Pagină autor - start

       Agonie şi extaz - Panai Istrati                                                 (Conexiuni, nr. 32, nov.  2007)

    Figuri legendare ale Aviatiei Romane - General Aviator (r) DAN STOIAN

                                                                                                                                                     (Conexiuni, nr. 31, oct.  2007)

In pragul senectutii, neobositul  General Aviator  Dan Stoian a dat publictatii o noua  carte-document de valoare inestimabila,  scrisa dupa cercetari in arhivele militare  care i-au luat patru ani de zile, plus alti patru  ani   de  elaborare si sistematizare a manuscrisului. Cartea, intitulata "In zbor spre Cetatile Nistrene" a  vazut  lumina tiparului anul acesta, cu putin timp inainte ca distinsul general sa implineasca  varsta de 88 de ani si vine dupa publicarea volumului de amintiri de razboi "Pumnul Tarii".

In volumul memorialistic "Pumnul Tarii"  dedicat "eroilor neamului trecuti in lumea umbrelor, precum si celor care au supravietuit pana in zilele noastre", distinsul General istoriseste actiunile la care a participat in cel de al Doilea Razboi Mondial in cadrul Grupului 5 Bombardament Greu,  incepand cu iarna anului 1942-43,  pregatirile  pilotilor pentru  intrarea in lupta, botezul focului, aripile frante ale camarazilor cazuti si in final drumul Golgotei urcat de supravietuitorii cumplitelor inclestari  la intoarcerea  de pe front prin inscenarea unor  procese politice si  deportarea lor  in lagare de munca fortata si inchisori cu regim de xterminare.  Intr-un paragraf secret al legii epurarilor din armata, precizeaza generalul Stoian, se mentiona interdictia ofiterilor deblocati de a ocupa functii corespunzatoare  pregatirii  lor profesionale, astfel  incat cateva  zeci de mii de ofiteri ai armatei Romane  trecuti  in rezerva au fost pusi in imposibilitate de a-si asigura ijloacele unei existente decente, fiind  nevoiti sa accepte munci dintre cele mai injositoare.

In luptele la care a participat incepand din anul 1943pana in ultima zi a razboiului, la bordul avioanelor pe care le-a pilotat atat pe frontul de Rasarit cat si pe cel din Apus pana in Ungaria si Cehoslovacia, generalul   Dan Stoian a efectuat  147 misiuni de bombardament  greu in picaj,  lansand asupra obiectivelor inamice circa 30 de tone de proiectile cu incarcaturi explozive. Pentru faptele sale de arme a fost distins la  timpul respectiv cuurmatoarele Ordine si Medalii: Ordinul: "Coroana Romaniei" cu Spade cl.V-a si panglica  de "Virtute Militara", Ordinul  "Virtutea Aeronautica" cu Spade clasa "Crucea de Aur" cu doua barete si clasa "Cavaler" cu o bareta, Ordinul "Steaua Romaniei"  cu Spade cl. V-a  in grad de Cavaler si Panglica de "Virtute Militara", "Crucea de Fier" germana  clasa  a II-a si clasa I-a, medalia sovietica "Victoria", medalia "Eliberarea Cehoslovaciei",  precum  si alte distinctii romanesti si straine.  In legatua cu medaliile   germane "Crucea de Fier",  generalul face urmatoarea  precizare: " In ceace ma priveste, obtinerea "Crucilor de Fier"am considerat si consider si acum  ca acestea mi-au fost decernate pentru  pararea granitelor ROMANIEI MARI, nicidecum pentru Germania hitlerista". Aceste cuvinte vin sa confirme profilul moral al militarului de cariera, devotat   in intregime juramatului de credinta pe care l-a depus la obtinerea gradului de ofiter aviator.

Cartea-documentintitulata   "In zbor spre Cetatile Nistrene" a fost scrisa din dorinta de a rememora actiunile aviatiei de  bombardament, intrucat despre "spadasinii-muschetari ai aerului", aviatorii  de Vanatoare care au intrat in legenda, s-a mai scris, dar despre actiunile Aviatiei de Bombardament s-a pastrat de-a lungul timpului o tacerevinovata timp de aproape cincizeci de ani. In paginile acestui nou volum se pot citi  biografiile  a 34 dintre  comandantii si luptatorii aerieni care au inscris  pagini de glorie  in istoria Aripilor  romanesti. Pe unii dintre ei autorul i-a cunoscut personal, fie in calitate de comandanti, fie ca instructori de zbor.  Se mai pot citi amintirile unor supravietuiori, din pacate putini la numar, capitolul "Aripi  frante", dedicat  personalului  din  unitatile de bombardament  si  recunoastere indepartata cazuti la datorie in timpul campaniei de eliberare a Basarabiei si a Bucovinei de Nord. Cu meticulozitatea cercetatorului  a  mentionat  in acest capitol  gradul, numele, functia  avuta  in avion si data doborarii a 60  dintre  eroii aviatiei de bombardament care au cazut la datorie. Tot in acest capitol  este  mentionat  si  numele  a 122  de aviatori din Grupurile de Bombardament care au repurtat victorii stralucite in lupele cu avioanele inamice.  Capitolul 2 este   dedicat  rapturilor teritoriale savarsite  asupra Romaniei Mari, care au determinat intrarea Tarii noastre in razaboi. Cititorul poate lua cunostinta de Testamentul Tarului Petru Cel Mare, precum si de unele documente personale ale autorului, insemnarile dupa  efectuarea misiunilor de lupta, pecum si fotografiile originale realizate de autor pe parcrursul anilor de razboi.

Generalul de Flotila Aeriana, conferentiar, inginer, veteran de razboi, cercetator si autor  Dan Stoian, unul din  ultimii  supravietuitori ai inclestarilor celui de al Doilea Razboi Mndial, s-a nascut la data de 13 noiembrie 1919 in municipiul  Iasi unde a absolvit Liceul Militar cu diploma de bacalaureat stiintifc. Indragind cariera armelor s-a  inscris  apoi la  Scoala  de Ofiteri de Aviatie din Bucuresti pe care a absolvit-o in anul 1941 cu gradul de sublocotenent aviator, in cadrul promotiei care, in urma rezultatelor exceptionale obtinute  in  timpul  luptelor  ariene  pe  frontul de rasarit  avea  sa capete renumele  de "Promotia Eroica  41".   A   urmat  apoi cursurile Scolii   de perfectionare a pilotajului dela  Brasov, Scoala de bimotoare Brasov si Zilistea-Buzau,  Scoala  de pilotaj fara vizibilitate de la Popesti-Leordeni  si Scoala   de bombardament greu in picaj, pe avioane "Junkers 88", cursuri care l-au ajutat enorm de mult in timpul misiunilor in care avionul pilotat de el era  tinta atat a aparatelorde vanatoare inamice cat si a barajelor de artilerie antiaeriana.  Nu a fost membru al  partidului  comunist,  pastrandu-si convingerile democrate anticomuniste tot timpul, cat si verticalitatea  morala.  A publicat  numeroase lucrari de cercetare stiintifica, manuale de specialitate si lucrari de laborator,  iar dupa evenimentele din decembrie '89 a depus o munca asidua de cercetare a arhivelor Minsterului Apararii Nationale publicand lucrarile "Aviatia Romana pe frontal de Est si in apararea teritoriului" (2 volume) , cartea de amintiri "Pumnul Tarii, Grupul 5 Bombardament Greu" si volumul "In zbor spe Cetatile Nistrene" in care reda istoriei ralizarile aviatiei de bombardamnt in  Razboiul de Reintregire a Teritoriuli Tarii noastre.

Scos din cadrele Armatei la sfarsitul celui deal Doilea Razboi Mondial, pentru a-si castiga existenta  s-a angajat sef  de tractoare la S.M.T.Alba-Iulia, dupa care s-a inscris  la Facultatea de Mecanica Agricola-Bucurestii, dupa absolvirea careia a fost incadrat inginer mecanic-sef la G.A.S.Maineasa-Ilfov si S.M.T Radauti.  Dotat cu exceptionale calitati intelectuale, a trecut apoi in Invatamanul Superior, activand in calitate de cadru didactic la Institutul Politehnic Bucuresti, Facultatea de Mecanica Agricola, de unde s-a pensionat in aul 1983. Este casatorit cu D-na Eugenia Stoian, nascuta Ovezea, si  tatal unei fiice.

Datorita convingerilor lui anticomuniste nu a fost avansat nici o data in grad in timpul dictaturii ramanand  timp de 44 de ani   capitan-aviator,  grad pe care l-a avut la scoaterea sa  din cadrele  active ale armatei.  Dupa evenimntele din Decembrie insa faptele lui de arme pe cele doua fronturi nu au mai putut fi ignorate si a fost avansat "onorific" pana la gradul de general de aviatie pe care il are in ziua de astazi. A elaborat  si colaboreaza inca la revistele de specialitate aeronautica "Modelism International" din Bucuresti si "Orizont Aviatic" din Arad  unde semneaza  un serial intitulat "Eroica Promotie 1941", serial dedicate camarazilor lui de promotie, atat cei care si-au frant aripile in marea inclestare a luptelor cat si cei  care  au supravietuit  pana in zilele noastre. 

Din pacate, la ora actuala numai cateva dintre figurile  legendare ale aviatiei noastre militare care s-au distins in mod eroic pe front au supravietuit si mai sunt in viata, transmitandu-ne amintirile din cel
de al Doilea Razboi Mondial.

Nota:

Volumul "In zbor spre Cetatile Nistrene" poate fi procurat de cei interesati direct dela autor:

General de Flotila Aeriana Dan Stoian, Strada Floarea Rosie nr.7, Bloc 51, Scara 3, Ap.105, cp.062261,Of.Postal nr.76, Bucuresti, tel.760.39.18

 

       File din epopeea rezistenţei anticomuniste

               AMINTIRILE UNUI CONDAMNAT LA MOARTE    (Conexiuni, nr. 31, oct.  2007)

Sacrificarea Romaniei la intalnirea tripartita dela Ialta a avut urmari catastrofale pentru tara noastra care a intrat in cea mai dramatica perioada a istoriei sale, pierzandu-si atat demnitatea cat si independenta de Stat. Practic, in urma intelegerii dintre Stalin, Roosevelt si Churchill, Romania a devenit o republica socialista de tip sovietic. Fiind lasat la discretia aliatului cu steaua rosie la chipiu, poporul roman a fost supus unui regim draconic de exterminare, sute de mii de oameni nevinovati fiind asasinati in universul concentrationar, unde au fos distruse vieti si destine. Printre miile de victime ale regimului comunist instalat in Romania a fost si juristul Liciniu Faina, nevoit sa treaca prin situatii de cosmar in care multi altii si-au pierdut echilibrul psihic. Cei 15 ani de temnita grea, inclusiv celula condamnatilor la moarte, nu i-au frant insa verticalitatea morala ramanand darz si neclintit ca o stanca. Nu si-a renegat nici o data crezul politic, luptand cu toata energia pentru pastrarea identitatii si fiintei noastre nationale, pana in ziua in care a parasit lumea ce i-a fost ostila, la numai patru luni dupa rasturnarea regimului comunist impotriva caruia luptase o viata intreaga. El a trecut in eternitate cu numai 12 zile inaintea alegerilor din anul 1990, in care figura pentru a doua oara pe listele de candidati PNTCD din judetul Alba.

In amintirile sale intitulate "Zbucium in declinul Neamului", Liciniu Faina furnizeaza informatii deosebit de pretioase pentru cercetatorii si analistii politici care studiaza fenomenul unic in lume al "reeducarii " morale a omului prin torturi fizice ce depasesc limitele imaginatiei. Generatiile care au urmat dupa acea perioada dramatica nu pot concepe si nici intelege cum de a fost posibil un genocid de asemenea anvergura, in care au fost asasinati o generatie de magistrati, ofiteri, preoti, studenti, elevi, tarani si multi altii. Tinerii din zilele noastre nu au cunoscut insa ororile razboiului si nici regimul de tara ocupata supusa unui regim de exterminare. Poate au auzit parintii lor vorbind in soapta despre dezgroparea in Insula mare a Brailei a osemintele unor fosti detinuti politici cu lanturi la picioare si catuse la maini, sau despre intamplarea in care un copil a scos la suprafata in zona fostei inchisori dela Salcia un craniu omenesc langa care a gasit un lant de fier. Ei nu au putut citit in presa despre corpul perforat de piroane al fostulu detinut politic Sotir Georgescu, sau despre proteza dentara care a mai ramas din fostul comandor de aviatie care a fost aruncat de un tigan supraveghetor in cuptorul caramidariei dela Canalul mortii.

Liciniu Faina s-a nascut la Blaj in anul 1911 in familia preotului-profesor Gheorghe Faina, apreciat si respectat de toti credionciosii parohiei datorita carismei si integritatii sale morale. Doctor in Drept al Universitatii din Cluj, membru al Baroului, Liciniu si-a impletit activitatea profesionala de jurist cu idealurile politice ale Partidului National Taranesc, nutrind pentru personalitatea ilustrului barbat de Stat Iuliu Maniu o deosebita stima si admiratie. Dupa cum se stie, la alegerile din anul 1946 partidul sau a obtinut o majoritate zdrobitoare, el fiind ales deputat, reprezentand judetul Tarnava-Mica. Dupa numaratoarea voturilor insa, conducatorii comunisti au intrat in panica si in urma consultarii stapanilor dela Moscova au falsificat in mod grosolan rezultatul scutinului, inversand procentajele.

Ce a urmat se cunoaste. Avand toate parghiile puterii in mana si sprijinul armatei rosii de ocupatie, instruiti de consilieri sovietici, fara existenta unei opozitii reale, comunistii care erau agenti fideli ai Moscovei au declansat cea mai cumplita teroare cunoscuta in istoria Romaniei. Fugarit si haituit, Liciniu Faina a fost urmarit si arestat, fiind martor al decimarii unui numar enorm de mare de elite si valori umane prin infometare, torturi inimaginabile, norme de munca epuizante, boli grave contractate datorita regimului de exterminare la care erau supusi detinutii politici. Cu toate acestea el nu isi denigreaza neamul si tara in amintirile sale, ci relateaza ca martor ocular faptele degradante care au descalificat o tagma de oameni ramasa la stadiul de primate pe scara evolutiei. "Doamne, se intreaba el, ai faurit o lume atat de minunata, cum de ingadui ca opera Ta sa fie murdarita astfel?"

Calvarul lui Liciniu Faina incepe in luna iunie a anului 1945, chiar in prima zi a intoarcerii sale in tara in fruntea unui escadron de cavalerie, venind de pe frontul de Vest unde luptase eroic. Intamplarea a facut sa fie martorul unei scene in care un soldat din Compania sa era batut cu salbaticie de un ofiter sovietic care omorase calul cavaleristului roman, pe care il considera vinovat de incident. Cerand explicatii pentru tratamentul aplicat ostasului roman, Liciniu s-a trezit cu pistolul rusului in piept, a auzit declicul armei, dar glontul nu a pornit de pe teava. Bucurandu-se de o constitutie fizica deosebit de puternica l-a dezarmat pe agresor trantindu-l la pamant. Din nefericire ofiterul rus nu era altul decat fiul cunoscutului general Frunze, cel care reorganizase invatamantul militar sovietic, a carui Academie ii purta numele.

A doua zi o companie de soldati rusi a pornit in urmarirea lui pentru a-l prinde si impusca in mijlocul satului, spre a fi dat de exemplu. Camarazii si superiorii lui l-au sfatuit atunci sa se ascunda, deoarece rusii care se purtau in Romania ca intr-o tara ocupata erau hotarati sa-si duca planul lor crimnal la indeplinire. In aceasta stuatie Liciniu Faina a parasit armata luand legatura cu puternica organizatie a PNT in cadrul careia activase inca din anii studentiei, asumandu-si riscul luptei impotriva comunismului. A inceput prin mobilizarea tineretului si a taranilor organizand adunari obstesti la sate si in comune, aratand pericolul care pandea tara noastra caci incepuse deja asasinarea unor fruntasi taranisti.

Desi se bucura de imunitate parlamentara intrucat fusese ales deputat in parlamentul tarii, pe data de 8 iunie 1947, la doua zile dupa logodna lui cu soprana lirica Lucia Neamtu, a fost arestat fara nici o justificare si aruncat in inchisoarea Vacaresti unde domnea "legea batei" aplicata de doi infractori de drept comun numiti de conducerea inchisorii ca supraveghetori ai detinutilor politici. Aceste brute care proveneau dela periferia societatii aplicau detinutilor batai zilnice in urma carora numarul celor ce decedau era deosebit de mare. Periplul lui Liciniu in universul concentrationar din Romania incepe cu transferarea lui la renumita inchisoare din Pitesti care va dobandi curand o sinistra faima datorita metodelor de "reeducare" prin care detinutii politici erau transformati in zdrente umane cu ajutorul tortionarilor alesi din randul celor arestati. Acolo Liciniu a impartit celula cu profesorul universitar doctor Victor Papilian dela Facultatea de Medicina din Cluj, renumita personalitate in orasul de pe Somes. Mai erau acolo inchisi un mare numar de intelectuali adunati de pe tot cuprinsul tarii, dintre care unii de reputatie mondiala. Arestarea acestor somitati facea parte din planul de profanare a Institutiilor de Cultura care au dat cateva generatii de intelectuali, dintre care unii adevarate celebritati. Dupa vizita ministrului comunist al justitiei Avram Bunaciu in acel penitenciar, au fost puse in aplicare masuri draconice care fac si acum sa tremure carnea pe supravietuitorii infernului dela Pitesti. Datorita imunitatii parlamentare de care se bucura in calitate de deputat, Liciniu Faina a fost transferat in arestul Ministerului de Interne a carui paza era asigurata de un batalion de jandarmi de sub comanda aceluiasi capitan care comandase plutonul de executie al Maresalului Antonescu.

Dupa cateva luni, datorita faptului ca detinerea sa in detentie incalca cele mai elementare reguli palamentare, a fost pus in libertate si a plecat la parintii sai la Blaj unde s-a casatorit cu Lucia Neamtu, ducandu-se apoi sa petreaca luna de miere la Sovata. Dupa cateva zile insa seful securitatii de acolo l-a anuntat ca a primit ordin dela Bucuresti sa-l aresteze. In aceasta situatie a hotarat sa plece in Capitala, sperand sa i se piarda urma in marele oras. In anul 1947 comunistii au pus in aplicare un plan de eliminare a tuturor liderilor partidelor istorice si, in urma unei inscenari, Iuliu Maniu a fost arestat impreuna cu intreaga conducere a partidului taranist. Intuind pericolul care il pandea, Liciniu a plecat la Blaj dar acolo era asteptat de securistii locali asa ca a fost nevoit sa fuga pin gradina casei parintesti sarind gardul, calatorind pe jos, numai noaptea, pentru a nu fi descoperit si arestat. A ajuns la o sora a sa care se mutase de curand la o noua adresa, sperand sa nu fie descoperit, dar si acolo era asteptat de politie si arestarea lui pregatita, asa ca a continuat sa fuga impreuna cu sotia sa care il urma cu un devotament iesit din comun, ajungand la Reghin si de acolo la Tag.Mures unde aveau niste rude.

Doi ani de zile s-au ascuns pe unde au putut, lucrand pe ici pe colo pentru a nu fi descoperiti. Dupa abdicarea fortata a Regelui Mihai la finele anului 1947 comunistii au declansat un val masiv de arestari, in special din randurile national-taranistilor. Securitatea se consolidase intre timp si sub indrumarea directa a unor ofiteri KGB ridicau de la domiciliu sau chiar de pe strada pe toti aceia care constituia un obstacol in calea politicii lor de sovietizare a tarii noastre. Intr-una din zile, ca intr-o secventa dintr-un film politist, patru securisti au intrat pe usa casei in care se ascundea, unul dintre ei tinand pistolul in coastele sotiei sale pe care o urmarisera in drumul intoarcerii acasa. "In sfarsit ne-ati picat in mana", a rostit unul mai mare in grad punandu-i pistolul la tampla.

A fost aruncat in inchisoarea Jilava care era renumita pentru regimul de teroare ce domnea acolo. Un an de zile a asteptat in conditii cumplite pana i-a venit randul la proces. Barbatul cu alura de sportiv arata acum ca o umbra a celui care fusese, incapabil sa articuleze un singur cuvant in apararea sa. La inapoierea dela tribunal tot lotul a fost tinut o ora in pielea goala in gerul si zapada de afara, ca pedeapsa deoarece unul dintre detinuti lesinase de epuizare in timpul procesului. Introdus in celula nr. 7 a avut o viziune de apocalips, deoarece detinutii de acolo aratau ca niste schelete si incercau sa supravietuiasca in conditii de exterminare. "Pentru cel care a cunoscut Jilava anilor 1947-52, pronuntarea acestui nume ii opreste respiratia si simte cum incepe sa-i curga pe spinare apa rece si murdaria acestui fort transformat in inchisoare ", isi reaminteste el cu oroare. "Mii de oameni zac in pamantul ei fara cea mai neinsemnata urma sau indiciu de mormant". Numai zidurile acelei sinistre inchisori stiu cati detinuti au fost asasinati din dispozitia autoritatilor vasale Moscovei. Intr-o dimineata el a fost trezit de zgomotul catorva rafale de arme automate, afland apoi prin alfabetul Morse ca fusesera executati colonelul Tetorian, maiorul Eliad si actorul Emilian.

Dupa un stagiu destul de lung la Jilava a fost deportat in lagarul de munca dela Poarta Alba, unde in primele zile ale sosirii lui acolo a asistat la o scena care l-a marcat pentru tot restul vietii. Un grup de ofiteri fusesera "descarcati" din camioane si asteptau resemnati asezati pe boccelute sa fie luati in primire. Supraveghetorul Stangicel, un tigan condamnat pentru crima, care avea drept de viata si de moarte asupra deportatilor politici, s-a adresat unui aviator care nu se ridicase in picioare in fata lui. "Tu de ce nu te scoli in picioare cand vorbesc cu voi"? Ofiterul a fost luat pe sus de cativa detinuti de drept comun, lovit in cap cu o maciuca de supraveghetor si aruncat in cuptorul caramidariei, la curatirea caruia dupa un timp, din comandorul de aviatie nu mai ramasese decat proteza lui dentara si cateva oase calcinate.

Liciniu a fost tinut cinci saptamani la izolare totala la "neagra", unde primea hrana si apa o singura data la trei zile. Regimul din acel lagar era inuman si nu este de mirare ca unii nu l-au putut suporta. Un sofer care incercase sa evadeze din acel infern a fost prins, legat de un stalp si toate brigazile au fost obligate sa treaca prin fata lui pentru a-l scuipa. A fost tinut la stalpul infamiei fara apa si hrana pana a murit in chinuri ingrozitoare. Profesorul Simionescu dela Facultatea de Medicina din Bucuresti, fost ministru in guvernul Cuza-Goga, nemaiputand suporta umilintele si bataile pe care le incasa zilnic dela supraveghetori se dela cei convertiti la marxism, a intrat de buna voie in "zona mortii" interzisa deportatilor, unde a fost impuscat de sentinela din prepeleac. Echipele de tortionari alcatuite din cei care acceptasera de buna voie functia de cozi de topor, aplicau zilnic medodele de "reeducare", mai ales intelectualilor, pe care ii supuneau unor torturi cumplite, in urma carora decedau pe loc sau in urmatoarele cateva zile.

Toate ororile care se petreceau la "Canalul Mortii", cat si in celelalte inchisori din Romania, au ajuns din fericire la cunostinta Agentiilor de presa din Occident, presa si posturile de radio din strainatate descriind cu lux de amanunte faradelegile care se infaptuiau acolo, astfel ca autoritatile dela Bucuresti au fost obligate sa ia masuri pentru oprirea exceselor din cadrul asa zisei "reeducari" a detinutilor politici. In anul 1953, dupa moartea initiatorului acelor meteode barbare de lichidare a adversarilor politici, Stalin, la data de 1 iulie lucrarile de constructie a Canalului au fost suspendate.

La sfarsitul lunii August, dupa patru ani de detentiie la Canal, Liciniu Faina a fost eliberat, impunandu-i-se domiciliu fortat si obligatia de se prezenta de 2 ori pe luna la militie. Dupa numai cateva luni este arestat din nou in orasul Fagaras unde gasise ceva de lucru si dus la inchisoarea "Malmaison" in celula condamnatilor la moarte, prin care trecuse si Lucretiu Patrascanu inaintea executiei sale. Stia ca va fi impuscat deoarece pentru a i se prabusi demnitatea si moralul i s-a atras atentia supra acestui lucru si astepta resemat desfasurarea evenimentelor. Dupa cateva luni de asteptare i s-a inscenat un nou proces in urma caruia a fost condamnat la 18 ani de munca silnica si reintors la Jilava, unde a impartit celula cu avocatul V.Georgescu-Barlad, generalul Potopeanu fost ministru in guvernul Antonescu si generalul de Corp de Armata Leoveanu care a murit dupa scurt timp in urma tratamentului si batailor zilnice. Mai erau detinuti acolo generalul Voicu, decorat cu cele mai inalte ordine si medalii, generalul Nicolae Dragomir succesorul generalului Antonescu la Catedra de Strategie a Academiei Militare, fost ministru si conferentiar la Facultatea de Drept din Bucuresti, si multi alti reprezentanti de seama ai Armatei, vechi Justitii si Diplomati.

De la Jilava Liciniu Faina a fost transferat la Gherla unde functiona un regim de exterminare a detinutilor politici. La intrarea in celule a oricarui dintre oficialii inchisorii, toti detinutii erau obligati sa se culce pe burta iar brutele in uniforma calcau cu cismele peste trupurile lor firave. Cu lanturi deosebit de grele la picioare a fost trnsferat inapoi la Jilava unde a fost introdus intr-o celula fara ferestre , in care plutea un miros pestilential datorita tinetei din interior. Acolo a fost martorul a doua crime de un sadism iesit din comun. Fostul erou aviator Emanuel Barbici a fost batut in mod bestial deoarece isi facuse o tigara dintr-un petec de hartie si a murit dupa doua zile in chinuri ingrozitoare datorita blocarii canalului urinar cu cheaguri de sange in urma loviturilor de bocanci primite in zona bazinului. A doua victima a fost batranul general Dumitrescu in varsta de 81 de ani, care nu s-a putut urca in duba penitenciarului datorita greutatii enorme a lanturilor dela picioare. Ofiterul de securitate care supraveghea imbarcarea l-a trantit cu o furie oarba la pamant in pumni, calcandu-l apoi in picioare ca pe o carpa. Dupa doua zile batranul general a incetat din viata. Dela Jilava Liciniu a fost dus in inchisoarea din orasul Galati unde apa potabila era adusa direct din Dunare si detinutii mureau pe capete datotita dezinteriei si lipsei ingrijirilor medicale. Acolo i s-a adus la cunostinta sentinta de divort a sotiei sale care o facuse formal, deoarece fusese supusa unor mari presiuni din partea securitatii. In toamna anului 1962 a fost transferat la inchisoarea din Botosani unde i s-a propus eliberarea in schimbul dezavuarii partidului sau PNT dar a refuzat, fapt pentru care a fost transferat la Aiud pentru a se continua "reeducarea " lui, intrucat aceasta nu daduse rezultate pozitive. La Aiud a fost tinut 5 luni in izolare totala si intuneric deplin, fiind eliberat printre ultimii detinuti politici la data de 30 augst 1964, dupa 19 ani de haituire, arestari si deportari succesive. Amintirile lui din infernul prin care a trecut se incheie astfel : "Datoria noastra, a celor scapati din ghearele mortii, alaturi de urmasii celor jertfiti, este de a starui in credinta reinvierii spirituale, dar mai ales morale a Neamului". Partidul comunist din Romania nu ar fi putut pune in aplicare politica sa de genocid daca nu ar fi avut aportul unor indivizi recrutati dela periferia societatii in care viermuiau indivizi de teapa lui Stangicel. Incadrati ca ofiteri in Ministerul Securitatii Statului, acesti calai tortionari care ucideau cu placere si sadism, au demonstrat cat de jos poate decadea fiinta umana atunci cand este lipsita de cele mai elementare notiuni de morala si de credinta in Dumnezeu.

       File din epopeea rezistenţei anticomuniste

                   Prietenul meu Octav                                      (Conexiuni, nr. 30, septembrie  2007)  

Ne-am despartit la mijlocul strazii Lizeanu unde locuiam amandoi. Era in noaptea de Inviere si ne intorceam spre casa cu lumanarile aprinse, sub impresia fascinanta  a simfoniei   clopotelor si a chemarii preotului adresata imensei multimi de credinciosi din curtea Bisericii Sfantul Dumitru, "Veniti de luati lumina!". In acel moment o adiere de vant rece a trecut pe deasupra noastra stingand lumanarea lui Octav pe care o tinea neglijent in mana. "Crezi ca este un semn ?", m-a intrebat el dupa  ce a reaprins-o de la lumanarea  mea ."Nu sunt superstitios, a fost  numai o unda  de vant" i-am  raspuns  privindu-l apoi in timp ce se indrepta spre casa. Un sentiment  puternic ma lega de acest baiat  deosebit de inteligent si sensibil  care scria versuri atat in limba  romana cat si in franceza si engleza si avea ca hobby istoria artelor.  A intors capul si mi-a  facut un semn  prietenesc cu mana intuind  parca  meandrele destinului implacabil care a facut  sa ne reintalnim  peste foarte multi  ani,  dupa  purgatoriul pe care avea sa-l petreaca  in universul concentrationar din tara noastra.

Octavian Radulescu  a  fost  cea  mai tanara  victima  a  regimului  communist fiind arestat prima oara la varsta de saisprezece ani, la data de 8 Noiembrie 1945 cu ocazia  Sarbatorii  Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavril, cand  impreuna cu un grup de elevi  de la Liceul Dimitrie Cantemir din Capitala  a plecat in Piata Palatului Regal unde se desfasura un miting anticomunist.  Asa cum relateaza intr-un articol din ziarul "Romania  Libera"  prof.dr. Gheorghe Boldur-Latescu, care a petrecut cu el cativa ani  la Capul Midia,  dupa  acel  miting  Octav a venit la scoala dupa  doua  saptamani de absenta"vanat din cap pana-n picioare, datorita batailor pe care i le administrasera calaii comunisti".  In  anul al treilea  al Facultatii de Drept  Octavian a fost arestat din nou in urma  unei actiuni de mare risc si curaj in care a incercat  sa ajute financiar grupurile de rezistenta care actionau in munti. A fost judecat si condamnat la opt ani de temnita, trecand  prin  cateva dintre  cele mai cumplite locuri de detentie din tara noastra precum  Jilava, Sectia Secret a celebrei Inchisori de reeducare Pitesti, Aiud si Canalul Mortii unde tortionarii lui Turcanu taiau si spanzurau dupa bunul lor plac. 

Ne-am reintalnit dupa eliberarea lui din detentie si ne-am dus tot intr-un ajun de Paste la Cimitirul "Reinvierea" la  mormantul fratelui sau Nelu, camaradul meu din Organizatia de rezistenta anticomunista "GIR" care murise in urma unei stupide infectii la picior upa un   meci de volei. Langa crucea lui de lemn era un plic pe care Octav l-a deschis si a citit urmatoarele randuri scrise probabil de o fata care il iubise pe fratele sau  care era de o frumusete iesita din comun:" Mi-ai promis ca ai sa te faci marinar si ai sa ma iei cu tine sa colindam lumea. De ce ai plecat singur si nu m-ai luat cu tine?" 

Drumurile noastre s-au despartit apoi un timp in care  primeam stiri unul despre celalalt prin inermediul famililor  noastre.  L-am  reintalnit  dupa Evenimentele din Decembrie in Piata Universitatii din  Bucuresti  unde era o adevarata personalitate, organizand si indrumand cu o "porta-voce" in mana zecile de mii de manifestanti din "Zona Libera de Neocomunism", in timp ce legendarul Marian Munteanu dirija sudentii din celebrul balcon al  Universitatii. Octavian Radulescu nu a parasit zona din prima zi a mitingului- maraton,   pana in  ultima zi, 13 iunie, cand  hoardele de mineri au fost chemate de presedintele "emanat" in convulsiunile din Decembrie sa faca ordine si sa "planteze flori".

 Dupa  lichidarea brutala a fenomenului "Piata Universitatii" Octavian a fost arestat din nou in urma unei perchezitii la domiciliu efectuate de o echipa alcatuita din 24 de agenti ai  securitatii aflate in slujba noii puteri, fiind considerat un  element deosebit de periculos pentru  democratia "originala". Dupa aceasta  arestare Ion Iliescu a declarat ca la domiciliul sau  au fost gasite documente care atestau incercarea lui de rasturnare a puterii. Era un pretext pueril si ridicol intrucat in realitate documentele confiscate erau exclusiv  lucrari literare. Dotat cu o vointa si darzenie iesite din comun, avand  temeinice cunostinte juridice, el a pornit apoi   o campanie de actionare in justitie  a tuturor celor implicati in lovitura de Stat din Decembrie '89.  Primul pe care l-a actionat in judecata a fost Silviu Brucan pentru interviul acordat unui ziarist strain in care a afirmat ca romanii sunt "stupid people". Procesul  a durat cinci ani de zilde si a fost inchis deoarece "profetul din Damaroaia" si-a cerut scuze public si a afirmat ca ziaristul care i-a reprodus declaratia a interpretat gresit sensul declaratiei sale.

Urmatorii chemati in fata Justitiei au fost Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican-Voiculescu si Cazimir Ionescu pe care i-a acuzat de "instigare la crima si violenta" in timpul sangeroaselor evenimente din Decembrie '89 in urma carora au  preluat toate parghiile puterii. Aceste procese s-au stins insa unul cate unul  intrucat cei actionati in justitie au capatat imunitate parlamentra dupa alegerile din anul 1992. Au mai fost chemati  in fata justitiei Virgil Magureanu, directorul SRI, Adrian Paunescu, Corneliu Vadim Tudor si directorul ziarului "Adevarul", Dumitru Tinu. Octavian Radulescu a reusit apoi sa obtina respingerea  prin hotarari  judecatoresti de 7 ori  inscrierea la tribunal a unor partied comuniste. A actionat in judecata si  SRI pentru recuperarea documentelor personale pe care securitatea comunista i le confiscase in anul 1983, poezii si lucrarea "O noua viziune asupra Artei". Intr-un interviu  aparut in ziarul "Ziua" in luna iunie 1998, a declarat :" Nu sunt nici procesoman, nici nebun, dar trebuie sa se inteleaga o data pentru totdeauna ca legea trebuie respectata de toti. Nu sunt altceva decat  un luptator". In incheierea interviului a aratat redactiei camasa pe care o purtase la zarca inchisorii din Aiud, camasa pe care o pastrase cu sfintenie ca pe o relicva.

Inaintea plecarii mele definitive din tara l-am cautat la Sediul AFDPR, deoarece aveam nevoie de marturia lui pentru a  primi legitimatia  si insigna de fost detinut politic si a fi primit in randurile Asociatiei al  carei  secretar  pe tara si presedinte pe Capitala fusese pana in urma cu cateva luni cand demisionase. Mi-a marturisit in mod confidential motivul pentru care
demisionase din acele functii si anume faptul ca  descoperise in randul fostilor detinuti politici cativa ofiteri de securitate care se infiltrasera  sub  pretext  ca  fusesera  marginalizati de dictatorul Ceausescu. "Nu puteam sta la aceiasi masa cu cei care m-au anchetat", mi-a spus el.

La "Campul Romanesc" de langa Hamilton am aflat de la un coleg jurnalist care fusese deportat impreuna cu el la Canal, ca in ultima perioada de timp lui  Octavian i se  implantase  un stimulator cardiac cu ajutorul caruia  era  mentinut in viata. Intr-una din zile am citit pe internet articolul scris de prof.dr. Gh.Boldur-Latescu, fostul lui coleg de la Capul Midia, articol care se incheia cu urmatoarele cuvinte: "Octavian Radulescu a fost un mare roman, care a intrat in istoria curata a acestei tari spre a lumina drumurile celor care
urmeaza dupa noi. Unul din poemele sale pe care mi le-a citit cu prilejul ultimei nastre convorbiri era intitulat:"Voi  zbura".  Acum el zboara, sigur,  zboara spre inaltimile crestine in care a crezut cu intreaga sa fiinta". In felul acesta  am aflat ca lupta de o viata pentru adevar si dreptate a prietenului  meu Octav s-a incheiat iar el a plecat intr-o lume  in care vicisitudinile si abjectia umana sunt total necunoscute.

      File din epopeea rezistenţei anticomuniste

                   Patru stâlpi ai înţelepciunii                           (Conexiuni, nr. 29, august  2007)   

     Raportat  la numarul de locuitori ai spatiului Carpato-Danubiano-Pontic, tara noastra  se poate mandri  cu o  contributie dintre cele mai  importante  la tezaurul spiritual  al universalitatii. Un numar deosebit de mare de personalitati ale neamului romanesc  au dus faima tarii noastre pana in cele mai indepartate colturi ale planetei, facandu-ne cunoscute valorile  pe toate meridianele.  In acest articol  vom  relata succint viata si patimile a  patru  stalpi ai Ortodoxiei al caror  nume a ramas viu in amintirea noastra datorita  puternicei lor personalitati, a prestigioasei  lor opere,  precum si a prestatiei de inalta tinuta ca slujitori ai  altarului, fapt  pentru care  au fost rasplatiti cu ani grei de temnita in universul concentrationar, alaturi de alte mii si mii de victime si martiri ai regimului comunist-ateu. 

       Parintele Dumitru Staniloae este unul dintre cei mai mari Teologi Ortodoxi ai Secolului XX.  Impactul  pe care l-a avut monumentala  opera  a  acestui  stalp  al intelepciunii asupra Confesiunii Crestin-Ortodoxe  contemporane a contribuit enorm  la consolidarea  dogmelor  si traditiilor stabilite prin sinoadele ecumenice  din  Sec 4-8.  Enumerand  doar  o  mica  parte din impresionanta  opera pe care a lasat-o in urma lui, ne putem da seama de valoarea acestui intelectual de talie europeana, recunoscut si apreciat in toata Europa si America.

       S-a nascut in anul 1903 in  comuna Vladeni  din  judetul Brasov in casa  unui preot, urmand cursurile Liceului Andrei Saguna din orasul dela poalele Tampei.  In anul 1922  primeste o bursa de studii  la Universitatea  din Cernauti, de unde se transfera la Bucuresti si se inscrie  la  cursurile Facultatii de Litere. In  toamna anului 1928 il regasim din nou la Cernauti unde isi sustine teza de doctorat cu tema "Viata si opera Patriarhului Dosoftei al Ierusalimului si legaturile lui cu Principatele Romane". Primind o bursa din partea Centrului Metropolitan dela Sibiu, pleaca in 1929 la Munchen pentru a studia Bizantinologia si Dogmatica,  iar in anul urmator calatoreste la Berlin si la Paris pentru a se documenta si a studia lucrarile lui Grigorie Palama, la intoarcerea in tara  fiind numit in invatamant.

    Din  dorinta de a-si desavarsi  cunostintele teologice calatoreste in anul 1930 la Constantinopol unde copiaza  lucrarea teologica a lui Grigorie  Palama  iar  la inapoiere se casatoreste cu Maria Mihu. In anul 1932 este  hirotonisit preot,  iar la 1 ianuarie 1934 primeste functia de director al jurnalului "Telegraful Roman". In aceasta perioada leaga o stransa prietenie cu scriitorul de orientare nationalista Nichifor Crainic, principalul  animator  al curentului "gandirist", autor  al  lucrarii "Ortodoxie si Etnocratie" in care acesta  militeaza impotriva ideilor de imitare a occidentului.

       In anul 1936 parintele Staniloae este numit Rector al Academiei Teologice din Sibiu iar in anul 1938 apare lucrarea sa fundamenala "Viata si filosofia Sfantului Grigorie Palama" iar un an mai tarziu publica  "Ortodoxie si Spirit Romanesc". In anul 1946, dupa instaurarea regimului comunist in Romania este indepartat din functia de Rector dar ramane ca profesor si publica lucrarea "Filocalia". Anul urmator obtine  la cerere transferul la Facultaea de Teologie din Bucuresti la Catedra "Ascetica si Mistica" si publica volumul 2  din "Filocalia".  In anul 1948 ii apar la Sibiu volumele 3 si 4 din "Filocalia", iar in anul  1958  este  arestat  judecat si condamnat impreuna cu lotul "Organizatia  Rugul Aprins" din care facea parte, alaturi de multi alti prelati, scriitori si studenti.

      Dupa eliberare atat autoritatile ecleziastice ale Bisericii Ortodoxe Romane cat si cele politice il ignora, dar pe plan  european i se recunoaste valoarea si este invitat in Germania in anul  1968 la Freiburg si Heildelberg pentru o serie de comunicari, iar  in anul urmator  in Marea Britanie, unde conferentiaza la Oxford  si leaga o relatie  de prietenie cu teologul Donald Allcin. Isi continua periplul european in anul 1971 cand este invitat  la Vatican in cadrul unei delegatii a  BOR , care a fost nevoita sa-l accepte ca pe unul dintre cei mai  mari teologi contemporani.

     In  anul 1976 publica volumul 5 din "Filocalia", iar Universitatea din Salonic il declara "Doctor Honoris Cauza", distinctie pe care o va mai primi si din partea Institutului Ortodox Saint Serge din Paris (1981), din partea Institutului Teologic din Belgrad (1982),  al Universitatii din Atena (1991), precum si a Universitatii din Bucuresti dupa rasturnarea regimului comunist, in anul 1992.

      In anul  1977 publica  volumul VI iar anul  urmator volumul VII al "Filocaliei",  precum si "Tratatul de Teologie Dogmatica Ortodoxa", volumele I-III  si  alte cateva lucrari cu caracter dogmatic: la Geneva "Dieu est Amour", la New-York "Tehnology and  Cuurch " si primeste premiul "Dr. Leopold Lucas" dela  Facultatea de Teologie din Tubingen. Pentru meritele lui teologice si crestine este laureat in anul urmator la Londra cu distinctia "La croix du Saint Augustin de Canterbury", iar la Paris ii apare lucrarea "Rugaciunea  lui Iisus  si experienta Sf.Spirit", la Atena "Priere, Liberte, Saintete", iar la Bucuresti "Spiritualitatea Ortodoxa" si "Teologia Morala Ortodoxa".

    In anul 1982  strabate Atlanticul pentru a sustine o serie de conferinte la New-York, Detroit, Boston, Chicago si Washington. Neobosit cercetator si slujitor al Dreptei Credinte, publica in anul 1985 la  Bucuresti "Ortodoxia Dogmatica" iar la Paris traducerea
lucrarii  cu  titlul "L'Ortodoxie dogmatique"si "Le  genie  de l'Ortodoxie".  In  anul 1986  ii  apare la Craiova "Spititualitatea si   comuniunea in liturghia ortodoxa",  iar anul urmator "Chipul nemuritor al lui Dumnezeu".

    Dupa rasturnarea  regimului  comunist din Romania  devine in anul 1990 membru corespondent  al Academiei Romane,  in anul 1991 membru titular si publica la  Craiova  volumul  "Studii de Teologie Dogmatica Ortodoxa", iar n anul 1992, cu un an inaintea trecerii lui in eternitate este numit "Doctor Honoris Cauza" al Universitatii din Bucuresti, recunoscandu-i-se destul de tardiv si pe meleagurile lui natale  uriasa valoare de apologet al credintei noastre stramosesti.

    Parintele Sofian este  un alt  stalp al ortodoxiei care a cunoscut rigorile gulagului comunist. S-a nascut  in anul 1912 in Basarabia intr-o comuna  din judetul Balti,  imbratisand viata monahala intr-un schit din Soroca la varsta de numai 14 ani, fiind uns monah la data de 25 Decembrie 1937 in Manastirea Dobrusa.  In anul 1940 cand trupele rusesti au ocupat Basarabia s-a refugiat in tara pentru a nu cadea in mana  bolsevicilor, intrand  in Manastirea Caldarusani. In acelasi an se inscie la Academia de Arte Frumoase din Bucuresti, urmand din anul 1941 in paralel si cursurile Facultatii de Teologie. Teza de licenta la  Belle-Arte  a fost  "Chipul Mantuitorului in iconografie". In anul 1945 a fost hirotonit preot la Manastirea Antim din Bucuresti unde a slujit timp de 6 decenii,  devenind unul dintre cei mai importanti reprezentanti ai Miscarii numite "Rugul Aprins", Organizatie cu character duhovnicesc  din  care faceau parte toate marile personalitati ecleziastice din acea vreme, precum Parintele Staniloae, Parintele Daniil Teodorescu  initiatorul  Miscarii  care  a murit in inchisoarea dela Aiud, Parintele Benedict Ghius, profesorii universitari Alex. Elian si Alexandu Mironescu, scriitorii Vasile Voiculescu, Paul Sterian, Ion Marin Sadoveanu  si multi altii.

     In anul 1958 a fost arestat in plina zi la Manastirea Ghighiu de langa Ploiesti unde picta o fresca si  condamnat  prin sentinta nr 125 din 8 noiembrie 1958 de catre Tribunalul Militar la 16 ani  munca silnica  sub acuzatia de "uneltire contra oranduirii  sociale prin activitate mistica dusmanoasa in cadrul Organizatiei Rugul Aprins", dupa o ancheta care a durat cateva luni . In ziua procesului de la Tribunalul Miltar din Bucuresti, alaturi de el in boxa  se aflau  inca alti 16 membri ai Organizatiei Rugul Aprins, printre care si Parintele doctor in Teologie Benedict Ghius dela Manastirea Cernica, un intelectual de talie europeana, care a fost  condamnat la inchisoare pe viata, sentinta transformata apoi in 16 ani de temnita grea. Parintele Sofian a trecut apoi prin inchisoarile Jilava, Aiud si lagarul dela Salcia, fiind supus unor torturi inimaginabile pe care le-a suportat cu stoicism datorita credintei lui puternice in Dumnezeu. "In inchisori eram asa de bine paziti si asa de constransi, isi aminteste el, incat nu ne puteam gandi decat in sus, la Dumnezeu". In detentie  fost lipsit total de libertate, zavorat pe dinafara intr-o celula mica in care erau mai multi detinuti politici batrani si bolnavi, cu paturi suprapuse si o tineta deschisa in interior care facea aerul irespirabil. Dupa 4 ani petrecuti la Aiud a fost transferat in colonia Salcia din Baltile Brailei, unde erau deportati o mie de detinuti dintre care o suta de preoti. Acolo a lucrat la reparatia unui dig, la diferite munci agricole si alte corvezi istovitoare.

     In toti anii pe care i-a petrecut prin inchisori, dupa cum a marturisit intr-un interviu acordat Revistei "Convorbiri Duhovnicesti", a invatat  sa-si  iubeasca si mai mult tara si sa inteleaga suferintele pe care le indura poporul roman, de aceea, calatorind prin mai toate tarile lumii, spune el, a simtit nevoia sa se intoarca acasa. .. "fiindca eu am facut puscarie in Romania mea. Si dupa ce am iesit din puscarie am trait tot cum am fost inainte. Nu m-am pazit de nimic".  In articolul "Rugul Aprins si temnita", Parintele Arhimandrit Sofian Boghiu povesteste pe larg despre anii pe care i-a petrecut in inchisorile comuniste, impreuna cu alti membri ai Miscarii Rugul Aprins.

     Dupa 6 ani de detentie a fost eliberat in anul 1964 cu ocazia decretului de eliberare a detinutilor politici  si  s-a intors  la Manastirea Antim  unde a ramas pana in ziua de 14 septembrie , "Ziua Crucii", cand  "Apostolul Bucurestiului s-a stins ca un sfant", cum a scris in presa cu ocazia trecerii lui in lumea celor drepti.

     Parintele Galeriu, un apologet  al Ortodoxiei, a fost ani de zile duhovnic si mentor spiritual al multor  zeci de bucuresteni si al multimii de  credinciosi care veneau din provincie la Biserica "Sfantul Silvestru" unde predicile lui pline de invataminte erau ascultate cu piosenie. Cand fenomenul "Piata Universitatii" a luat fiinta, in perioada in care  o multime de personalitati din toate categoriile sociale au sprijinit miscarea protestatrilor  din "Zona Libera de Comunism" dela km. Zero, el a aparut intr-o   emisiune televizata in care a povestit din amintirile lui de fost detinut politic la Canal.

      Parintele Arhimandrit Constantin Galeriu, s-a nascut la 23 noiembrie 1918. A absolvit Seminarul "Sf.Gheorghe" din orasul Roman, dupa care a urmat cursurile Facultatii de Teologie din Bucuresti luand licenta cu lucrarea "Indumnezeirea omului" si doctoratul specialitatea Dogmatica la Institutul Teologic Universitar  din Bucuresti cu Teza "Jertfa si Rascumparare". Prima  lui  Parohie a fost cea din comuna Valeni judetul Prahova, de unde a trecut  la Biserica Sf.Vasile din Ploiesti.

       In anul 1952 a fost arestat si deportat la Canalul Dunare-Marea Neagra pentru convingerile lui religioase si dragostea nemarginita fata de semeni, fiind considerat un element  primejdios  pentru  noua oranduire marxista.  datorita intensei activitati misionare pe care a dus-o si a marei influente pe care o avea asupra credinciosilor si in special a tineretului. A petrecut patru ani la Canalul Mortii, din anul 1950 pana in anul 1953.

      In anii 1973-74 functioneaza ca asistent la Institutul Teologic Universitar, iar intre anii 1974-77 lector la Catedra de Teologie Fundamentala si Istoria Religiilor. In anul 1978 este numit profesor titular la Catedra de Omiletica si Catehetica, in paralel fiind si paroh al Bisericii Sf.Silvestru din Capitala, iar dupa Evenimentele din Decembrie este numit Iconom Stavrofor  si Vicar al Arhiepiscopiei Bucurestilor, Profesor consultant si conducator de doctorat la Universitate, Profesor la Universitatea din Targoviste catedra de "Teologie si Dogmatica" si la Facultatea de Drept a Universitatii Ecologice din Bucuresti, Catedra "Istoria si Filosofia religiilor".

      Din datele biografice  publicate  de Biserica Sf. Silvestru, din Dictionarul Teologilor Romani cat si din volumul "Personalitatile Romaniei Contemporane" aflam functiile, distinctiile primite, lucrarile  tiparite , articolele  scrise in Revista "Ortodoxia"  si conferintele pe care le-a tinut in strainatate.  O succinta enumerare a catorva dintre ele ne va releva valoarea acestui adevarat stalp al intelepciunii.

     A fost ales Presedinte de onoare al Ligii Culturale a Romanilor de Pretutindeni, membru fondator si presedinte de onoare al Asociatiei "Christiania", Presedinte al Editurii "Harisma", al Asociatiei "Sf.Stelian - Copiii strazii", al Fundatiei  "Elena Doamna" si al "Fratiei Ortodoxe Romane". A fost distins cu titlul de Doctor Honoris Cauza al Universitatii Ecologice din Bucurwesti (1992) ,cu cel de cetatean de onoare al orasului Bacau, cu cel de membru de onoare al Fundatiei "Memoria" (AFDPR), a primit Diploma de Onoare a Societatii Academice "Titu Maiorescu" (1993) si a primit premiul Senatului Universitar Bucuresti (1942). A fost membru in Comsia Nationala UNESCO si membru al Consiliului National Bisericesc.  Autor a numeroase articole si lucrari stiintifice cu caracter bisericesc aparute in Revista "Ortodoxia" unde era secretar de redactie, in revista "Studii Teologice", in "Revue de l'Ortodoxie"  din Paris si in "St Vladimir's Theological Quarterly" din New York , autor si al  monografiilor lui Mahatma Gandhi si Rabindranath Tagore.

     Dupa o viata pusa in slujba culturii si spiritualitatii romanesti,  Parintele Galeriu a trecut la cele vesnice  in postul Adormirii Maicii Domnului iar la inmormantarea lui carea avut loc la data de 13 August  2003 au participat o suta de preoti veniti din toate  colturile tarii si cateva mii de credinciosi care  au  dorit  sa-si  ia  ramas  bun de la duhovnicul  lor.   In curtea Bisericii "Sf. Spiridon" din Bucuresti, in momentul in care corpul lui neinsufletit  era  coborit  in mormant,  deasupra turlei Biserici  a aparut in jurul soarelui o
aureola inconjurata de un curcubeu de forma circulara, fenomen astronomic despre care a scris intreaga presa din Capitala Romaniei.

      A fost un semn ceresc care a marcat trecerea la cele vesnice  a  unui slujitor al altarului  care a purtat in suflet si pe chip ceva din aura sfintilor  crestini. In modestia care l-a caracterizat, Parintele Galeriu s-a considerat a fi "o constiinta care aduce un  smerit  aport  la  insanatosirea  spirituala,  morala  si  fizica a neamului romanesc ". 

      Nicolae  Steinhardt,  monahul dela  Rohia, reprezinta unul dintre cele mai spectaculoase cazuri de convertire  la religia  Crestina. In autobiografia lui pastrata in arhivele Manstirii Rohia, scrisa la indemnul  duhovnicului  sau  Parintele  Arhimandrit  Serafim, cat si in  lucrarea sa "Jurnalul Fericirii", sunt  redate  amanunte impresionante in legatura cu motivatia trecerii dupa un lung proces de constiinta, dela religia mozaica la cea Crestina. "Dupa ce statusem  o noapte intreaga pe o banca intr-o celula  arhiplina  adorm  frant. Atunci, in noaptea  aceea sunt daruit cu un vis miraculos, o vedenie. Nu-L vad pe Domnul Hristos intrupat ci numai o lumina albastra si stralucitoare si ma simt nespus de fericit. Lumina ma inconjoara din toate partile. Sunt scaldat intr-o lumina orbitoare, plutesc in lumina, sunt in lumina si exult.  Eu sunt,  imi vorbeste lumina...inteleg ca este  Domnul si ca sunt inlauntrul luminii Taborului". Aceasta revelatie avuta intr-o celula a inchisorii Gherla unde era detinut politic, avea sa puna capat nelinistilor si framantarilor lui sufletesti care il incercasera in ultima vreme.        

      Cel  care  avea sa devina "Monahul dela Rohia" s-a nascut in anul 1912 intr-un cartier dela marginea orasului Bucuresti, unde tatal sau, care va  participa ca ofiter  la Primul Razboi Mondial si va fi decorat cu "Virtutea Miltara", conducea o fabrica de mobila in calitate de inginer. Tanarul Nicu-Aurelian Steinhardt a absolvit cursurile Liceului Spiru Haret, apoi s-a inscris la facultatile de Litere si Drept, luand doctoratul in anul 1936 specialitatea "Drept Constitutional", dupa care a plecat in strainatate unde a continuat sa se instruiasca la Paris, Londra si alte cateva capitale europene. Intors in tara, dupa un lung sir de suferinte datorate conjuncturii interne si internationale ,avea sa se simta din ce in ce mai atras catre Crestinism, sub influenta catorva personalitati de mare cultura si traire spirituala care il inconjurau.

     In  aceasta perioada functioneaza ca redactor al "Revistei Fundatiilor Regale" unde depune o intensa activitate publicistia si frecventeaza cenaclul literar  "Zburatorul" al lui Eugen Lovinescu. In anul 1959 cand a fost instaurata teroarea  stalinista este arestat impreuna cu prietenul si colegul lui de liceu Constantin Noica, sub invinuirea ca au facut parte din grupul de intelectuali "mistico-legionari", fiind condamnat la 13 ani de inchisoare sub acuzatia de "crima de uneltire impotriva ordinei sociale". In celula dela Jilava in care a fost aruncat avea sa se apropie de invataturile Mantuitorului, ajutat de un alt detinut politic, Parintele Mina Dobzeu, caruia i-a marturisit dorinta  de a nu muri nebotezat, intrucat era convins ca nu va supravietui regimului de exterminare din inchisoare iar la data de 15 martie 1960 a primit din partea acestui ieromonah  Sfantul Botez in cadrul unor initieri religioase efectuate in celula. In anul 1964 cand  a fost eliberat in urma  decretului de gratiere a detinutilor politici si-a desavarsit Taina Sfantului Botez prin ungere cu mir la Biserica Schitul Darvari din Bucuresti unde a primit Sfanta Impartasanie.

      Chiar si dupa eliberarea din detentie este urmarit ineaproape de catre organele de represiune ale securitatii , o intreaga  armata  de agenti si informatori fiind pusa pe urmele lui pentr a-l tine sub observatie. In anul 1972 i s-a confiscat "Jurnalul Fericirii" in urma unor perchezitii, deoarece, asa cum este  mentionat  in Dosarul lui de securitate cu nr. 1207, acesta (jurnalul) "are un continut dusmanos privind  ideologia  marxista  si esenta oranduirii comuniste...autorul manifestand simpatii fata de Miscarea Legionara". Cunoscandu-i dorinta de a se calugari, prietenul sau Constantin Noica, "ingerul lui calauzitor", dupa cum il numeste in "Jurnalul Fericirii", a vizitat Manastirea Rohia in anul 1973 iar la inapoiere i-a spus:" Ti-am gasit locul potrivit!".  Aici si-a gasit linistea si a fost calugarit la data de 16 August 1980 de catre  IPS Teofil Herineanu Arhiepiscopul Clujului, asistat de preotii Serafim Man, Antonie Perta, Nicolae Lese si Emanuel Rus.

       Dupa o viata dedicata criticii literare si studiului Filosofiei Crestine, eseistul si filosoful ortodox Steinhardt a murit la data de 3 martie 1989 la Baia Mare, lasand in urma lui o multime de lucrariliterare, studii cu caracter religios   precum si "Jurnalul Fericirii"care a fost recuperat din arhivele  securitatii. O buna parte dintre aceste valoroase documente au vazut lumina tiparului dupa evenimentele din decembrie'89, intrucat  "Monahul dela Rohia" nu a mai apucat ziua rasturnarii regimului care i-a furat cei mai frumosi ani ai tineretii lui zbuciumate.

       In "obsedantul deceniu",  perioada de trista amintire  in care comunistii au declansat politica de exterminare a elitelor  si valorilor  neamului  Romanesc, Biserica  a dat un numar impresionant de victime care au pierit in universul concentrationar. Numai  la "Canalul mortii"  au  fost  asasinati  peste  400  de slujitori ai altarului. Din fericire  unii au scapat cu viata si au continuat opera lor binecuvantata  de  Dumnezeu care i-a ocrotit in detentie, cum este cazul celor  "patru stalpi ai intelepciunii " mentionati in acest articol.