|
I. WHO'S THE WINNER? GLOBALIZARE, DREPTURILE OMULUI,
CRIZA. TOATE MOLIMELE VIN DINSPRE VEST.
SCURTA INTRODUCERE.
Drepturile omului (DO) se
refera la drepturile si libertatile fundamentale la care toti oamenii sunt
indreptatiti, incluzand drepturile civile si politice, dreptul la viata si
libertate, egalitatea in fata legii, libertatea de gandire si de exprimare.
Pe de alta parte, este vorba despre drepturi sociale, culturale si
economice, dreptul la munca si dreptul la educatie.
Pentru a reliefa foarte succint si ceea ce insemna
celalalt termen propus in argumentarea noastra, sa vedem ce intelegem prin
globalizare (G). In timp ce unii trateaza globalizarea ca pe un
proces predominant economic, eventual sinonim al capitalismului global
(liberalism galopant)[1], alti analisti se
concentreaza pe cresterea importantei institutiilor si organizatiilor
internationale (standardizare, legalitate, democratie) [2]. Unii
specialisti accentueaza impactul transnational al fluxurilor demografice,
culturale [3], in timp ce altii vorbesc de noile retele de comunicare [IT
= Isteria Tehnofila], care pot duce la constituirea unei “societati civile
globale” [4]. Daca este sa dam definitia lui Jan Aart Scholte [5],
globalizarea reprezinta ansamblul de procese care fac din lume o singura
locatie, schimband sensul si importanta distantelor si identitatilor
nationale, in lumea internationala a afacerilor.
GLOBALIZAREA SI DREPTURILE OMULUI. PERSPECTIVA “NORDULUI”. OPTIMISMUL
NEO-LIBERAL.
Din
perspectiva tarilor bogate, care nu intamplator sunt si democratice (Occidentul,
in sensul larg, Nordul, in sensul larg al termenului),
globalizarea, actionand ca un sistem imens de vase comunicante intre
piete economice, state si idei, reprezinta partea vizibila a aisbergului
secolului XXI, pe care plutim cu totii, acum, la inceputul unei ere in
care respectarea drepturilor omului va face distinctia intre
civilizatie si inapoiere, intre dezvoltare si subdezvoltare. Avand si un
apendix: siguranta antiterorista.
Normele internationale, ca si institutiile privitoare la drepturile omului
se afla pe o panta ascendenta nemaintalnita in istorie, iar asa numita “diversitate
culturala” (cutuma locala) nu poate constitui o piedica reala in calea
raspandirii drepturilor omului in sensul inteles in Occident, atat timp
cat Declaratia Universala a Drepturilor Omului (UDHR)
[6] a fost acceptata de catre toate statele suverane, membre ale O.N.U.
[7]
Pe de alta parte, societatea civila este si ea un
ferment pentru cresterea dorintei de libertati si drepturi in toate tarile
lumii, indiferent de faza dezvoltarii democratiei, pentru ca libertatea
este o asimptota la axa Timp, si nu un segment limitat de dreapta, oricat
ar fi el de mare.
Dar odata cu drepturile omului care depasesc, pana la
urma, si cea mai fortificata granita, tot asa, valurile intereselor
economice ale globalizarii - mai nou, si ale Crizei globale - fac sa
treaca peste frontiere si noi posibilitati de abuz in domeniul sensibil al
drepturilor omului. Chiar daca ele sunt din ce in ce mai bine formulate si
acceptate oficial, drepturile individuale incep sa depinda tot mai mult de
o multime de forte si actori globali.
Care sunt urmele pe care globalizarea le modeleaza in
domeniul drepturilor omului? Dinamica globalizarii genereaza, din aceasta
perspectiva, atat oportunitati, cat si probleme. Pe de alta parte, teoria
si practica drepturilor omului, nu cumva a influentat si ea, procesul
globalizarii?
Dupa cum se stie, dintr-un punct de vedere liberal,
globalizarea va promova dezvoltarea, democratia, implinirea personala si
armonizarea globala a destinelor omenirii, dar, intr-un context nou, nu
apar sau nu vor aparea noi provocari la adresa libertatii individuale?
Globalizarea aduce la pachet imigranti, productie delocalizata, investitii
si profituri fabuloase, export de crize si de probleme, noi idei si noi
autoritati - mai mult sau mai putin absconse si tehnologice - care ne
dirijeaza vietile.
Un recunoscut specialist in domeniu, Jack Donnelly [8],
cel care puncta faptul ca drepturile omului reprezinta noile standarde de
definire ale unei civilizatii, atragea de asemenea atentia asupra urgentei
aparitiei unui “regim international” asupra drepturilor omului, in
contextul cresterii retelelor sociale transnationale, cresterii
constientizarii in ceea ce priveste violarea drepturilor omului, atat in
forme traditionale, cat si in forme care abia acum apar.
Universalitatea drepturilor omului este un concept problematic de definit,
dar inca si mai dificil de aplicat – spune acelasi Jack Donnelly [9].
Proliferat de scandalul inchisorilor americane din Guantanamo si Bagdad,
acest subiect ramane foarte sensibil in dezbaterile internationale de idei.
Unii teoreticieni au mers atat de departe pana la a argumenta ca, negand
diversitatea in cadrul culturilor (civilizatiilor) globale, si promovand
un set unic de valori sociale, insasi notiunea de drepturi universale
ale omului se suprapune argumentelor neo-colonialiste,
semnificand hegemonia Occidentului asupra lumii in curs de dezvoltare.
In volumul sau de referinta, Universal Human
Rights in Theory and Practice, Jack Donnelly concluzioneaza ca
universalitatea drepturilor omului este in curs de a deveni o
realitate globala de necontestat. Apeland la subterfugii precum
“relativitatea culturala”, “valori asiatice sau islamice”, ori
“interventii umanitare”, nu se poate eluda, nici de o parte nici de alta,
sensul ultim al drepturilor fundamentale.
Considerand Declaratia Universala a Drepturilor Omului
ca o paradigma ideala, Donnelly ramane la ideea ca pozitia liberala,
occidentala discerne o conceptualizare normativa a drepturilor omului,
libera de orice context legat de epoca sau de meridian geografic,
asa-numitul complex spatio-temporal. Donnelly aseaza doctrina UDHR (Declaratia
Universala a Drepturilor Omului) in continuarea traditiilor realiste, neo-liberale.
Din acest spatiu corelat, autorul sugereaza ca “statul este institutia
centrala capabila sa implementeze drepturile omului recunoscute pe plan
international”. Este asadar reala si acceptabila asocierea drepturilor
omului cu democratia si liberalismul de tip Occidental, atat timp cat
experienta exercitarii suveranitatii, a pietelor libere si a democratiei
este mai veche aici, in Occident, cu cateva secole. Statalitatea
neintrerupta, ca longevitate a experientei democratice, este modelul
dovedit viabil, demn de urmat.
Adeptii “relativismului cultural” al drepturilor omului
in epoca globalizarii sustin paradoxul conform caruia singurul lucru
absolut este relativitatea, recte relativismul cultural, in functie
de continent, tara, regiune, religie, orientari si asa mai departe.
Aceasta suna foarte bine intr-o viziune postmoderna, academica, ori
anarhista... dar, pusa in practica juridica internationala, ar duce la o
cacofonie legislativa si decizionala care nu ar imbunatati cu nimic
echilibrul lumii in care traim.
Cultura si civilizatia locala au un rol important in
implementarea universala a drepturilor omului, dar, ca sa-l citam pe
Donnelly, “cultura nu este destin”, asadar traditia nu se transforma
automat in norma scrisa, iar conditia umana nu se schimba la fiecare
raspantie de drumuri. Desigur, negocierile, printr-un dialog cu sens, pot
duce la realizarea unui model ideal, mereu perfectibil, in materie de
drepturi universale ale omului.
In contextul postmodernitatii deconstructive si al
globalizarii galopante, exista subiecte de prime-time in media electronica
si studiile politologice si de securitate: politica externa (inclusiv a UE)
si drepturile omului [10], “interventiile umanitare”, discursurile
privitoare la drepturile unei comunitati s.a. Luand in calcul aceste
puncte si deconstruind (transcendand) ideile traditionale despre
suveranitate si norme internationale, Donnelly reaseaza la locul sau
canonul central al Declaratiei Universale a Drepturilor Omului (“toate
fiintele umane sunt nascute libere si egale in demnitate si in drepturi”).
Pe de alta parte autorul american scoate in evidenta ca universalitatea
drepturilor omului este un proiect realist si ca dimensiunile acestui
concept pot fi adaptate unei virtualitati de fatete ale existentei umane,
din punct de vedere social si politic. In ciuda criticilor sai care acuza
aceasta pozitie occidentala privind drepturile omului ca fiind
etno-centrista, Donnelly abordeaza holistic aceasta problematica. Mai
degraba decat sa reprezinte gandirea academica occidentala si elitismul
burghez (vizibile in multe lucrari similare privind drepturile omului),
Donnelly vorbeste despre diferente culturale modeste in era globalizarii,
ramanand optimist: dialogul inter-cultural poate genera un consens realist
in aplicarea universala a drepturilor omului.
Tot in acest context al globalizarii Donnelly
subliniaza problematica drepturilor minoritatilor sexuale. In timp ce pe
terenul discriminarilor din punctul de vedere al rasei, genului, religiei,
credintei au fost facute studii si recomandari in ultimele decenii,
prejudecatile impotriva minoritatilor sexuale continua sa infloreasca, in
ciuda dimensiunii internationale a problemei. Fara sa mai vorbim despre
faptul ca spectrul curcubeului orientarilor (afective, sexuale) creste si
el, adaugandu-si noi culori, aproape invizibile mai inainte. Mai nou, se
vorbeste si de "neurodiversitate", adica dreptul celor considerati a
suferi de autism ori alte "orientari psihice" de a nu mai fi tratati cu
forta, ei considerandu-se sanatosi dar diferiti, din punctul lor de vedere.
In esenta, Donnelly afirma ca asocierea intre lumea
occidentala si stabilirea drepturilor omului este una naturala pentru
ca “ vestul a avut sansa sau nesansa de a suferi avantajele si
neplacerile pietelor moderne si a aparitiei statelor inaintea altor
regiuni ale lumii”. Se poate trage concluzia ca, din motive socio-economice,
modernitatea occidentala a fost obligata sa construiasca un sistem
al drepturilor umane, inaintea lumii non-occidentale. Statele
occidentale au avut sute de ani pentru aceasta, in mod obiectiv. Din
aceasta istorie si experienta a fost conceputa UDHR in 1948, urmand
ca aceste principii sa fie aplicate tuturor statelor, indiferent cum si
cand acestea si-au cladit ideea de natiune [11].
In
“contagiozitatea” globalizarii, pietele moderne si statele lumii sunt cele
care cer urgentarea aplicarii universalitatii drepturilor omului. In timp,
drepturile omului vor fi la fel de “contagioase” ca si globalizarea
economica, traversand noile frontiere ale noilor state. In acel moment,
politica internationala nu va mai fi nevoita sa conditioneze ajutoarele
catre lumea non-occidentala de respectarea drepturilor omului si nu se va
mai putea vorbi despre o hegemonie a vestului in acest domeniu.
Pentru a-si argumenta pozitia, pe care el o considera realista, Donnelly
porneste de la supozitia contractului social relevant din punct de
vedere global. Este adevarat ca acest lucru s-a intamplat in cadrul
natiunilor euro-americane, liberalismul politic concepand statul prin
formularea unui contract social (statul doreste unitatea
cetatenilor, cetatenii doresc drepturi).
Dar
nu toate regiunile lumii au construit societatea in acelasi fel. De
exemplu populatia Igbo din estul Nigeriei a avut timp de secole
drepturi, obligatii si libertati specifice, fara a simti nevoia conceperii
unui stat protector [12]. Sa nu uitam ca majoritatea tarilor africane
si-au trasat granitele si statalitatea, in adevaratul sens al cuvantului,
abia dupa decolonizare. Un punct de vedere critic care i se poate aduce
lui Donnelly este asadar ca drepturile omului pot opera si fara
preconditia automata a unui contract social.
Analiza lui Jack Donnelly argumenteaza faptul ca implementarea universala
a drepturilor omului este un fenomen plauzibil in curentul contemporan al
globalizarii. Aparentul optimism a lui Donnelly este recomandabil, dar
elaborarea strategiilor pentru implementarea universala a drepturilor
omului trebuie totusi adaptata continuu la timpul istoric si spatiul
geografic, chiar si intr-o lume in care post-modernitatea incearca sa
relativizeze diferentele. Asa cum sugereaza el, universalitatea
drepturilor omului, in ciuda miilor de argumente care i se impotrivesc,
este nu numai ideala si avantajoasa pentru marea majoritate a cetatenilor
de pe mapamond, ci si, cu un efort bine determinat, ea este aplicabila.
Piata libera si globalizarea economiilor pot juca un rol important in
promovarea democratiei si a drepturilor omului in lumea in curs de
dezvoltare, asa dupa cum spunea si Presedintele SUA, G. Bush, in
cadrul planului sau de a crea o zona de comert liber a Orientului Mijlociu
[13]. O zona a pacii, de asemenea, pentru ca, unde exista comert, exista
prosperitate. Iar unde exista prosperitate, conflictele se atenueaza si
sansele izbucnirii unui razboi scad, pana aproape de zero.
II. WHO'S THE WINNER? GLOBALIZARE, DREPTURILE OMULUI,
CRIZA. TOATE MOLIMELE VIN DINSPRE VEST.
DREPTURILE UNIVERSALE ALE OMULUI SI “DREPTURILE OMULUI
IN LUMEA ISLAMICA”. O ALTA PERSPECTIVA?
Sayyid Abul Ala Maududi, jurnalist, teolog si ganditor
politic din Pakistan, afirma:
“Cand vorbim despre drepturile omului in Islam,
intelegem ca aceste drepturi au fost acordate de catre Allah (Dumnezeu);
ele nu au fost acordate de nici un fel de rege sau de nici un fel de
adunare legislativa. Drepturile acordate de regi sau de parlamente pot fi
retrase in acelasi fel in care au fost conferite. Acelasi lucru se
intampla si cu drepturile acceptate si recunoscute de catre dictatori. Ei
pot sa-ti ofere si sa-ti retraga drepturile cand vor ei. Oamenii politici
pot incalca deschis drepturile omului asa cum vor ei. Dar atat timp cat in
Islam drepturile au fost conferite de Dumnezeu, nici o adunare legislativa
din lume si nici un guvern de pe pamant nu are dreptul sau autoritatea sa
aduca orice amendament sau schimbare in drepturile conferite de
divinitate. Nimeni nu are dreptul sa le abroge sau sa le retraga. Nu
este vorba de drepturile omului care sunt conferite pe hartie de dragul
spectacolului politic si negate in viata reala atunci cand spectacolul s-a
terminat.” [15]
Si iata acum felul in care ganditorii musulmani vad
abordarea occidentala a drepturilor omului:
Oamenii din vest proclama zgomotos ca Magna Carta
a Marii Britanii sta la baza conceperii drepturilor omului; dar chiar si
Magna Carta a aparut la sase sute de ani dupa zorii Islamului. Suntem
siguri ca oamenii din vest nu aveau nici o idee despre drepturile omului
si drepturile civice inainte de secolul al saptesprezecelea. Notiuni mai
clare in acest domeniu au aparut la sfarsitul secolului al optsprezecelea
in proclamatiile si constitutiile din America si din Franta. Dar nimeni
nu-i atat de orb incat sa nu observe ca drepturile date pe hartie nu sunt
cele de care beneficiaza oamenii de rand in viata de zi cu zi. La mijlocul
secolului douazeci, Natiunile Unite, care ar putea fi mai bine botezate
drept Natiunile Dezbinate, au fabricat o declaratie universala a
drepturilor omului, nucleul fiind definirea genocidului si a regulilor
prin care acesta poate fi demonstrat. Dar toate aceste declaratii sunt
doar o expresie a unei sperante pioase. Nu exista sanctiuni in spatele lor
si nici forte fizice sau morale care sa le consolideze. In ciuda
rasunatoarelor si ambitioaselor rezolutii ale ONU, drepturile omului au
fost incalcate si pervertite in diferite locuri ale lumii, iar organizatia
mondiala a fost doar un spectator neajutorat. ONU nu este capabil, prin
Declaratia universala a drepturilor omului, sa exercite un control efectiv
in cazul incalcarii drepturilor omului. Chiar si hulita crima de genocid a
supravietuit, in ciuda proclamatiilor organizatiei mondiale cu sediul la
New York. Intr-o tara care se invecineaza cu Pakistanul, genocidul
musulmanilor are loc neintrerupt de zeci de ani, dar ONU nu are puterea de
a lua nici un fel de masuri impotriva Indiei (aluzie la Kashmir-ul indian).
Asadar, din punctul de vedere islamic, carta,
proclamatiile si rezolutiile ONU nu pot fi comparate cu drepturile
hotarate de catre Dumnezeu. Aceasta din cauza ca primele nu sunt
aplicabile oricui, in timp ce ultimele se aplica oricarui suflet, oricarui
credincios. Drepturile omului sunt parte din credinta islamica - sustine
Maududi, iar pentru cei care nu le-ar respecta sau le-ar schimba, Coranul
afirma clar: “Cei care nu judeca prin ceea ce Dumnezeu ne-a trimis sunt
necredinciosi.” [16]. Cu alte cuvinte, aceasta inseamna ca, daca
autoritatile trecatoare considera propriile lor cuvinte si decizii ca
fiind adevarate si cele date de catre Dumnezeu gresite, acei oameni sunt
necredinciosi. Drepturile scrise de catre Dumnezeu sunt permanente si
eterne. Ele nu au nevoie de semnatura nici unui politician pentru a-si
dovedi valabilitatea in viata fiecarui om.
Orice om, dintr-o tara sau din alta, fie ca traieste in
padure sau in desert, are aceleasi drepturi umane fundamentale pur si
simplu pentru ca este un om, si acest lucru este recunoscut de fiecare
musulman. De fapt este datoria lui sa indeplineasca aceste obligatii (ospitalitatea
islamica).
Si iata care sunt drepturile fundamentale ale omului,
din perspectiva islamica:
1.
Dreptul la viata. Primul si cel
mai important drept fundamental este dreptul la viata si respectul vietii
umane. Cartea sfanta a Coranului subliniaza: oricine omoara o fiinta umana
fara nici o indreptatire este ca si cum ar fi omorat intreaga omenire. In
privinta luarii vietii celui care este acuzat de crima sau pedepsirii
pentru coruptie, decizia va fi luata doar de o adevarata si competenta
curte de justitie. Daca e vorbe de un razboi cu alta natiune sau
tara, acesta poate fi decis doar de catre un guvern
legal constituit. In orice caz, nici o fiinta umana nu are dreptul sa ia
viata altei fiinte umane prin propria sa decizie. Tot Coranul spune: nu
ucide un suflet pe care Allah l-a creat si l-a facut sacru, decat prin
mijlocirea legii [17]. Profetul a declarat omuciderea ca fiind cel mai
mare pacat, imediat dupa politeism.
2.
Dreptul de a-ti fi salvata
viata, in caz de pericol, “indiferent de nationalitatea, rasa sau culoarea”
pe care o ai – este de asemenea mentionat in cartea sfanta a musulmanilor
[18].
3.
Respectul pentru castitatea
femeilor – “fie ca ele apartin natiunii noastre, fie ca apartin natiunii
inamicului” si indiferent de dorinta ei, de apartenenta ei sau
neapartenenta la o religie. Acest concept al sfinteniei castitatii si al
protectiei femeii nu poate fi gasit nicaieri in afara Islamului.
4.
Dreptul la un standard minim de
viata. Oricine cere ajutor, oricine este in dificultate, trebuie ajutat
din proprietatea si averea musulmanilor. Aceasta indiferent daca apartine
sau nu unei natiuni sau unei tari, unei rase sau alteia. Daca un om (un
musulman) se afla in situatia in care poate ajuta pe cineva si o persoana
in dificultate ii cere ajutorul, ori daca necesitatea de a ajuta se vede
de la sine, atunci este de datoria primei persoane sa o ajute pe cea de-a
doua.
5.
Dreptul individual la libertate.
Islamul a interzis categoric practica primitiva a capturarii oamenilor,
transformarii lor in sclavi, vanzarii lor. Europenii si americanii se
mandresc ca au abolit sclavia, dar nu au decenta sa spuna ca tot ei au
introdus-o, iar abolirea sclaviei s-a produs abia la jumatatea secolului
al XIX-lea, atrage atentia Maududi.
6.
Dreptul la o justitie corecta.
“Musulmanii trebuie sa fie drepti nu numai cu oamenii obisnuiti, dar si cu
dusmanii lor. Obiceiurile si caracterul lor sunt de asa natura incat nici
unui om nu trebuie sa-i fie teama ca va fi nedreptatit in mainile lor,
pentru ca ei trateaza fiintele umane cu corectitudine si dreptate.” [19]
7.
Egalitatea oamenilor. Lumea
islamica recunoaste egalitatea deplina intre toti barbatii, indiferent de
culoare, rasa sau nationalitate [20]. Toti oamenii sunt frati unii cu
altii [21]. Superioritatea unui om asupra altuia tine doar de credinta in
Dumnezeu, puritatea de caracter si moralitatea lui – si nu de culoare,
rasa, limba sau nationalitate [22]. Profetul a spus: “Nici un arab nu este
superior unui ne-arab, dar nici ne-arabii nu sunt superiori arabilor. La
fel si daca un om este alb sau negru, nici unul nu este superior celuilalt.
Toti sunteti copii ai lui Adam , iar Adam v-a creat din acelasi lut.”
8.
Dreptul de a colabora sau de a
nu colabora. Islamul ii invata pe fidelii sai sa coopereze pentru teluri
virtuoase si responsabile, dar sa nu coopereze atunci cand e vorba de
lucruri vicioase si agresiune. Acel barbat care isi va lua o sarcina
nobila si dreapta, indiferent daca face parte din Lumea Nordului sau a
Sudului, are dreptul sa se astepte la sprijin si cooperare activa din
partea musulmanilor. Dimpotriva, daca el propaga fapte de viciu si
agresiune, chiar daca el este ruda noastra cea mai apropiata sau vecinul
nostru, nu are nici un drept la suport si ajutor. Persoana pacatoasa si
vicioasa poate fi chiar fratele, dar el nu este de-al nostru si nu trebuie
ajutat atat timp cat nu se caieste si nu isi schimba calea. In acelasi
timp, persoana care va face fapte de virtute si dreptate, poate sa nu aiba
nici o legatura cu musulmanii, dar musulmanii ii vor fi alaturi si il vor
sprijini sau cel putin ii vor dori binele.
Am prezentat o sinteza dupa HUMAN RIGHTS IN ISLAM
- autor 'Allamah Abu al-'A'la Mawdudi sau Maududi, jurnalist, teolog si
ganditor politic musulman. [24]
DE CE NU FOLOSESTE REVIZIONISMUL ISLAMIC.
Controversata Declaratie de la Cairo privind
drepturile omului in Islam (CDHRI) [25] a fost adoptata in capitala
Egiptului in 1990 de catre cea de-a 19-a Conferinta Islamica a ministrilor
de externe, de catre 45 de state membre ale Organizatiei Conferintei
Islamice (OIC) [26]. CDHRI a stabilit ca legea shari'a (ansamblul
de reguli de conduita aplicabil musulmanilor si rezultand din invataturile
lor religioase) este “singura sursa de referinta” pentru protectia
drepturilor omului in tarile islamice, dandu-i asadar suprematie in fata
Declaratiei Universale a Drepturilor Omului (UDHR).
ONU a considerat ca aceasta intiativa nu poate avea
girul sau, nici macar ca o componenta regionala [27], iar pericolele CDHRI
au fost enumerate intr-un comunicat de presa, chiar prin declaratia lui
Adama Dieng, musulman, secretar-general al Comisiei Natiunilor Unite
pentru Drepturile Omului, un proeminent jurist senegalez care a alertat
comunitatea internationala asupra gravelor implicatii care ar putea
rezulta. Vorbind in fata Curtii Internationale de Justitie a ONU el a
declarat urmatoarele (1992):
·
CDHRI ameninta grav consensul
inter-cultural pe care sunt bazate instrumentele internationale privind
drepturile omului;
·
CDHRI introduce, in numele
apararii DO, o intolerabila discriminare impotriva ne-musulmanilor si a
femeilor [a se urmari textul de referinta, prezentat mai inainte].
·
CDHRI are un caracter deliberat
restrictiv cu privire la anumite drepturi si libertati fundamentale,
astfel ca anumite prevederi ale sale sunt sub standardele legale care
opereaza oficial in statele musulmane; este asadar un pas inapoi;
·
CDHRI confirma, sub
acoperamantul Legii Islamice (Shari'a), legitimarea unor practici,
asa cum ar fi pedepsele corporale, care ataca integritatea si demnitatea
fiintei umane.
Chiar daca traditiile, culturile si fundamentele
religioase pot fi diferite, natura umana este, in mod universal, aceeasi.
Telul celor care au redactat si aprobat UDHR a fost tocmai cel de a afirma
aceasta identitate umana universala, separand-o de particularitati
si contexte religioase. Declaratia de la Cairo privind drepturile
omului in Islam (CDHRI) nu poate fi acceptata in cadrul ONU pentru ca
se bazeaza pe Legea Islamica, pe care ne-musulmanii n-o imbratiseaza.
Declaratia Universala a Drepturilor Omului (UDHR) plaseaza normele sociale
si politice intr-un cadru secular, despartind politicul si justitia de
factorul religios.
III. WHO'S THE WINNER? GLOBALIZARE, DREPTURILE OMULUI,
CRIZA. TOATE MOLIMELE VIN DINSPRE VEST.
CONCLUZII. PUNCTE CARDINALE ALE DREPTURILOR OMULUI.
1. Criticii globalizarii vorbesc mult despre
impactul acesteia asupra DO, mai ales in ceea ce priveste paturile
sarace, Sudul, Orientul, Lumea a Treia, careia, mai nou si mai putin
ofensator, i se spune si lumea tarilor in curs de dezvoltare
(developing countries).
De asemenea, abordarea postmoderna [28] a adus
relativizarea valorilor, inclusiv in acest camp al universalitatii
drepturilor fundamentale ale omului, permitand aparitia teoriei
relativismului cultural. Acesta, prin antiteza cu etno-centrismul,
inspiratia din dogma religioasa iudeo-crestina, care i se reproseaza
Declaratiei Universale a Drepturilor Omului, in varianta ei conceputa la
New York [29], inaintea decolonizarii, de catre specialisti europeni si
americani, fara consultarea unor parteneri provenind din alte confesiuni.
Cei care afirma ca globalizarea a adus o deteriorarea a
DO (economice, sociale, culturale), utilizeaza de obicei date, grafice,
statistici partiale, scoase din context, pentru a demonstra anumite
aspecte particulare. Ei leaga, de exemplu, saracia din tarile in curs de
dezvoltare de datoriile externe, ori somajul de privatizare, deteriorarea
sanatatii de monopolul asupra producerii unor medicamente. Din punctul lor
de vedere, diminuarea standardului de viata, cresterea diferentelor
sociale, insuficienta hranei sau a apei, analfabetismul sunt generate
de globalizare, ei facand comparatia intre starea de dinainte de 1990
si starea actuala, in varii domenii.
Avocatii globalizarii nu neaga faptul ca, in anumite
regiuni, DO sunt mai putin respectate, dar explica aceasta tocmai prin
rezistenta anumitor tari si popoare la globalizare si atrag atentia ca
acest proces (G) are castigatori si invinsi (pe plan mondial si pe plan
local). Depinde la care dintre ei ne referim. Criza economica, oricat ar
dura, este trecatoare; globalizarea, buna sau rea, este un fenomen fara
sfarsit. Paguboasa rezistenta la globalizare a unor colectivitati este
atribuita stagnarii si rigiditatii politice, culturii traditionaliste sau
chiar naturii religiei lor, care se opune democratiei si modernizarii.
Acestea sunt idei tabu pentru o gandire religioasa, nu si pentru
una economica.
Asadar atat avocatii cat si criticii globalizarii ajung
sa fie de acord asupra faptului ca DO sunt, intr-un fel sau altul,
afectate de procesul G, mai ales in “Sud” [30], dar pozitia lor
difera in ceea ce priveste explicarea acestui fapt si deci si in privinta
prescrierii remediilor. In timp ce avocatii apararii recomanda deschiderea
fara retineri in fata curentului, avocatii acuzarii (anti-globalistii)
recomanda rezistenta si opozitia inversunata in fata procesului G, a
corporatiilor transnationale care aduc injustitia.
Cine are dreptate? Conform unor statistici intocmite de
specialisti, cele mai putin globalizate state, mai inchise in ele insele,
sunt Myanmar, Haiti, Burundi, Mongolia… Aici recesiunea a ajuns cel mai
greu, pentru ca nu are ce sa atinga... Cele mai globalizate (deschise)
tari sunt: Irlanda, Singapore, Belgia, Austria, Suedia. Fac fata, acestea
din urma, crizei mondiale, deschizand toate usile Globalizarii?.. Se pare
ca da. Aceasta enumerare de tari vorbeste de la sine despre efectele
benefice sau malefice ale deschiderii portilor in fata tsunami-ului G…
[31]
2. Universalitatea si indivizibilitatea listei de
drepturi ale omului enumerate in UDHR a fost atacata, criticata, de fapt,
din doua directii.
Este vorba mai intai de criticii occidentali (neo-liberali),
care vedeau in adoptarea de catre state a declaratiei ONU, o implicare
prea mare a statului in sfera economica si sociala (drepturile
economice, sociale si culturale). Dar astazi se simte nevoia unei
puternice implicari guvernamentale in domenii ca sanatate, educatie, forta
de munca, locuinte, securitate sociala – exemplul politicilor UE in acest
sens este concludent.
A doua sursa a atacurilor la adresa universalitatii
UDHR a venit din partea unora dintre tarile lumii a treia, care, si astfel,
isi doreau o pozitie mai importanta in zona. China, India, unele tari ale
lumii islamice (Iran, Sudan, Pakistan,
Afghanistan) au cerut ca legile internationale privind DO sa fie privite
si abordate in contextul istoric si cultural al fiecarei tari sau
civilizatii. In 1992, Declaratia finala a Conferintei celor 108 state
nealiniate (Djakarta, Indonezia) sublinia “diferentele in cultura”, care
implicau si diferente in interpretarea DO care ar trebui recunoscute. Dar,
cu timpul, nu s-a mai vorbit in acest domeniu despre asa-numitele “valori
asiatice”.
In mod clar, toate religiile si societatile
traditionale trebuie respectate, dar orice viitoare compromisuri asupra
UDHR ar duce la incertitudini care nu sunt benefice ordinii si pacii
internationale.
Fara indoiala, globalizarea, ca un fenomen complex si
inca in desfasurare, deci greu cuantificabil, genereaza atat amenintari
cat si oportunitati in ceea ce priveste drepturile omului. Pietele
economice pot fi mai bine monitorizate, drepturile migrantilor se
imbunatatesc, organizatiile internationale pot sa se implice in cazul unor
abuzuri savarsite de companiile transnationale. Revolta calugarilor din
izolatul stat Myanmar a ajuns la cunostinta opiniei publice (mondiale)
gratie unei unelte a globalizarii – internetul. In mileniul trei, deschis
de globalizare, incalcarile DO pot fi vazute de la mare distanta si
sanctionate de legile internationale; campanii media, daca nu
militare, pot fi intreprinse peste granite, iar victimele nedreptatilor au
o putere sporita, pentru ca acum, in reteaua mondiala a comunicarii, pot
fi auzite, intelese si aparate. Daca nu de state, atunci de societatea
civila. Daca nu de catre societatea civila, atunci de catre mass-media. Si,
prin intermediul acesteia, victimele nedreptatilor pot fi aparate de
forurile internationale, in speta de Organizatia Natiunilor Unite si de
Declaratia Universala a Drepturilor Omului.
3. Relativismul cultural transferat in materie juridica
ar duce la anomie, haos institutional si decizional, ceea ce nu ar putea
avea ca efect o lume mai buna... decat pentru unii. Altii decat cei din
ziua de azi...
Pe flamurile revolutiilor (incepand cu cea Franceza)
scria: « Liberté, Égalité, Fraternité ».
Eventual, dupa limpezirea apelor si rearanjarea ierarhiilor (considerate
nedrepte, pana atunci…): legalité. Niciodata:
Justice. Iar dupa ce o revolutie - fie si in domeniul Drepturilor Omului -
e infaptuita si legalizata, toate eventualele revolutii ce ar putea sa
mai urmeze, sunt declarate din start, ca fiind
ilegale si lipsite de utilitate...
NOTE
[1] Greider 1997; Korten
1995
[2] Ruggie 1998
[3] Kearney 1995; Sassen
1998, 1996
[4] Kaldor 1999; Lipschutz
1996; Wapner 1996
[5] Jan Aart Scholte is
Professor in PAIS and Director of the Centre for the Study of
Globalisation and Regionalisation (CSGR) at the University of Warwick, UK.
Jan Aart is author of
Globalization: A Critical Introduction (Palgrave-Macmillan, 2005
second edition), Civil Society and Global Democracy (Polity,
forthcoming) and International Relations of Social Change (Open
University Press, 1993); co-author of Contesting Global Governance
(Cambridge University Press, 2000); editor of Civil Society and
Accountable Global Governance (forthcoming) and Civil Society and
Global Finance (Routledge, 2002); and co-editor of The
Encyclopaedia of Globalization (Routledge, 2006); He is also an
editor of the journal Global Governance.
[6] Universal Declaration
of Human Rights, 1948, ONU www.udhr.org/index.htm
Adoptată şi proclamată
prin Rezoluţia Adunării Generale a
Organizaţiei Naţiunilor
Unite 217 A (iii) din 10 decembrie 1948.
[7] Lista statelor suverane
ale lumii (202 entitati) include actualmente 193 de state care se bucura
de recunoastere internationala generala (192 state membre ale ONU, plus
Vatican, care nu este membru al ONU, dar are recunoasterea internationala
generala), apoi alte 9 entitati care au suveranitate de facto, dar
care nu au recunoastere internationala.
[8]
www.du.edu/~jdonnell/academic_bio.htm
[9]
Jack Donnelly, Universal Human Rights in Theory and Practice (2nd
Edition) (Ithaca,
NY: Cornell University Press), pp. 290.
[10]
europa.eu/scadplus/leg/en/lvb/r00001.htm
[11]
multe state din lumea a treia, lumea in curs de dezvoltare, sunt
rezultatul decolonizarii iar, dupa 1990, a disolutiei URSS si a
satelitilor sai.
[12]
The Igbo, sometimes (especially
formerly) referred to as the Ibo/Ebo, are an ethnic group in
West Africa
numbering in the tens of millions. Most Igbo people live in southeastern
Nigeria,
where they make up one of the largest ethnic segments of the Nigeria's
population. Pre-colonial Igbo political organization was based on a
quasi-democratic republican system of government that guaranteed equality
of the citizenry as against a feudalist "dictator king" in tight knit
communities as witnessed by the Portuguese who first arrived and met with
the Igbo people in the 15th century. With the exception of a few notable
towns like
Onitsha,
which had kings called Obi, and places like
Nri and
Arochukwu,
which had priest kings (known as Eze), Igbo communities and area
governments were overwhelmingly ruled solely by a republican consultative
assembly of the common people. Many people were jealous of the ruler
because of his injust rules. Although title holders were respected because
of their accomplishments and capabilities, they were never revered as
kings, but often performed special functions given to them by such
assemblies. This way of governing was immensely different from most other
communities of Western Africa, and only shared by the
Ewe of
Ghana.
Source: Uchendu, Victor
Chikezie (1965) The Igbo Of
Southeast Nigeria Holt, Rinehart and
Winston, New York.
[13] In a May 2003 address
outlining his plan for a Middle East free trade area, President Bush said,
"The Arab world has a great cultural tradition, but is largely missing out
on the economic progress of our time. Across the globe, free markets and
trade have helped defeat poverty, and taught men and women the habits of
liberty."
Source URL:
http://www.freetrade.org/node/490
[14]
www.islamicinterlink.com/author/maudoodi.html
[15] Human Rights in Islam,
Syed Maududi -
www.islam101.com/rights/index.htm
[16] Kafirun -
www.kuran.gen.tr/?x=s_main&y=s_middle&kid=4&sid=109
[17] 6:151
[18] prin opozitie cu ceea
ce se mentioneaza in Talmud (“You will be surprised to hear that the
Talmud, the religious book of the Jews, contains a verse of similar
nature, but records it in altogether different form. It says: "Whoever
destroyed a life of the Israelite, in the eyes of the Scripture, it is as
if he destroyed the whole world. And whoever protected and saved one life
of the Israelite, in the light of the Scripture, it is as if he saved the
whole world." Talmud also contains the view that if a non-Israelite is
drowning and you tried to save him then you are a sinner. Can it be given
a name other than racialism?” - Syed Maududi)
[19] Human Rights in Islam,
Syed Maududi
[20] De remarcat ca, spre
deosebire de “corectitudinea politica” americana (presedintele Bush tine
sa precizeze intotdeauna ca se adreseaza atat femeilor cat si barbatilor,
din trupele americane stationate in Irak sau Afghanistan), sau de
discursul european (“indiferent de apartenenta sau neapartenenta
religioasa”), etica musulmana face intotdeauna referire la barbati,
si nu pomeneste nimic de situatia in care un om, indiferent de
nationalitatea sau culoarea lui, nu este musulman sau nu este credincios.
[21] Aceeasi observatie. Nu
se spune: toti oamenii, indiferent de religia lor, sunt frati si
surori, unii cu altii.
[22] Din nou, a se observa ca nu se face nici o trimitere la sex si
la religie, de genul: indiferent daca persoana este credincioasa
sau nu si indiferent care este religia sa.
[23] al-Bayhaqi and al-Bazzaz
[24] HUMAN RIGHTS IN ISLAM
by 'Allamah Abu al-'A'la Mawdudi al Tawhid Journal, vol. IV No. 3
Rajab-Ramadhan 1407
[25]
http://en.wikisource.org/wiki/Cairo_Declaration_on_Human_Rights_in_Islam
www.unhchr.ch/Huridocda/Huridoca.nsf/0/115dcea7d457004d802568a100410b02/$FILE/G0010308.doc
[26]
http://www.oic-oci.org/oicnew/
[27]
www.unhchr.ch/Huridocda/Huridoca.nsf/0/115dcea7d457004d802568a100410b02/$FILE/G0010308.doc
[28] nu tocmai constructiva
pentru Occident, unii spun chiar sinucigasa…
[29]
1948, acelasi an in care s-a oficializat si termenul de relativism
cultural...
[30]
denumirea actuala a lumii a treia, in stiintele politice
[31]
http://globalization.kof.ethz.ch/
Intr-o enumerare de 122 de tari, Romania este pe locul 45, avand deci o
perspectiva incurajatoare.
BIBLIOGRAFIE, WEBOGRAFIE
Universal Human
Rights in Theory and Practice - Donnelly, Jack – Ithaca, NY: Cornell
University
Press, 1989
Universal Human
Rights and Cultural Diversity - Hilde Hey - A review of Human Rights: New
Perspectives, New Realities, edited by Adamantia Pollis and Peter Schwab -
Boulder, CO: Lynne Rienner, 2000
Globalization and Human Rights - Alison Brysk - The
University of California Press
Tratatul de instituire a unei Constitutii pentru
Europa - Institutul European din Romania - Bucuresti, 2005
Clubul Bilderberg. Stapanii lumii - Cristina Martin -
Litera International, Bucuresti, 2007
Sistemul Institutional al UE - Nicoleta Diaconu -
LUMINALEX, Bucuresti 2001
Instrumente juridice fundamentale ale UE - V. Marcu,
N. Purda, N. Diaconu, C. Draghiciu - Lumina Lex, Bucuresti, 2003
Integrarea Europeana - Metoda si analiza - J.
Pelkmans - Institutul European din Romania, Bucuresti, 2003
Postmodernism and Universal Human Rights; Why Theory
and Reality Don't Mix - article from
Free Inquiry
magazine, Volume 18, Number 4 - by Xiaorong Li
Globalization Has to Take Human Rights into Account -
by Mary Robinson - Published on Tuesday, January 22, 2002 in The
Irish Times
[Mary Robinson is United Nations
High Commissioner for Human Rights. This article is extracted from an
address, the Second Global Ethic Lecture]
Alternatives:
Turkish Journal of International Relations, Vol.3, No.2&3, Summer&Fall
2004
Universal Human Rights and "Human Rights in Islam" -
Article published in the journal Midstream (New York)
February/March 1999
HUMAN RIGHTS IN ISLAM - by 'Allamah Abu al-'A'la
Mawdudi - al Tawhid Journal, vol. IV No. 3 Rajab-Ramadhan 1407
Cairo Declaration on Human Rights in
Islam,Aug. 5, 1990, U.N. GAOR
http://www1.umn.edu/humanrts/instree/cairodeclaration.html
Globalization, Human Rights, and Democracy - Daniel
T. Griswold - article appeared in the eJournal USA in
February, 2006
[Dan Griswold is director of the Center for Trade
Policy Studies at the Cato Institute in Washington, D.C. He is the author
of numerous studies and articles on trade, immigration, and globalization,
including the January 2004 study "Trading Tyranny for Freedom: How Open
Markets Till the Soil for Democracy."]
Source URL:
http://www.freetrade.org/node/490
http://www.freetrade.org/pubs/articles/dg-02-28-06.html
Universal Declaration of
Human Rights, 1948, ONU www.udhr.org/index.htm
europa.eu/scadplus/leg/en/lvb/r00001.htm
www.islamicinterlink.com/author/maudoodi.html
Human Rights in Islam, Syed
Maududi -
www.islam101.com/rights/index.htm
www.unhchr.ch/Huridocda/Huridoca.nsf/0/115dcea7d457004d802568a100410b02/$FILE/G0010308.doc
http://www.oic-oci.org/oicnew/
http://globalization.kof.ethz.ch/
|
