Născută în 1968 nu prezintă niciun simptom literar nici în faşă, nici în pantalonii scurţi de mai tîrziu. Mama sa încearcă să suplinească lipsa fabricându-i cu real talent compunerile şi temele solicitate la limba şi literatura română. Abia după terminarea ciclului de învăţământ începe să manifeste timid dorinţa de a folosi stilouri, pixuri, creioane şi alte ustensile specifice scrisului. În 1993, revista „Ochiul Soacrei” îi publică câteva texte, după care dispare ciudat (revista bineînţeles). Sentimentul vinovăţiei se diluează fericit după unsprezece ani când descoperă lumea minunată a literaturii virtuale. Cu foarte multe datorii neachitate faţă de oamenii care au avut curaj să-i publice textele pe hîrtie, continuă să joace leapşa în curtea  literaturii, secţiunea grupa mică.

                               Scrisori deschise prin imprudenţă            (Conexiuni, nr. 22-23, dec.2006 - ian. 2007)

Argentino,

Află despre mine că sunt bine mersi,  ce dacă  mi-ai distrus cele şapte căsnicii pe care le-am avut din care, una din dragoste şi de şase ori consecutiv la rând cu nesimţitul de Vrajbă, la care, acuma, trebuia să aterizez din elicopter  căci cu trăsuri şi limuzini am fost de mai multe ori în trecut şi alte mijloace de locomoţie nu uzez fiind doamnă şi persoană, decât că, nu mă cobor eu până la nivelul tău de ticăloasă, care eşti.

 Decât că, eşti surdă şi n-auzi că am sunat civilizat, de trei ori cu semnal, la uşă şi tu o făceai pe moarta în popuşoii Ceapeului, că ţi-a zis unchiul: dă, fetiţă drumu’ la uşă că nu te omoară nimeni, decât să vorbim şi noi oleacă fără să ne ştie tot sectoru’ că-i spălăm chiloţii lu’ Vrajbă, amândouă,  decât că, eu nu mă înjosesc la aşa ceva că am menajeră care doarme pe garaj, că tu măcar dacă erai deşteaptă aveai şi tu, da’ dacă nu eşti, ce să mai... dar te duce mintea aia cât o scobitoare să-mi faci plângere la poliţie că am făcut grup infracţional la uşa ta cu terorişti şi alte avioane. Că am şi de alea, că poate nu ştii că mie îmi ia Vrajbă tot ce vreau eu, na! târâtură penală care eşti, decât să-l mai  prind pe unchiu’ liber şi vin să-ţi sparg faţa aia de bidon turtit cu gruparea al-kaida, că să te înveţi minte să n-o mai faci pe mama, teroristă, care era să facă infarct la uşa ta şi atâta-ţi-era pelteaua, că te spânzuram cu izmenele lui Vrajbă şi te băgam în frigiderul pentru care ai prestat şapte ani, vai de capul şi valoare ta dacă  te găseau aia din Star Trek  peste două sute de ani congelată ca un pui cu fulgi şi pene, că iar mă faci să-ţi zic proastă dar nu-ţi zic ca pe urmă să mă dai pentru calomnie, decât eu am vrut să te învăţ de bine, Muma Pădurii şi Ileana lu’ Făt frumos cel cu picior de lemn, care eşti!

Cu ce te-am jignit eu pe tine, proasta dracului şi urâţenia pământului care te-a făcut?

Că dacă mulgeai doar un ibric şi nu luai toată vaca, ce era? Da’ tu, nuuu că te crezi Şaron Stone... Cască urechile alea clăpăuge şi bagă bine la tărtăcuţă ce-ţi spun, boul e al meu, ai înţeles?

Că te găsesc şi la dracu-n praznic şi de data asta te agresez în direct, 5 ore cu prelungiri la Senzaţional de or să-ţi pună ăştia părul cu croşeta la loc pe chelie, care am observat că ai început-o, înainte să am eu vreun efect!

 Decât ca să ştii, Vrajbă mi-a trimis răspuns prin  canale şi Rompres că-i pare rău că m-a dat afară din casă numa’n tanga şi trei Nokia şi că nu mi-a spart capul cu scrumiera de cristal şi asta e de bine, nesimţitul a închiriat, siguuur, elicopterul pentru a opta lună de miere, mă duc repede să-mi fac manichiura ciclame ca să-i fac frecţiile la picioruşul lui de lemn, mânca-l-ar mama de debil şi de bubulin ce e, aşa că tu mişcă-ţi caroseria pe altă parcare, până nu-ţi fac eu mutare în Palestina a cărei capitală te numeşti şi de cap să-ţi fie, cu toată configuraţia ta de matracucă şi ajunsă care te crezi, decât să ştii că până aici ţi-a fost!

Semnez ca o doamnă, cu pseudonim decât ca să n-ai probe deci,

Doamna A.B. Vrajbă

Natoul, platforma şi Sofica                                        (Conexiuni, nr.19, septembrie 2006) 

Temperaturile ucigătoare de afară umplu până la refuz terasele crâşmelor de cartier.

Moleşiţi, muşterii sorb cu incetineală din halbele brobonite de sudoare.

La  masa ocupată de  Lică şi Nae discuţiile  par mai animate:

Nae: Ei, ţi-am spus? Am sau nu dreptate? Când eu ţi-oi spune un lucru ăla e!

Lică: Ce-i, dom’le? A întors Hezbollahul armele? A intrat americanii?

Nae: Nato, Lică, Na-to! Ţi-am zis, bre, că nu-i bine să intrăm în el? Recunoaşte că ţi-am zis...

Lică: Păi, mi-ai...

Nae: Bre, eu când spun un lucru ăla e. Literă de lege! Geta ştie, dacă-i zic: strînge femeie rufele că vine ploaie, gata! le-a şi strîns.

L.: Lasă, dom’le, rufele zi-i cu Nato!

N.: Ne-a atacat, Lică, ne-a atacat!

L.: Nu mă-nebuni! Ne-a atacat Natoul?

N.: N-are cum. Cu ei suntem strategici, cum s-ar zice.

L.:Păi ş-atunci?

N.: Iranienii, frate, iranienii. Au pus focul pe noi.

L.: Nu vorbi... Unde, dom’le? Pe uscat?

N.: Ţi-ai găsit! Să vină aşa pieptiş le-am arăta noi! Ne-au luat platformele petroliere ale ţării, frate, ne lovesc la resurse, cum s-ar zice.

L.: Nu-s proşti, dom’le.. Şi... aveam multe... platforme de astea?

N: Una.

L.:Tii! Ce lume, dom’le, ce lume! Să-i iei omului şi singura firmitură de la gură...

N.: Păi ce, Lică? Crezi că toată lumea e ca noi? Care noi, îi dai cămaşa dacă ţi-o cere cine ţi-o cere, când o cere şi  pe-urmă? Umbli în dosul gol să te arate Europa cu deş’tul ca sărăntoc ce eşti? Umbli! Caaare eşti, că i-ai dat-o ăluia din Europa, care Europa de unde are dacă nu de la noi? Care noi, am stat să fim loviţi în strămoşi şi-n glie ca să-şi facă ei autostrăzi şi noi am rămas cu hîrtoape, care, hîrtoape nu ne lasă să intrăm în Europa. Păi de unde le avem, te-ntreb, dacă nu de la ei?

L.: De la ei, clar! Hmm... şi totuşi, zic şi eu, ca prostu’ vorba aia: dacă ne facem că n-am băgat de seamă? Dă-o încolo de platformă, ori cu una ori fără una, tot aia! Război ne mai trebuie nouă acu’?

N.: Ce vorbă-i asta, măi Lică? Războiul e o chestie de onoare, care cum s-ar zice, nici de asta se cheamă că nu mai avem? Uite, să te fac să-nţelegi! Nevastă-ta!

L.: Aoleu! E-n uşă?

N.: Nu, mă, e-n exemplu! Dacă ţi-ar sechestra careva nevasta. Ce-ai face?

L.: Păăăi... ştiu şi eu?

N.: Cum nu ştii? E nevasta ta în joc, nu?

L.: E?!?

N.: E nevasta ta, se cheamă că e onoarea ta în joc, nu?

L.: Se mai pune discuţia?

N.: Vezi? Şi? Nu te duci să o iei înapoi? Să-ţi speli onoarea cu sânge dacă e nevoie...

L.: Nu, fără sânge, Năică, mă ia cu leşin de la stomac.

N.: Aşa vine vorba,  violatorii  se sperie dacă te vede hotărât.

L.: Crezi? Mai bine chem poliţia.

N.: Brava! Ne-am apropiat. Care e poliţia în cazul nostru?

L.:  Păi,  ăştia de la circa din gară, că-s mai aproape...

N.: Dă-o, frate-n ciorilor  de gară,  în cazul nostru trebuie să vie Natoul fără ca măcar să-i chemăm.

L.: Crezi?!?

N.: Păi, dacă nu crezi de ce ai intrat, dom’le, în Nato?

L. Păi ce? Numai eu? Tu n-ai intrat?

N.: Peste voinţa mea, s-avem pardon, care voinţă spune ceva, nu? Una e să intri undeva ca o oaie şi alta e să intri ca un măgar, bunăoară.

L.:  Adică, mă faci măgar?

N.: Ba, s-avem pardon,  eu sunt mă...  hmm...  adică... hmm... ştii ce, începi să mă ameţeşti, îmi pierd firul.

L.: Da’ ce-am făcut, dom’le?

N:: Pricepi greu care greu nu-i aşa uşor... cum s-ar zice ca să nu te jignesc. Măcar acu’ ai înţeles de ce-s pornit?

L.: Lasă, dom’le, că exagerezi. Păi dacă nu-l chemi, de unde să ştie bietul Nato că Sofica mea e sechestrată? Poţi să zici?

N.: Păi ce,  platforma aia e cât Sofica ta ca să nu ştie?

L.: Mie de platformă îmi arde acum? Să-i dea drumul lui nevastă-mea că dacă scapă singură cât stau eu aici, la bere, m-am nenorocit! 

(Nae se ridică furibund, gata să-l agaţe pe Lică de gulerul cămăşii. Se opreşte în ultima clipă, îşi pocneşte palmele,  răţoindu-se  ameninţător) 

Nae: Dom’le, eşti idiot! Dacă aş fi guvern acum, ţi-aş da două perechi de palme şi te-aş băga la puşcărie. (iese aruncând o ultimă privire dispreţuitoare la adresa prietenului buimăcit) 

Lică: (reacţionează abia după ce uşa se închide în spatele lui Nae)  Măăăi... comunistule, care eşti!  Nţă-nţă-nţă... ce ţi-e şi cu politica asta, dom’le, poţi să-nebuneşti. Săracul, Nae!

 ( formeză febril un număr de telefon) Sofico eşti acasă? Eşti bine? Şi copii? Nu, nu s-a întâmplat nimic dar ... auzi, să nu dai drumul la nimeni la uşă pînă vin eu! (mormăind de unul singur, apoi) S-a întors lumea cu fundu-n sus, dom’le, numa’ buclucuri peste tot!