Acum pentru moment părăsim insula Manhattan şi ne oprim în alt comitat-County al oraşului New York, Bronx.

            Situat în zona de nord a oraşului, Bronx se întinde pe 42 de mile pătrate (109 km pătraţi) şi este singura porţiune a oraşului continentală. Cu o populaţie de peste 1.2 milioane de locuitori, cu 12 institute şi universităţi, el are peste un sfert din suprafaţă teren de spaţii verzi.

             Indienii de limbă algonchină au fost găsiţi aici acum 400 de ani de Henry Hudson, probabil primul european care a văzut ţărmul oraşului. El şi-a ancorat vasul în gura de nord a Manhattan-ului spre actualul Bronx. Mai târziu prin 1639, un căpitan suedez, Jonas Bronck, s-a stabilit aici cam în dreptul actualei străzi 132 şi a fondat o fermă cu alte familii de olandezi, germani şi danezi. De unde şi varianta de nume modificat, Bronx, de la numele lui. Realitatea este însă că numele a fost preluat de la fluviul cu acelaşi nume din apropiere.

            Jumătatea de est a Bronx-ului a fost cumpărată de Thomas Pell din Connecticut care a înfiinţat un sat, numit Westchester (1654).

            În timpul colonizării engleze cei mai multi locuitori erau englezi sau olandezi.  Negrii-sclavi proveneau din Caraibe. Pe la 1700, Bronx-ul avea 4 ferme uriaşe: Westchester, Eastchester, Pelham (proprietatea familei Pell) şi Morissania (proprietatea familiei Morris).

            În timpul Revoluţiei terenul a fost expus bătăliilor, dar situaţii dificile au fost rezolvate când Generalul Washington a reuşit să-şi evacueze pe aici armata ce înainta spre nord. Din Van Cortland Mansion, acum muzeu, el a condus trupele pentru eliberarea oraşului.

            Prin sec. 19 ocupaţiile principale ale locuitorilor erau creşterea grânelor şi a animalelor de fermă. Între 1800 şi 1830 populaţia a crescut de la 1750 la dublu, mai ales după emigrarea irlandezilor din cauza Foametei Cartofilor (Potatoe Famine). Irlandezii, angajaţi constructori, au ridicat podul denumit The High Bridge peste Fluviul Harlem, liniile de tren New York şi Harlem, şi apeductul Croton. Pământuri fertile, cu pomi fructiferi, legume şi produse lactate locale aprovizionau piaţa oraşului. Staţiile de tren rurale, ca Melrose, Tremont, Riverdale  au devenit centre al noilor aşezări. Pe măsură ce linia ferată s-a extins, centrul populaţiei s-a mutat spre vest, unde oraşe ca West Farms şi Morissania s-au înfiinţat.

            Oportunităţi economice în Statele Unite ca şi urmările Revoluţiei de la 1848 din Germania au adus mii de germani aici. Ei au devenit negustori, berari şi proprietari de bodegi.

            Pe la 1860 se presupunea că orăşelele vor fi anexate la oraşul New York pe măsura dezvoltării oraşului spre nord.  În 1874 oraşele Morissania, West Farms şi Kingsbridge au fost anexate la oraş. Pe la 1890 partea de est, cu orăşelele Eastchester, Pelham şi Wakefield  s-au alipit şi ele cu ideea de a profita de eforturile publice financiare. După consolidarea din 1898, parţial, acestea au devenit Comitatul Bronx, care împreună cu Manhattan au format New York County  (celelalte erau County-uri separate). Abia în 1912 legislaturile au stabilit aşa-zisul Bronx, devenit complet independent începând din ianuarie 1914.

            În 1904 primul metrou conecta Bronx-ul de Manhattan pe sub strada 149 prevăzând tranzit pe linia elevată de tren de pe 3rd. Avenue. Atunci mulţi locuitori au părăsit apartamentele mici din Manhattan pentru apartamentele din Bronx. Iugoslavi, armeni, italieni, dar şi evrei din Europa Centrală erau printre cei mutaţi aici. 

            Cu influxul de populaţie (de la 201.000 la 1.265.000 de locuitori) de la începutul sec. 20  economia Bronx-ului a crescut vertiginos. Linia elevată de metrou a fost treptat extinsă spre nord şi în curând linii electrice au permis un tranzit rapid. Multe clădiri de apartamente şi comerciale au fost ridicate de-a lungul coridorului creat de linia de tren, care îşi avea terminalul la Gun Hill Road în 1920. În anul 1923 s-a ridicat faimosul Yankee Stadium- stadionul echipei de baseball- Yankees –ai cărei jucători erau denumiţi şi Bronx Bombers pentru numărul mare de jocuri câştigate în decadele următoare. Babe Ruth, Lou Gehrig, Joe DiMaggio, Mickey Mantlee, Roger Maris şi Reggie Jackson sunt nume celebre din istoria acestui sport.

            Odată cu instaurarea depresiunii economice, perioada de creştere vertiginoasă s-a domolit, deşi apartamente cu bani privaţi au continuat să fie ridicate, în special în aria lui Grand Concourse, care a devenit repede simbolul succesului economic şi social. În clădiri de apartamente cu 5-6 etaje, cu curţi largi de intrare, locuiau mulţi din cei care lucrau în Manhattan. Prin 1934 construcţia locală de locuinţe cu dotări moderne era superioară prin comparaţie cu alte cartiere aproapiate: toate reşedinţele aveau băi particulare, aproape 95 % aveau încălzire centrală,  97% aveau apă caldă, şi mai mult de 48% un sistem de frigider mecanic. Parkchester era un exemplu în acest sens, cu cei 40. 000 de residenţi, parcuri, locuri de joacă, sculpturi, magazine de consum şi cinematografe.  

            După al Doilea Război Mondial construcţia locuinţelor a început din nou şi profilul populaţiei s-a schimbat. Tipurile de construcţii variau de la clădiri de apartamente luxoase în Riverdale la locuinţe ieftine de tip–public housing în partea de sud. Cei mai vechi rezidenţi s-au mutat din locuinţele mai vechi în părţile de nord sau în suburbii. Cam 170.000 de persoane aruncate din zonele devenite proaste din Manhattan, majoritatea negri şi portoricani s-au mutat în partea de sud a Bronx-ului, iar anii 1950 raportează cifre mari de sărăcie aici. Sistemul de chirie controlată/stabilizată a fost introdus în timpul celui de-al Doilea Război Mondial ca să prevină creşterea necontrolată. Ca efect, multe clădiri au fost arse intenţionat în speranţa proprietarilor de a primi ajutoare şi despăgubiri. Acestea au dus eventual la desfiinţarea acestei legi prin anii ‘60, păstrată doar cu unele condiţii restrictive. De atunci locuinţe unifamiliale şi case înşiruite au fost  construite, iar cele vechi renovate, unele apartamente transformate în forme de proprietate individuală – cooperativă şi condominium.

            Fonduri federale au dus la extinderea sistemului de transport de autostrăzi, ca Major Deegan Expressway, Cross Bronx Expressway şi Bruckner Expressway. De-alungul acestor artere au fost ridicate clădiri înalte. Unul din exemple este Co-op City, un orăşel ce aminteşte de unele cartiere din ţară, cu şcoală, bibliotecă şi complex de magazine. Dintre liderii politici portoricani, Herman Badillo, a ajuns preşedinte al Bronx-ului în 1965.

            Prin anii ‘90, populaţia ca procente era o treime neagră, o treime latino-americană şi o treime asiatică şi albă.

            Pentru cei care vor să fie turişti ai Bronx-ului, invitaţia trebuie să ia în considerare maşina, şi oprirea în anume zone care vor fi subiectul articolelor următoare: Bronx Park (grădina zoologică şi parcul), Fordham University –şi campusul în stil gotic, Belmont şi strada pietonală, comercială de tip european, Arthur Avenue. Circulaţia cu metroul este o altă posibilitate, dar turistul trebuie să aibă o hartă locală la o scară corespunzătoare.

            Noi vom vorbi în continuare în detaliu despre obiectivele istorice şi de interes ale Bronx-ului.

Bronx-ul este bordat la vest de Hudson River, la sud de Harlem River, fluviu ce-l desparte de Manhattan, spre est de partea oceanică, numită Long Island Sound, iar la nord de restul continentului spre Connecticut şi celelalte comitate-Counties ale statului New York.

            Aşa cum am menţionat în prima parte a seriei, istoria aşezărilor de aici, transformate în orăşele, devenite acum cartiere şi-a pus amprenta în dezvoltarea oraşului.

            Cu numele păstrat din aşezările originale, vechile ferme ale Bronx-ului au făcut loc prin sec.18 caselor particulare şi construcţiilor înşiruite, iar mai recent construcţiilor pentru cei săraci şi şoselelor. Masiva funcţie originală de locuire a fost înlocuită treptat de industrii, comerţ, distracţii, şi clădiri guvernamentale. Din păcate, multe clădiri de interes arhitectural-istoric au fost neglijate, multe distruse, dar din fericire cele câteva păstrate sunt recent redescoperite. 

            Voi începe cu descrierea punctelor de atracţie mergând de la sud înspre nord.

           Bronx-ul de Sud 

Mott Haven/Melrose

            Numele de Mott Haven (original Mott Iron Works) vine de la proprietarul original, Jordan Mott, inventatorul sobei cu cărbuni, în prima jumătate a sec. 19. Iniţialele MH se mai găsesc încă pe mozaicul staţiei de metrou de la intersecţia străzii 140 cu Jerome Avenue.

            Zona a fost supranumită la un moment dat Piano Town (oraşul pianului) la sfârşitul sec. 19, perioadă când clasa de mijloc şi-a permis mai mult şi a putut să-şi cumpere piane. Pianola-pianina, era fabricată pe scară largă şi lucrători germani erau angajaţi în industria pianelor aici în Bronx ca şi peste fluviu în Queens, la fabricile Sommer şi Steinway.

            Aici s-au păstrat câteva grupuri din casele originale. Declarat zonă istorică, aşa- numitul Bertine Block, pe strada 136 are case în stil Queen-Anne de la sfârşitul sec. 19.  Faţade de cărămidă, alternate cu ancadramente de piatră de culoare închisă (aşa-numitele brownstones), cu mansarde, acoperişuri, cornişe şi şeminee înalte, ele dau o notă locală.

            Mai întins ca suprafaţă este Mott Haven Historic District, aflat la strada 139, despre care se poate spune că este cel mai frumos grup de case din Bronx. Cu parter înălţat pe două nivele, fiecare tronson-unitate are decoraţii unice, cu stiluri amestecate de la neo-grec, cu detalii de romanesc şi renaştere, cu arce în plin cintru.

            St. Ann’s Church împreună cu cimitirul de la jumătatea sec. 19 formează cele mai vechi instituţii religioase din Bronx. 

            Centrul Bronx-ului este focalizat la intersecţia a cinci străzi: 149, Third, Willis, Melrose şi Westchester Avenue (poreclit the Hub-centru), loc de manifestări de distracţii.

La sud de parcul St. Mary din apropiere se afla uzina de prelucrare a fierului James Kirtland & Company – unde se aflau cele mai mari forje din ţară. De aici trasă de cai a fost dusă imensa cupolă a Capitoliului din Washington, clădire terminată în 1863. 

Morrisania

            Mergând spre nord, ne amintim că în sec.19 pe aici era o populaţie de origine germană, şi de aceea era o cerere continuă de bere pentru menţinerea tradiţiei. Înainte de inventarea păstrării frigorifice, procesul de fermentare al berii (lager vine de la cuvântul german liegen – a sta liniştit), necesita un loc răcoros pentru procesul de fabricare.    Peşterile făcute în dealuri au făcut posibilă depozitarea butoaielor de bere, împreună cu gheaţa naturală tăiată din fluviul din apropiere şi sigilarea lor până când berea se finaliza. Eagle Avenue (Strada Vulturului), foarte în pantă, era plină de asemenea berării. Azi aceste peşteri sunt folosite pentru depozitare. În timpul prohibiţiei aceste locuri au fost folosite drept laboratoare clandestine. Nume ca Hupfel Brewery, St. Anns’s Eagle Brewery ne amintesc de aceste timpuri.

            Alte zone de case originale au rămas, precum Longwood  Historic District, la strada 156. De un stil consistent, casele se ridică pe parter înălţat cu două nivele, cu forme de camere rotunjite, în stil de neo-renaştere.

            Dintre clădirile individuale menţionăm Bronx Borough Courthouse (Primăria Comitatului Bronx), în stil Roman Revival (un fel de neoclasic), cu coloane gigantice la intrarea principală. Aici se pot admira detalii de piatră sculptate cu teme ca Succesul, Progresul şi Puterea Legii.

            O clădire deosebită numită Peter Hoe, Sunnyslope este un exemplu rar de Gotic–Revival de la jumătatea sec. al 19 lea. Din piatră, cu ancadramente gotice de contrast, ea a  servit model de arhitectură pentru alte lucrări de gen.

            Park Plaza Apartments  pe Jerome Avenue, nu departe de apă, reprezintă poate unul din cele mai bune exemple de clădiri de apartamente Art Deco, de la începutul sec. 20, ce au lansat stilul cu acelaşi nume ce s-a răspândit mai târziu (clădiri importante cum ar fi Chrysler Building sunt un exemplu). Structura de cărămidă portocalie, caracteristică acestui stil, conţine ornamente cromatice de teracotă, cu detalii simboliste. 

Washington Bridge

            O parte din pod, construit în 1886-1889, face legătura pricipală a Manhattan-ului cu Bronx-ul. Construcţia lui adună contribuţiile multor ingineri şi arhitecţi, şi a fost denumit de arhitectul modern, Le Corbusier, drept cel mai frumos pod din lume după structura lui din cabluri ancorate de o pereche de arce de fier suportate de stâlpi de zidărie.

            Amplasarea podului în acest loc a urmat criterii politice dar şi de construcţie. Distanţa dintre New Jersey şi New York prin tranziţia spre zona de sus a Manhattan-ului, apoi roca tare de aici a eliminat necesitatea fundaţiilor (foarte costisitoare la un pod de o asemenea amploare), cât şi distanţa creată de la nivelul apei, ce la mijloc dă posibilitatea trecerii ambarcaţiunilor fluviale de calibru, au redus costurile podului la o treime faţă de varianta iniţială de amplasare din zona de midtown.

            Un mare constructor al începutului sec. 20, Gustav Lindenthal, intenţiona conectarea liniilor ferate din New Jersey cu New York şi New England. Un protejat al acestuia, Othmar Amman, designer de poduri, a avut o idee opusă. Din argumentele economice prezentate, el a convins pe guvernanţi să desemneze o comisie de investigaţie care a ajuns la aceleaşi concluzii, astfel încât amplasarea podului a folosit elementele naturale la maximum pentru minimalizarea costurilor de construcţie. Luptele politice însă au amânat acest fapt până în 1925, când soluţii diferite au fost concepute, şi într-o invenţie inginerească s-au eliminat ancorajele cablurilor, rezumându-se la cele 4 cabluri imense care elimină forţele de deformare prin însăşi greutatea proprie e elementelor formate din cele 2 niveluri de şosele. Firma Roebling and Sons (inginerii lui Brooklyn Bridge), a fost angajată pentru calculul şi execuţia cablurilor răsucite.

            Turnurile, iniţial gândite în piatră, au fost înlocuite de o structură de metal foarte modernă la timpul respectiv. Pentru prima oară în istoria oraşului New York o echipă profesionistă a fost angajată de la început pe tot parcursul lucrărilor: o echipă la turnuri, una la cabluri şi una pentru soşea. Aşa-numitul Hudson River Bridge, cum era denumit iniţial G. Washington Bridge, era la timpul respectiv de 2 ori mai lung decât orice alt sistem de cabluri ce exista atunci. Drumuri de legătură şi un complicat sistem de rampe din toate direcţiile, care să aprovizioneze cerinţele de trafic, au adăugat la complexitatea proiectului. Lucrările s-au executat în paralel pe ambele maluri. Cablurile au totalizat în lungime peste 150.000 de km.

            Proiectul a fost prezentat, publicat şi fotografiat imediat şi completat în 1931, cu câteva luni înainte de termen, şi a fost redenumit şi inaugurat în prezenţa oficialităţilor, printre care Franklin D. Roosevelt, în onoarea idealurilor naţionale pe care G. Washington le-a apărat, nu departe de actualul pod.

             Bronx-ul Central

            Bronx-ul Central este bordat la sud de Cross Bronx Expressway, o arteră la orice zi foarte aglomerată datorită funcţiei majore de legătură din New Jersey spre New England, coasta de est, Statele Connecticut, Massachusets, etc.

            Aici întâlnim, printre alte edificii, University Heights, Tremont, Fordham, Belmont, Bronx Zoo şi New York Botanical Garden. 

            Zona e caracterizată de o varietate mare de peisaj, floră, faună şi folosire a spaţiului pentru construcţii, cu diferite tipuri de arhitectură şi condiţii de locuire.

            Inspiraţi de succesul Expoziţiei Mondiale din Chicago din 1893, multi arhitecţi New York-ezi au reîmbrăţişat arhitectura clasicistă, aşa încât multe clădiri şi complexe ce au urmat au acest caracter impunător şi oficial.

            Astfel, pe o colină ce domină zona, denumită University Heights, se află campusul fostei universităţi– New York University, acum Bronx Community College, construită la sfârşitul sec. 19. Ea reprezintă un triumf al arhitecturii americane de atunci. NYU, aflată iniţial în Washington Square în Manhattan, a dorit să mute o parte din secţii aici cu ideea de campus rural, ca mediu propice pentru izolare şi studiu.

            Ansamblul universitar e compus din clădiri de inspiraţie clasică şi renascentistă cu finisaje de cărămidă galbenă, cu chenare de piatră şi teracotă. Se remarcă clădirea bibliotecii- Gould Memorial Library, focusul central al campusului, prin formă şi poziţie, cu frontale de templu şi cupolă centrală, inspirată puternic din Panteonul roman. Interiorul arhitectural e conceput cu spaţii monumentale, cu decoraţii de marmură, piatră, mozaic, lemn şi bronz, cu lămpi Tiffany. 

            Printre celelalte clădiri se enumeră Hall of Fame, ce comemorează pe americanii cu merite, oameni de ştiinţă, scriitori şi educatori, Hall of Language, şi Begrish Hall, al cărui autor este Marcel Breuer, cel ce a proiectat Whitney Museum of American Art, unul din cei mai mari arhitecţi moderni (2002). Clădirea din beton armat a lui Breuer prezintă două aripi în consolă ce dezmint gravitatea, dar sunt şi funcţionale, adăpostind amfiteatre în pantă.

            In zonă se poate vedea aparent apeductul Old Croton, completat în 1842, ce era singura sursă de apă potabilă a oraşului pe atunci. El merge pe o distanţă de 32 de mile din Westchester County spre High Bridge. Este vizibil la sud de University Avenue.

            La nord de Bronx Community College, într-un grup de clădiri de apartamente, a locuit văduva lui Laslo Moholy-Nagy, instructor, profesor şi membru de bază a mişcării germane de artă şi arhitectură, Bauhaus, dintre cele două războaie mondiale.

Bauhaus a fost o mişcare culturală, generată în Germania, dar care a avut repercursiuni majore în arta şi arhitectura modernă de peste tot. Numele de Bauhaus este o inversare a cuvântului Hausbau (construcţie de casă) şi a însemnat o revoluţie în ceea ce priveşte conceptul spaţial, geometric, respectul pentru funcţional, un principiu al arhitecturii care pentru prima oară ia locul întâi înaintea altor criterii, cum ar fi esteticul. În anii 1920, ai Germaniei de după război, aceste concepte predate în şcoală au avut un ecou puternic în domeniu. Din păcate, prin anii 1930, odată cu schimbările politice ce au dus la instalarea nazismului, şcoala a fost desfiinţată ca reacţionară, iar cei mai mulţi dintre profesori au plecat. Nume ca Marcel Breuer, Lyonel Feininger, Franz Marc, Paul Klee,Wassily Kandinsky, Laslo Moholy-Nagy, au lăsat o moştenire de care ne bucurăm şi azi. 

Grand Concourse

            În această porţiune de vest, a doua după Miami Beach, Grand Concourse este singurul loc în lume de artă deco-arhitecturală ce a inspirat apartamentele construite între 1927 şi 1942. Case, şcoli, parcuri, spitale, industrii, şi lucrări publice în acest stil le găsim aici. Conceput în 1891 de Louis Risse- iniţial, Grand Concourse, era o”autostradă’ de viteză de competiţie, ce prevedea accesul spre Manhattan, spre marile parcuri. Designul original avea alei speciale pentru trăsuri, ciclişti şi pedeştri şi treceri subterane pe la marile intersecţii.

De ce aici Art Deco? După instalarea metroului (în timpul depresiunii economice din 1933), ce lega Bronx-ul de Manhattan, spre zona de comerţ vestimentar şi Upper West Side, oportunităţi de apartamente au apărut mai mult decât în alte zone. În exact această perioadă, la Paris au fost două expoziţii majore – Expoziţia Internaţională de Arte Decorative şi Industriale ce a avut paralela din New York din 1939-1940 (despre care am vorbit în articolele trecute- Queens- pavilionul românesc, cu prezenţa Mariei Tănase şi a lui Brâncuşi).

Aceste expresii arhitecturale au influenţat folosirea teracotei colorate, a mozaicurilor, porţilor de fier, sticlei cu decoraţii la holurile de intrare ale clădirilor din Bronx. S-a dezvoltat aşa numitul stil Concourse- cu fâşii de cărămidă, colţuri în console, ferestre cu metal, ferestre pe colţ, şi litere stilizate ca expresie locală a stilului Art Deco.

            Poe Cottage situată pe Grand Concourse la 2640 este casa unde a locuit Edgar Allan Poe până în 1849. Aici el a scris unele dintre lucrările cele mai cunoscute, Annabel Lee şi The Bells (Clopotele). Poe s-a mutat aici în speranţa unui aer mai curat pentru soţia lui bolnavă care de altfel a şi murit aici. Acum casa este transformată în muzeu.Tel:(718) 881-8900. 

            Continuăm seria despre Comitatul Bronx şi ne oprim la alt complex important ce face parte activă din viaţa oraşului şi are mulţi suporteri sportivi.

Yankee Stadium se află la strada 161, construit original în 1923, de magnatul Jacob Rupert  care era şi proprietarul echipei. Stadionul de baseball a fost complet renovat în anii ‘70.  

 Jocuri din New York

Şi pentru că suntem la capitolul sport, şi ştim că sportul a fost o formă organizată de joacă, e interesant de punctat o scurtă istorie a sportului în oraş. Copiii oraşului au dus lipsa terenurilor mari de joacă sau a bastoanelor (pentru baseball), prin comparaţie cu cei din suburbii. Astfel, aici s-au dezvoltat jocuri adaptate de la baseball-ul original, denumite stickball şi stoopball.

Ele nu necesitau un echipament mare şi aveau în vedere spaţiul ce în New York, era strada. Acestea au apărut  prin anii 1880 şi au reguli similare. Noii imigranţi au adoptat jocul ca pe un ritual în devenirea americană. Bazele erau cei 5 hidranţi, iar capacele de scurgere de apă de ploaie, maşinile parcate sau stâlpii de lumină erau limitele terenului. Jucătorii foloseau o coadă de mătură sau un baston pentru cel care se numeşte –bat- bastonul de baseball şi o minge de cauciuc roză denumită spaledeen.

Stoopball era o altă variantă a baseball-ului – de stradă. În 1850 multe clădiri cu 4 etaje – denumite brownstones, erau construite cu o scară înaltă exterioară denumită – stoop. Jocul se făcea aruncând mingea de pe această scară. Distanţa unde mingea lovea determina dacă scorul este un run, două, trei sau home (acasă). Acest joc era preferat pentru că era mai uşor de jucat şi era o şansă mai mică de a te muta din cauza traficului.

Alte jocuri pe stradă şi pavaj includeau pietrele, hopscotch (un fel de şotron), şi skelly (traducere aproximativă-privire piezişă, cu ochii parţial închişi). Pentru jucarea skelly-ului trebuiau creioane, cretă, clei-argilă, şi un capac de sticlă de jucător. Capacele erau piesele de jucat. Argila pusă în capac le făcea mai grele, deci mai bune de jucat aruncate pe pavaj. Se creea un caroiaj pe trotuar ce era împărţit în pătrate mai mici de la 1 la 13, dar numerele pare erau pe diagonală faţă de numerele impare. Copiii aruncau cu capacele în secvenţa numerelor, iar câştigătorul era primul jucător care ajungea cu capacul la căsuţa cu numărul 13.           

Fordham University

            Este un complex de clădiri de pe la începutul sec. 20, cu o capelă de la jumătatea sec. 19.  Instituţie catolico-iezuită, Fordham University, a fost iniţial inaugurată cu numele de St. John’s College. Arhitectura de influenţă neo-gotică a evoluat în paralel cu faimoasa catedrală din Manhattan, St. Patrick cu care se aseamănă ca stil.

Fordham îşi ia numele de la ferma devenită sătuleţ. Presenţa vizibilă, cu pomi şi tufişuri, cu peluze verzi, armonizează cu piatra gri a clădirilor. Două poveşti sunt asociate cu aceste locuri: se spune că cei 98 de acri ai complexului au fost locul unde s-a desfăşurat romanul lui G. Fenimore Cooper, Spionul. Şi se mai spune că clopotul bisericii Universităţii, poreclit Old Edgar, a fost sursa de inspiraţie a poeziei lui Poe, The Bells. 

Belmont

Fiecare oraş mare american are un cartier numit Little Italy (Mica Italie). Şi aici s-a ridicat o zonă alimentată de comunitatea italo-americană la intersecţia străzii Crescent cu 187, la câteva străzi mai la sud de Fordham, după moda mediteraneană. Străzi cu magazine specifice unde miroase a pâine proaspăt coaptă, salamuri, ulei de măsline, peşte şi fructe de mare, servite afară pe o tejghea de lemn rămân şi azi atracţii locale ce merită degustate pe viu.  

Bronx Zoo

            Gradina Zoologică s-a deschis la sfârşitul sec. 19. La început avea doar 22 de spaţii amenajate şi 843 de animale. Dintre clădirile originale se mai păstrează azi doar exteriorul pavilionului Lumea Reptilelor. Trei clădiri moderne din anii 1960 pot fi găsite aici: Casa Păsărilor Acvatice, Lumea Întunericului şi Lumea Păsărilor, concepute special pentru patronii respectivi.

Porţile memoriale Paul Rainey (fratele donatoarei Grace Rainey Rogers) din 1930, de inspiraţie Art Deco, din bronz, deschid priveliştea uneia din intrările în complex spre o fântână adusă din Italia, de la Lacul Cuomo, de către W. Rockefeller. Decoraţiile florale şi animaliere crează un cadru vizual inedit şi-l pregătesc pe vizitator.

Dedicaţia majoră a acestei grădini zoologice a fost de la început conservarea naturală a speciilor. Interesul în protejarea speciei bizonilor, instinctă la un moment dat, a dus la o repopulare de aproape 1.000 de animale, crescute aici la începutul sec. 20, care la maturitate au fost trimise în habitatul natural din Montana, Dakota de Sud şi Nebraska.

Cu mai mult de 4.000 de animale aflate pe 265 de acri împăduriţi, Grădina Zoologică este cel mai mare parc natural metropolitan din Statele Unite. Aici sute de specii diferite, multe rare şi în pericol de dispariţie trăiesc în condiţii recreate în spaţiu închis şi exterior. De exemplu, în aşa-zisa Lumea Junglei, vizitatorii merg printr-o pădure asiatică, tropicală, completă cu cascade, orhidee şi pomi. Lumea Întunericului permite vizitatorilor să vadă animale nocturne, ca lilieci şi purcupine; Asia sălbatecă cu tigri, rinoceri şi elefanţi, gorila din pădurea congoleză şi alte animale din Africa Centrală, şi mai recent Zona Tigrului de Munte cu exemplare siberiene.

Tel:(718)-367-1010 www.bronxzoo.org. Admisie liberă miercuri. 

New York Botanical Garden-Grădina Botanică

            La fel ca şi Grădina Zoologică din apropiere, Grădina Botanică nu este numai protectorul florei, cu misiunea principală de muzeu al plantelor vii aranjate pe categorii, ci şi un laborator viu de educaţie şi cercetare în domeniu. Terenul de 250 de acri, aflat la intersecţia lui Bronx River Parkway şi Fordham Road adăposteşte azi una din cele mai mari grădini botanice din lume.

Clădirile din complex, construite pe la sfârşitul sec.19 după model englez, conţin  un conservator, muzeu, bibliotecă, herbarium-colecţie de plante uscate, un laborator de cercetare şi o varietate de plante în grădini şi dumbrăvi. Un botanist eminent de la Columbia University, Nathaniel Lord Britton, împreună cu soţia sa, Elizabeth, au cumpărat terenul cu scopul amenajării unei grădini botanice. Lor li s-au alăturat magnaţi cu influenţă, precum Andrew Carnegie, Cornelius Vanderbuilt şi Pierpont Morgan, care au contribuit şi ei la eforturile guvernamentale financiare, iar această asociere privato-publică continuă şi azi. Alegerea locului a fost interesantă pentru că s-a păstrat cheiul–valea lui Bronx River, o pădure virgină de brazi canadieni, şi câteva clădiri istorice înainte de crearea parcului final. Plante variate înfloresc aici, pe stânci dramatice, pe terenuri mlăştinoase, lacuri, sau chiar pe casacadă.

Conservatorul Enid Haupt, construit în 1902, este cea mai mare clădire în stil victorian de sticlă din America. Plante exotice cresc în temperatură controlată şi expoziţii temporare sunt un eveniment de seamă al oraşului, precum expoziţia anuală de orhidee.

Tel:(718)-817-8700 www.nybg.org

Liber: Miercuri şi sâmbata de la 10-12. 

Bronx-ul Nord

Bedford Park/Norwood

            Zonă situată la nord de pata verde a Grădinilor Zoologice şi Botanice, ea este de un deosebit pitoresc natural.

Casa lui Isaac Valentine din 1758, aflată aici, în stil georgian, din piatră mare, a fost construită pentru fierarul şi fermierul cu acelaşi nume. Casa a fost sediul trupelor engleze în Războiul de Independenţă. În sala principală se pot admira obiecte originale, de gătit şi de fabricat lumânări. Salvată de demolare, ea a devenit muzeu al istoriei Bronx-ului.

Tel: (718)-881-8900 

Riverdale

            Extinzându-se de la vestul faimosului Broadway până la malurile lui Hudson River, cartierul încântă ochiul cu privelişti demne de ceea ce numim şi ne imaginăm -afluenţa americană. Străzi în pantă, unele chiar private, cu păzitori de tot felul, unde lătrăturile de câini ne amintesc de alte vremuri şi alte locuri.

În Riverdale întâlnim o zonă declarată istorică, iar strada Sycamore de aici, are clădiri, care sunt atât de pitoreşti, încât nu crezi că eşti în oraş. Aşa-numitul Wave Hill a fost casa unor personalităţi, ca Theodore Roosevelt (preşedintele american), Mark Twain (scriitorul), Arturo Toscanini şi reşedinţa ambasadorului Marii Britanii.

De ce aici? Pentru că Riverdale a fost prima suburbie cu tren din oraş. Încă se pot admira elemente dispărute în alte locuri din arhitectura oraşului: grajduri de cai, de trăsuri, acum convertite pentru folosinţă rezidenţială, pereţi de piatră decorativi, garduri de fier forjat, şi alte elemente importante de artă peisagistică. Stilurile de arhitectură au evoluat şi ele, de la stiluri de influenţă franceză şi italiană, la stilul Queen Anne, la neo-colonial.

Pentru informaţii locale vedeţi: www.wavehill.org. 

            Spuyten Duyvil este nu numai numele olandez, loc unde Harlem şi Hudson River se întâlnesc, dar este şi numele ariei foarte în pantă care domină confluenţa acestor fluvii. Case luxoase, alternate de apartamente se află aici. 

Van Cortland Park

            Zona dată după numele proprietarilor originali se află pe Broadway la strada 243.

Van Courtland House, acum transformată în muzeu, este construită în 1784 de către bogatul proprietar Frederick Van Courtland.  Cea mai veche clădire păstrată din Bronx, ea a fost folosită de 2 ori în timpul Războiului Revoluţionar de către G. Washington  drept sediu de comandă. Pe atunci Augustus Van Courtland, funcţionar oficial, a ascuns în pivniţe recordurile şi actele oraşului. Azi, vizitatorii pot să facă un tur al caselor din complex şi să admire mobilierul original din colecţia familiei. Aici se pot vedea obiecte ce atestează viaţa de toate zilele pe atunci, dintre care cea mai veche casă-teatru de păpuşi din New York.

Tel: (718)- 543-3344. 

            Dar nu putem  încheia plimbarea noastră imaginară prin Bronx fără să ne oprim şi în partea cea mai de est.  

Eastern Bronx (Bronx-ul de est)

            Zonă liniştită de locuinţe rezidenţiale, alternate de loturi goale, Bronx-ul de est a rămas aşa până în 1940, când terenuri au fost cumpărate şi dezvoltate. Societăţi catolice au cumpărat terenuri şi s-au construit peste 40.000 de locuinţe din cărămidă roşie pentru cei cu venituri limitate (arhitectura de influenţă nord-europeană îşi pune amprenta şi aici). 

Morris Park

            Pe un teren de 307 de acri, ce ar fi acum în dreptul  autostrăzii Pelham, s-au efectuat printre primele încercări de zbor la începutul sec. 20. Pionieri ai aviaţiei, ca Glenn Curtiss şi partenerul său, Alexander Graham Bell, împreună cu Samuel Langley s-au adunat aici, urmăriţi de peste 20.000 de spectatori.

            Hipodromurile iniţial aflate pe aceste locuri au fost mutate mai apoi la Belmont. Din fostele clădiri de recreere, unde se ajungea pe calea liniei ferate, nu au rămas urme din cauza unui incendiu uriaş ce a distrus totul.

Throgs NeckBridge

            În ansamblul de poduri ale oraşului ce leagă zone majore despărţite de apă, Throgs Neck  leagă Bronx-ul de Queens şi facilitează legătura între Long Island şi New England spre nord. El îşi ia numele de la bucata de pământ din apropiere, cumpărată de John Throckmorton  prin anii 1640. Pe o structură suspendată, construit în 1961, el are o linie modernă şi adaugă farmec la salba de luminiţe ale oraşului în nopţile clare. 

            Trebuie să menţionăm la acest capitol al îmbinării elementelor naturale cu cele construite, fortificaţiile din diverse epoci, având în vedere poziţia strategică a oraşului înconjurat de ape: prima, pe la 1794, când lumea se speria de efectele războaielor în Europa după Revoluţia Franceză; al doilea sistem a început prin 1807, din cauza pericolului Marei Britanii, iar al treilea în timpul Războiului Civil din 1812.

            Fort Schuyler şi Fort Totten, aflate în vecinătatea podului Throgs Neck, au făcut parte din acest sistem. Prin poziţie şi dotări, ele au fost capabile să ţină piept cu tunuri duşmanului, pentru apărarea New York-ului şi al coastei lui Long Island Sound. Şi nu întâmplător, în apropierea apei, Colegiul de Ştiinţe Maritime al oraşului se află tot aici.

            City Island este o mică insuliţă cu câteva clădiri istorice interesante, precum Casa Robert and Marie Lorllard Bartow (1836-42). In stil neoclasic, casa face parte din proprietatea Pelham, şi găzduieşte Clubul Grădinarilor. Tel: (718) 885-1461. 

            Plimbarea prin Bronx, deşi acum imaginară pe hârtie, poate fi făcută cu piciorul, cu maşina, cu trenul, în orice anotimp, dar personal o recomand în timpul toamnei.     Atunci frunzele colorate, de la galben auriu şi până la brunurile roşcate, contrastează puternic cu cerul albastru ce se reflectă de câte ori are ocazia în apele care înconjoară Bronx-ul, fie că sunt apele sărate ale lui Long Island Sound, fie că sunt cele dulci, de fluviu, gata de vărsare în ocean.