Ruxandra Dumitrescu a absolvit Liceul de Arte Plastice   „N. Tonitza” din Bucureşti, secţia reală, după care a urmat Institutul de Arhitectură „Ion Mincu”. Împreună cu tatăl ei, profesor şi doctor arhitect, a publicat şi ilustrat câteva cărţi de specialitate.  

 În 1984 emigrează în SUA cu familia şi se stabileşte la New York, unde lucrează la început în specialitatea de interior design – arhitectură de interior. Din 2003 este profesoară. Printre hobby-uri: pictează şi scrie. A publicat în ziarele new-york-eze Lumea Liberă, Romanian Herald, Conexiuni, pe teme de artă, istorie şi arhitectură.

(Poate fi contactată la rudu1@hotmail.com.)

            Brooklyn-ul ocupă un loc special în imaginaţia americanilor ca şi a celor de peste ocean.

            Brooklyn Bridge, Coney Island, Fulton’s Ferry, şi Dodgers sunt doar câteva din numele magice asociate cu istoria comitatului, fiecare adunând imagini şi amintiri de neuitat în istoria americană.

            Povestea Brooklyn-ului a început cu mult înaintea sosirii pe aceste meleaguri a lui Columb. Situat la marginea sudică a limbii de pământ, denumită Long Island, Brooklyn-ul a fost iniţial locuit de un grup de indieni care se numeau Lenape, adică poporul, The People. Ei îi includeau pe cei numiţi Nayack şi Canarsee, nume ce mai târziu au fost atribuite altor locuri din oraş. 

            În sec.16, pe când Olanda era colonie a Spaniei, Verrazano, ajuns în slujba regelui Franţei, Francois, a descoperit teritoriul denumit mai târziu Brooklyn şi Long Island.

Aşezământul francez în Brooklyn a luat sfârşit odată cu învingerea Regelui Franţei de către  Charles al V-lea  la Pavia, şi aşa cum spuneau gurile ‘rele’, altfel am fi vorbit franceza acum, aici, cu accent brooklenez, înainte cu 450 de ani ca emigranţii haitieni din Flatbush şi Crown Heights să perfecteze această artă. 

            Abia cu eliberarea olandezilor, englezul Henry Hudson, ajuns în slujba lor, a pus ancora prin aceste locuri foarte frumoase, cu păduri de stejari înalţi, cu iarbă şi flori ce emanau un parfum îmbietor.

            Olandezii care s-au stabilit aici prin anii 1600, îşi numeau vecinii  ‘river indians’  sau ‘wild people’.  Ei au început să cumpere pământ peste fluviul East River prin 1636, deşi soarta acestor investiţii a fost de multe ori neprielnică.

            Ei au fondat 5 sate: Bushwick, Brooklyn, Flatbush, Flatlands şi New Utrecht. Gravesend, al 6-lea, a fost întemeiat în 1643 de Lady Deborah Moody, o englezoaică care a fugit de persecuţie religioasă din zona nouă colonizată, Massachusetts.

            Familii prospere, cu nume ca Walonns, au înfiinţat aşezări printre care Breukelen, autorizat oficial în 1646, nume ce mai târziu a evoluat în Brooklyn – cunoscut şi azi. Biserici, ferme, comerţ şi şcoli funcţionau de atunci cu prosperitate.

            Englezii au capturat teritoriul olandez în 1674 şi au adunat cele şase sătuleţe în aşa numitul Kings County- Comitatul Regelui, ca parte din colonia New York-ului.

            Pe la 1680, în urma bolilor, a războiului, şi a tranzacţiilor, uneori frauduloase, nativii şi-au  pierdut majoritatea drepturilor de proprietate a pădurilor. Pe atunci erau vreo 2000 de colonişti, din care jumătate olandezi, nemţi, englezi, francezi, scandinavi şi sclavi aduşi din Africa.

            Brooklyn a fost unul din oraşele originale ale lui Kings County (alte County-uri, comitate originale erau New York, Richmond, Queens, Westchester şi Suffolk. Bronx-ul pe atunci era parte din Westchester County până în 1873).

            Interesant de reţinut este faptul că orăşelul Breukelen a fost stabilit oficial cu 7 ani mai devreme (1646) decât Noul Amsterdam (1653). 

            Brooklyn/Kings County are 2 nume pentru că a durat cam 200 de ani pentru ca Brooklyn-ul să anexeze alte zone la Kings County.           

            În Războiul Revoluţionar din 1776 englezii au fost aproape de a distruge armata americană, fără experienţă,  în bătălia de la Brooklyn. Armata colonială a reuşit să fugă miraculos într-o noapte pe ceaţă. Englezii au ocupat Manhattan şi Brooklyn pe durata războiului.

            După război viaţa şi-a luat cursul mai departe. Cele câteva case de-a lungul malului oceanului aici ofereau un aer foarte curat. Dar străzile erau nepavate, murdare şi noroioase până pe la sfârşitul sec. 18. Ele nu se aliniază perpendicular, aşa cum avem exemplul Manhattan-ului în cea mai mare parte, pentru că cele 2 oraşe iniţiale şi cele 6 oraşe ale lui Kings County (Brooklyn, Bushwick, Flatbush, Flatlands, Gravesend şi New Utrecht), erau independente şi fiecare municipalitate a decis ca reţeaua stradală să fie diferită, cu un sistem distinct de denumire şi să nu se alinieze cu oraşul adiacent. Singurul, Gravesend (oraş englez), avea străzile pe direcţia nord-sud, pe când celelalte erau pe direcţia vest-est.

            Un aflux mare de imigranţi irlandezi au venit ca lucrători în fabricile noi înfiinţate de-a lungul apei. Zona denumită Greene, s-a rebotezat Vinegar Hill (Dealul Oţetului), după bătălia rebeliunii irlandeze din 1798.

            Completarea lui Erie Canal în 1825 (canal de navigaţie şi legătură cu nordul spre Canada), a produs o altă expansiune economică. Negustori, mecanici şi manufacturieri, au venit aici din New England, ceea ce a făcut ca în următorii 25 de ani oraşul să înflorească, cu străzi luminate cu gaz, cu un sistem de şcoli publice şi cu o primărie impresionantă.  

            Abia în 1834 localitatea Brooklyn devine oraşul Brooklyn. Acum Kings County include un oraş (Brooklyn) şi 5 localităţi (Bushwick, Flatbush, Flatlands, Gravesend şi New Utrecht). Peste câţiva ani, prin 1850, sătuleţul Williamsburgh devine oraşul Williamsburgh, iar Kings County are 2 oraşe, Brooklyn şi Williamsburgh.

            Între 1840 şi 1845 populaţia s-a dublat la 80.000. Primul val mare de imigraţie europeană a transformat Brooklyn-ul în al 3-lea oraş din America pe atunci. Irlandezi, nemţi şi bretoni din nordul Franţei au venit în număr mare.

            În 1854, oraşul Williamsburg şi localitea Bushwick sunt anexate la oraşul Brooklyn şi după alte câteva anexări successive, Brooklyn-ul devine ce e şi azi ca suprafaţă.

            Al doilea val de imigranţi a fost pe la sfârşitul anilor 1880. Din Europa de Est, evrei ruşi, italieni, polonezi, suedezi, norvegieni, danezi şi finlandezi au ales acest oraş datorită noilor oportunităţi economice. 

            Brooklyn-ul era pasajul de aprovizionare cu produse agricole din Long Island spre Manhattan. Bărci cu vâsle, cu pânze şi ferry-boat-uri trase de cai au umplut apele lui East River, iar speculatori şi negustori au cumpărat terenuri de-a lungul apei. Pe la începutul sec. 19 s-a deschis o bază navală aici, şi Robert Fulton a început un serviciu de ferry cu abur, permiţând oamenilor bogaţi să locuiască în Brooklyn Heights şi să comute peste râu.

            Când oraşul Brooklyn a anexat oraşul Williamsburgh şi oraşul Bushwick, această arie a fost cunoscută mai târziu drept districtul vestic al oraşului Brooklyn şi Williamsburgh şi-a pierdut ultima literă-h. 

            La sfârşitul sec. 19 mai mult de 1.000.000 de locuitori trăiau şi munceau aici.

            Fiecare expansiune a deschis arii noi de locuire şi caracterul rural treptat a dispărut. Pe la 1880 Brooklyn s-a dezvoltat ca un leader în industria manufacturieră de bunuri. Cea mai dezvoltată industrie, aceea de rafinare a zahărului, producea mai mult de jumătate din consumul ţării. De asemena erau docuri, rafinării de petrol, fierării, abatoare, tipografii, ateliere de cusut, fabrici de ceasuri, creioane, lipici, prăjituri, bere şi ţigări. Lucrul de multe ori era periculos în aceste locuri.

            Necesitatea unor legături directe cu Manhattan-ul a dus la proiectarea lui Brooklyn Bridge, deschis în 1883. Brooklyn, acum extins, a fost anexat la oraş în 1898. 

            Anii de început de secol 20 au însemnat vasta expansiune a Brooklyn-ului. Inovaţii în transport, fondate de banii din taxe ai oraşului, au adus noi poduri, linii de troleu, cale ferată elevată, metrouri, ce au împins accesibilitatea tot mai departe. Williamsburg Bridge a fost terminat în 1903, prima linie de metrou pe sub East River a fost în 1908, iar Manhattan Bridge s-a deschis în 1909.

            După primul război mondial mulţi negri din sud au venit, iar alţii au părăsit Harlem-ul  pentru o viaţă mai bună şi mai ieftină aici. Din aceleaşi motive portoricani s-au stabilit în număr mare.

            Cu dezastrul economic, odată cu căderea bursei din 1929, speranţele s-au risipit, mulţi au rămas fără servici, şi cozi la localurile care serveau de pomană mâncare erau aspecte obişnuite.

            Situaţia s-a redresat odată cu intrarea Statelor Unite în al II-lea Război Mondial.   Prin anii 1950 însă puterea industrială a scăzut, industrii grele s-au deplasat spre alte locuri, ceea ce a dus la o dislocare masivă de locuire a clasei mijlocii, ce a plecat în suburbii. Această populaţie a ajuns în Queens, Long Island, Staten Island şi New Jersey.

 Printre alte fenomene amintim migraţia evreilor spre Flatbush, Borough Park, Eastern Parkway şi Brighton Beach, ca şi a italienilor spre Bensonhurst şi Gravestand. Dodgers, mândria Brooklyn-ului la baseball s-a mutat de aici în Los Angeles. Acest joc şi stadionul  Ebbets Field atrăgea enorm pe oameni.

            Industria manufacturieră din apropierea apei a scăzut la jumătate în continuare şi multe docuri au ajuns abandonate.

            Dezastrul electric din 1977 a adus momente triste în cartiere: furturi, spargeri, haos, şi secţii întregi în comunitatea de culoare au ars, multe magazine au fost închise imediat cu efect major în economia locală.

            În ultima decadă, Brooklyn-ul a constatat o reînviere, cu rate de crimă micşorate, Docul Naval redeschis, împreună cu parcul industrial, iar o generaţie de tineri artişti, mutaţi aici, au creat o lume nouă.

            Acum Brooklyn e casa multor imigranţi din Caraibe, America Latină, fosta Uniune Sovietică, chiar şi Coreea.

            În următoarele articole vom poposi prin locurile cele mai pitoreşti păstrate de-a lungul timpului, dar şi prin locuri noi de interes turistic.

            Marginea oceanului în Brooklyn, acum transformată într-o promenadă verde şi continuă, plină de biciclişti, copii, pescari şi oameni dornici să respire aerul prospăt al brizei marine, întâmpină pe călătorul ce vrea să ajungă în New York în felul ei unic şi primitor.

            Greenpoint /Williamsburg situat înspre nord-vest apare distinct pe la sfârşitul sec. 18.

            Acum Greenpoint este o comunitate dominată de o diversitate etnic europeană, cu majoritate poloneză. Zona, vestită pentru construcţii de vapoare la început, a luat amploare pe la sfârşitul sec. 19 în aşa-numitele arte negre (tipăritul, ceramica, sticla, şi fierul –prelucrarea lor). Catedrala Rusă Ortodoxă, aflată aici, tronează impunătoare,  amintind de palatul de iarnă de la St. Petersburg. 

            Williamsburg este delimitat la nord de 7^th. Ave şi BQE (prescurtarea de la autostrada Brooklyn-Queens), la sud de Flushing Ave. şi la vest de East River. Parte din oraşul olandez Boswijck la început, area a fost comisionată în 1660. În zona mlăştinoasă spre fluviu, un european din Picardia a cumpărat o fermă pe lângă care olandezi, francezi şi scandinavi s-au aşezat cu timpul. Pe la 1800, odată cu instalarea serviciului de ferry-boat- transport pe apă, mulţi s-au mutat aici, iar zonele de fermă au fost ocupate de străzi şi case.

            În 1818, D. Dunham – aşa-zisul parinte al “Williamsburg-ului, a deschis un busines de ferry pe abur, a investit masiv în construcţii şi astfel industriaşi, oameni de afaceri, dar şi titraţi, germani, austrieci şi irlandezi s-au stabilit pe rând. Hoteluri, grădini cu terase de bere, şi cluburi au înviorat viaţa oraşului în devenire. Docuri, fabrici, distilării, taverne, mori, forje de-a lungul apei, au fost printre locurile de ocupaţii de bază, ce mai târziu au evoluat în industria farmaceutică, numele de Pfizer fiind unul din cele mai cunoscute şi azi.

            După inaugurarea Williamsburg-ului în 1903, mii de oameni săraci, şi evrei din Europa de est s-au mutat din Manhattan aici, secondaţi de lituanieni, polonezi, şi italieni creând cea mai mare densitate de locuire a oraşului. Prin anii 1930 populaţia evreiască a crescut când mulţi au reuşit să scape de pericolul nazist. Printre ei erau mulţi originari din Ungaria şi România conduşi de marele rabin Joel Teitelbaum. Evrei ortodoxi, ramura cea mai credincioasă a religiei ebraice, cu bărbi şi perciuni lungi cârlionţaţi şi femei cu părul ras dar purtând peruci trăiesc şi azi aici. Haine lungi, şi pălării sunt evidente pe străzi, tineri şi bătrâni, iar iarna pălării cu boruri de blană, shtreiml, fac parte din viaţa oraşului. Semne ebraice, ale sinagogilor sau ale business-urilor se văd peste tot.

            Un restaurant istoric, este Peter Luger’s Steak House pe care Alfred Hitchcock îl denumea cel mai bun loc din univers.

            Prin anii 1950 industria a adus un alt val de emigranţi, de data asta, portoricani.

Spre deosebire de celelalte zone istorice din Brooklyn, Greenpoint nu a fost populat de oameni care au fugit de Manhattan. El a fost aprovizionat şi generat de prosperitatea comercială de-a lungul cheiului din apropiere.  

            Cred că pentru toţi, un film foarte popular, după cartea cu acelaşi nume (autor Betty Smith, 1943) – Un Copac Creşte în Brooklyn, A Tree Grows in Brooklyn, este edificator pentru descrierea zonei. Specia de pom adusă aici din China prin anii 1840, este un copac cu frunze de tipul ferigei, din neamul duzilor, cu intenţia de a fi hrană pentru viermii de mătase. Fabricile din Paterson, New Jersey, peste fluviu trebuiau să fie recipienţii de prelucrare a acestei mătăsi. Deşi eficienţa lor nu a fost cea dorită, copacul a fost păstrat pentru puterea de a curăţa aerul în zonă de noxele emise de mlaştinile înconjurătoare. 

            Bushwick are istoria berii, a hameiului, aşa-zisului ale, a butoaielor cu bere.  Populaţia germană, imigrantă din sec. 19, a adus cu ea berea şi producerea ei. Aria odată plină cu locuinţe luxoase, impecabile şi cu gust a decăzut cu timpul, iar unele case, din păcate fiind pe structură de lemn, au ars.

            Clădirile reflectă o varietate de venit ale localnicilor, de la locuinţele pe un nivel la cele cu mai multe, de la locuinţe de lemn până la cele de zidărie. Construcţia a înflorit prin anii 1860 şi atunci au fost ridicate printre cele mai reprezentative case în stil italian, cu ancadramente la ferestre de metal şi copertine provenite din fabricile locale.

Biserici au fost ridicate în stil gotic englez, sau german.

            De remarcat este clădirea lui Kings County Savings Bank, în stil baroc francez, cu decoraţii de capitele şi pilaştri, unde porticul de la intrare ce imită piatra prin alternanţe accentuează importanţa. 

            Podul Williamsburg

            Din punct de vedere estetic acest pod a suferit prin apropierea fizică de Brooklyn Bridge (despre care am vorbit în detaliu în articolele trecute). De fapt, podul este o expresie pur inginerească şi a fost o legătură majoră de decongestie a circulaţiei între Manhattan şi Brooklyn.

            Prin ultimii ani ai sec. 19, după bătălii legale în ideea creării unei traverse tehnice peste apă pentru trenuri, trăsuri şi pasageri s-a început construirea lui. Considerentele tehnice legate de sistemele de construcţie de atunci, au dictat un design de cabluri ce se legau direct de turnuri, metalice şi ele, pe fundaţii mai mici şi mai uşoare. Oţelul a fost folosit pentru calităţile lui de a fi material potrivit şi rapid de asamblat. Deschiderea de 1600 feeţi depăşea pe cea a lui Brooklyn Bridge cu câteva picioare (feeţi). Aripile laterale sunt sprijinite, nu pe cabluri suspendate, ci pe arcele metalice de dedesubt. Barele metalice folosite pentru cabluri nu erau galvanizate, făcându-le susceptibile la oxidare şi deci la ruginire.

            Inaugurat în 1903, podul a permis transportul trăsurilor, bicicletelor şi pedeştrilor, dar abia cu câţiva ani mai târziu şi a trenurilor elevate.

            Elemente structurale au trebuit să fie modificate ulterior pentru a face faţă necesităţilor de trafic crescut. Prin anii ’80 situaţia tot mai precară a podului a dus la ideea de a fi înlocuit. În anii ’90 podul a fost renovat, iar cablurile înlocuite.           

            A doua microzonă de descris, la sud de Greenpoint – este denumită Navy Yard- Vinegar Hill.

            Navy Yard (Docul naval), folosit în cele două războaie mondiale continuă şi acum ca centru industrial. Casa Comandantului din sec. 19, prezenţă a stilului federal de lemn cu coloane subţiri şi terase generoase rămâne mărturie a timpurilor.

            Denumirea de Vinegar Hill (Dealul Oţetului), este dată după bătălia de la Vinegar Hill din 1798, în care englezii au învins pe rebelii irlandezi.

La mijlocul sec. 19 case în stil greek revival şi italienit au fost ridicate aici, precum cele de pe Front Street, populate de irlandezi.

            Fulton Street, strada nu departe de Brooklyn Bridge, poartă numele lui Robert Fulton, inventatorul  ferry-boat-ului, ce folosea abur ca energie în 1814 şi oferă un aer istoric. 

            Brooklyn Heights (Colinele Brooklyn-ului)

            Aflat cu o delimitare aproximativă cam în dreptul zonei Cadman Plaza, Court Street şi Atlantic Ave., zona a fost locuită de indienii Canarsee. Fulton Street, care lega prin ferry-boat viaţa de Manhattan, a atras noi elemente de comerţ şi mică industrie. Pe aşa-zisa Montague St. aflată în această zonă, generalul pe atunci G. Washington şi-a păstrat sediul în timpul Războiului de Independenţă. Clădirile au înflorit prin 1820 pe Hick St. şi în împrejurimi, unde case în stil englez pe 2-3 nivele au fost construite.

            Negustori, marinari şi lucrători navali au locuit aici. Pe parcurs, casele noi au împrumutat stilurile de epocă: greek revival, italienit, Victorian, neogotic. În timpul depresiunii economice, casele au decăzut şi abia prin anii 1950 sub numele de Cadman Plaza Project, o mare renovare urbană cu implicaţii majore a avut loc.  

            Downtown Brooklyn, supranumit şi Civic Center- Centrul Civic, acum renovat, cu clădiri impozante cum ar fi primăria, clădirea municipală, universitatea de drept, linia de tren suburban cu staţia terminus (sistematizarea a eliminat intersecţii suprapuse, ce nu mai făceau faţă traficului), Curtea Supremă, sunt printre clădirile care mimează prestanţa Manhattan-ului de vis-à-vis de fluviu.

            La poalele lui Brooklyn Bridge, acum o zonă relativ liniştită cu comerţ şi restaurante, nu mai aminteşte decât prin nume de existenţa  ferry-boat-ului cu aburi între Manhattan şi Brooklyn.

            Traficul  contemporan a dus la fenomenul investiţiilor în noi structuri comerciale. Clădirea lui Long Island Insurance în stil greek revival, şi clădirea Eagle Revival Warehouse se remarcă în mod deosebit. 

            Zona denumită Gowanus, (precum îi spune şi numele îşi are originea în limba locală folosită de indienii-gowane), s-a dezvoltat odată cu amenajarea canalului cu acelaşi nume, şi aşezarea industriilor de-a lungul lui. Arie gălăgioasă, cu taverne şi locuri temporare de dormit ale marinarilor îşi păstrează şi acum aspectul industrial vivant în timpul zilei.           

            Bedford-Stuyvesant este un amalgam de comunităţi ale clasei de mijloc, iar azi o zonă predominant locuită de o populaţie de culoare. Case de tip brownstone, cu faţade de cărămidă, crează un aspect superb, cu proprietăţi individuale.

            Central Flatbush

            Intersecţia  în 5 direcţii a 3 rute majore: Atlantic, Flatbush şi strada 4 formează Times Plaza- Piaţa Timpurilor, numită după Brooklyn Daily Times, ce se publica în apropiere. Acum cartierul este dominat de clădirea cea mai înaltă, turnul lui Williamburgh Savings Bank. În apropiere, Long Island Railroad, linia de tren spre Long Island are o staţie terminus cu o arhitectură interesantă. De fapt, cea mai înaltă structură, precizez, nu cea mai înaltă clădire, este turnul de televiziune al clădirii ce adăposteşte organizaţia de conducere a educaţiei publice din oraş. La capitolul recorduri în construcţii, ceasul iluminat din Williamsburg era pe locul 4 până de curând (27 feeţi, adică 9 metri în diametru).  

            Clinton Hill este de remarcat prin prezenţa lui Pratt Institute, universitate particulară americană de renume.

            Charles Pratt, industriaş ce a perfectat prelucrarea petrolului, s-a unit cu imperiul lui J. Rockefeller în 1874. Dintre propietăţile lui au rămas casele fiilor, pe Clinton Ave. în stil Georgian şi de renaştere.

            Institutul, care-i poartă şi numele, şcoală superioară de arhitectură, design, inginerie şi computere, a fost unul din gesturile filantropice ale magnatului  până la moartea sa în 1891. 

            Park Slope este o zonă liniştită, cu căsuţe decorate cu turnuri şi turnuleţe, ferestre bombate, portice, în stil Victorian, ce evidenţiază viaţa clasei de mijloc şi bogate aici. Aşa-numitul caracter de brownstone- cu case de cărămidă aparentă pe 2-3 nivele, zona a prins amploare abia pe la sfârşitul sec. 19, în apropierea parcului Prospect. La sfârşitul primului război mondial, zona a fost completată cu clădiri masive, înalte şi impozante. Ea merită văzută la pasul piciorului, cu imaginaţia celui care a trăit la viteza trăsurii cu cai, pentru a fi gustată. 

            Prospect Park/ Grand Army Plaza

            Autori ai parcului sunt cei doi, deja cunoscuţi: Olmstead şi Vaux, autorii lui Central Park. Ei au conceput traficul oval în spiritul faimoasei Place de L-Etoile din Paris, incluzând şi un arc de triumf. Sculpturile ce decorează arcul, ridicate la sfârşitul sec. 19, celebrează  forţele unionale ce au pierit în Războiul Civil.

Parcul, aşa cum îl vedem azi, este foarte apropiat de concepţia iniţială şi are ca elemente de arhitectură ce-l completează,  Biblioteca, Muzeul de Artă Brooklyn, şi Grădina Botanică. Şi aici arhitecţii au exploatat variaţiile naturale de teren, ce permit participanţilor percepţia de ansamblu, imposibilă de altfel pe teren plat.

            Nu departe de aceste locuri se află o casă din sec. 18, Lefferts Homestead, exemplu de casă olandeză cu 6 coloane, şi acoperiş în 2 pante cu înclinări diferite.

            Grădina Botanică este interesantă pentru colecţia de cireşi japonezi, şi serele cu plante tropicale. www.bbg.org tel. (718) 623-7200.

            Muzeul de Artă, o clădire neoclasică, găzduieşte una din colecţiile egiptene cele mai valoroase din lume, dar şi lucrări de artă americană ce merită să fie văzute. www.brooklynmuseum.org tel.(718) 638-5000. 

            Crown Heights face parte din zona centrală, incluzând un teren deluros  la sud de Jackie Robinson Parkway, o şosea majoră ce leagă Brooklyn de Queens. Negri, apoi evrei, printre care cei ortodoxi,  locuiesc în zonă.

            O clădire dintre cele impozante a fost locuinţa lui Abraham, precursorul lui Abraham & Strauss, singurul magazin original universal din Brooklyn. Bogatul om de afaceri cu acelaşi nume a înfiinţat şi spitalul din 1894 pentru femei şi copii, Memorial Hospital. 

    Brooklyn-ul de Sud 

            Partea de sud-vest, cunoscută iniţial drept New Utrecht, a fost anexată la oraşul Brooklyn la sf. sec.19. Aspectul predominant rural şi aici a fost treptat înlocuit la începutul sec. 20, mai ales datorită aşezării spre mare. Priveliştile superbe spre Golful Narrows şi Gravesend care adaugă şi podul Verrazano ca element major de reper, au contribuit direct la ridicarea unor case luxoase ale oamenilor de afaceri de atunci. 

            Bay Ridge

            Promontoriul cu faleză şi parc la capatul lui Bay Ridge are deschidere spre tot golful. Staten Island din apropiere, ca şi Manhattan în partea cea mai sud, se pot admira de aici.

            Una din casele de pe 76^th. Street (între Ridge Boulevard şi Colonial Road, o casă de la sf. sec. 19, în stil gotic revival, a adăpostit pe dr. Elliot, întemeietorul instituţiei de asigurări medicale-Blue Cross. 

            Borough Park –secţiune renovată după Primul Război Mondial, cu clădiri de apartamente şi case unifamiliale, unde masiva emigrare evreiască a găsit aici o nouă patrie ce s-a completat în timp cu o a doua generaţie de evrei hasidici-religioşi. 

            Bensonhurst îşi ia numele de la Charles Benson care a avut o fermă pe aceste locuri. Biserica reformată, denumită New Utrecht, construită la începutul sec. 19, este marcajul originalei ferme. Interesant este că în faţa clădirii în stil gotic Georgian, un stâlp al libertăţii se poate admira în amintirea predecesorilor din sec. 18. Aceşti stâlpi îşi trag originea din timpul Războiului de Independenţă contra englezilor, când revoluţionarii americani, patrioţi, îi ridicau pentru sfidare. Tradiţia s-a perpetuat în unele comunităţi şi azi.            

            Gravesend s-a anexat la oraşul Brooklyn în 1894. Acesta este unic în multe privinţe pentru că a fost o aşezare de la început engleză (fondat de Lady Deborah Moody, o englezoaică relocată din New England), spre deosebire de cele din jur olandeze.  Planul de sistematizere şi reţeaua stradală sunt diferite de zonele din jur şi asemănări pot fi găsite azi în New Haven şi Philadelphia, unde un parc central după tipic englez este focusul zonei care-l “îmbracă”.

            Prin sec. 19, casele din zonă erau considerate reşedinţe de staţiune, de recreare, asta înainte de construirea plajei şi promenadei de la Coney Island. Aici erau hoteluri, docuri, structuri de lemn pentru cei ce se plimbau. Din pacate cu renovările majore ulterioare printre care şi autostrăzile, nu s-a mai păstrat nimic, doar fotografiile rămânând un martor al timpului.

            Cimitirul Old Gravesend, început pe la 1650, amestecă în timp patroni de diferite religii, protestanţi olandezi, englezi, baptişti, evrei sepharzi, şi chiar mormântul întemeietoarei, Lady Moody.  

            Sheepshead Bay este pitoresc şi interesant de parcurs pe jos. Casa Abraham şi Henry Wyckoff, construită la sf. sec. 17, în stil olandez,  păstrează aerul original cu coloane.  În aceste ape care formează un mic port, vase de pescuit si de agreement, ce invită pe amatori pleacă foarte devreme în croaziere de o zi. 

            Manhattan şi Brighton Beach în partea de est a peninsulei Coney Island  sunt zone afluente populate de emigranţi de origine evreiască rusă. 

            Coney Island, poreclită de unii Mica Odesa, dupa populatia majoritară, magazinele cu specific şi limba care se aude pe stradă, oferă New York-ezului un week-end plăcut acasă.

            New York Aquarium, aflat pe faleza oceanului, este o atracţie pentru toate vârstele, dar mai ales în anotimpul cald când sunt show-uri şi demonstraţii în aer liber. www.NYaquarium.com  tel.(718) 265-FISH.

            Zona de amuzament, cu construcţii metalice ce amintesc de turnul Eiffel, cu carusele, roller-coaster, cyclon, cu muzică, cu porumbi fierţi, cu felii de pepene, cu crenvurşti, şi vată de zahăr nu se închide decât în sezonul rece. Acest concept a fost preluat mai târziu la o scară extinsă prin construirea aşa-ziselor Amusement and Theme Parks.

            Dar Coney Island nu e numai un loc de distracţie, clădiri înalte de apartamente au fost ridicate în cadrul unor proiecte de sistematizare urbană prin anii ’75. Ele dau un aspect controlat prin raporturile pe verticală, apoi pe orizontal, cu parcajele şi spaţiile verzi, şi fac un contrast cu dezvoltarea haotică în restul oraşului fără un concept unitar. 

  Brooklyn-ul de sud-est: Midwood, Flatlands, Canarsee

Flatlands- terenurile plate în traducere directă, descriu aria, încă mlăştinoasă pe margini,  folosită parţial în trecut ca teren de depozitare a gunoaielor. Una din casele istorice –Casa Pieter Claesen Wyckoff  (1652), deschisă acum spre vizitare, are şarmul caselor coloniştilor cu şindrilă şi acoperişuri în pantă. (718) 629-5400

Canarsie, cu Gateway National Recreation Area sunt parte din sistemul federal de parcuri naturale, şi sunt o opţiune pentru plaje şi soare în weekend. 

            Brooklyn, rămâne un exemplu de melting pot (oală unde se amestecă la un loc diverse naţionalităţi), de zone de locuire densă, de plaje, distracţie, recreere şi de industrii.

            Farmecul lui constă în a fi un “vestibul” primitor al celui venit dinspre ocean, cu vasta promenadă flancată de un sistem de legături cu valoare de centură majoră.

            Deşi peisajul nu mai este cel găsit de Verazzano acum 500 de ani, contrastul între stiluri arhitectonice, oameni, preocupări, limbi vorbite este tot aşa de impresionant şi completează din nou tabloul uriaş al oraşului în care trăim.

“În mod sigur este paradisul pe pământ…locuitorii acestei insule sunt înalţi, subţiri, cu umeri înguşti, simpli în maniere, nu cunosc nici bogăţia nici sărăcia, fiecare casă are o fermă bună şi fiecare bărbat o meserie, ei nu cunosc diferenţele între persoane şi sunt sigur că au trăit fericiţi până la aceste timpuri tulburi.”

(Un soldat englez în 1776) 

Cu descrierea insulei Staten Island completăm descrierea celor 5 comitate – counties ale New York-ului, dar vom reveni cu alte amănunte despre oraş în viitor.

Pentru mulţi turişti Staten Island nu este mai mult decât staţia terminus a unei plimbări cu ferry-boat-ul dinspre Manhattan, trecând prin portul New York, prin faţa Statuii Libertăţii, a lui Ellis Island şi Grosvenors Island. Puţini se aventurează în interior s-o exploreze.

De pe drum, înspre Hazlan Boulevard sau Bay Street imaginile sunt descurajante: case de cărămidă, staţii de benzină, şi pizerii. Dar în spatele faţadelor urâte sunt dealuri cu privelişti frumoase ale portului New York: vile mari pierdute în grădini cu pomi uriaşi, foste ferme olandeze, temple în stil grecesc şi păduri unde s-au găsit obiecte indiene.  

Parte din oraşul New York, insula este de aproape 14 mile lungime şi 8 mile lăţime. De 2 ori şi jumătate mai mare decât Manhattan-ul, ea se clasifică pe locul trei între comitatele oraşului din punct de vedere al suprafeţei..

Cu un relief variat şi mult verde, insula prezintă dealuri pitoreşti care alături de vecinătatea mării au un aer sărat şi un sentiment de izolare. Mai spre interior, de la St. George la Richmondtown, două zone cu caracter istoric, vile somptuase din sec. 19 şi 20 tronează înconjurate de copaci seculari, multe dintre ele ocupate acum de şcoli particulare şi instituţii caritabile.

Todt Hill (Dealul Todt) cu numai 120 de metri altitudine este unul dintre cele mai înalte locuri de pe coasta de est.

Legăturile cu pământul continental se fac prin poduri: spre nord, spre New Jersey, Bayonne Bridge, deschis în 1931, apoi Goethals Bridge în 1928, spre sud Outerbridge, după numele lui Eugenius Outerbridge, preşedintele organizaţiei Port Authority, (forul de transport al oraşului). Verazzano Bridge completat în 1964 prevede legătura cu Brooklyn-ul, ceea ce a dus la creşterea masivă a populaţiei. 

Primul european care a văzut această insulă a fost Givanni da Verazzano în 1524, dar mai târziu Henry Hudson a numit-o, aşa cum o ştim noi azi, Staten Island, în onoarea Ţărilor de Jos (Staaten Eyelandt, pentru parlamentul olandez care a comisionat voiajul).

 În 1661 coloniştii olandezi şi francezi au renumit-o Richmond, după Ducele de Richmond, fiul nelegitim al lui Charles al II-lea). La începutul sec. 19, printr-o investiţie relativ mică a lui Cornelius Vanderbuilt pentru un sistem de transport pe apă-ferry pentru marfă şi pasageri, insula a căpătat noi valori.

Pe la 1830, aici s-a dezvoltat o zonă de vacanţă-loisir pentru oamenii bogaţi ai oraşului, printre care James Russell Lowell, Henry Longfellow, şi exilaţi precum Garibaldi. Arhitectul de peisagistică Law Olmstead (autorul lui Central Park) a amenajat pe insulă o fermă experimentală de grâu.  

Cu toate investiţiile care au schimbat aspectul original al insulei caracterul rural a dominat în continuare. De-a lungul golfului dezvoltarea sporturilor a luat o amploare deosebită prin exploatarea valorilor naturale. Aici a fost construit primul teren de tenis pe iarbă, lacrosse, cricket, un club de canotaj, zone de pescuit, plajă şi ciclism, noutăţi în materie de recreere în oraş.

Activitatea de distracţii şi petrecere a weekend-ului şi vacanţelor a fost completată cu organizarea unor spectacole, precum a fost Buffalo Bills Wild West Show, ce au atras cu succes atenţia publicului.

Sistemul de transport pe apă, ferry-ul a adunat continuu pasageri dornici de privelişti, sport şi natură.  

După 1860, prin introducerea liniei de cale ferată aşezările de pe insulă au înflorit, dar dezvoltarea s-a încetinit în timpul Războiului Civil (1861-1865) când Staten Island a devenit loc de campare şi antrenament ale trupelor şi lupte între aboliţionişti şi cei ce favorizau sudul au întrerupt liniştea patriarhală.

Insula a luat o dezoltare considerabilă abia când cu timpul s-au luat măsuri legale pentru protejarea apelor înconjurătoare, îmbunătăţirea căilor de circulaţie, a transportului şi amenajarea parcurilor. 

Cartierele din Staten Island păstrează şi azi un nume şi caracter unic. Deşi la început erau sate separate, multe dintre ele cu zone comerciale (strada numita Main Street e caracteristică pentru aproape toate oraşele americane), ele s-au unit în cursul dezvoltării într-o comunitate integrată.

Grupurile etnice de imigranţi ce mai târziu s-au amestecat, au urmat un proces firesc, întâmplat peste tot, şi-au pus amprenta pe numele unor străzi rămase până la noi: nume olandeze ca Tysen şi Van Duzer, nume franceze ca Guyon şi Billiou, nume engleze  ca Burton şi Blake. 

Valurile de imigraţie din sec. 19 au adus noi grupuri etnice şi aici: începând cu 1840, cu imigranţii germani care erau angajaţi la Berăriile Stapleton, imigranţii irlandezi care lucrau în Factoryville (acum West New Brighton) şi în zonele cu case luxoase din Clifton.

Înainte de 1900, valuri de italieni au început să se aşeze în zona Clifton- Rosebank. Negrii veniţi din sud s-au aşezat în părţi din Tompkinsville şi Stapleton, angajaţi în industria de colectare a scoicilor pe zonele de nord-vest ale insulei. 

Printre atracţiile ce pot captiva pe vizitator se numără:

Clove Lakes Park

Parcul este aflat la nord de linia majoră de transport a insulei, Staten Island Expressway. Clove este termenul olandez de „kloven”, vale ce are 3 lacuri formate prin blocarea unui râu. Lacurile datând din perioada colonială au fost modificate mai târziu pentru crearea un sistem de aprovizionare cu apă, şi mai apoi producătoare de gheaţă. Copaci de peste 300 de ani se pare că au scăpat netăiaţi în timpul ocupaţiei engleze şi acum sunt mândria parcului.

Pavilionul cu Terasă (un hol pentru ocazii şi banchete) a fost construit prin 1835 ca reşedinţă particulară, parte din comunitatea numită New Brighton. Cu ajutorul serviciului de ferry, mulţi oameni cu avere s-au mutat aici permanent sau pentru vară şi vacanţă.

Hotele mamut s-au construit pe partea de est pentru acomodarea celor doritori. Din păcate nu au mai rămas azi decât 2 exemple (cel menţionat mai sus şi pavilionul care găzduieşte clubul atletic), celelalte fiind demolate pe parcurs.  

Partea de Nord 

North Shore East

Ne continuăm călătoria prin partea cea mai accesibilă a insulei, de la coborârea din ferry-ul care ne-a adus din Manhattan, urmând logica cea mai frecventă a turistului ce vine să viziteze. 

Saint George- New Brighton Historic District

Aici se remarcă casa lui William Pendleton (proprietarul companiei locale de transport- ferry) pe strada cu acelaşi nume, din lemn, în stil Greek Revival, cu ferestre cu montanţi de lemn în zig-zag (1855).

O altă clădire interesantă este „Woodbrook”(1845), casa lui Jonathan Godhue,  acum Centru de Recreere pentru copii, cu un stil de influenţă clasică italiană. 

Staten Island Ferry Terminal serveşte transportului pasagerilor şi automobilelor dinspre Manhattan.

Serviciu deschis în 1713, a funcţionat cu 5 vapoare pe aburi la început, înlocuite mai târziu cu cele pe diesel. Ferry-ul leagă insula de oraş pe o distanţă de peste 6 mile şi rămâne singurul mijloc de transport gratuity azi (iniţial drumul a costat 5 cenţi-1 nickel).

Terminalul renovat recent (2005) pe Bay Street, cu arhitectură de pereţi transparenţi de sticlă, prevede o vedere panoramică a portului şi a Manhattan-ului, precum şi o grădină pe acoperiş.

Legat de acest business prosper care a facilitat enorm evoluţia insulei voi vorbi mai târziu despre Comodore Cornelius Vanderbuilt şi familia lui. 

Staten Island Borough Hall

Aflată în aceeaşi zonă, pe faimoasa strada Richmond Terrace, construită la începutul sec. 20, cu o structură pitorească, în stil francez, primăria îi primeşte vizual pe cei ce ajung pe calea apei aici pe insulă. 

Richmond County Court House (1913)

În apropiere de primărie, se află şi această clădire oficială tot din aceeaşi perioadă oferind un contrast impunător, cu coloanele sale corintice la intrare. 

Hamilton Park

După numele constructorului cu case gen cabane din sec. 19, cu 12-14 camere pe planuri terasate, la o distanţă de numai o jumătate de oră de port.

II Partea de Nord  (continuare) 

New Brighton (West) Livingston

Walker Park.

În acest loc, în 1874, Mary Outerbridge a adus tenisul pe iarbă din Bermuda. În 1880 primul turneu naţional de tenis a fost jucat pe terenurile ce azi se numesc Walker Park. D-na Outerbrige era sora lui Eugenius Outerbridge, după care s-a dat denumirea podului spre New Jersey mai târziu, iar parcul e numit după un prieten bun al familiei, George Walker, mort în Primul Război Mondial. Azi pe terenurile din parc se joacă tenis şi cricket.

Printre străzile în pantă din vecinatate, cu case victoriene, impunătoare, cu decoraţii aparente, construite în timpul Războiului Civil, sunt 2 exemple uriaşe pe strada Longfellow în stil Tudor (cu elemente exterioare de lemn tip bârne), care au apărut în scenariul Casa Corleone a lui Francis Coppola, film clasic din 1971 „Godfather” (Naşul).  

West Brighton- Port Richmond

Snug Harbor Cultural Center

Aflat pe Richmond Terrace, strada ce urmăreşte contururile de la nordul insulei, Snug Harbor, denumit iniţial Portul Marinarilor, complexul a înflorit în timpul dezvoltării suburbane al lui New Brighton în sec. 19. Bătrânii marinari îşi petreceau aici ultimii ani, aproape de apă, dar feriţi în acelaşi timp de tentaţiile oraşului (Manhattan).

În aşa-zisul stil Greek Revival, conceput de un tânăr arhitect, Minard Lafever, complexul a găzduit la început 17 marinari pensionaţi. La începutul sec. 20, numărul s-a mărit la 1000, el devenind un model pentru instituţiile caritabile din ţară. Întins pe 83 de acri, cu 28 de clădiri aranjate între grădini, acum găzduieşte un complex muzeistic: Muzeul Maritim Noble, după artistul maritim ce a trăit aici John Noble, Grădina Botanică cu grădini chinezeşti, şi muzeul copiilor cu elemente interacive fac parte din complexul ce se poate vizita. (www.rootsweb.com) 

Mariners Harbor

Mergând spre vest, tot pe Richmond Terrace, căpitani s-au stabilit înainte ca apele să se polueze, de-a lungul lor, prin anii 1850. Aici cei mai bogaţi trăiau în case pe 2 nivele, cu verande cu coloane, cu privelişte spre apă, spre crescătoriile de scoici ai căror proprietari erau.

Tompkinsville-Stapleton

În timpul depresiunii economice, prin fonduri oferite din partea guvernului în această arie din partea estică a insulei, s-au ridicat clădiri de interes public: bazine de înot şi băi publice. La timpul respectiv concepţia de cabine cu cheie şi duşuri pentru cei care foloseau facilităţile denotă un design de avangardă pentru acest program de arhitectură.

În timpul celui de-al II-lea Război Mondial, în secret aici a avut loc o conferinţă internaţională. Winston Churchill debarcat de pe un vas englez în Staten Island, a mers apoi pe calea ferată până la Washington ca să se întâlnească cu preşedintele Roosevelt pentru negocieri.

 Clifton-Rosebank

Zona de pe partea de nord-est este majoritar populată de italo-americani.

Pe Tompkins Ave., în casa ce este acum muzeu, a locuit prin 1850 mândrul patriot italian Giuseppe Garibaldi împreună cu prietenul său care l-a găzduit Antonio Meucci. Aşteptând o ocazie favorabilă să se reîntoarcă în Italia, Garibaldi a lucrat la fabrica de lumânări din apropiere al cărei proprietar era Meucci, iar timpul liber şi-l petrecea pescuind (www.garibaldimeuccimuseum.org).

Aici se pot întâlni mulţi pomi fructiferi-smochini, încărcaţi de fructe în timpul verii, deveniţi un fel de paşaport nescris al naţionalităţii proprietarilor. 

Nu departe se află o casă pe 2 Hylan Blvd., construită la începutul sec. 18 care merită vizitată.

Original, ea a fost construită de un negustor olandez şi modificată ulterior în proprietatea unui bogat New York-ez, John Austen. Fiica lui, Alice Austen care a locuit aici a fost una dintre primele femei artist-fotograf. Deschis spre vizitare (718) 816-4506, muzeul oferă fotografii originale şi mobilier de epocă. 

Fortul Wadsworth, din apropierea podului Verazzano, este cea mai veche rezervaţie militară din Statele Unite. Încă din 1663 o fortificaţie ridicată păzea intrarea în portul oraşului. Controlat de englezi în timpul Războiului de Independenţă, mai târziu în 1783, la retragerea lor, un ultim glonte duşman tras înspre americani a marcat în alt fel înfrângerea engleză. Statul New York a construit un fort în timpul războiului din 1812, iar ce vedem azi datează din a 2-a jumatate a sec. 19 şi este considerat parc naţional. Galeriile pe 3 nivele la marginea apei construite înaintea Războiului Civil comandă un aer sever de fortăreaţă.  

Verazzano Bridge

Unul dintre cele mai frumoase poduri din lume şi podul meu preferat, Verazzano Narrows Bridge este un pod pe cabluri, dublu suspendat, care leagă Brooklyn-ul şi Staten Island  la locul aşa-numit Narrows (locul unde se îngustează), unde golful protejat relativ, numit cel de sus, se uneşte cu golful de jos, mai mare.

Deschiderea centrală de aproape 1 300 m l-a calificat drept cel mai mare pod pe cabluri de suspensie din lume de la completarea lui în 1964 până în 1981. Acum este al 8-lea în lungime din lume, dar încă cel mai lung din Statele Unite.

Ideea construirii lui a durat peste 80 de ani, dar concepţia propriu-zisă 15, construcţia începând în 1959. Proiectul a fost iniţiat de Robert Moses, unul dintre cei mai activi primari pe care i-a avut oraşul, iar inginerul elveţian Othmar Ammann a fost şeful de proiect. În sistemul structural au fost prevăzute turnuri de 190 metri înălţime, iar cablurile amplasate pe chesoane de beton armat sunt ancorate pe fundaţii de nisip. Elementele de beton au 30 de metri şi sunt amplasate la extremităţile podului la Fort Hamilton în Brooklyn  şi la Fort Wadsworth în Staten Island.  Podul are două nivele de transport, concepţie foarte practică atât pentru stabilizarea în condiţii atmosferice de furtună, dar şi pe vreme rea în timpul iernii. Interesant de menţionat, elementele structurale, cele 4 cabluri de tensiune au un diametru de 91 de cm. 

Verazzano Bridge serveşte o legătură critică de transport în sistemul local şi regional şi este cunoscut în toată lumea ca punctul de plecare al faimosului concurs de maraton al New York-ului, eveniment anual. Intrarea în portul New York este flancată de prezenţa sveltă a podului: toate cursele de vapoare de turism şi comerciale, cu containere ajungând aici trebuie să treacă sub acest pod (vasele construite peste tot trebuie să acomodeze în concepţia lor înălţimea liberă de pasaj pe sub el). 

 Interesant de menţionat este faptul că pentru numele podului – un eveniment politic, asasinarea lui J. Kennedy  în noiembrie 1963, a jucat un rol ciudat. O dorinţă publică a fost să i se dea numele preşedintelui decedat, dar în sprijinul numelui exploratorului a venit chiar Robert Kennedy, fratele preşedintelui, care a refuzat schimbarea numelui. Aşa încât azi avem Verazzano Bridge, dar şi unul din aeroporturile majore – în Queens, cu numele J. F. Kennedy. 

Numele de Vanderbuilt, cu rezonanţă locală, dar şi generală apare şi sub nume de străzi. Din păcate reşendinţe şi alte case de pe insulă ce au aparţinut familiei Vanderbuilt nu s-au mai păstrat.

Cornelius Vanderbuilt (1794-1877), constructor de vapoare şi căi ferate a fost un nativ al lui Staten Island.

Cu $100 împrumutaţi de la mama sa, viaţa lui de succes a început odată cu cumpărarea unei ambarcaţiuni mici. Prin eforturile lui continue de business şi management el a devenit cel mai bogat armator din Statele Unite.

Vanderbuilt a înfiinţat sistemul de transport pe apă-ferry al insulei. În timpul „goanei după aur” a început un serviciu de transport de pasageri pe apă spre sud, spre Nicaragua, folosind un sistem de râuri şi lacuri, apoi spre vest spre San Francisco.

Prin 1840 el a căpătat interes pentru transportul pe cale ferată. Cu viziune de mare afacerist, el a vândut tot ce se numea transport pe apă în favoarea cumpărării de linii de cale ferată spre şi dinspre New York. Acestea au fost consolidate într-un sistem centralizat ce a devenit una din cele mai puternice corporaţii din America, business preluat mai târziu de fiul şi moştenitorul său William Vanderbuilt. El a lăsat la moartea sa 1 milion de dolari. 

Westerleigh

Zonă aflată mai central, ea aminteşte de timpul prohibiţiei. Parcul Prohibiţiei, ca o confirmare a acestei perioade, se întinde pe 25 de acri, iniţiat ca o comunitate prin anii de sfâşit de sec. 19, cu străzi cu denumiri de state, altele cu nume de candidaţi prezidenţiali ai partidului prohibiţionist- Bidwell, Wooley, Fiske. În cartier se mai găsesc încă locuinţe ale leaderilor prohibitionişti din sec. 19.  

Todt Hill- Egbertville

Arie centrală a insulei,este considerată cea mai şic din punct de vedere rezidenţial.

Unele din casele din zonă sunt legate de numele lui Ernest Flagg (1857-1947), arhitect prolific, ce era la un moment dat unul din cei mai mari proprietari locali. Printre lucrările sale se numără; Academia Navală din Annapolis şi clădiri înalte în oraş (Manhattan), precum Singer Tower.

De-a lungul lui Rockland Ave. s-a tăiat calea pe care s-a construit mai tâziu una dintre lucrările majore ale lui Robert Moses (primar al New York-ului), Willowbrook Expressway, drum ce a necesitat relocarea unor proprietăţi, dar şi exploatarea vizuală unor zone verzi, care însă în acelaşi timp au mărit problemele legate de poluare şi mediu înconjurător.  

New Dorp

Aria s-a dezvoltat în urma construcţiei podului superb, Verazzano, de la care spre est se continuă cu plaje. Se pot vedea încă pe mal bunkerul de apărare în cel de-al 2-lea Război Mondial, farul construit la începutul sec.20, şi locuinţa denumită Crimson Beech pe 48 Manor Court, singura locuinţă din oraş, concepută prin 1959 de arhitectul Frank Loyd Wright, fondatorul al arhitecturii moderne de tip organic . 

Richmondtown

Acum rămas ca un sat istoric (muzeu în aer liber), proiect major în curs de restaurare, cu reconstrucţia a 31 de clădiri, a unui muzeu şi a unui sistem interior de transport cu trenuleţ.

La constituirea lui în 1685, Richmondtown era cunoscut sub numele umil de Cocclestown, probabil după midiile şi stridiile găsite în jur. În 1695, olandezii au ridicat casa denumita Voorlezer, un fel de sală de adunare, folosită şi pentru servicii religioase şi şcoală. O mică primărie şi puşcărie au fost adăugate, iar pe la începutul sec. 18, orăşelul era înfloritor. Cu un tribunal, tavernă, un grup de case, şi biserica St. Andrew, Cocclestown devenea cel mai impozant loc de pe insulă.

Acum denumirea de Cocclestown nu mai corespundea şi a fost schimbată cu numele de Richmond, mai impozant. Pe timpul Războiului de Independenţă, când insula a fost ocupată de englezi, aici existau o fierărie, un magazin general, un azil de săraci, un magazin de pielărie, o biserică reformată olandeză, o moară, şi multiple locuinţe. www.historicrichmondtown.org 

Partea de Sud

Rossville

            Spre sud, odată, aici era locul de traversare prin ferry-boat spre New Jersey, servici ce a durat până în 1836. Fiind cea mai îndepărtată de ferry-ul de la St. George  şi de podul Verazanno, zona a rămas printre ultimele ce s-au dezvoltat. Acum este acoperită de terenuri mlăştinoase, dune de nisip, păduri şi de cimitire, ale primilor colonişti îngropaţi, apoi folosită pentru rămăşiţe de vapoare. 

Tottenville

Partea cea mai sudică a insulei se afla locul aşa-numitei clădiri Conference House, unde în timpul Revoluţiei din 1776 au avut loc negocieri cu trupele engleze. Reprezentaţii britanici ofereau clemenţă şi iertare rebelilor dacă se predau. Benjamin Franklin, John Adams şi Edward Ruthledge, reprezentanţi ai rebelilor, au respins propunerile engleze, şi războiul a continuat.

Casa, monument naţional, este singura din anii prerevoluţionari păstrată în oraş. (www.theconferencehouse.org)

Pe locul unei aşezări indiene, căpitanul Christopher Billop a venit din Anglia şi s-a stabilit aici pe insulă, unde i s-au oferit aproape 1000 de acri de pământ pentru serviciile depuse pentru coroană. Activând în continuare pe plan militar, dar şi în guvernul local, el şi-a dublat proprietatea în scurt timp.

În timpul Războiului de Independenţă prin 1776 un descendent cu acelaşi nume locuia în această casă. Col. Billop era loial englezilor şi apăra guvernul local contra trupelor revoluţionare (trupele americane erau campate în apropiere în New Jersey). Billop le urmărea peste apă de la fereastra casei sale.

Amiralul englez Howe, ce dorea pacea, a încercat să oprească revoluţia şi a invitat delegaţii americani, menţionaţi mai sus să se întâlnească în această casă în septembrie 1776. Fratele mai mic al lui Lord Howe, generalul Sir William i-a adus personal pe delegaţii colonişti şi i-a invitat din inimă, cu sentimente de fraternitate. Conferinţa a avut loc într-o cameră elegantă, dar americanii nu au cedat în faţa englezilor. După independenţă, colonelul Billop s-a refugiat în Canada, Nova Scotia, casa lui de pe insulă trecând pe rând prin mai mulţi proprietari. Pentru informaţii şi vizitare: (718) 984-3954. 

Princes Bay

Odată era un sat prosper de pescari şi culegători de stridii. Stridiile de aici erau aşa de faimoase încât restaurantele luxoase din New York şi Londra aveau selecţii din „Prince’s Bay” pe lista lor de menu. 

Alte elemente interesante de menţionat pentru vizitare:

Cimitirul Moravian, cu biserica cu acelaşi nume, ca cel mai frumos loc amenajat de pe insulă, locul de veci al unor oameni faimoşi precum familia Vanderbuilt. Terenurile au fost concepute de Frederick Law Olmstead, creatorul lui Central Park, ce avea proprietăţi aici pe insulă. Cimitirul şi biserica atestă prezenţa emigranţilor din regiunea Moraviei, Cehia actuală pe aceste locuri.

Franklin Delano Roosevelt Boardwalk, promenada de-a lungul falezei de est, începută prin 1935, a înlocuit vechile clădiri-hoteluri şi avea staţii terminale de tren din mai multe direcţii.

Happy Land  la South Beach era unul din cele mai faimoase locuri de amuzament de pe coasta de est. Zona a fost inaugurată în 1906 cu hoteluri, chioşcuri de vânzare, teatru şi un bazin de înot. Din păcate pe parcurs baia a devenit periculoasă din cauza poluării şi zona şi-a pierdut din importanţă. Deşi clădirile mari nu mai supravieţuiesc azi, căsuţe mici au rămas încă elemente ale complexului de odinioară.

Muzeul de arta Tibetană este un alt punct de interes pentru cei ce admiră arta Asiei îndepărtate, proprietara-colecţionară Jacques Marchais (1887-1948) oferind publicului obiecte de valoare. www.tibetanmuseum.org 

Pentru informatii auxiliare despre Staten Island şi un plan de traseu turistic  la viteza pasului vizitaţi www.statenislandusa.com.

 Străzile liniştite ale Insulei şi multele edificii şi aşezăminte culturale şi de recreaţie oferă locuri propice pentru încurajarea familiei şi creşterea copiilor, un loc atractiv şi ferit.