşte: aprind şi sting de trei ori lumina în dormitor şi imediat va apărea noua mea prietenă.
- Hai s-o văd şi pe-asta! Ce-ţi mai bubuie mintea, femeie…, bufni Frusina şi se aşeză comodă în fotoliu din faţa televizorului.
- Numaidecât, Frusina. Stai că vezi tu…, vroiai dovada că sunt curtată, aşa-i? îşi încrucişă mâinile Jeni şi se aşeză ţeapănă pe marginea patului. Aha! Ai auzit? Soneria! Mergi, dragă. Mergi să-i deschizi uşa amantei, spuse ea, ridicând provocator umărul stâng.
- Cine eşti şi ce pofteşti la ora asta? se auzi furioasă Frusina şi imediat reapăru în dormitor trăgând după ea o tânără emoţionată.
- Ştiţi, nu mă aşteptam să…
- La ce nu te aşteptai, mă’!? Să mă găseşti acasă, aşa-i? Veneai la…, dar stai! Nu eşti tu vecina de vis-ŕ-vis? Încornorata lui Tar-tache? Zinica, parcă aşa iţi zice.
- Da, eu sunt. Dar nu vă permit să-mi vorbiţi astfel…
- Ba află că-n casa mea îmi permit orice. Dar tu ce vrei de fapt? Să-mi seduci iubita? Parcă nu-ţi plăceau cei pe… invers? Ori din cauza soţiorului te-ai hotărât să…
- Doamnă Frusina, dacă-mi daţi voie, vă zic…
- Ce să-mi zici, încornorato? Ce pofteşti de la Jenica mea?
- Destul! Jenica mata’ poate confirma…, începu Zinica.
- Aşa deci, să-mi confirme! Voi chiar sunteţi amante… Ia uite, mă înşeală muta!
- Să vă confirme că e prima oară când ne întâlnim. I-am scris câteva rânduri…
- Ia auzi! Vă aranjaţi întâlnirile prin scrisori, care va să zică! strigă din ce în ce mai furioasă Frusina.
- Am rugat-o să mă anunţe prin semnale luminoase când plecaţi…,
încercă Zinica o justificare.
- Semnale luminoase…, o conspiraţie întreagă! spuse Frusina şi-şi puse mâinile
în şold.
- Ai văzut, dragă, interveni Jenica, hai mai zi şi acum că n-am farmec…
- Taci, făi femeie! Taci că nu ştiu ce-ţi fac! Ori ţi s-o fi făcut de-o strungăreaţă nouă? se burzului Frusina.
- Doamnă Frusinica, îmi permiteţi să mă adresez doamnei Jeni? Deja am devenit ridicole cu cearta asta inutilă, se lamentă Zinica.
- Dar, vă rog, nu vă sfiiţi. Vorbiţi, dragă, vorbiţi... Daţi-i drumul, se retrase Frusina bombănind.
- Doamnă Jenica, vreau să vă întreb dacă… hm! soţul dvs, adică doamna Frusina aici de faţă, poartă cumva şosete cu inimioare?
- Nu port! interveni vioaie Fru-sina.
- Cum să nu poarte? Cum nu porţi, dragă? Până acu’ m-ai omorât că nu-ţi găseşti şosetele norocoase… Dar de ce întrebi? se miră Jenica.
- Pentru că am găsit şosetele astea cu inimioare chiar în dormitorul nostru conjugal...
Pantofi de lac (CONEXIUNI Nr. 2, aprilie 2005)
Personaje: Corina şi Costel.
Acţiunea se petrece în sufragerie şi apoi în dormitor. E seară.
- Costel, ieşim şi noi la o plimbare în parc?
- Cum să nu, Corina. Ia uite ce frumos e afară.
- E senin şi soarele apune pitoresc. Splendid.
- Corina, ştii, doar aparent e frumos şi aparenţele înşeală întotdeauna. Neapărat să-ţi iei pantofii de lac. Vine ploaie mare!
- Dar nu-s nori nicăieri, ce-ţi veni?
- Corina, atunci când mă doare genunchiul ăsta, sigur plouă.
- Dragă, n-are cum! Afară e superb.
- Măi, fată! Vezi tu norii ăia? Uită-te în zare. Îi vezi, da? În jumătate de oră începe uraganul.
- Lasă-mă cu prostiile tale! M-am săturat! Auzi la el, uragan…
- Ia stai puţin, Corina. De cine te-ai săturat?
- De viaţa asta. Şi apoi, eşti un măgar! Gata, plec la ai mei şi de data asta nici că mai vin înapoi.
- Da, da. Du-te pe capul lui mă-ta! Vai de norocul ei cu aşa fată. Şi pentru informarea ta, chiar azi mă voi muta înapoi la cămin. Să fie clar!
- Foarte bine! Vindem apartamentul şi
împărţim banii. Costele, nu care cumva să te aud scâncind pe la uşa lui mami că
nu mai înduioşezi pe nimeni.
- Adio!
- Şi-un praz, măgarule! Gata, Costele. De-acum orice discuţie este inutilă. Mă duc în dormitor să-mi strâng lucrurile.
- Grăbeşte-te că vreau să-mi fac şi eu bagajul. Aştept pe balcon…
- Să nu te plouă, Costele!
- Iar începi?
- Nu, dragă, nici o grijă. Nu mai încep nimic. Gata, am tăcut definitiv în ceea ce te priveşte.
După
câteva minute, Costel merge în dormitor după Corina.
- Draga mea! Ce faci aici…, a trecut aproape o oră.
- Iubitule! Când am intrat în dormitor ţi-am simţit parfumul în perne, pe cearşafuri..., uite şi pijamaua ta. Iartă-mă, am întârziat…
- Nu-i nimic, Corina. De fapt eu am fost nărodul. Adevărul e ca nu pot trăi fără tine. Te iubesc, draga mea Corina.
- Şi eu te iubesc, Costele. Viaţa fără tine nu are sens. Aş pluti în derivă.
- Şi apoi discuţia aia cu pantofii de lac şi cu ploaia. Tu aveai dreptate, Corina. Afară n-are cum să plouă.
- Eşti drăguţ. Dar deocamdată nu plouă, iubitule. Nu-i timpul trecut, uite ce nori s-au adunat. Trebuia de la bun început să te ascult şi să-mi iau pantofii de lac.
- Nu, draga mea. Genunchiul ăsta mă doare pentru că m-am lovit azi dimineaţă în colţul patului.
- Costele, spui asta ca să-mi faci mie plăcere. Din clipă în clipă începe uraganul. Uite ce vânt s-a stârnit.
- N-o să plouă, iubito. Nici nori nu sunt, unde-i vezi tu? De două săptămâni e secetă. Vorbeşti prostii.
- Te rog nu mă contrazice! Afară o să plouă cu bulbuci! Va fi furtună mare, vijelie!
- Ba n-o să plouă!
- Eşti măgar, Costele!
- Iar tu o încăpăţânată, Corina.
- Da, e clar! M-am săturat. Nu vreau să continui viaţa alături de tine! E un calvar.
- Nici eu nu mai vreau să fiu maltratat de încăpăţânarea ta!
- Chiar acum plec la ai mei!
- Ia-ţi şi pantofii de lac. Să nu care cumva să te plouă!
- Pantofi de lac zici? Ăştia de-aici? Na! Prinde-i!
Corina aruncă în Costel pantofii de lac.
GETA (CONEXIUNI Nr. 2, aprilie 2005)
Seara ajung în Govora. Opresc la primul hotel din oraş şi întreb de camere. Toate-s ocupate. Merg la următorul, dar aici nu întreb nimic. Prea e coşcovită clădirea. Peste tot văd reclamele a două vile-pensiuni, dar nicăieri vreo îndru- mare, vreo săgeată, ceva care să le indice locaţia. Opresc maşina în faţa par- cului şi, prin fereastra deschisă, întreb pe cineva unde-s vilele. Se uită la mine doar o secundă, apoi îşi întoarce indiferent privirea.
- Domnule, nu vă supăraţi, unde e vila Florilor? insist eu.
- Domnu', dacă vreţi să vorbim, coborâţi din maşină.
Ia uite! Pe ăsta cu siguranţă l-a învăţat maică-sa să nu arate cu degetul. Opresc motorul, cobor şi repet întrebarea.
- Păi, dacă vreţi, vă conduc eu acolo, devine tipul amabil.
Se instalează comod în dacie şi mă îndrumă spre vila Florilor. După nici trei minute opresc în faţa unei case din lemn, cu două etaje. Tipul deschide fereastra maşinii şi mă trimite respectuos să întreb de cazare. Spre surprinde- rea mea găsesc o cameră extraordinară la ultimul nivel. Mă întorc la maşină şi-i zic amabilului că m-am hotărât să rămân aici.
- Şi pe mine nu mă duceţi înapoi? se miră tipul.
- A, cum să nu.
- Aşa, luaţi-o pe acolo şi opriţi un pic la alimentara.
După ce se-ntoarce cu zece ouă şi-o franzelă, îmi spune grăbit:
- Mai opriţi şi la tutungerie, vă rog. Gata, acum luaţi-o pe acolo, să vă arăt şi vila Şoimul.
Privesc din maşină clădirea numită nesugestiv Şoimul, o vilă mare cât un bloc din Bucureşti. Nu, e mult mai intim dincolo.
Între timp tipul coboară din maşină.
- Tot aici stau şi eu. Uitaţi, la casa aia.
- Douazeci de mii, anunţ sec.
- Ce?
- Atâta face cursa.
- Haide dom'le, fiţi serios, mai spune el şi dispare în curte.
La vila Florilor mă simt minunat. Camera e curată, are mobilă nouă, balconul e plin cu muşcate, iar grădina are magnolii şi o gramadă de flori. Mai are un câine lup, trei papagali şi patru canari. Proprietara îmi prezintă papagalii: Marius, Coco şi Tucă.
Seara, la cină, fac cunoştinţă cu Geta. Dacă aţi fost vreodată în Govora, este imposibil să n-o fi întâlnit pe Geta. Stă toată ziua la terasă cu un suc neacidu- lat în faţă şi, când vede turişti, îi plimbă prin oraş şi prin împrejurimi. La de- sert, fata îmi declară irevocabil că mâine o să-mi fie ghid şi-o să-mi arate mânăstirea dintr-un lemn. Din politeţe agreez ideea şi mă duc la culcare.
- Domnu' Sache! Domnu' Sache!! Alo, domnu'!! Sar din pat şi deschid uşa.
- E cutremur?
- Cum? A, nu-i cutremur. E ora şapte. Vă aştept jos, la micul dejun.
- Vin..., vin cam într-o oră.
- Pot să vă tutuiesc?
- Da.
- Sache, îmbracă-te odată şi vino repede jos. Ziua bună se cunoaşte de di- mineaţă. O să-ţi arăt oraşul, parcul şi mânăstirea dintr-un lemn. În timpul ăsta, o să-ţi predau noţiuni de bază despre limbajul trupului.
Dupa ce mănânc omleta cu caşcaval şi suncă, îmi beau tacticos cafeaua. Mă simt deja alt om, odihnit şi sătul. La ora opt ne urcăm în maşină şi pornim spre mânăstire.
- Sache, ştii câte lucruri pot dezvălui gesturile tale? Habar n-ai. O să vezi cât de mult te vor ajuta observaţiile mele.
Uite, tocmai te-ai scărpinat la nas. Astfel, ţi-ai acoperit cu mâna o parte din gură, ceea ce înseamnă că ai spus o minciună. Când mai minţi, încearcă să laşi mâinile pe lângă corp.
- Dar n-am zis nimic.
- Atunci ai gândit. łii minte când ai coborât să bei cafeaua? Eu te aşteptam în picioare, cu cana în mână. Te anunţ oficial că azi dimineaţă ai intrat în zona mea intimă.
- Ce-am făcut??
- Ai intrat în zona mea intimă. Ea reprezintă distanţa dintre noi. În cartea lui Allan Pease scrie negru pe alb că distanţa convenabilă între un bărbat şi-o femeie este de patruzeci, cincizeci centimetri. Tu te-ai apropiat la treizeci de centimetri de mine, violându-mi zona intimă. Asta presupune că doreşti să întreţii o relaţie sexuală, de scurta durată, cu mine. Aşa-i că-mi faci avansuri?
- Ba nu-ţi fac avansuri...
- Ba-mi faci. Apoi, dupa ce-ai terminat de mâncat, ţi-ai pus coatele pe masă, iar cu palmele ai format coiful-turn Birdwhistell în sus. Adică, ai stat cu pal- mele în prelungirea antebraţelor, cu vârfurile degetelor lipite. Dacă ai fi rămas aşa mai mult de două minute, te-aş fi considerat un arogant şi-un înfumurat. Dar tu, aproape imediat, ai făcut alt coif Birdwhistell în jos. Asta însemna că vroiai să-mi povesteşti ceva detaliat; dar n-ai făcut-o nici pe-asta. Bine că nu ţi-ai lăsat capul pe spate. Atunci te-ai fi încadrat singur în categoria parveniţi- lor.
- Geta, nu înţeleg o iotă. Mai bine spune-mi ce munţi sunt ăştia.
- Nişte munţi. łii minte că la plecare te-am lăsat să aştepţi câteva minute în grădină? Am vrut să văd cum ţii degetele mari de la mâini. Ştii ce-ai facut? Ai băgat palmele în buzunarele din spate ale blugilor şi ai început să te balansezi pe tălpi înainte şi înapoi. Ce înalţime ai?
- Un metru şaptezeci şi şapte.
- Şi nu ţi-e de-ajuns? De ce vrei să pari mai înalt? În copilarie ai căpătat com- plexul creşterii spontane. Probabil o vreme n-ai crescut deloc, apoi te-ai înăl- ţat dintr-odată. Din cauza asta eşti complexat.
- Geto, nu-s complexat. Ce-ţi veni?
- Esti încăpăţânat şi nu accepţi criticile. Asta-i de la zodie. Precis eşti berbec.
- Nu, sunt taur.
- Ei, tot pe-acolo. Apropo, de ce-ţi bagi degetele în gură?
- Nu-mi bag degetele în gură, Geto. Uneori, când sunt agitat, îmi rod unghiile.
- Nu-i aşa, dragă Sache. Ştii de unde vine chestia asta? Este încercarea suga- rului din tine de a-şi redobândi siguranţa la pieptul mamei. Copilul mic bagă degetul mare în gură ca să înlocuiască sânul. Tu, ca adult, bagi în gură de- getele, iarba sau pixurile. Atunci ar trebui să te calmeze cineva.
- Interesant... Mai e mult până la mânăstire?
- Mai e, mai e. Uite, pun pariu că n-ai sesizat cum a reacţionat corpul tău când m-ai văzut prima oară. Îţi spun eu. Pupilele ţi s-au dilatat de trei ori, pieptul ţi-a ieşit în afară şi stomacul s-a retras imediat. Este c-a fost ceva inconştient? Ştii ce zice doctorul Scheflen despre asta? Că mă placi, asta zice. Este vorba de dragostea subconştientului tău, înţelegi?
- Mă doare capu'.
- Gata, am ajuns. Aici e biserica, iar acolo sus, mânăstirea dintr-un lemn şi încă vreo cinci stejari seculari. Uite, putem sta pe băncuţa asta. De aici se vede cel mai bine. Of, de ce mă încurci tu pe mine? De ce foloseşti poziţia cârlig din şezut? Asta o fac doar femeile fricoase sau timide. Ştii ce zice Pease despre asta? Că te retragi precum melcul în găoace. O să te ajut eu să depăşeşti starea asta prin atitudinea mea afectuoasă. Înţelegi ce vreau să spun?
- Geto, nu mai vreau să-mi predai nimic.
- De ce te-ai ridicat? Aha, poziţia mâinilor prinse prin degetele mari de cu- reaua pantalonilor. Asta înseamnă că te consideri un tip viguros şi vrei să domini. Măi băiatule, păi eu sunt olteancă, în cazul în care ai uitat.
- Hai, Geto. Hai, înapoi la vilă.
- Vezi ce fac eu acum?
- Te descalţi.
- Nu, dragă. Îmi scot şi-mi bag pantoful drept în picior.
- łi-au intrat pietricele?
- Of, Sache. Asta înseamnă că sunt relaxată şi te accept. Pricepi? Ce faci? Hei, unde pleci? Stai omule să-mi prind sandalele. Sache... Stai, mă'