Poezii
|
Donator universal pe tine Iisuse nu te-am întrebat niciodată ce grupă sanguină ai? tu cel care ne îmbeţi pe toţi iar noi te mai lungim cu apă în loc să te cinstim cu rugăciuni şi dreptate şi te mai întreb şi pe tine înger păzitor şi tălmaci ce limbă vorbesc oamenii după ce trec de cârmaci? până la cer sunt doar sfinţii cu limbi ascuţite şi mulţi credincioşi numărându-şi arginţii eu cred Iisuse că tu eşti zero infinit
Strigătul mut strigătul meu
Viceversa mă zbat între marginile aceluiaşi vis lăsat în izbeliştea timpului şi sper să aflu valoarea vieţii cu mai multe necunoscute mizând pe dreptatea unei iubiri începute cu stângul
mă zbat între marginile aceluiaşi timp lăsat în izbeliştea visului şi sper să aflu valoarea unei necunoscute cu mai multe vieţi mizând pe stângăcia unei iubiri începute cu dreptul
oricât m-aş zbate între marginile acestei lumi dintre lumi între marginile acestui vis dintre vise între marginile acestui timp dintre timpuri nu voi afla niciodată calea care mijloceşte drumul către inima ta
asta pentru că singurul adevăr care mi se permite este stângăcia inimii şi dreptatea crucii |
Supravieţuim jocului timpului… nu-i tremură niciodată mâinile îşi plimbă încet bisturiul pe feţele noastre ca un criminal în serie îndrăgostit de arta sa numai mie îmi tremură mâinile când încerc să mă rad îmi zic mereu astăzi trebuie să fiu mai frumos poate mă întâlnesc cu sublimul mă îmbrac cu acelaşi costum de haine pe care îl port de-o viaţă cuvântul meu merg pe stradă râzând poate că mă voi pierde în această forfotă şi timpul mă va scăpa din privire însă oamenii se întorc la casele lor rămân singur în faţa destinului mâinile-mi tremură iubire supravieţuiesc jocului în care lumea se-ascunde după fiecare apus mâinile-mi tremură închinăciune către tine cel care m-a învăţat să trăiesc după regula că totul se reduce la unul şi acelaşi costum de haine în care mă nasc în care trăiesc în care mor
Fără carnet eu conduc lumea nu lumea mă conduce pe mine... însă cum poţi conduce lumea fără carnet de şofer? în oraşul tău nu sunt taxiuri, iubito doar un beţiv rătăcind pe o stradă mustind de iubire am valizele pline cu poeme pentru lumea cealaltă asta e crucea pe care mi-o duc cu-ndârjire inima îmi tresaltă mă priveşti cu ochii aceia tulburător de căprui aş vrea să fiu Michelangelo ridicându-ţi statui aş vrea să fiu Iisus şi să-ţi plâng la picioare dar tu Magdalena eşti o femeie în floare cuvântul te ofileşte lacrima nu-ţi ţine de sete sunt un profet anonim şi mă port fără plete am valizele pline cu poeme pentru lumea cealaltă în oraşul tău nu sunt taxiuri, iubito doar trenuri care spre tine se-ndreaptă şi pleacă lăsând în urmă tăcutele şine privindu-se rece
|