Mirela Roznoveanu, critic literar, eseist, romancier, poet, jurnalist, este membru al Facultăţii de Drept a New York University, în funcţia de Cercetător în dreptul internaţional, străin şi comparat, având rangul de Profesor Asociat.      Volume publicate: Lecturi moderne (eseuri, 1978); Dumitru Radu Popescu (monografie critică, 1983); Civilizaţia romanului (Eseu despre romanul universal; vol.I — 1983, vol. I— 1991); Totdeauna toamna (roman, 1988); Viaţa pe fugă (roman, 1997); Învăţarea lumii (poeme, 1997); Platonia (roman, 1999); Timpul celor alesi (roman, 1999); Toward a Cyberlegal Culture (Către o cultură juridică virtuală. Eseuri, 2001, ed. A 2-a, 2002); Born Again – in Exile (M-am născut a doua oară în exil, poeme, 2004); The Life Manager and Other Stories (Administratorul vieţii si alte povestiri, 2004).      În pregătire: ediţia a doua a Civilizaţiei romanului. Istoria romanului de la Ramayana la Don Quijote şi volumul de poeme în limba engleză, New York Elegies Mirela Roznoveanu figurează în anuarele Who’s Who in America; Who’s Who in American Law si Who’s Who of American Women.

O nouă frontieră (Conexiuni, nr.15, 2006)

Exilul literar românesc şi-a mutat în ultimul deceniu centrul de greutate din Europa în America de grai englez. La New York, Chicago, Detroit, Cleveland, Boston, Miami, Atlanta, St. Louis, Los Angeles, San Fracisco, Washington D.C., Providence (Rhode Island), Portland (Oregon), Bloomington (Indiana), Toronto şi multe alte oraşe din Nordul şi Sudul Americii, ca şi Australia şi Noua Zeelandă. Exilul este pluricentrist şi divers, fără o capitală propriu-zisă. Iniţiativa unei asemenea treceri în revistă aparţine unui grup de scriitori din New York, care este capitala presei şi editurilor din Statele Unite.

The Romanian Writers of America sau Scriitorii Români din America se disting, înainte de toate, printr-o retorică a libertăţii. Se mai definesc printr-un mod inconfundabil de a exprima existentul şi esteticul, graţie unor structuri mentale ce se revendică deopotrivă celor două culturi, ca şi prin asumarea ultimelor tehnologii informaţionale, prin adjudecarea Internetului drept instrument de lucru,  şi mixarea în actul creaţiei a cuvântului cu imaginea şi sunetul. Aceşti  scriitori, care nu alcătuiesc un grup în sensul clasic al cuvântului, merită trataţi diferenţiat, fiecare cu atenţia şi respectul datorat oricărui scriitor profesionist. Consider că în acest moment există o mişcare literară de avangarda activă, necatalogată şi neacademică, a exilului românesc, deschisă practic tuturor scriitorilor români din Europa, America, şi orice altă ţară sau continent.

The Romanian Writers of America experimentează noi direcţii estetice corespunzând – pertinente – modurilor de aşteptare diferite ale cititorilor americani şi români. Expuşi celor mai noi forme ale cunoaşterii şi civilizaţiei, ale reflexivităţii estetice şi teoretice, ei sugerează drumuri neconvenţionale în critică, teoria literară, antropologia culturii, memorialistică, poezie, proză, traducere, roman.

Experimentali, intelectuali, abstracţi, universitari şi antiuniversitari, consacraţi şi împotriva consacraţilor, autori de producţii estetice radicale, reinventând literatura, provocatori, cu o agendă deopotrivă politică şi apolitică, ei combină istoria culturii cu biografia şi analiza. După mai bine de o sută de ani de experimentări suprarealiste, deconstrucţioniste, lingvistice, etc., văd literatura renăscând, ca şi pasărea Phoenix, din propria ei cenuşă,  într-un neoromantism păstrând în substanţa lui emoţia şi instrumentele estetice ale experienţelor trecute.

Ce se întâmplă deci în literatura română aşa cum este ea practicată în America de scriitorii români?  Se produce oare literatură română în America, transplantată mai toată din România?  Există "A New Frontier", ca să folosesc termenii expansionişti americani? Cât contează scrierea românească adusă din praful şi pulberea întâlnite în Arizona, Illinois, Georgia, New York?  Traieşte această literatură? Va trăi? Cât, unde, cum? Răspunsurile vor trebui date de critica literară. Deocamdată, nu pot să nu admit un sens pozitiv şi optimist.

Aprilie, 2006