George Georgescu este membru al Asociatiei Canadiene a Scriitorilor Romani
 

George Georgescu este membru al Asociatiei Canadiene a Scriitorilor Romani

George Georgescu este membru al Asociatiei Canadiene a Scriitorilor Romani
 

In anul 1956, cand Academia Regala Suedeza il nominaliza pe Lucian Blaga pentru Premiul Nobel la propunerea a doua eminente personalitati contemporane, profesoara universitara Rosa Del Conte din Italia, care studiase profund lirica lui Blaga si profesorul Bazil Munteanu din Franta, Romania se afla sufocata in ceata obsedantului deceniu in care au pierit majoritatea elitelor si valorilor neamului nostru. Cand acestia nu erau lichidati in inchisori sau in lagarele cu regim de exterminare, erau ostracizati si marginalizati cu interdictie de a semna lucrari tiparite, barandu-li-se astfel calea spre public, in detrimentul generatiilor tinere care nu le-au cunoscut opera si, nu in ultimul rand, in detrimentul prestigiului tarii noastre.  

Autoritatile comuniste de la Bucuresti au obstructionat candidatura eminentului poet, dramaturg, filozof, academician si diplomat roman Lucian Blaga, interzicandu-i sa raspunda scrisorii Juriului din Suedia unde au trimis un emisar cu misiunea de a protesta pe considerente politice fata de nominalizarea lui. In felul acesta Lucian Blaga a fost frustrat de dreptul de a-si vedea numele pe lista celor care participau la decernarea prestigiosului premiu, lista pe care figurau cele mai cunoscute personalitati din lumea intreaga. Ceea ce a pierdut atunci tara noastra a castigat Spania, premiul pentru literatura fiind acordat de Juriu poetului Juan Ramon Jimenez.  

Acuzat de nulitatile si proletcultistii de la Bucuresti de "conceptie idealista, mistica si simpatii fata de Miscarea Legionara" autorul "Poemelor Luminii" si al "Trilogiei Valorilor" a fost destituit in anul 1948 din invatamantul universitar si indepartat din Academie. Desfasurarea evenimentelor a confirmat din plin temerile celor care intuiau consecintele expansiunii comunismului, care a ajuns dupa infrangerea Germaniei pana pe malul Atlanticului. Armata rosie a trecut ca un buldozer peste valorile traditionale ale tarilor cucerite, Romania platind un pret exorbitant de mare pentru vina de fi incercat sa-si redobandeasca teritoriile rapite. Ea a incaput pe mana unor culturnici precum Gh.Vasilichi, Suzana Gadea, Mihail Novicov, Ioan Vitner, Mihai Roller si altii "ejustem farinae" care ne indicau sa stam "cu fata spre rasarit", sau exultau de "fericirea de a studia in URSS", in timp ce cadrele de valoare erau indepartate in mod samavolnic din invatamant sau exterminate in universul concentrationar. Tezaurul cultural ce supravietuise atator viscole de-alungul furtunoasei noastre existente era sistematic demolat dupa indicatiile primite de la consilierii sovietici, Europa si valorile ei ramanand dincolo de cortina de fier care ne-a izolat o jumatate de secol de lumea civilizata. Asa a inceput pentru noi lunga noapte care a durat o jumatate de secol.  

Lucian Blaga s-a nascut la data de 9 mai 1895 in comuna Lancram de langa Alba Iulia intr-o familie de slujitori ortodocsi ai altarului. Dupa cum avea sa marturiseasca in poezia "Autoportret" si in volumul autobiografic "Hronicul si cantecul varstelor", pana la varsta de patru ani a fost "mut ca o lebada", neputand articula nici un cuvant. A urmat cursul primar la Scoala Germana din orasul Sebes, iar liceul in orasul de la poalele Tampei, unde s-a familiarizat de timpuriu cu opera lui Friedrich Schiller. Primele poezii i-au aparut in anul 1910 in revista "Tribuna" din Arad, iar primele eseuri filosofice intitulate "Despre intuitie in filosofia lui Bergson" in anul 1914, semnate cu pseudonimul Ion Albu. Desi vocatia si structura lui psihica erau orientate spre lirica si filozofie, pentru a nu fi inrolat in armata austro-ungara s-a inscris la Institutul Pedagogic si Teologic din Sibiu. Luandu-si licenta in Teologie a plecat apoi la Viena unde a studiat filozofia intre anii 1917-1920, luand doctoratul cu teza "Kultur und Erkenntnis" (Cultura si Cunostinta). In acea perioada si-a desavarsit cunostintele de limba germana pe care o cunostea de altfel din copilarie si care a fost pentru el o a doua limba materna, dupa cum marturisea unor tineri admiratori care l-au vizitat la Cluj in perioada de ostracizare.  

Dupa anul 1920 a functionat ca redactor al revistelor " Banatul" din orasul Lugoj si "Cultura" din Cluj, unde s-a stabilit dupa casatoria cu Cornelia Brediceanu, descendenta dintr-o familie ce avusese un rol activ in infaptuirea Romaniei Mari. In anul 1921 a devenit membru al Societatii Scriitorilor Romani, in anul 1926 a primit premiul Academiei Romane pentru activitatea publicistica, iar in 1935 premiul "C. Hamagiu" al aceleasi Academii pentru lucrarile dramatice si poetice din ultimii ani. Incepand cu anul 1926 il regasim in diplomatie unde a functionat peste 15 ani ca atasat de presa, apoi consilier in cadrul legatiilor Romaniei de la Varsovia, Praga, Berna, Viena si in calitate de ministru plenipotentiar la Lisabona. In anul 1936 a fost ales membru deplin al Academiei Romane, iar la data de 30 decembrie 1937 a fost numit in functia de subsecretar de Stat in Ministerul Afacerilor Externe in guvernul Goga. Dupa Dictatul de la Viena, prin care ni s-a rapit o parte importanta a Transilvaniei de Nord, Blaga a functionat pana in anul 1948 ca profesor titular al Catedrei de Filozofia Culturii a Universitatii din Cluj transferata la Sibiu, unde a redactat si revista "Saeculum". In acel an in care se dezlantuise teroarea stalinista a fost indepartat din invatamantul superior fiind numit bibliotecar in cadrul Institutului de Istorie al Academiei, cu interdictia de a publica sub nume propriu, fiind urmarit de agentii securitatii pas cu pas in cadrul "Obiectivului Blaga", avand infiltrati informatori in cercurile lui cele mai intime. In anul 1953 i s-a permis publicarea traducerii lui "Faust" de Goethe, "Opere" de G.E.Lessig si in 1956 "O antologie din lirica Universala". In anul 1959, sinistrul poet stalinist Mihai Beniuc, dupa cum l-a caracterizat I. Muslea, a publicat romanul "Pe muche de cutit" in care l-a atacat in mod josnic pe Lucian Blaga. Fiica lui, Dorli Blaga, in cartea de aminiri intitulata "Lucian Blaga - tatal meu" aparuta de curand, marturiseste ca acel atac murdar a cauzat agravarea bolii, grabind sfarsitul marelui ganditor, care a decedat in conditii de existenta precare la data de 6 mai 1961, fiind inmormantat in curtea bisericii din Lancram de ziua lui aniversara, 9 mai, cand ar fi implinit varsta de 66 de ani.  

In monumentala "Istorie a Literaturii Romane", criticul literar George Calinescu scrie ca "in genere, poemele luminii sunt stangace, patate de consideratii filozofice si de un nietzscheanism zgomotos", ignorand cu desvarsire eseurile filzofice si dramaturgia lui. Acest lucru nu este surprinzator deoarece marele critic literar a fost pana in ultima zi a vietii deputat in Marea Adunare Nationala, unde si-a exprimat intr-o sedinta parlamentara dorinta de a fi "nu alaturi de partid, ci in mijlocul si in randurile lui". Dupa moartea lui Blaga autoritatile comuniste au fost obligate nolens-volens sa recunoasca valoarea acestui mare poet filozof si au aprobat mentionarea lui in Dictionarul Enciclopedic aparut in anul 1972, precum si publicarea in Editura Minerva in anul 1982 a volumelor "Blaga-Opere".  

Dupa decembrie 1989 s-a scris enorm in masmedia din tara noastra despre acest titan redescoperit, eseurile filosofice, poeziile si dramaturgia lui fiind amplu comentate si analizate. In legatura cu asa zisa "coabitare" a lui Blaga cu regimul comunist care l-a umilit si marginalizat, coabitare mentionata in scrierile unor detractori, scriitorul Ion Papuc care l-a cunoscut personal, marturiseste in cadrul unor amintiri cu privire la acest idol al tineretii lui clujene: "Lucian Blaga era al nostru, a celor care nu eram comunisti, iar marea lui opera, prin comparatie cu mediocritatea culturii oficiale, ne dadea o imensa incredere in justetea pozitiei noastre. In timp ce oficialii ne pretindeau sa-i admiram pe A.Toma, Theodor Neculuta, Ion Paun Pincio si altii ca acestia, noi bravam stiindu-l pe Blaga ca nu este comunist, ci un european din stirpea intelectuala cea mai aleasa.....Pozitia lui Blaga fata de comunism, este exprimata cu o forta inegalabila in asa zisul roman postum.". Autorul serialului intitulat "Acasa la Blaga" se refera la romanul autobiografic "Luntrea lui Caron" care reconstituie etapele dramaticului destin al lui Blaga ce a incercat sa reziste refugiindu-se in lumea lui interioara, precum si suferintele pe care le-a indurat poporul roman sacrificat la masa tratativelor dintre reprezentantii puterilor invingatoare in cel de al doilea Razboi Mondial, care au stabilit o noua ordine mondiala. Chiar si dupa trecerea in nefiinta a poetului, "Obectivul Blaga" era atat de important pentru stabilitatea societatii comuniste incat, dupa cum a relatat dupa 1989 preotul din Lancram care oficiase slujba de inmormantare, evenimentul a fost supravegheat din elicoptere care au survolat tot timpul zona cimitirului, multi dintre participantii filmati fiind anchetati la securitate in zilele urmatoare.  

Desi a fost ostracizat, obstructionat si pus la index de autoritatile comuniste datorita optiunilor lui politce, ca si alte valori care au platit cu ani grei de inchisoare sau cu viata dragostea pentru identitatea si fiinta neamului, astazi barierele care stavileau accesul la opera lor s-au spulberat, odata cu prabusirea unei ideologii care a incercat o rasturnare a valorilor si "transformarea omului in rob", dupa cum scria poetul-filozof in "Luntrea lui Caron". Vasta opera a lui Blaga, reconsiderata acum, este alcatuita din peste douasprezece volume de poezii antume si postume, ("Poemele luminii", "Pasii Pofetului", "La cumpana apelor", "Nebanuitele trepte", "Mirabila samanta", etc.), unsprezece lucrari dramatice ("Zamolxe", "Tulburarea apelor", "Mesterul Manole", "Cruciada Copiilor", "Avram Iancu", etc), peste douazeci si cinci de eseuri filozofce, lucrari de Eseistica, Aforisme, Memorialistica si traduceri din Goethe, Lessing, Holderlin, etc. Sistemul filozofic elaborat de Blaga in traditie kantiana este dezvoltat pe larg in Trilogiile Cunoasterii, a Culturii, a Valorilor si cea Cosmologica si contine conceptul lui cu privire la Stiinta si Creatie, Arta si Valoare, Gandire magica si Religie, iar universul lui poetic este strabatut de misterele luminii si de obsesia mortii. "Lucian Blaga este poate cel mai original creator de imagini pe care l-a cunoscut literatura romana pana acum", scria despre el marele critic Eugen Lovinescu.  

Conjunctura nefavorabila a perioadei de timp in care a trait, precum si abjectia unor nonvalori instalate dupa preluarea puterii de catre comunisti si-au pus amprenta pe destinul lui Lucian Blaga, determinand disparitia prematura a celui care, impreuna cu Liviu Rebreanu si Octavian Goga alcatuiesc o constelatie ce straluceste pe firmamentul Transilvaniei si al Romaniei. Opera acestor titani ai literaturii face astazi parte din patrimoniul cultural al universalitatii, la al carei tezaur tara noastra a adus o importanta contributie datorata marilor valori care au intrat in circuitul mondial.

In ultima scrisoare pe care mi-a trimis-o, comandorul Chirulescu imi marturisea printre altele : "Poate ca Dumnezeu ma va mai pasui putin, deoarece am atat de multe amintiri pe care vreau sa vi le povestesc. Sper ca dupa operatie sa ma simt mai bine si sa putem discuta pe larg despre problemele aviatice care va intereseaza in mod deosebit". Timpul insa nu l-a mai asteptat si "pasuirea" pe care a dorit-o atat de mult nu a mai avut loc.

La data de 9 Septembrie 2003, dupa cum mi-a comunicat, fusese supus unei interventii chirurgicale in care i s-a extirpat o tumoare din vezica urinara, iar la 23 Octombrie a fost programat pentru o noua operatie pentru a i se extirpa intreaga vezica, deoarece la biopsie tumoarea se dovedise a fi de natura canceroasa. Intrucat slabise douasprezece kilograme si nu mai avea putere sa lucreze la computer sau sa raspunda la telefon, i-am raspuns prin posta: "Scrisoarea Dvs ne deschide orizontul unui larg schimb de idei si informatii pe teme de Aviatie, pe care, cu ajutorul lui Dumnezeu, sper sa le putem continua si dupa cea de a doua interventie chirurgicala, care, sper, se va termina cu bine. Dupa operatie si dupa convalescenta, atunci cand va veti putea aseza din nou la masa de scris, sau in fata computerului, dati-mi un semn de viata pentru a ne impartasi gandurile si ideile". Dupa aceasta scrisoare legatura noastra s-a intrerupt brusc. Mesajele pe e-mail se intorceau cu mentiunea "eroare", telefonul lui parea deconectat, iar scrisorile mele ramaneau fara raspuns. Am facut atunci cateva incercari de a afla ce s-a intamplat cu el, incercari neincununate din pacate de succes. Cu ajutorul unui prieten de o mare sensibilitate sufleteasca, profesorul si jurnalistul Alexandru Tomescu din Toronto care a facut cercetari minutioase, am aflat trista veste a decesului comandorului Daniel Chirulescu, care trecuse la cele vesnice la data de 15 Martie 2004. Recitind corespondenta lui, atat cea postala cat si cea electronica pastrata in memoria lap-top-ului, am realizat ca intuia posibilitatea unui deznodamant nefavorabil si intrucat cunostea pasiunea mea pentru aviatie si aviatori, dintre care pe multi i-am mentionat intr-un serial publicat in ziarul "Cuvantul Romanesc", mi-a trimis cateva scrisori cu date din biografia lui de zburator. Astazi, cand astern pe hartie aceste randuri, am ferma convingere ca era deplin constient de gravitatea situatiei in care se afla dupa cea de a doua interventie chirurgicala si a dorit sa fie mentionat in serialul meu alaturi de camarazii sai de zbor, dintre care multi si-au frant aripile in inclestarile celui de al Doilea Razboi Mondial sau au fost ucisi in lagarele si inchisorile din Romania in care a fost lichidata elita neamului nostru.

Daniel Chirulescu s-a nascut la data de 18 Februarie 1925 in comuna Aricesti din Judetul Prahova, dupa nastere parintii sai Constantin si Elena Chirulescu mutandu-se la Bucuresti. In Capitala a urmat scoala primara "Tunari" si apoi cea de langa Uzinele Metalurgice "LeMaitre". In anul 1936 a reusit la examenul de admitere la Liceul Militar Nicolae Filipescu din Iasi, printre elevii caruia s-au numarat Henry Coanda, Andrei Popovici, viitorul Maresal Prezan, printul mostenitor Carol al II-lea si multi altii care au devenit mai tarziu celebri. Datorita faptului ca frontul din rasarit fusese spart, trupele romano-germane se retrageau iar cele rusesti se apropiau de granitele Romaniei, in luna Martie a anului 1944 Liceul a fost evacuat la Campulung Muscel.

"Cei opt ani petrecuti in acest Liceu Militar mi-au ramas in minte si in suflet ca cel mai pretios dar capatat in intreaga mea existenta. Sper, asa cum v-am promis, sa depasesc cu bine aceasta perioada dificila din viata mea, pentru a va da cateva amanunte in legatura cu valorile etice si morale ale educatiei pe care am primit-o acolo", imi scria el intr-o scrisoare din 15 Octombrie 2003. In luna iunie 1944 a sustinut examenul de bacalaureat la Predeal unde fusese evacuat din nou Liceul Militar, dupa o luna fiind admis, in urma unui examen, in Scoala Militara de Ofiteri de Aviatie de la Medias. "Cei doi ani petrecuti la Scoala Militara, imi scria el, au fost un adevarat calvar, intrucat regimul alimentar nu se deosebea cu nimic fata de cel din inchisorile comuniste. Trupele rusesti care intrasera in tara dupa capitulare au furat aproape intreaga dotare a Scolii, pana si salopetele noastre de iarna, astfel ca am facut iarna 1944-45 intr-un frig cumplit, fara nici un pic de foc". Din aceasta cauza in anul al II-lea Scoala Militara a fost mutata la Medias unde aveau caldura dar au suferit in schimb de foame. In luna iulie anul 1946 Daniel Chirulescu a fost avansat la gradul de Sublocotenent, fiind repartizat dupa doua luni la Flotila 1 Aviatie de Vanatoare de la Popesti-Leordeni, unde primul lui comandant a fost Cpt. Nicolae Serescu, ucis in anul urmator de securitatea comunista. Este mutat apoi la Escadrila a II-a din Grupul 3 Vanatoare, al carei comandant era Cpt. Hariton Dusescu, un adevarat erou national, Cavaler al Ordinului "Mihai Veteazul", mort si el in inchisorile comuniste unde fusese aruncat datorita victoriilor obtinute pe frontul de rasarit. Intr-una din scrisori imi povestea cazul camaradului sau instructorul de zbor Lt. Anghel Vidan care fusese arestat in urma unei glume al carei erou era Stalin, gluma spusa la o petrecere cu cativa camarazi de ai sai. Fiind informat ofiterul CI, Lt. Vidan a fost arestat si condamnat la 7 ani de inchisoare, dupa eliberare pierzandu-i-se urma.

Din anul 1948 si pana la iesirea din cadrele Armatei, Daniel Chirulescu a urmat toate cursurile si scolile din cadrul Aviatiei Militare. In anul 1949 Scoala de Zbor fara vizibiltate, apoi Scoala de Instructori de Zbor, in anul 1950 Scoala de Zbor de Noapte devenind instructor, iar in anul 1951 Scoala de Zbor de Noapte pe avioane de lupta de la Buzau, unde a fost coleg cu Cpt. Ion Milu, un erou cu 45 de victorii pe frontul de rasarit, Cpt. Vasile Gavriliu si Cpt. Alexandru Molico. Era in varsta de numai 25 de ani. Cea mai importanta contributie pe care a adus-o personal Aviatiei, a fost initierea Scolii de zbor instrumental si de noapte pentru instructorii de zbor din Scoala Militara de Ofiteri de Aviatie de la Tecuci, datorita careia ofiterii instructori si-au imbunatatit substantial cunostintele de specialitate si calificarea profesionala.

In anul 1950 a fost propus sa plece pentru specializare la Academia Militara de la Moscova insa a refuzat categoric, cu toate presiunile exercitate asupra lui de catre seful de Cadre al Aviatiei, un ofiter avansat din ospatar, riscand trecerea in rezerva, iar in anul 1955 a absolvit Academia Militara din Bucuresti devenind Ofiter de Stat Major. A fost trecut in rezerva in anul 1960, lucrand pentru a-si castiga existenta ca functionar la o Intreprindere de Administratie Locativa intrucat Aviatia Civila ii refuzase serviciile. Totusi, timp de 11 ani, intre 1964 si 1975 a functionat la TAROM ca pilot comandant pe avioanele IL-14 si IL18, intrucat parcul de avioane achizitionate de la rusi se marise datorita necesitatilor transportului aerian intern si international, aviatorii militari ramasi in viata fiind acum solicitati pentru cunostintele si competenta lor. In felul acesta a avut prilejul sa colinde un sfert din Globul Pamantesc, dupa cum a mentionat in scrisoarea cu date biografice. In anul 1975 a iesit definitiv la pensie, emigrand in Canada la fiul sau care parasise Romania in anul 1982.

Dotat cu un simt deosebit de critic la adresa celor care au preluat parghiile puterii dupa evenimentele sangeroase din Decembrie 1989, Daniel Chirulescu a colaborat la cateva publicatii de limba romana din Canada, dar a considerat ca ziarul "Cuvantul Romanesc" din Hamilton este singurul care raspunde exigentelor si dragostei lui fata de adevar si dreptate. " Sunt multumit si apreciez foarte mult atitudinea prestigiosului ziar <Cuvantul Romanesc>, imi scria el. "As dori sa initiem un dialog in cadrul acestui ziar pe tema catorva probleme precum Democratie si Liberalism, Morala in societatea de astazi, Neoprotentatismul ca dusman al Crestinismului, sau despre saltul urias facut de civilizatia actuala in timp ce imense mase de oameni traiesc in ignoranta totala". Ii citeam cu mult interes articolele in asteptarea unui dialog in cadrul ziarului nostru de suflet. Din pacate cumplita boala nu i-a mai acordat "pasuirea" pe care o astepta, iar dorinta unei colaborari in cadrul careia urma sa dezbatem cateva dintre problemele de stricta actualitate nu s-a mai putut realiza.

A plecat dintre noi discret, asa cum a trait, fara sa mai aiba timp sa se impuna si ca jurnalist de analiza politica si critic al unei societati dezbinate de pasiuni si patimi, dominata de flagelul coruptiei. Publicand acest remember imi indeplinesc o datorie de constiinta fata de cel care a fost Comandorul Av (r) Daniel Chirulescu, care mi-a oferit prietenia lui in cele mai dificile momente ale existentei sale. Dumnezeu sa-l primeasca in Imparatia Cerurilor alaturi de camarazii lui care si-au frant aripile in inclestarile celui de al Doilea Razboi Mondial, sau au fost ucisi miseleste in universul concentrationar din tara noastra care nu a stiut sa-si pretuiasca valorile si eroii, inscenandu-le procese in urma carora au fost aruncati in lagare si inchisori unde multi au platit cu viata faptele lor de eroism. Asa cum a platit cu viata un alt comandor de aviatie ucis cu bestialitate de un tigan criminal de drept comun, aflat in slujba autoritatilor de la Canalul mortii, care l-a aruncat de viu in cuptorul caramidariei.

"Lanturile voastre, lanturile enoriasilor vostri constituie gloria, mandria Bisericii: adevarul v-a facut liberi. Au incercat sa va reduca la tacere libertatea, sa o sufoce, dar nu au reusit. Voi ati ramas liberi launtric, chiar daca in lanturi, liberi, chiar daca in planset si lipsuri, liberi, chiar daca comunitatile voastre erau profanate si lovite..." Aceste cuvinte au fost rostite de Papa Ioan-Paul al II-lea in cadrul predicii tinute in limba romana la Catedrala Sf. Iosif din Bucuresti in ziua de 8 mai 1999, predica ce a declansat un ropot de aplauze si in cursul careia a amintit de suferintele martirilor crestini romani: "Sunt un pelerin care aduc omagiu acestui pamant imbibat de sangele martirilor stravechi si moderni, vin in intampinarea unui popor care a primit Evanghelia, a asimilat-o si a aparat-o de atacuri repetate...Am venit sa aduc un omagiu unor frati si surori care au sfintit acest pamant prin marturia credintei lor, facand sa infloreasca pe el o civilizatie inspirata din Evanghelia lui Hristos, unui popor crestin mandru de identitatea sa, adesea aparata cu pret scump in chinurile si vicisitudinile care i-au marcat existenta", a mai spus Sanctitatea Sa.

Imobilizat intr-un scaun cu rotile dupa 17 ani petrecuti in inchisorile comuniste, Cardinalul Alexandru Todea care venise cu insotitor de la Reghin sa il intalneasca pe Suveranul Pontif, a stat alaturi de distinsul oaspete tot timpul slujbei si l-a podidit plansul in clipa in care a primit paharul din care Suveranul Pontif bause Sfanta Impartasanie, fiind apoi binecuvantat si imbratisat de Papa Ioan Paul la sfarsitul Sfintei Liturghii oficiata in rit bizantin. La putin timp dupa aceasta intalnire el a trecut in lumea dreptilor fericit. A avut marea sansa a vietii de a-l intalni pe inaltul demnitar in vizita ecumenica pe care a facut-o in Romania la invitatia presedintelui Emil Constantinescu si a BOR.

Drumul parcurs pana la acest moment istoric a fost insa deosebit de greu si se inscrie in paginile istoriei postbelice ale tarii noastre, care a fost abandonata la discretia unei puteri ce a nimicit toate structurile societatii si valorile traditionale ale neamului nostru. Institutia Bisericeasca si slujitorii Altarului au constituit un obstacol enorm in calea implementarii materialismului dialectic ca politica de Stat in Romania. Poporul roman a fost de la etnogeneza sa un popor deosebit de evlavios, Biserica fiindu-i loc de comuniune cu puterile divine, precum si refugiu in vremurile de restriste, iar reprezentantii Bisericii care au tinut treaz conceptul de Dumnezeu in constiinta poporului au constituit in acelasi timp un factor deosebit de important al pastrarii traditiilor si identitatii noastre nationale. Pentru a putea subjuga un popor cu convingeri anticomuniste si cu frica lui Dumnezeu, regimul instalat in Romania cu ajutorul blindatelor sovietice a declansat o furibunda campanie de defaimare a bisericii si de lichidare a slujitorilor altarului care au refuzat sa semneze pactul de colaborare cu diavolul. Practic, toate cultele din tara noastra au avut de suferit datorita politicii de subordonare a Bisericii de catre Statul comunist. In articolul "Declansarea persecutiilor religioase" din Revista Expres Magazin (27.X.1993) se mentioneaza ca planul diabolic de suprimare a libertatilor religioase a fost definitivat dupa vizita la Bucuresti a patriarhului Alexei al Moscovei in vara anului 1947. "Acest lucru s-a realizat si cu largul concurs al <patriarhului rosu> Iustinian, un fost popa de tara care il ascunsese pe Gheorghiu-Dej dupa evadarea lui din lagarul de la Targu-Jiu". "Doar in perioada 1948-1950, se mentioneaza in articol, au fost arestati peste 1000 de preoti, dintre care cel putin jumatate au cunoscut metodele inumane de ancheta ale securitatii, in urma carora au decedat sau au ramas infirmi tot restul vieti". Cu ocazia mortii tiranului de la Kremlin, acest patriarh comunist deplangea in cadrul unei adunari de doliu la Inst.Teologic pierderea "celui care a deschis o era noua in viata omenirii, cel care a fost conducatorul nostru cel mai intelept si cel mai iubit".

Lacheii Moscovei instalati la Bucuresti au rupt relatiile diplomatice cu Vaticanul, prin Decretul nr. 358 din 1 decembrie 1948, au desfiintat Biserica Greco-Catolica, preotii apartinand acestui cult fiind obligati sa semneze un acord de "revenire" la Biserica Ortodoxa. Cei care au refuzat sa semneze aceste acorduri au fost aruncati in inchisori, in timpul prigoanei dezlantuite impotriva Bisericii Greco-Catolice 7 Episcopi murind in urma torturilor in detentie, iar altii dupa eliberarea din universul concentrationar. Prin reforma invatamantului Religia a fost eliminata din toate scolile si liceele din Romania, numerosi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe fiind scosi din scaun, printre ei aflandu-se Mitropolitul Moldovei Irineu Mihalcescu, Mitropolitul Basarabiei Efrem Enachescu, Mitropolitul Banatului Vasile Lazarescu, Mitropolitul Bucovinei Tit Simedrea, in total 17 episcopi fiind indepartati si 15 exilati. Datorita rezistentei pe care au opus-o autoritatilor comuniste care incercau sa-i determine a se lepada de religia lor, reprezentantii Bisericii Greco-Catolice au fost supusi unui regim diabolic de exterminare. Rezistenta clericilor si a credinciosilor acestei confesiuni a imbracat in unele regiuni din Transilvania forme violente, reprezentantii locali ai organizatiilor comuniste fiind agresati de multimea furioasa. In acele localitati " ordinea" a fost restablita insa in cursul noptilor cu ajutorul trupelor speciale de interventie ale ministerului de interne. Conform indicatiilor primite de la Moscova, a fost aplicat scenariul folosit de KGB pentru desfintarea Bisericii-Unite din Ucraina. Astfel s-a dat ordin de arestare a unor inalti prelati ai Bisericii Greco-Catolice din tara noastra, acestia fiind condamnati in baza unor note ale informatorilor Securitatii si trimisi in lagare si inchisori. In urma torturilor indurate urmatorii Episcopi au decedat in detentie la Sighetul Marmatiei, la Gherla, sau in regimul de lagar de la Manstirea Ciorogarla si Caldarusani: Valeriu-Traian Frentiu, Iuliu Hossu, Alexandru Rusu, Ioan Balan, Ioan Suciu, Vasile Aftenie si Tit-Liviu Chinezu. Dupa eliberarea din detentie au decedat Episcopul Iuliu Hartea, Ioan Dragomir si Ioan Chertes. In fisele securitatii, despre episcopul Ioan Suciu se mentiona: "...colinda tara si tine cuvantari pe fata contra democratiei, fiind unul dintre agitatorii cei mai primejdiosi contra regimului", iar despre episcopul Alexandru Rusu se scria: "...a avut dupa 23 august o atitudine dusmanoasa fata de regimul democrat, resedinta lui fiind principalul cuib al reactiunii din Baia Mare, el personal fiind un agent al propagandei national-taraniste". In total un numar de doisprezece episcopi greco-catolici au avut de suferit in urma persecutiilor comuniste. "Din cei doisprezece Apostoli ai lui Christos, a spus Papa Ioan Paul al II-lea care s-a rugat la cimitirul Bellu-Catolic pentru sufletele matirilor ucisi in temnitele comuniste, unul, Iuda Iscarioteanu a fost tradator, pe cand din cei 12 Episcopi romani greco-catolici nu a tradat nici unul".

Cardinalul Todea s-a nascut la data de 5 iunie 1912 in comuna Teleac din judetul Mures. A urmat cursul primar in satul sau natal, iar cel secundar la Liceul din Blaj, la absolvirea caruia Mitropolitul Vasile Suciu l-a trims la Roma unde a studiat Filozofia si Teologia si a obtinut doctoratul. In anul 1940 s-a reintors in tara fiind numit secretar al Mitropolitului Alexandru Nicolescu, dupa moartea caruia, in anul 1941, a functionat ca profesor de Religie si limbile latina si italiana la liceele din Blaj. Intre anii 1945-48 a functionat ca paroh si protopop districtual la Reghin, judetul Mures. In aceasta perioada a fost arestat de 6 ori intrucat a criticat abuzurile autoritatilor comuniste si a protestat impotriva expulzarii fortate a regelui. Manifestandu-si pe fata ura impotriva regimului materialist-ateu, sfidand organele securitatii care ii urmareau indeaproape activitatea, intr-una din predicile tinute la Blaj a spus: "Ma voi sui pe zidurile Catedralei si voi striga : afara cu comunismul". La ultima arestare a reusit sa evadeze din cladirea securitatii orasului Reghin, traind ascuns timp de peste 3 ani. In anul 1950 a fost numit Episcop titular de Cezaropolis, Administrator Apostolic al Arhidiecezei de Alba-Iulia si Fagaras. Consacrarea a avut loc in clandestinitate la Capela Baptiseriu a Catedralei Sfantul Iosif din Bucuresti. In anul 1951 a fost din nou arestat, anchetat timp de peste un an la ministerul de Interne, iar in anul urmator, in cadrul procesului care i s-a intentat, procurorul militar a cerut condamnarea lui la moarte, facand mentiunea: "periculos pentru societate". Sentinta a fost apoi preschimbata in munca silnica pe viata. In timpul detentiei a trecut prin urmatoarele inchisori: Ministerul de Interne din Bucuresti, Sighetul Marmatiei, Ramnicul Sarat, Jilava, Pitesti, Dej, Aiud,Vacaresti si Gherla. A fost eliberat din inchisoare in anul 1964 cu ocazia decretului de gratiere emis dupa moartea lui Stalin. In anul 1986 a fost ales Mitropolit al Bisericii Greco-Catolice in cadrul Conferintei Episcopilor Diecezelor mitropolitane, alegere comunicata Sfantului Scaun Apostolic. La data de 12 martie 1990 Sfantul Scaun l-a numit Arhiepiscop de Alba Iulia si Fagaras si l-a confirmat ca Mitropolit al Bisericii Unite Romane. In anul 1991 a avut loc la Roma promovarea lui in functia de Cardinal de insusi Papa Ioan-Paul al II-lea, dar in anul urmator a suferit un accident vascular cerebral in urma caruia nu s-a mai putut deplasa decat intr-un scaun cu rotile, avand grav afectata capacitatea motorie. Dupa zece ani de suferinte cauzate de accidentul vascular provocat ca urmare a torturilor indurate in universul concentrationar prin care a trecut, Cardinalul Alexandru Todea a incetat din viata fiind inormantat la Catedrala Mitropolitana "Sf.Treime" din Blaj, in partea stanga a iconostasului langa altar, in partea dreapta aflandu-se cripta episcopului Inocentiu Micu-Klein, ctitorul Catedralei, stralucit precursor al Scolii Ardelene. In apropiere se afla si cripta celui de al 12-le Episcop martir, Iuliu Hossu. La funeralii au fost prezenti nuntiul papal in Romania si Cardinalul Achile Silvestrini, trimisul special al Papei Ioan Paul al II-lea, care a dat citire unui mesaj in care a amintit cuvintele Sfantului Parinte: "Cardinalul Todea este un nume are a depasit granitele patriei Dumneavoastra". Cu ocazia funeraliilor la care a participat un sobor de 20 de episcopi din tara si din strainatatae si peste o mie de preoti si clerici, o fanfara militara i-a dat onorul intonand imnul National intrucat Cardinalul Todea era posesor al celei mai inalte distinctii a Statului Roman, "Steaua Romaniei". In ziua trecerii Cardnalului in eternitate, Papa Ioan Paul al II-lea a trimis o telegrama din care extragem un fragment: "Afland de piosul sfarsit al Venerabilului si Preaiubitului nostru frate Alexandru Cardinal Todea, Arhiepiscop Emerit de Alba-Iulia si Fagaras, ne aratam sufletul indurerat si, ca si cum am fi de fata, suntem uniti cu toti Episcopii, preotii, calugarii si credinciosii de acolo, care participa la funeraliile Sale. De asemeni dorim sa evocam, in amintiea acestui Intaistatator, numeroasele fapte mari realizate de el cu zel in beneficiul Bisericii si suferintele pe care le-a indurat ca marturisitor al Credintei in timpul cruntului regim tiranic".

Ca o recunoastere a valorii pe care a reprezentat-o si a rezistentei pe care a opus-o aberantului concept marxist-leninist, in ziua funeraliilor (28 mai 2002), Televiziunea Romana a prezentat filmul "Un destin inaltator - Cardinalul Alexandru Todea", realizat de Lucia Hossu-Longin, care realizase in anul 1992 si un interviu cu Cardinalul, interviu folosit intr-unul din episoadele celebrului Serial "Memorialul Durerii" in care sunt demascate atrocitatile din lagarele si inchisorile unde au fost asasinate valorile si elitele neamului nostru. Referitor la filmul "Un destin inaltator", intr-un ziar central din Capitala se mentiona : "filmul aduce la cunostinta generatiilor tinere imagini inedite si marturii cutremuratoare din destinul celui care a avut curajul sa infrunte pe fata regimul comunist si securitatea lui, platind cu jertfa proprie si multa suferinta privilegiul martiric de-a putea pregati pentru moarte sufletele marilor personalitati istorice, Iuliu Maniu, Gh.I.Bratianu s.a. in inchisoarea din Sighetu-Marmatiei".  

George Georgescu este membru al Asociatiei Canadiene a Scriitorilor Romani
 

Asezati de soarta la raspantia vanturilor aspre de la rasarit si de la apus, in calea intereselor marilor imperii care trasau harta Europei dupa cum le dictau interesele, nu am cunoscut de-a lungul zbuciumatei noastre istorii clipe prea lungi de liniste si pace. Stramosii nostri si-au cules adesea rodul ogoarelor cu palosul si scutul asezate pe brazda alaturi de cutitul plugului, si nu o data au gasit refugiu in profunzimea codrilor, atunci cand hoardele navalitorilor ne invadau tara parjolind totul in calea lor.

Dupa furtunile pustiitoare care s-au abatut in nenumarate randuri asupra asezarilor noastre ne-am ingropat mortii, dand slava lui Dumnezeu Cel Atotputernic care ne-a ocrotit dintotdeauna, ajutandu-ne sa ne pastram identitatea si fiinta nationala. Ne-am sters lacrimile cu maini batucite de munca, ne-am refacut fortele decimate in luptele care nu mai conteneau si am pornit sa ne reconstruim iarasi si iarasi vetrele, ca in balada Mesterului Manole.

Temelia statului modern de astazi a fost plamadita cu rauri de lacrimi si sudoare, neexistand familie care sa nu fi dat o jertfa in lupta pentru existenta neamului. In valtoarea agitata a vremurilor nu ne-am pierdut insa niciodata credinta in Dumnezeu, nici dragostea de neam si Tara. Am ramas neclintiti in bataia vanturilor si a urgiilor precum Carpatii, iar navalitorii "cum venira se facura toti o apa si-un pamant", in glia care i-a primit pe toti deopotriva langa martirii nostri din veac.

In momentele dramatice ale istoriei, cand a planat deasupra tarii noastre pericolul de a fi spulberati de pe harta, au aparut barbati predestinati care au reusit sa schimbe cursul evenimentelor. Fara acesti ilustri conducatori de oaste poate ca astazi harta Europei ar fi mentionat in locul tarii noastre niste provincii ale imperiilor cu care soarta ne-a invecinat. Dupa fiecare parjol am renascut din propria cenusa si am cladit altare pentru a-L preamari pe Bunul Dumnezeu care ne-a ocrotit in vremuri de restriste.

Cand lucrurile s-au asezat in matca lor la sfarsitul celei de a doua conflagratii mondiale, au venit insa unii - intrupati din negura vremurilor - care ne-au falsificat istoria, ne-au daramat locasurile de Cult, incercand sa ne sadeasca in suflet ura generata de conceptiile ateismului materialist. Ei au iesit insa din istorie, amintirea acelor vremuri ramanand ca un vis urat in constiinta noastra.

Dupa Revolutia din Decembrie ne-am trezit ca niste pelerini rataciti in desert dupa un drum lung care a durat peste o jumatate de secol, nutrind speranta ca vom iesi din tunelul in care am orbecait atata amar de vreme si vom regasi drumul spre libertate si democratie. In convulsiunile sangeroaselor evenimente de atunci multi si-au parasit locurile de bastina, cautand alte meleaguri cu un alt climat de toleranta si respect pentru demnitatea fiintei umane.
Aici, in deplina libertate, ne-am manifestat atasamentul nostru pentru Democratie, credinta in Dumnezeu si Adevar, deziderate pentru care multi dintre noi am platit cu pretul libertatii atunci cand vantul nu ne imprastiase prin toate colturile lumii.

Purtam si acum stigmatul vicisitudinilor in care ne-am scaldat o jumatate de secol de vacuum spiritual. Ranile sufletesti ni s-au cicatrizat, dar au lasat urme adanci in constiinta noastra, incat mai tresarim uneori in somn datorita cosmarelor care ne-au tulburat cei mai frumosi ani ai tineretii.

De aici din exil am luptat cu pana pentru ideea de reforma. O reforma adevarata care trebuia sa inceapa cu procesul factorilor vinovati de crearea celui mai inuman univers concentrationar din Europa, in care au pierit elitele neamului romanesc. Stim ca nu este usor de realizat tranzitia spre starea de normalitate si ca iesirea din labirint implica multe sacrificii dureroase. Unii abia le mai pot suporta, in timp ce altii nu vor mai apuca vremuri mai bune. Pentru aceasta trebuie daramat un intreg esafodaj pe care s-a cladit o societate lipsita de cele mai elementare drepturi si libertati, iar privilegiatii vechiului regim aciuiti in structuri de tip mafiot vor trebui sa se adapteze regulilor unei societati cladite pe principiile democratice ale Statului de Drept si pe respectul demnitatii omului, sau sa dispara.  

In ultimii ani, datorita orgoliilor unor lideri si a devierii de la doctrina traditionala a partidelor la a caror conducere au fost numiti, s-a creat in tara un climat de nesiguranta, folosindu-se Parlamentul Romaniei in scopul unor interese personale sau de grup si nu in cel al interesului general. Au venit insa alegerile prezidentiale din luna decembrie a anului trecut, readucandu-ne speranta unei stabilitati socio-politice in si a redeschiderii unor dosare penale care au fost dosite ani de-a randul. Justitia, care a tergiversat timp de doua decenii tragerea la raspundere a vinovatilor de atrocitatile din timpul evenimentelor din decembrie 1989 si a mineriadelor, va reusi oare sa faca lumina in aceste dosare peste care s-a asternut colbul uitarii?. Semne bune anul are.                                                                           

George Georgescu este membru al Asociatiei Canadiene a Scriitorilor Romani
 

Deasupra Revolutiei din Decembrie ‘89 s-a asternut colbul uitarii. Astazi doar cateva mame neconsolate mai aprind cate o lumanare in Cimitirul Eroilor la crucea copiilor jertfiti pe altarul unor interese criminale. Factorii implicati in declansarea sangeroaselor evenimente si a valului de asasinate de atunci au acaparat parghiile puterii in urma unei lovituri de Stat, blocand apoi toate caile de acces la identificarea si aducerea in fata Justitiei a autorilor crimelor savarsite cu cinism si sange rece. In acest scop ei au lansat o serie de scenarii si diversiuni pentru ascunderea faradelegilor savarsite, dorind ca adevarul sa ramana invaluit in ceata. Cei care au trait in miezul acelor evenimente dramatice nu pot uita insa momentul declansarii Revolutiei Romane, precum si modul perfid in care aceasta a fost deturnata de autorii puciului..... Parca a fost ieri.

In dimineata zilei de 22 decembrie 1989 in infernul care se dezlantuise in Piata Universitatii priveam cu ochii plini de lacrimi asaltul tinerilor care se urcau pe senilele tancurilor oferind prin turele servantilor zambete si flori. Tiruri de arme automate rapaiau din toate directiile, in timp ce TAB-urile si tanchetele executau operatii de invaluire tactica a revolutionarilor care se repliau incurajandu-ne: "Nu va fie frica, Ceausescu pica"! Socat si revoltat de cele vazute am intrebat atunci un plutonier care se razletise de grosul trupelor : "De ce trageti in copiii astia"? A scos un pumn de cartuse pe care mi le-a aratat spunandu-mi: "Sunt de manevra domnule. Noi nu avem astazi in dotare munitie de razboi"! Atunci cine trasese in tinerii care zaceau cu creierii imprastiati pe peluza de langa Spitalul Coltea ? Marturie stau cele cateva monede pline de sange aruncate de trecatori langa cei asasinati, monede pe care le-am vazut in Biserica din curtea Spitalului adunate de Parintele Mehedintu, care a adapostit si ingrijit multi revolutionari impuscati de asasinii din umbra.

Sa derulam filmul evenimentelor intorcandu-ne cu 20 de ani in urma pentru a reconstitui inceputul acelei tragedii care avea sa puna in final capat celei mai sangeroase dictaturi din istoria Romaniei. In seara zilei de de 17 Decembrie 1989, cu urechile lipite de aparatul de radio ascultam emisiunea speciala a postului de radio "Europa Libera ", in care un tanar ce reusise sa fuga din infernul dezlantuit la Timisoara relata scenele de cosmar pe care le traise in orasul de pe Bega. Era inca sub stare de soc si isi retinea cu mare greutate lacrimile si emotia. Il asculta o tara intreaga cutremurata de oroare si infiorata de sperante. Reusise sa inregistreze pe un mic casetofon cateva secvente ale asaltului trupelor ce primisera ordin sa inabuse revolta pasnica a populatiei, si prin vacarmul asurzitor al rapaitului armelor automate si al mitralierelor de pe blindate se auzea chemarea aceea care avea sa descatuseze in cateva zile toate energiile unui popor ce parea incremenit in starea de neputinta si de teama: "Azi in Timisoara, maine-n toata tara"! Era strigatul tinerilor temerari din orasul stindard al luptei de eliberare de sub tirania comunista, prin care sperau sa declanseze o reactie de revolte in lant ale unui popor umilit, terorizat si batjocorit. O mana de copii refugiati pe treptele Catedralei infruntau cu pieptul gol batalioanele inarmate pana in dinti cu armament si munitie de razboi, lespezile sfantului locas, ca si strazile Timisoarei fiind stropite atunci cu sangele nevinovat al primilor martiri ai Revolutiei Romane.

Intreaga tara era in acele zile un butoi cu pulbere ce statea sa explodeze la cea mai mica scanteie, deoarece populatia lipsita de cele mai elementare drepturi si supusa unui regim inuman de munca si infometare, ce puneau in pericol fiinta nationala a neamului, ajunsese la limita suportabilitatii. Toti asteptau de undeva un semnal pentru a scutura de pe umeri jugul umilitor al sclaviei. Era rezultatul unei politici criminale impuse de la Moscova, politica ce urmarea eliminarea tuturor valorilor si elitelor neamului Romanesc, desfiintarea traditiilor seculare pastrate din strabuni, exacerbarea luptei si urii de clasa, demolarea locaselor de cult pentru negarea lui Dumnezeu si falsificarea grosolana a istoriei pentru ca nimeni sa nu isi mai cunoasca originea si identitatea. Imediat dupa intrarea trupelor rusesti in Romania organele de represiune ale securitatii instruite de consilieri sovietici au declansat o teroare ce a atins culmi fara precedent in istoria tarii noastre. Populatia tarii era hranita dupa un program asa zis "stiintific" care stipula un procentaj minim de calorii si proteine pentru fiecare membru al societatii, cu o ratie lunara de 200 gr salam amestecat cu soia si cateva pungi cu gheare de gaina, in timp ce nomenclatura avea acces la magazinele cu circuit inchis ale gospodariei de partid de unde se aproviziona cu alimente de cea mai buna calitate. Dupa un program epuizant de munca de cate 12-14 ore pe zi, inclusiv duminicile, salariatii istoviti isi improspatau fortele cu cate o ceasca de "nechezol", deoarece cafeaua naturala era rezervata numai activistilor din aparatul de partid si acolitilor lor. Datorita unui decret draconic prin care se urmarea cresterea numarului populatiei, nasterile erau supravegheate cu strictete, fiecare intrerupere de sarcina fiind efectuata in prezenta unui procuror care dadea verdictul asupra naturii avortului, multe femei tinere pierzandu-si viata in incercarea de a scapa de o sarcina nedorita. A profitat in schimb de acel decret minoritatea romilor care si-a dublat practic numarul .

Revolta care se declansase spontan la Timsoara in seara zilei de 16 decembrie 1989 ameninta sa se extinda si in alte localitati din tara si atunci tiranul a convocat la data de 21 un miting urias in Bucuresti, sperand sa dezamorseze situatia exploziva, sa demonstreze sprijinul masiv al populatiei fata de "cel mai iubit fiu al poporului" si sa infiereze revolta de la Timisoara provocata de "agenturili straine". Aceasta a fost greseala lui capitala care avea sa-l duca in final in fata plutonului de executie, deoarece nu stia ca un grup de complotisti avand sprijinul logistic al Moscovei pregateau in taina inlaturarea lui si acapararea puterii. Astazi se stie ca scoaterea lui din istorie fusese hotarata la Kremlin cu putin timp inainte. Dupa cum a declarat fostul colonel de securitate D. Rasina in fata Comisiei "Dec.’89" condusa de senatorul PNTCD Serban Sandulescu, la data de 11 noiembrie 1989 au fost convocati in 3 localitati din tara sefii inspectoratelor de securitate, fiind prezent la una dintre ele. Aceste consfatuiri la care nu au fost permise nici un fel de insemnari sau inregistrari au fost conduse la Bucuresti de gen. Vlad, la Brasov de gen.Stamatoiu, iar la Iasi de gen. Niculicioiu. In cadrul acestor intalniri cu caracter strict secret li s-a adus la cunostinta ca in urmatoarele 3 luni se va trece la aplicarea unuia din urmatoarele scenarii: A. lichidarea lui Ceausescu in urma unei invitatii la o consfatuire in URSS. B. schimbarea lui in cadrul unei plenare in care va fi demis, sau C. declansarea unor manifestatii populare in cursul carora vor avea loc confruntari intre armata si elemente declasate infiltrate in randul manifestantilor, urmate de fuga lui Ceausescu, apoi prinderea si judecarea lui. Rezulta deci ca liderii securitatii care mentineau un contact permanent cu KGB si GRU erau la curent cu planul inlaturarii dictatorului roman, dar cum trecuse vremea cand schimbarea primilor secretari ai tarilor satelit se facea la Moscova prin aplicarea unor asa zise "tratamente medicale" (vezi cazurile Gh. Dimitrov si Palmiro Togliati) sau prin iradiere (vezi cazul Gheorghiu-Dej), s-a hotarat eliminarea lui Ceausescu la el acasa conform punctului C al scenariului, datorita ocaziei prilejuite chiar de dictator insusi prin convocrea uriasului miting din Piata Palatului.

Data eliminarii lui fusese stabilita dupa intalnirea "tovaraseasca" pe care o avusese la data de 4 decembrie 1989 la Kremlin cu Gorbaciov, intalnire in cadrul careia dictatorul roman se mentinuse pe o rigida pozitie marxist-leninista, iar noua politica rusa de "glasnost" si aluzile primului secretar rus la o liberalizare a vietii social-politice din Romania nu au gasit ecoul scontat la Ceausescu . "Noi dorim prin perestroica noastra, i-a spus Gorbaciov, sa acumulam tot ceea ce este bun si sa deschidem perspectivele pentru reinoirea si perfectionarea societatii". Exact ceea ce nu dorea Ceausescu, constient fiind de faptul ca o schimbare cat de mica in politica interna va duce la prabusirea esafodajului pe care isi cladise odioasa dictatura. Din lectura stenogramei acelei intalniri care i-a pecetluit soarta reiese ca eliminarea lui trebuia sa fie pusa in aplicare dupa data de 9 ianuarie 1990, data care a fost insa devansata datorita ocaziei oferite de Ceausescu insusi.

Semnalul inceperii actiunii a fost dat in ziua de 21 decembrie 1989 la Radio Moscova intr-o emisiune in care trei deputati ai Sovietului Suprem l-au criticat pe dictatorul roman calificându-l "totalitar" si "stalinist". Acesta a fost momentul declansarii in intreaga tara a evenimentelor care s-au incheiat cu acapararea puterii de catre un grup format din cunoscuti agenti KGB si GRU. Scenariul intocmit la Kremlin, ce urma sa fie pus in aplicare in luna ianuarie cu ocazia aniversarii zilei de nastere a dictatorului, a fost realizat insa inainte de termenul stabilit, cu ocazia prilejuita de convocarea mitingului in care Ceausescu a incercat sa obtina sprijinul populatiei Capitalei cu promisiuni demagogice de majorare a salariilor. In marea masa a manifestantilor adusi fortat din intreprinderi pe baza convocatoarelor au fost infiltrati cativa agenti instruiti la scoala gherilei urbane care au aruncat la picioarele manifestantilor din zona Athenee-Palace cateva petarde. Ce a urmat se cunoaste deoarece secventele respective au facut inconjurul lumii, fiind retransmise de toate agentiile de presa si posturile de radio si televiziune. Femeile au inceput sa tipe declansand panica in randul manifestantilor care au inceput sa huiduie si sa impinga pe cei din fata lor, mitingul transformandu-se intr-o manifestare ostila celui care il organizase. Intrucat situatia devenise deosebit de critica pentru regimul comunist, a fost chemata armata, care a primit ordin sa reprime demonstratiile anticomuniste ce se desfasurau concomitent in Piata Palatului, la Intercontinental si in Piata Romana. In timp ce anumiti agenti ai securitatii strecurati in randurile revolutionarilor au deschis focul din apropiere ucigand si ranind o multime dintre ei, TAB-urile armatei au zdrobit de zidurile Salii Dalles corpurile plapande ale unor adolescenti printre care si o eleva de la un liceu din Capitala care ii poarta astazi numele, iar tancurile au trecut cu şenilele peste un grup de manifestanti, strivindu-i ca pe niste muste. Baricada pe care cativa tineri curajosi o ridicasera in fata hotelului Intercontinental a fost spulberata de aceleasi blindate care au trecut peste ea in viteza, ca intr-o actiune tactica de razboi. Luptele de strada au continuat pana in zorii zilei de 22 decembrie cand au fost lichidate ultimele puncte de rezistenta. Dis de dimineata prietenul meu TC m-a sunat la telefon spunandu-mi codificat: "Vino urgent, in Piata Universitatii se vand pui taiati". In felul acesta am participat si am putut fi martor la desfasurarea unor evenimente de cosmar care m-au marcat pentru tot restul vietii. Dupa orele 10 si-au facut aparitia grupuri masive de muncitori din platformele industriale ale Bucurestiului care s-au indreptat in mod organizat catre centrul Capitalei purtand drapele si panouri cu lozinci anti Ceausescu, ceea ce demonstreaza fara tagada ca totul fusese premeditat. Piata Palatului a fost ocupata de o imensa multime de oameni care au rupt cordoanele de ordine din fata Comitetului Central si au navalit in acea sinistra cladire in ale carei subsoluri fusesera distruse multe vieti si destine. Speriat si debusolat, balbaindu-se, dictatorul care nu mai putea articula un cuvant, s-a refugiat pe terasa unde a aterizat un elicopter chemat de gen V.Stanculescu care l-a luat pe el si pe sotia lui ducandu-i la UM 01417 din Targoviste unde aveau sa fie lichidati in Sfanta zi a Craciunului. "Acel proces a fost organizat ca sa-i facem o concesie lui Iliescu", a declarat intr-un interviu Voican Voiculescu, regizorul acelei mascarade de proces. Era in ziua de 22 decembrie 1989 orele 12,06, moment care marcheaza rasturnarea celui mai odios regim pe care l-a avut tara noastra de-a lungul milenarei ei istorii, regim care a creat un adevarat univers concentrationar de lagare si inchisori in care au fost exterminati peste un sfert de milion de oameni nevinovati.

In acele clipe entuziasmul populatiei era de nedescris. Strazile s-au umplut de locuitori care exultau de bucurie si scandau fericiti: "Ole, ole, ole, Ceausescu nu mai e"! Speranta reinviase in sufletul unui popor greu incercat ce asteptase resemnat minunea din acel decembrie insangerat. Tarziu in seara zilei de 22 decembrie, in balconul ocupat de tinerii revolutionari care rezistasera cu succes toata acea noapte precedenta de cosmar, a aparut si Ion Iliescu declarand cu sinceritate nedisimulata ca dictatorul "a intinat idealurile comuniste!!". Unde fusese el pana atunci? Dupa cum a declarat senatorul PNTCD Valentin Gabrielescu, presedintele Comisiei Parlamentare "Dec.’89", Ion Iliescu s-a aflat intr-un birou din cadrul MApN unde a cerut col. Eftimescu sa solicite gen rus Moiseev interventia armatei sovietice, interventie la care s-a opus energic Seful MSt.Major al Armatei, loctiitorul Ministrului Apararii gen Gusa, fapt pentru care a fost inlocuit de Ion Iliescu cu gen Militaru cunoscut agent GRU, opozitie pe care gen Gusa a platit-o mai apoi cu viata deoarece a murit intr-un mod suspect, ca multi alti martori importanti ai evenimentelor. De retinut faptul ca Nicolae Eftimescu avusese o intrevedere cu atasatul militar al URSS col. Mihailov tot din dispozitia lui Iliescu, intalnire la care participasera contraamiralul Stefan Dinu si col. Paul Sarpe, ambii facand parte din conducerea DIA, ceea ce demonstreaza cine sunt autorii din culisele Revolutiei. In acele momente situatia scapase de sub control. Entuziasmul populatiei dezlantuite era atat de mare incat punea in pericol existenta institutiilor Statului comunist si atunci Iliescu a lansat diversiunea cu "teroristii", diversiune care s-a transformat apoi intr-un adevarat razboi psihologic.

Manipularea populatiei s-a facut din Studioul 4 al Televiziunii cu ajutorul lui Silviu Brucan, Bujor-Sion si Dan Martian, televiziunea constituind principala sursa de intoxicare informationala a populatiei, acolo fiind locul unde s-au elaborat toate scenariile si diversiunile din acea perioada. Cautand un pretext pentru a zmulge puterea din mainile tinerilor revoltionari care incepusera sa se organizeze si sa stabileasca functii si raspunderi, Iliescu a creat in mod constient un climat de panica si haos simuland un atac din partea "teroristilor bine instruiti care trag din toate pozitiile", dand apoi dispozitii sa se imparta arme populatiei pe care a chemat-o sa apere institutiile vitale ale statului, sub pretextul ca acestea ar fi in pericol.

Diversiunea care facea parte din scenariul ce urmarea sa-l aduca la putere i-a reusit. Pretul platit insa de tinerii entuziasti si naivi care se avantasera cu pieptul gol la lupta impotriva comunismului si a fortelor care il sustineau a fost deosebit de mare. Dar el fusese calculat cu sange rece de organizatorii din umbra ai puciului, caci fara acesti martiri inocenti Ion Iliescu ar fi ramas tot restul vietii in umbra evenimentelor. Asa cum au intuit rasculatii din Timisoara, pe intreg cuprinsul tarii s-au declansat masive manifestari contra regimului, in care se scanda "Jos comunismul" si "Moarte securistilor". Exact ceea ce nu doreau pucistii din junta kgb-ista care il eliminasera pe Ceausescu, intrucat ei doreau sa mentina in continuare regimul comunist dupa eliminarea dictatorului, pentru a-si pastra nestirbite privilegiile. Armata a intervenit peste tot cu brutalitate declansand o adevarata baie de sange in cursul careia au fost ucise 942 persoane intre 22 decembrie 1989 si 4 ianuarie 1990, dintre care 222 de militari. O parte dintre acesti militari au fost ucisi in conditii deosebit de suspecte, neelucidate nici pana in ziua de azi deoarece autorii puciului au tot interesul sa ascunda crimele care au stat la baza loviturii lor de stat. Astfel, la solicitarea gen.Militaru, cunoscut colaborator KGB, col (post mortem) Gh.Trosca impreuna cu slt. (pm) Andrei Stefan, slt.(pm) Surpaceanu Constantin, slt. (pm) Costache Ion si slt. (pm) Neagoe Teodor din Brigada Antitero au venit cu un TAB in ajutorul MApN unde au fost primiti cu obuze de mortier care le-a curmat viata, desi comunicasera prin radio atat parola cat si cine sunt. A fost o neintelegere cum s-a pretins ? Cum se explica atunci coincidenta stranie ca tocmai col Trosca era cel care descoperise legaturile gen Militaru cu KGB in urma carora fusese indepartat din armata dar reactivat de Ion Iliescu? A fost in mod indubitabil razbunarea acelui "sovietic", cum l-a numit sotia dictatorului pe Militaru in timpul procesului-parodie. Printre cei care au fost asasinati atunci a fost si ziaristul francez Jean-Louis Calderon trimisul special al postului de televiziune francez "La CINQ", care a fost zdrobit sub senilele unui tanc al armatei in dimineata zilei de 22 decembrie in timp ce urmarea si nota in calitate de reporter felul cum se desfasurau evenimenele. La plecare ii spusese sotiei sale: "Nu fii nelinistita am sa vad si am sa ma intorc"! Nu a mai apucat sa se intoarca insa deoarece a cazut victima luptei pentru acapararea puterii de catre echipa Iliescu-Roman-Mazilu-Brucan-Militaru-Magureanu. Astazi o strada din centrul Capitalei, acolo unde a fost asasinat tanarul reporter in varsta de 31 de ani care a lasat in urma lui doua fetite, poarta numele sau. Desi autorii puciului au urmarit ca secventele sangeroaselor evenimente sa nu fie transmise in afara tarii, ele au fost obiectul multor reportaje ale altor trimisi la fata locului care au scris despre "Le jeu cache de Moscou", "Revolutia Romana, o minciuna mare cat secolul", sau "Coup d’Etat". O alta crima odioasa a fost uciderea cu sange rece a unor ofiteri si ostasi in termen ai Unitatii Militare 0865 din Campina care veneau, dupa informatii pe care le-am obtinut de curand dela un comandor de aviatie care a pilotat multi ani avioane TAROM, sa blocheze pistele aeroportului Otopeni pentru a face imposibila aterizarea avioanelor rusesti cu trupe. Desi au intrat in dispozitivul de aparare al aeroportului folosind corect parola de cod "Movila", auto-transportoarele lor au fost intampinate la intrarea in zona cu foc puternic de arme automate si mitraliere, 50 de ostasi si ofiteri dintre ei fiind ucisi in mod bestial, impreuna cu comandantul Subunitatii gen postmortem Ion Patras. Daca a fost o "disfunctionalitate" in comunicarea parolei, asa cum s-a pretins la procesul care s-a desfasurat datorita insistentelor presei, destul de tardiv de altfel, cum se explica faptul ca au fost ucisi din imediata apropiere chiar si ostasii raniti care mai miscau sau gemeau? In realitate, asa dupa cum a declarat fostul sef al Parchetelor Miltare gen Dan Voinea care instrumenta cazul masacrului de la Otopeni, a existat un plan cu numele de cod "Atentie la flori", care urmarea lichidarea viitorilor ofiteri ai Scolii Militare de la Campina. De mentionat ca magistratul Voinea a fost primul demnitar indepartat de Iliescu la peluarea puterii dupa alegerile din anul 2000, dearece magistratul instrumenta si Dosarele Revolutiei si Mineriadei si declarase ca va da publicitatii numele adevaratilor vinovati ai masacrelor.

Si seria crimelor suspecte a continuat. Serg major Emanoil Ciobanu a fost omorat la data de 23 decembrie in incinta spitalului militar din Bucuresti, iar serg major Nicolae Mohorean chiar in ziua de Craciun in incinta MApN, desi sediul ministerului nu fusese atacat de nici un "terorist". Soldatul Vasile Constantinoiu la data de 30 decembrie la Palatul Telefoanelor, iar soldatul Mihai Ghenea tot in incinta MapN in ultima zi a anului 1989. Un caz deosebit este cel al soldatului Anghel Manolache care a fost ucis pe la spate in ceafa la data de 4 ianuarie 1990 la Telegraful Central, in timp ce transmitea mersul evenimentelor. Cei care au creat starea de haos necesara preluarii puterii aveau tot interesul ca evenimentele sa nu fie cunoscute asa cum se desfasurau, pentru a lansa versiunea lor. In curtea Studioului de Televiziune din Bucuresti este un monument de otel inoxidabil, in spatele caruia un soldat si doi revolutionari inarmati luasera pozitie impotriva celor care trageau din cateva vile de pe trotuarul opus televiziunii pe bd Dorobantilor. In realitate erau simulatoare instalate de agenti DIA, inauntru neaflandu-se nici un asa zis "terorist". Revolutionarii si ostasul au fost impuscati cu mare precizie pe la spate, in ceafa, ceea ce exclude posibilitatea ca ei sa fi fost impuscati din elicopter sau de catre parasutistii instalati pe turnul televiziunii, cum s-a pretins atunci.

Cine au fost ucigasii? In urma unor investigatii facute de cercetatori neinregimentati politic, s-a aflat ca incepand cu ora 18 in ziua de 22 decembrie, diversiunea a fost condusa efectiv de Reteaua 246 Interna a DIA care fusese pregatita din timp pentru contracararea unor eventuale revolte ale populatiei impotriva regimului comunist. Agentii acestei retele cunosteau sistemul national de aparare in amanunt, cu indicative, parole, inclusiv variantele de riposta ale armatei in situatii exceptionale..

Baia de sange a continuat cu uciderea in spital a unor militari ce fusesera internati cu rani usoare, printre cei asasinati aflandu-se si un soldat ce fusese impuscat de un ofiter in Piata Universitatii pentru refuzul de a trage in maifestanti, rapit apoi din pat de cativa "necunoscuti" care l-au dus undeva unde i-au venit de petrecanie. Cine erau acesti "necunoscuti? Poate aceiasi "teroristi" ai lui Ion Iliescu care l-au impuscat cu mare precizie in cap si pe soldatul tr Cristian Florin ce supraveghea strada Academiei de la fereastra unui hotel pe care primise ordin sa-l apare (de cine?). Lunetistul i-a luat viata exact cu 2 saptamani inante de eliberare, cand urma sa se inscrie la Academia de Studii Economice.

Am putea relata multe alte crime savarsite pentru destabilizarea situatiei si cucerirea puterii dar ne oprim deocamdata aici. Despre Revolutia din decembrie ‘89 s-au scris mii de pagini, foarte multi cercetatori si analisti politici incercand sa arunce o raza de lumina asupra sangeroaselor evenimente. Mai era atunci nevoie de inca o trecere in revista a acelor dramatice momente care au indoliat sute de familii bulversand constiintele romanilor cu douazeci de ani in urma? Noi credem ca niciodata nu este prea tarziu pentru aflarea adevarului, intrucat cercetarea evenimentelor din acel decembrie insangerat face parte dintr-un proces ce va duce inevitabil in final la aflarea exacta a realitatii obiective. De la acest proces nu se poate sustrage nimeni, iar crimele Revolutiei vor fi solutionate intr-o zi in care adevaratii vinovati de faradelegile savarsite vor fi deferiti Justitiei, deoarece scenariile si diversiunile cu ajutorul carora au preluat puterea reprezinta cele mai infamante faradelegi ale regimului instalat in urma puciului de sorginte kgb-ista.

Atunci isi vor gasi linistea sufleteasca si mamele nemangaiate care asteapta de multi ani sa afle cine le-a ucis copiii.                                                                      

George Georgescu este membru al Asociatiei Canadiene a Scriitorilor Romani

S-au implinit, la 5 februarie curent, 90 de ani de la nasterea unuia dintre cei mai straluciti piloti ai aviatiei militare romane, venerabilul general av. (r) Ion Dobran, reprezentant al elitei pilotilor aviatiei de vanatoare care s-au distins prin fapte deosebite de vitejie in timpul celui de al Doilea Razboi Mondial. Alaturi de alti asi ai aviatiei militare precum Constantin-Bazu Cantacuzino, Alexandru Serbanescu, Ion Milu, Ion Mucenica, Teodor Greceanu, Horia Agarici si multi altii, generalul Dobran face parte din galeria barbatilor ilustri ai neamului nostru care au scris pagini de legenda in Epopeea aviatiei romane.

"Tenace, hotarat, cu sange rece si spirit de sacrificiu", cum l-a caracterizat comandantul Corpului Aerian Roman generalul Emanoil Ionescu, el a participat la unele dintre cele mai riscante misiuni de lupta pe care le-a inregistrat cu obiectivitatea si meticulozitatea unui reporter de razboi in caietul sau intitulat "Jurnalul locotenentului Dobran", document de o importanta covarsitoare pentru istoricii si cercetatorii care studiaza contextul conjunctural al participarii Romaniei la cea de a doua conflagratie mondiala. Ioan Dobran a absolvit in primavara anului 1941 Scoala de Ofiteri de Aviatie din Bucuresti si cea de piloti de vanatoare dela Ghimbav cu gradul de sublocotenent, fiind repartizat la Flotila 1 si incadrat in Grupul 9 Vanatoare Escadrila 48, grup care a primit misiunea sa apere teritoriul tarii dupa primul bombardament aerian american. La data de 15 martie 1943 a plecat pe frontul de Est, iar dupa 23 August 1944 pana la terminarea razboiului a participat la luptele de pe frontul apusean. S-a distins in peste 340 de misiuni la inamic, a purtat 74 de lupte aeriene obtinand 10 victorii in aer si una la sol, fiind doborat de 3 ori, dar reusind sa se salveze. A fost citat de 2 ori prin Ordine de Zi ale Corpului 1 Aerian Roman pentru " spiritul de sacrificiu, curajul si deosebita pricepere dovedite in luptele aeriene" si a fost avansat de 2 ori la "exceptional" in gradul de capitan si apoi de maior. A fost propus prin Raport Special in luna noiembrie 1944 pentru cea mai inalta distinctie militara, Ordinul "Mihai Viteazul" si a primit urmatoarele decoratii si medalii: "Virtutea Aeronautica" clasa "Crucea de Aur " cu 2 barete si panglica de "Virtutea Militara", "Coroana Romaniei" cl.V-a, "Steaua Romaniei" cl.V-a, Ordinul "Virtutea Aeronautica" clasa Cavaler cu barete, Ordinul "Virtutea Aeronautica" Clasa Ofiter, decoratia cehoslovaca "Leul Alb" medalia "Victoria Sovietica" si medalia "Eliberarea de sub jugul fascis".

In ciuda acestor impresionante distinctii primite ca urmare a victoriilor obtinute in actiunile de lupta pe cerul patriei sau dincolo de fruntariile aeriene ale tarii, pilotul de inalta scoala Ion Dobran este indepartat din cadrele active ale armatei in luna aprilie 1952 deoarece facuse parte din aviatia regala, fiind obligat sa se recalifice ca strungar la Uzina "Timpuri Noi". In anul 1964 i se recunosc insa calitatile de pilot si este reincadrat in Aviatia Utilitara, pensionandu-se in anul 1973 de la TAROM unde indeplinise diferite functii de conducere. "Jurnalul Locotenentului Dobran" pe care l-a tinut la zi pana la data de 16 August 1947 se incheie cu urmatoarele cuvinte care definesc profilul acestui aviator de inalta tinuta morala, al carui principiu era ca valorile trebuie puse in drepturile lor iar nulitatile indepartate fara menajamente: "Memorialul Durerii este o palida imagine, poate nici a suta mia parte din grozaviile pe care rezistenta romana, intelectualii, muncitorii si taranii au trebuit sa le suporte dupa minutiosul plan KGB-ist de desfiintare a masei acesteia latine, ramasa o insula in marea slava. Am trait sa vad cum se prabuseste acest imperiu al crimei care a terorizat lumea, dar revolutia noastra furata ramane mica, mica de tot si lupta continua pana ce omul de tip nou, va fi remodelat"

Ca o tardiva recunoastere a meritelor acest brav aviator, fostul presedinte Emil Constantinescu a semnat in ultimul an al mandatului sau decretul de avansare a Comandorului Dobran la gradul de General, reparand astfel greseala impardonabila a regimului fesenist care scosese generali pe banda rulanta din consideratiuni politice. Marea aventura a sublocotenentului Dobran incepe in ziua de 15 August 1943 cand iese in prima lui misiune de lupta, angajandu-se impreuna cu un alt aparat romanesc de vanatoare intr-o confruntare aeriana doi impotriva a 11 avioane sovietice. Aceasta lupta a constituit pentru tanarul sublocotenent botezul focului care avea sa-i jaloneze destinul de zburator ce a parcurs toate gradele pana la cel de general. In avionul sau de vanatoare care raspundea cu precizie tuturor comenzilor sale se simtea invulnerabil si ardea de nerabdare sa participe la cele mai dificile misiuni, avand o incredere netarmurita in steaua lui calauzitoare. Moartea camaradului sau Florin Vasilovski care si-a frant aripile intr-o lupta aeriana in care a dat dovada de inalt spirit de abnegatie si sacrificiu reusind sa-si salveze coechipierii si avionul aterizand fortat, desi era grav ranit, l-a impresionat in mod deosebit. De asemeni si disparitia adj. Firu din Grupul 7 considerat de cei noi invulnerabil, care nu s-a mai intors dintr-o misiune de lupta. Moartea primilor lui camarazi a constituit contactul cu partea mai putin romantica a aventurii in care se angajase cu tot elanul sau tineresc. Uneori, cand vedea din avion iadul pe pamantul rascolit de bombe si casele arzand, gandurile lui zburau catre linistea din tara si la cei dragi de acasa. La data de 27 August 1943 este incadrat in escadrila printului Bazu Cantacuzino care avea la activ la acea data 23 de victorii asupra unor avioane inamice, iar peste cateva zile tanarul sublocotenet Dobran repurteaza prima sa victorie intr-o lupta aeriana contra a 13 avioane de vanatoare rusesti, reusesind sa doboare unul dintre ele. Capitanul Bazu Cantacuzino are mare incredere in capacitatile lui de pilot si ies impreuna in cateva misiuni de vanatoare impotriva avioanelor inamice care atacau si bombardau necontenit. Intr-una din misiunile cu caracter de recunoastere vede sub el sate arzand si camioane cu soldati rusi zdrentuiti si murdari, dar un sentiment de omenie il opreste sa-i mitralieze in clipa in care acestia sar din camioane si se ascund prin santuri.

Corespondenta primita de la cei de acasa ii mentine moralul la cote ridicate si intre doua atacuri gaseste timp sa le raspunda. Int-o scrisoare adresata unei prietene el lasa sa se intrezareasca prin uniforma militara o inima romantica. "M-ai miscat din adancuri (scrie el) si viorile sufletului meu au inceput sa cante singure aruncand in raspantii valuri de armonii. Erau efuziunile firesti ale tanarului sublocotenent care, in ciuda vietii deosebit de dure de pe front isi manifesta cu multa gingasie nevoia de dragoste si iubire. In luna septembrie trupele germane incep o asa zisa "repliere" in urma spargerii frontului de catre rusi, atacurile inamice intetindu-se si intr-o lupta aeriana coechipierul lui adj.Florea Iordache este atins si se prabuseste la pamant unde avionul explodeaza. Aceasta tragica intamplare l-a indurerat profund. Ca o razbunare a camaradului ucis, loveste la randul lui un avion IAK rusesc care se prabuseste si explodeaza in contact cu solul. Ziua de 26 septembrie1943 este deosebit de epuizanta, avand patru misiuni de lupta insumand cinci ore de zbor si trei lupte aeriene aprige, iar in cea urmatoare participa la una dintre cele mai mari batalii aeriane de pana atunci, contra a peste 40 de avioane sovietice. Simtindu-se in vazduh in linia intai in elementul lui, il incearca un sentiment de multumire, de fericire chiar, "Pe front scrie el, o zi are alta dimensiune si prin asprimea ei capata un pret deosebit de mare" La data de 5 octombrie 1943 avionul lui Dobran este lovit intr-o lupta aeriana si este nevoit sa aterizeze fortat in liniile armatei germane unde este ingrijit si coplesit cu atentii, politetea ofiterilor nemti sufocandu-l pur si simplu, dupa cum marturiseste el. Intre doua iesiri in misiune gaseste timp si pentru cate o partida de poker, sau pentru a raspunde atentiilor unor tinere rusoaice care ii viziteaza. Din pacate in sufletul lor incepe a se cuibari indoiala cu privire la victoria finala, datorita unor serii continue de retrageri " strategice".

La 23 octombrie, impreuna cu cpt.Serbanescu al carui coechipier de preferinta este, reusesc sa doboare 2 IAK-uri intr-o lupta aeriana. Luna noiembrie este plina de evenimente pentru Ion Dobran. Este propus pentru "Virtutea Aeronautica" clasa Crucea de Aur, realizeaza a 99-a misiune de lupta si asculta nelinistit stirile in legatura cu caderea Rostovului si retragerea trupelor germane in fata ofensivei masive a rusilor pe care ii mai despart doar 230 de km pana la Nistru.

In luna martie 1944 Dobran a fost avansat la gradul de locotenent, iar din luna aprilie aviatia noastra de vanatoare a fost supusa unor eforturi deosebite, datorita deselor raiduri de bombardament ale aviatiei americane si engleze care urmareau distrugerea campurilor petroliere de le Valea Prahovei si a industriei de razboi care sprijinea armatele noastre din rasarit. Desi americanii au pierdut in acest interval peste 300 de avioane de bombardament si de vanatoare iar englezii 48, pierderile noastre s-au cifrat la 75 piloti de vanatoare ucisi, ceea ce, raportat la efectivele armatei romane si la numarul aparatelor de zbor insemna o pierdere uriasa. O zi pe care generalul Dobran nu a uitat-o nici pana astazi, desi de atunci au trecut 6o de ani, a fost 6 iunie 1944 cand s-a dat o noua alarma, anuntandu-se o formatie de peste o suta de bombardiere americane insotite de 42 Mustanguri de vanatoare care zburau in directia Tecuci. A decolat avand coechipier pe adj. Panait care s-a pierdut insa pe parcurs si a ajuns deasupra orasului Galati care prezenta mari distrugeri in urma bombardamentului la care fusese supus de aviatia americana. Ramas singur in fata unei formatii de 4 Mustanguri care alcatuiau ariergarda grupului masiv de bombardiere "Liberator", locotenentul Dobran se angajeaza in lupta contra lor desi este constient ca aest lucru echivaleaza cu o sinucidere curata. Un aparat ii apare in vizor si atunci apasa pe tragaciul celor 2 mitraliere cu percutor electric, lovind avionul american care incepe sa cada si sa scoata fum. Celelalte 3 aparate il ataca insa insistent si atunci incearca o degajare pentru a scapa de doua dintre ele, dar al treilea reuseste sa-l loveasca perforandu-i instalatia de racire a motorului. Glicolul incepe sa se scurga si in acel moment realizeaza existanta pericolului aprinderii motorului si arderea ca o torta a avionului si incepe sa clocoteasca de furie. Broboane mari de transpiratie ii apar pe frunte iar spatele ii devine lac de sudoare. Secundele ii par lungi cat o vesnicie si il cuprinde teama ca motorul va lua foc. Dupa o serie de manevre de acrobatie deosebit de complicate si dificile, zburand in zig-zag-uri stranse pentru a scapa de rafalele Mustang-urilor care il urmareau cu inversunare, reuseste sa aterizeze fortat intr-un lan de cereale.

Constient de faptul ca a scapat cu viata este cuprins de bucuria supravietuitorului care mai poate vedea cerul si iarba si gandeste ca in fond aviatorii sunt niste gladiatori moderni, din care unul trebuie sa piara. Verificand apoi starea avionului constata ca un proectil de mitraliera ii perforase elicea iar altul intrase prin peretele din spatele rezervorului de benzina si se oprise in blindajul scaunului sau de pilot pe care din fericire nu-l putuse strapunge. Acest blindaj al avionului Messerschmitt ii salvase viata.

Una dintre cele mai mari pierderi ale aviatiei noastre militare din acea perioada care l-a indurerat profund pe locotenetul Dobran a fost moartea comandantului Grupului 9 cpt. Alexandru Serbanescu, asul pilotilor romani de vanatoare, care efectuase pana la data disparitiei sale 590 misiuni de lupta sustinand 235 angajamente aeriene in cursul carora doborase 47 de avioane inamice. Era Cavaler al Ordinului "Mihai Viteazul", poseda "Virtutea Aronautica cu Spade" precum si multe alte Ordine si medalii. A fost una dintre cele mai grele pierderi suferite de aviatia noastra militara, o adevarata tragedie care a indoliat Fortele Aeriene Romane. Pentru meritele lui deosebite in luptele la care a participat demonstrand un spirit de sacrificiu iesit din comun, a fost inaintat post mortem la gradul de Lt. Comandor.

Tragica intamplare s-a petrecut cu numai cateva zile inaintea semnarii Armistitiului de incetare a ostilitatilor, in ultima confruntare aeriana cu aviatia americana in cel de al Doilea Razboi Mondial. Sapte mari formatiuni de "Fortarete Zburatoare" americane, insotite de avioane de vanatoare "Mustang" si "Lighting", insumand peste 600 de aparate de zbor, au intrat in spatiul aerian al tarii noastre, indreptandu-se spre regiunea petroliera de pe Valea Prahovei. Impotriva acelei gigantice forte aeriene care lansa "covoare" de bombe ce faceau prapad la sol au fost trimise 25 de avioane de vanatoare dintre care 21 s-au intors la baza, trei au fost lovite dar au reusit sa aterizeze fortat, unul singur fiind doborat. Din nefericire acesta era pilotat de asul aviatiei noastre de vanatoare cpt. Alexandru Serbanescu, comandant de escadrila dotat cu calitati deosebite, "omul care polariza in jurul lui toate energiile", cum il descrie camaradul sau lt.Dobran.

Cand postul de radio "Ilse" a anuntat in dimineata zilei de 18 August 1944 alarma aeriana, 13 avioane din Grupul 9 Vanatoare au decolat avand in fruntea lor pe cpt. Serbanescu si cpt. Bazu Cantacuzino. "Printul" zbura insa putin mai sus pentru a nu fi considerat al 13-lea in formatie, incercand in felul acesta sa insele fortele implacabile ale destinului care urmau sa curme viata unuia dintre ei. Dupa ce au intrat in dispozitiv alaturi de Grupul 7 alcatuit din 12 aparate care li s-au alaturat, primesc ordin de a nu se angaja in lupta cu o formatiunie mult prea numeroasa. "Nu pot, raspunde Serbanescu, pentru ca sunt angajat deja in lupta aeriana cu Mustang-uri". Acestea au fost ultimele lui cuvinte deoarece contactul radio s-a intrerupt dupa aceea si nu a mai putut auzi mesajul disperat al lui Dobran care il urmarea ca un inger pazitor : "Virati, D-le capitan!". Ramas singur in fata unei uriase forte aeriene care dispunea de cele mai moderne aparate de zbor, Serbanescu a contiuat lupta impotriva a 8 avioane de vanatoare americane recunoscute prin superioritatea lor fata de avioanele noastre uzate datorita suprasolicitarii in cursul atator lupte aeriene timp de 3 ani.

A fost deajuns ca lt. Dobran sa-l piarda din vizor pret de cateva momente cat l-a cautat cu privirea, pentru ca avionul lui Serbanescu sa intre intr-o rafala de trasoare lansate de un Mustang american si sa cada in linie dreapta lasand in urma o usoara urma de fum. "Sunt dezolat si am sufletul greu. A cazut o stea. A cazut din inaltimi un titan fulgerat. A fost de ajuns strafulgerarea unei clipe pentru a se scrie un destin" scrie Dobran in Jurnalul sau la data de 18 August 1944. Cuvinte patetice prin care prietenul si camaradul de lupta alaturi de care participase la multe actiuni incununate de succes isi manifesta tristetea profunda in fata mortii unui adevarat erou pe care l-a cautat a doua zi cu un avion " Fiesler Stork" obtinut de un ofiter german dela "Luftflotte", cu care a plecat in munti unde l-a gasit pe frumoasa Vale a Buzaului cazut ca un vultur cu aripile frante pe o stanca, intr-um peisaj bucolic in care femeile "spalau rufe la rau si le intindeau pe iarba in covoare multicolore de tesaturi". O veritabila legenda a aviatiei de vanatoare romanesti pierise in incercarea eroica de a zadarnici actiunea nimicitoare a bombardierelor americane. Insensibila la marile tragedii umane, viata isi urma nestingherita cursul firesc.

Dupa participarea la dezrobirea Transilvaniei si la luptele din Vest, urmeaza la 31 iulie 1945 intoarcerea acasa din Cehoslovacia, intoarcere de care Dobran s-a bucurat mult mai putin ca la plecarea pe front, cunoscand schimbarile nefaste care se petrecusera in tara dupa capitulare. Au survolat Bucuresti in formatie stransa si au aterizat pe aeroportul din Popesti-Leordeni unde nu erau asteptati de nici un reprezentant al autoritatilor comuniste. A urmat casatoria cu "Pusy" Orasanu la 5 decembrie 1946 avand ca nasi cuplul Nadia si Bazu Cantacuzino, apoi scoaterea lui din cadrele active ale armatei in anul 1952, demobilizarea si desfiintarea multor unitati militare, nationalizarea si colectivizarea, valurile masive de arestari si deportari, recalificarea ca strungar, apoi reintoarcerea in aviatia civila si pensionarea.

Deceptionat de cele ce se petreceau in tara care, in loc sa-si sarbatoreasca eroii intorsi de pe front, ii arunca in lagare si inchisori - unde multi au pierit in conditiile de exterminare din universul concentrationar, precum camaradul lui comandorul de aviatie care a fost aruncat de viu inr-un cuptor la Canalul Dunare-Marea Neagra - venerabilul general Dobran scrie pe ultima fila a Jurnalului sau: "Sub un aparent echilibru se dezlantuie furtuni care ma lasa cu totul descumpanit. Ziua de maine? Ramane mereu departe... Am ramas doar trei insi din promotia 1941" .

Nu sunteti singuri D-le General. Alaturi de camarazii Dvs. din "Eroica Promotie ‘41" care au scris pagini de eroism in Epopeea Aviatiei Romane in timpul celui de al Doilea Razboi Mondial, alaturi de aviatorii care au plecat spre alte constelatii, sau de acei care au ramas martori ai unor memorabile momente din istoria moderna a Romaniei, Dvs faceti parte din patrimoniul spiritual al neamului nostru trasmis posteritatii. Va uram multa sanatate si zile insorite in frumosii ani ai senectutii.

In universul concentrationar implementat in Romania dupa model sovietic, organele structurilor de represiune ale regimului comunist au decimat cu un sadism rar intalnit in istoria moderna cateva generatii de elite si valori de neinlocuit ale neamului nostru. Alaturi de penitenciarul din Sighet si de Canalul mortii, inchisoarea de la Aiud se inscrie ca un moment definitoriu al unei politici criminale ce urmarea exterminarea tuturor celor ce reprezentau gloria si mandria unui popor din mijlocul caruia se ridicasera si creasera opere intrate in patrimoniul cultural al Universalitatii. Profesori universitari, ministri, ofiteri superiori, slujitori ai altarului, filozofi, scriitori, savanti, artisti, studenti, elevi, tarani si muncitori, toate aceste categorii sociale au dat un numar atat de mare de martiri incat s-a creat un vacuum spiritual de peste o jumatate de secol. In felul acesta cateva generatii de tineri nu au putut patrunde in universul acestor valori eliminate in mod brutal din circuitul cultural al tarii noastre.　

Numai in celulele cu iz de cavou ale sinistrei inchisori de la Aiud, intre anii 1947-52 au fost ucisi 241 de mari personalitati, dintre care amintim cateva nume: General Aurel Aldea fost ministru, gen. Constantin Eftimiu, seful operational al Armatei a IV-a in primul an celui de al Doilea Razboi Mondial, gen. Iosif Iacobici fost ministru, gen. Ion Carlaont, gen. Gh. Dobre, fost ministru, Gh. Petrovicescu fost ministru, profesorii universitari Istrate Micescu, o somitate a Baroului de Ilfov, Gheorghe Cuza, Ion Lugojanu, Petre Nemoianu, Traian Braileanu, Constantin Busila proiectant si constructor al portului Constanta si al mai multor centrale electrice, Petre Nemoianu, Traian Braileanu, Valeriu Gafencu, George Manu si multi altii. Prin beciurile acestei inchisori aveau sa treaca si poetul Radu Gyr, scritorul Nichifor Crainic, Parintele Staniloaie, Parintele Arhimandrit Benedict Ghius si multi altii.

Mircea Vulcanescu, fost profesor universitar de Etica, de Economie Politica si de Stiinte Juridice la Universitatea din Bucuresti si Subsecretar de Stat la Ministerul Finantelor in Guvernul Ion Antonescu este una din marile valori ale neamului romanesc care si-a gasit sfarsitul in inchisoarea de la Aiud, la varsta de numai 48 de ani. Motivul arestarii si condamnarii lui a fost: "aservirea economica a Romaniei, Reichului Nazist". Asa cum marturisea unui coleg de temnita in infirmeria inchisorii de la Aiud cu putin timp inainte de moarte, s-a despartit de studentii pe care ii iubea, in cele mai dureroase momente ale istoriei. "Am crezut ca mi-am facut datoria ca cetatean fata de aceasta tara haituita si jefuita cu nerusinare, fata de acest neam insangerat", a precizat el marturisindu-si astfel crezul politic.

Mircea Vulcanescu s-a nascut la data de 3 martie 1904 intr-o familie de intelectuali din Bucuresti unde a absolvit cursurile scolii primare si liceul. La varsta de 16 ani s-a inscris in Societatea culturala "Infratirea Romaneasca", a urmat apoi cursurile Facultatii de Filozofie si Litere si ale Facultatii de Drept, luandu-si licentele in anul 1926 si specializarea la Paris. In timpul studiilor a participat activ la Asociatia Studentilor Crestini din Romania (ASCR), absolvind si Scoala Militara de Ofiteri de Geniu cu gradul de sublocotenent. A functionat ca asistent universitar la Catedra de Sociologie a profesorului Dimitrie Gusti, fiind considerat la timpul sau unul din purtatorii de cuvant ai tinerei generatii. Din luna ianuarie 1941 pana in August 1944 a fost Subsecretar de Stat la Ministerul Finanelor, functie pe care avea sa o plateasca cu pretul vietii, deoarece comunistii au considerat participarea lui la guvernul Antonescu o crima de razboi. A scris si publicat lucrari si eseuri filozofice cu tema religioasa, precum "Introducere in fenomenologia Teoriei Cunoasterii", "Misticismul si teoria cunoasterii", "Cercetari asupra cunostintei", "Dimensiunea romaneasca a existentei", "Existenta concreta in metafizica romaneasca", "Izvoare de Filozoie" 2 volume, "Razboiul pentru Intregirea Neamlui", "Teoria si sociologia vietii economice", etc. A colaborat la publicatiile "Viata Universitara ", "Realitatea Ilustrata", "Criterion", "Convorbiri Literare", "Dreapta ", "Cuvantul Studentilor", "Excelsior", "Gand Romanesc", etc. A mai colaborat la "Gandirea", la "Cuvantul " editat de profesorul Nae Ionescu si a tinut o serie de conferinte la Paris.

Alaturi de Mircea Eliade, Emil Cioran, Nichifor Crainic, Constantin Noica, Petre Tutea, Gh.Racoveanu, Petru Comarnescu, Mihail Sebastian si altii, Mircea Vulcanescu a fost un discipol al celebrului profesor Nae Ionescu, cel care a avut un rol deosebit de important in formarea si educarea tinerei generatii dintre cele doua Razboaie Mondiale si a creat o scoala si o pleiada de discipoli si elite. Dupa cum a marturisit in scrierile sale, Vulcanescu, considerat a fi un exponent de valoare al curentului de dreapta, a realizat sinteza dintre scoala de gandire a lui Nae Ionescu si cea a lui Dimitrie Gusti. Dupa instaurarea regimului comunist in Romania si a primului val de arestari in randul demnitarilor, a fost arestat la data de 30 August 1948 in lotul al II-lea al fostilor ministri din Cabinetul Ion Antonescu, considerati "criminali de razboi". Avand constiinta curata si temeinice cunostinte juridice, fiind un orator desavarsit, s-a aparat singur la proces in fata unei sali pline de economisti, juristi si ziaristi, demonstrand cu documente felul corect in care a condus economia tari in perioada razboiului. In privinta acuzatiei ca a subordonat economia Romaniei masinii de razboi germane, in magistrala lui pledoarie a aratat ca nemtii au platit achizitiile de grane din tara noastra cu doua vagoane de aur in avans, visteria tarii fiind foarte puternica. Completul de judecata l-a condamnat insa la 8 ani de munca silnica si a fost trimis la inchisoarea dela Aiud unde a tinut o serie de conferinte pentru ridicarea moralului celorlalti detinuti politici. Datorita acestor conferinte a fost izolat in hrubele temnitei unde a fost tinut in pielea goala pe cimentul rece, imbolnavindu-se de plamani datorita frigului cumplit. A murit dupa sase ani de detentie ca urmare a agravarii bolii, pentru care primea din cand in cand cate o aspirina, in timp ce detinutii de drept comun si turnatorii care se imbolnaveau primeau antibiotice . Astfel a fost asasinat "cel mai incapator spirit al Generatiei ‘27, omul care avea in sine si enciclopedismul lui Mircea Eliade si ludicul ionescian, <Erlebnis>-ul lui Cioran si retorica lui Tutea, lirismul lui Sebastian si logica lui Noica", cum atat de sugestiv il portretizeaza Dan C.Mihailescu. In amintirea lui si a altor martiri ai neamului romanesc care au platit cu viata dragostea lor nemarginita pentru plaiurile mostenite din strabuni, cat si pentru pastrarea traditiilor si fiintei nationale, poetul Radu Gyr scria intr-una din celulele sinistrei inchisori de la Aiud urmatoarele versuri :

"Nu plangem lacrima de sange, ci ne madrim cu-atati eroi, Nu! Neamul nostru nu va plange, ci se cumineca prin voi."  

In ansamblul proceselor afective, unele intamplari care au lasat impresii deosebite in subconstientul nostru raman fixate in memorie un timp, apoi amintirea lor se estompeaza treptat-treptat, dar revin dupa o vreme, uneori dintr-o intamplare, cand aproape le-am uitat cu desavarsire. Ne intoarcem atunci in timp si retraim cu nostalgie momentul respectiv, mai cu seama cand este vorba de amintirea unui prieten bun de care destinul implacabil ne-a despartit pentru totdeauna.

In urma cu cativa ani asteptam pe aeroportul Otopeni decolarea cursei TAROM spre Canada, unde ma intorceam dupa participarea la primul Forum al Presei Romanilor de Pretutindeni, unde participasem in calitate de editorialist al Emisiunii de Radio in limba Romana a postului "Ottawa University" si de colaborator al catorva ziare de pe continentul nord-american. Lucrarile Forumului imi luasera cea mai mare parte din timp, astfel incat nu mi-am putut vizita toate rudele si prietenii, inapoindu-ma cu regretul ca vizita mea pe meleagurile natale a fost atat de scurta. In afara de Piata Universitatii, unde participasem cu intreaga familie la acel exceptional fenomen inecat in sange de ortacii lui Miron Cozma, si Cimitirul Eroilor, unde am aprins cateva lumanari, nu am reusit sa revad nici cartierul drag al copilariei mele, nici marile bulevarde cu teatrele care mi-au deschis larg orizontul dramaturgiei universale, nici parcurile prin care visasem in adolescenta si elaborasem primele eseuri literare.

In clipa in care megfoanele ne anuntau sa ne pregatim de imbarcare, in multimea de oameni care asteptau zborul altor curse aeriene cu alte destinatii, am zarit o figura cunoscuta. - "Nick ! ", am strigat eu surprins. A intors capul in directia mea si, recunoscandu-ma, a ridicat un brat si a strigat la randul lui, plin de uimire: - "Alexandru !". Apoi fluxul oamenilor ne-a despartit, ramanand fiecare cu mana ridicata si cu un semn de uimire in priviri.

Mi-am reamintit aceasta intamplare zilele trecute selectionand fotografiile dintr-un album pe care l-am adus cu mine de acasa. Erau fotografii din tinerete care mi-au redesteptat o sumedenie de amintiri. Nicusor Munteanu era un prieten din copilarie de care ma leagau multe intamplari pe care le-am trait impreuna. Mi-au revenit in minte Gradina Cismigiului bombardata de aviatia americana, cu lacul rascolit de bombe si noi doi impreuna cu cainele lui de vanatoare intr-o barca adunand frumosii pesti omorati de suflul bombelor. Sau excursiile pe care le faceam in grup, el avand permanent chitara cu care ne canta melodiile la moda pe atunci, cea mai indragita de noi fiind "La Paloma". Sau zilele cand aplicam zincurile aduse de Maracineanu pe paginile de hartie ale ziarului "Raboj" al organizatiei noastre de rezistenta anticomunsta, ziar pe care il tipaream in clandestinitate, incercand sa mentinem treaza constiinta romanilor in lupta impotriva ocupatiei sovietice si a puterii comuniste instalate la Bucuresti. Impreuna cu el si cu Octavian Radulescu lipeam seara afise cu continut anticomunist pe vitrine si pe stalpii de telegraf.

Mi-am reamintit apoi intamplarea in care era sa ne inecam in lacul Tei, unde motocicleta pe care o conducea a intrat in lac deoarece, la incercarea de a ocoli o persoana in varsta, roata din fata a intalnit scandura care delimita plaja de apa si a intrat cu motorul in functiune circa 10 metri in lac. Hainele noastre erau in atas si s-au udat, astfel ca a trebuit sa stam pe plaja pana s-a inserat pentru a ne intoarce acasa. Nici astazi nu-mi dau seama cum am reusit sa ajung la mal, deoarece nu sunt inotator.

Putin timp dupa aceea am fost arestat si deportat intr-un lagar de detinuti politici, considerat a fi "un pericol pentru noua oranduire democrata". La eliberarea mea Nick plecase in orasul Resita unde obtinuse un post la Uzinele Metalurgice ca specialist pe masinile electrocontabile ale Firmei "Wattson-Hollerith" unde l-am vizitat, am stat la el o saptamana si am facut impreuna excursii de neuitat la Izvorul Vulturilor pe Muntele Semenic. Cativa ani nu am mai stiut nimic de el, dar, intalnindu-ma intr-o zi cu sora lui, am aflat ca se casatorise cu o fata de origine germana, ca fusese cu un grup de prieteni in munti unde cantasera cantece nationaliste, iar la intoarcere fusese arestat si condamnat la doi ani de inchisoare, platind si el tribut elanurilor tineretii noastre. Asa cum platisem si eu visul de libertate dupa gardul de sarma ghimpata al Lagarelor de Internati Politici de la Caracal si Slobozia, unde s-a consumat unul din capitolele adolescentei mele, in perioada aceea plina de romantism si naivitate, in care nu stiam ca lupta impotriva aranjamentelor de culise ale puterilor invingatoare in cel de al Doilea Razboi Mondial este inutila si absurda, deoarece la Ialta se stabilisera zonele de influenta ale fiecarei Mari Puteri, Romania fiind cedata pe un petec de hartie aliatului cu stea rosie la chipiu.

La intoarcerea in Canada am solicitat ajutorul unui prieten din Bucuresti care a facut cateva investigatii in randul prietenilor comuni si al putinelor lui rude ramase in viata. Astfel am aflat ca Nick supravietuise "obsedantului deceniu" in care fusese hartuit in nenumarate randuri si isi intemeiase un nou camin deoarece sotia lui fusese obligata de securitate sa intenteze divort in perioada in care fusese in detentie. Din nefericire insa, dupa putin timp de la intalnirea noastra in aeroport, si-a pierdut viata in urma unui accident stupid pe soseaua spre Timisoara, in urma coliziunii cu un camion care a intrat in plina viteza pe contrasens in motocicleta pe care o conducea, pasiunea lui pentru motocicleta fiindu-i fatala.

Inchizand albumul cu fotografiile din tinerte am zambit cu nostalgie amintirilor redesteptate. Peste anii care au trecut, parca prea repede, Nick a ramas prietenul romantic din adolescenta care mi-a fredonat compozitiile lui muzicale si caruia i-am citit primele mele poezii. Prietenul cu care am facut Scoala de Pilotaj fara Motor, scoala ce mi-a insuflat dragostea fata de eroii aerului pe care i-am evocat intr-un serial in presa din Canada si Statele Unite, prietenul drag ce ne incanta cu vocea lui calda, fredonand melodiile care erau pe buzele tuturor in acea perioada tulbure de timp, in care incepuse demolarea valorilor si elitelelor neamului romanesc. Il revad in amintirile mele intotdeauna insotit de catelusa lui de vanatoare Mona, de care era nedespartit, ca si de chitara pe care o purta cu el tot timpul. Nu mi-l pot imagina in momentul tragediei in care destinul i-a curmat firul vietii. In amintirile mele el a ramas adolescentul plin de optimism care ne inveselea cu chitara de care arareori se despartea in anii aceia plini de incertitudini in care visam sa faurim o lume mai buna si mai dreapta.

Amintirile de razboi ale regretatului meu prieten Comandorul aviator (r) Florian Buchiu mi-au dat prilejul sa inlatur valul uitarii ce s-a asternut peste chipul si numele unuia dintre eroii aerului care si-a frant aripile intr-una din cumplitele inclestari aeriene ale celui de al Doilea Razboi Mondial. Voi incerca sa refac traseul ultimei lui misiuni de lupta, precum si odiseea post-mortem a eroului capitan aviator Alexandu Stârcea din Flotila 3 Informatie, Escadrila 113, Cavaler al Ordinului "Virtutea Aeronautica cu Spade", care a cazut la datorie intr-o lupta aeriana in ziua de 3 septembrie 1942.  

Magistrat in viata civila si absolvent al Scolii de ofiteri aviatori, Alexandru Starcea era casatorit cu o scriitoare de mare talent ce se tragea dintr-o ilustra familie cu ascendenti care participasera activ la faurirea Romaniei Mari si la crearea unei tari moderne si prospere, cum era Tara noastra in perioada dintre cele doua Razboaie Mondiale. Desi fusese mobilizat pe loc datorita functiei de judecator, Alexandru Starcea si-a folosit toate relatiile si posibilitatile pentru a pleca pe front, reusind dupa multe interventii sa obtina aprobarea de a insoti Escadrila 113 peste Nistru.  

Dupa multe incursiuni de informare in liniile inamice, toate iucununate de succes, locotenentul Alexandru Starcea a primit la data de 3 sepembrie 1942 misiunea, care din nefericire avea sa fi ultima, de a zbura in recunoastere pe un avion "IAR 38" in sudul Kubanului. Acolo a avut loc o lupta aeriana in care avionul lui a luat foc si s-a prabusit in flacari, atat el, cat si adjutantul Ion Tomag, pierzandu-si viata. Amandoi au fost ingropati in locul in care s-a prabusit avionul, mitraliorul de la bord scapand cu viata, dar fiind grav ranit.  

Dupa cateva zile de la acest nefericit eveniment, locotenentii aviatori Florian Buchiu si Ion Voiculescu, camarazi si colegi de la Scoala Ofiterilor de Aviatie din Bucuresti, au primit misiunea de a zbura cu un avion la Slavinskaia pentru a depista locul unde fusesera ingropati cei doi aviatori. Cu lacrimi in ochi, generalul aviator Ionescu-Ramnic le-a dat indicatii asupra regiunii unde localnicii ii ingropasera provizoriu pe cei doi ofiteri romani, intrucat mitraliorul care supravietuise numai doua zile intr-un spital de front fusese inmormantat intr-un Cimitir al ostastilor germani din Slavinskaia. Dupa ce au localizat mormantul provizoriu al aviatorilor romani ucisi si au raportat coordonatele, lt.Florian Buchiu a primit misiunea de a aduce corpurile neinsufletite ale eroilor romani, pentru a fi inhumate crestineste cu onoruri in Cimitirul Eroilor Militari din Rostov.  

Din acest moment incepe derularea unor intamplari deosebit de impresionante, intamplari aproape neverosimile, care l-au marcat puternic pe Florian Buchiu intrucat le-a trait pe viu si i-au ramas adanc intiparite in memorie pentru tot restul vietii. Insotit de sase ostasi, avand cu ei doua sicrie, sape, lopeti si formol, au plecat intr-un camion "Praga" spre sudul Kubanului. Dupa un drum care a durat doua zile si o noapte pe drumuri desfundate, au ajuns la colhozul "Bret-Truda", in apropierea caruia au gasit doua mormane de pamant insemnate cu doua cruci de lemn. Unul dintre ostasi a inceput sa spuna rugaciunea "Tatal Nostru", pe care au repetat-o apoi toti in cor, cu capetele descoperite. Din modestele bordee si case de pamant au iesit atunci localnicii care au ingenuncheat, murmurand in limba lor o rugaciune alaturi de ostasii romani. Dupa ce au sapat pamantul nisipos, au dat de cele doua sicrie improvizate de localnci din scandura scoasa din gardul saracacios al colhozului. Au ridicat apoi capacele sicrielor descoperind chipurile carbonizate ale aviatorilor romani, moment in care colhoznicii au inceput sa planga in hohote si sa faca matanii, printre ei aflandu-se si un preot care avea o Biblie in mana. De la el au aflat ca, in timpul prigoanei stalinisite, slujitorii altarului isi ingropasera vestmintele preotesti, Biblia si o cruce de bronz pe care le scosesera dupa aproape douazeci de ani in care li se interzisese sa oficieze slujbe cu caracter religios.  

Locotenetul Buchiu si ostasii romani au oferit acestui preot si celorlalti sateni prezenti hrana lor rece si tigarile, moment in care au inceput sa planga din nou, de data aaceasta de multumire, incercand sa le sarute mainile drept recunostinta pentu gesul lor plin de generozitate. Micul pluton roman a admirat demnitatea cu care colhoznicii au primit alimentele pe care le-u tinut stranse la piept si au facut semne de prietenie ostasilor romani pana ce camionul s-a pierdut in zare. Astfel au avut prilejul sa verifice inca odata puritatea sufleteasca a taranului rus, care nu avea nimic comun cu salbaticia hoardelor bolsevice care au parjolit totul in calea lor pe unde au trecut.  

La inapoierea in orasul Rostov au gasit acolo pe tatal eroului Alexandru Starcea, Presedintele Inaltei Curti de Justitie, care venise sa ridice personal ramasitele pamantesti ale unicului sau fiu, pentru a fi inhumate la conacul familiei lor din Bucovina dezrobita. Periplul post-mortem al eroului nu s-a terminat insa in acel moment. Dupa confectionarea unor sicrie din tabla de zinc, cei doi aviatori au fost depusi intr-o bisericuta din Rostov unde au avut o garda de onoare compusa din patru ostasi cu arma la picior in pozitie de drepti, care se schimbau din doua in doua ore. Candele si lumanari palpaiau in clar-obscurul acelei bisericute, iar drapelul romanesc flutura, totul desfsurandu-se intr-o solemnitate impresionanta. Identificarea ramasitelor pamantesti ale locotenentului Alexandru Starcea s-a facut de catre tatal sau dupa o lucrare din aur pe partea stanga a danturii, intrucat amandoua cadavrele erau carbonizate, fiind de nerecunoscut. Apoi capacul sicriului a fost sudat si, insotit de indureratul parinte, a luat calea spre Patrie. Pe drum insa, avionul lor de transport greu "YU 52" a fost atacat de un avion rusesc de vanatoare, care insa a fost pus pe fuga de mitraliorul roman de la bord.  

In luna octombrie a anului 1942, lt. Buchiu este trimis in tara sa aduca un avion iesit din atelierele de reparatii ale Armatei si in acelasi timp sa reprezinte Escdrila 113 la parastasul de 40 de zile al aviatorului Sandu Starcea, prietenul si camaradul sau.. Tatal eroului cazut in misiune de lupta l-a asteptat in Gara Siret, de unde au continuat drumul spre conacul de pe mosia familiei cu masina. Pe drumul de la conac inspre un vechi schit, despre care se spune ca ar fi fost al lui Daniil Sihastru, sute de localnici veneau cu bratele incarcate de flori pentru a participa la acel parastas. Aviatorul a fost inhumat acolo, in interiorul schitului, langa altar, dar in luna noiembrie din acel an a inceput marea ofensiva a Armatei Rosii, astfel ca trupele romane si germane au fost nevoite sa efectueze o asa zisa retragere strategica inspre Novocerkask, Rostov, Melitopol, Odesa, retragere care avea sa se incheie cu capitularea Armatei noastre. De teama profanarii mormantului fiului lor si pentru a nu-l abandona pe teritoriul acelei provincii stramosesti care urma sa fie ocupata, parintii lui au hotarat deshumarea si aducerea ramasitelor pamantesti in tara, unde au fost inmormantate definitiv in incinta Bisericii Sfantul Visarion din Bucuresti, Biserica ctitorita de printesa Heraclide, o matusa a eroului aviator capitan post-mortem Alexandru Starcea. 

Odiseea aviatorului erou Alexandru Starcea a luat sfarsit, el gasindu-si linistea in pamantul tarii pe care a servit-o cu credinta, jerfindu-si bunul cel mai de pret. Se cuvine sa ne plecam cu piosenie genunchii in amintirea acestor minunati fii ai tarii noastre, care au pus interesele Patriei mai presus decat viata lor, zdrobindu-si aripile ca legendarul Icar in incercarea temerara de a atinge soarele.

Fenomenul "Piata Universitatii" este acum istorie. Colbul uitarii s-a asternut peste amintirea unor zile si nopti petrecute intr-o ambianta mirifica, in care visele de libertate se infiripau sub balconul Universitatii de unde legendarul Marian Munteanu dirija actiunile de protest ale studentilor. Un numar impresionant de reprezentanti ai Societatii Civile, membri ai AFDPR, ai Ligii Studentilor, ai Grupului pentru Dialog Social, ai Asociatiei "21 Decembrie" si multi locuitori pasnici ai Capitalei sau din judetele invecinate, niste "golani", cum i-a numit presedintele emanat in valtoarea evenimentelor din Decembrie, veneau zilnic sa protesteze impotriva deturnarii idealurilor revolutiei, sa ceara democratizarea institutiilor Statului, aplicarea punctului 8 al Proclamatiei de la Timisoara, adevarul despre evenimentele din decembrie ’89, si independenta Televiziunii care continua sa minta chiar si dupa schimbarea siglei in TVR L.

Jos, in mijlocul imensei multimi din Piata Universitatii, vicepresedintele Organizatiei Fostilor Detinuti Politici, bunul meu prieten Octavian Radulescu, cu o portavoce in mana, incerca sa tina treaza constiinta participantilor dupa lunga noapte a tiraniei in care devenisem "un popor vegetal", asa cum scria Ana Blandiana intr-o poezie care circulase clandestin in ultimii ani ai dictaturii. Dupa luarile de cuvant ale participantilor veniti din toate colturile tarii, se desfasurau spectacole de sunet si lumina care se prelungeau pana tarziu dupa miezul noptii. Cristian Paturca, regretatul Vali Sterian, Dr. Barbi, Alexandru Andries si multi alti artisti ne delectau cu melodii din repertoriul "golanilor", melodii care imi rascolesc si astazi amintirile, dupa aproape doua decenii, cand le reascult cu nostalgie. Prin celebrul balcon al Facultatii de Geologie s-au perindat atunci o multime de oameni din toate categoriile sociale, scriitori, filozofi, studenti, militari, actori, muzicieni, slujitori ai altarului, poeti, jurnalisti, tarani, profesori, oameni de rand care aduceau mesaje de pretutindeni, toti manifestandu-si atasamentul fata de uriasa miscare de protest din Piata Universitatii unde se lansau lozinci precum : "Apel din Timisoara, trezeste Doamne tara!", "Libertate te iubim, ori invingem ori murim", "Pacat, pacat de sangele varsat", "Nu plecam acasa, mortii nu ne lasa" si intrebarea : "Cine a tras in noi, dupa 22?". De peste hotare soseau mesaje de solidaritate, multe personalitati de marca din lumea intreaga declarandu-se la randul lor "golani", intrucat acest epitet dispretuitor devenise un titlu de noblete. Astfel si-au insusit acest calificativ studentii Universitatilor Oxford, Cambridge, Harward si Sorbona, precum si academicianul Eugen Ionescu de la Paris. Maica Tereza a transmis la randul ei un mesaj de sprijin, ca si Parintele Galeriu, sau Parintele Staniloaie care s-a scuzat ca nu poate veni datorita varstei lui inaintate.

Imi amintesc adesea ultimele zile petrecute in Piata Universitatii, unde sublimele vise de libertate faurite in acea lunga vara fierbinte au fost spulberate cu brutalitate intr-un climat de apocalips in care iadul coborase pe pamant, manifestantii fiind vanati precum animalele de oamenii adancurilor veniti la chemarea presedintelui ales sa faca "curatenie" in Piata Universitatii. Scenele halucinante de cosmar care au facut inconjurul lumii imi dau si astazi fiori cand retraiesc afectiv clipele de groaza in care ortacii lui Miron Cozma au declansat macelul care a cutremurat intreaga omenire civilizata. In Dosarul nr 75P/1999 aflat la Parchetul Militar, dosar instrumentat de generalul magistrat DanVoinea in timpul guvernarii CDR, dar ascuns 4 ani de zile dupa revenirea lui Iliescu la putere in anul 2000, se face referire la "Planul de evacuare a Pietii Universitatii" intocmit in sedinta din 1 iunie 1990 orele 16, plan discutat si aprobat de primul ministru al Guvernului Provizoriu in sedinta din 12 iunie 1990, orele 12, plan care a fost intocmit in baza ordinului verbal al presedintelui Romaniei. Dupa cum se stie, acest plan a declansat valul de ura si violenta care a dus la varsarea sangelui nevinovat si la atrocitatile savarsite la UM 0575 Magurele si UM 0828 Baneasa unde au fost dusi si anchetati cu brutalitate peste 1500 de tineri participanti, in frunte cu liderul Pietii Octavian Radulescu, care si-a retras apoi in semn de protest candidatura pentru Senat. Mi s-a relatat ca in infernul de la Magurele un ofiter fost halterofil la Dinamo le rupea pe genunchi mainile tinerilor pe care ii ancheta.

Nu ne propunem in acest remember sa facem rechizitoriul celor vinovati, dar, ca participant activ impreuna cu intreaga mea familie timp de 51 de zile cat a durat acel fenomen nemaiintalnit in istoria moderna, doresc sa ridic un colt al lintoliului sub care se ascunde fata hada a unor indivizi care ne-au prezentat in ochii lumii civilizate ca pe un popor ramas pe scara evolutiei undeva in zona primatelor, iar astazi dau cu cinism lectii de democratie si civism in conferinte de presa, in interviuri, sau de la tribuna Parlamentului.

Draconicul plan al evacuarii Pietei Universitatii a fost pus in aplicare in zorii zilei de 13 iunie 1990 orele 4,30, cand puternice forte ale Ministerului de Interne au patruns in Piata Universitatii atacandu-i cu salbaticie pe grevistii foamei de pe peluza din fata Teatrului National, aruncandu-i in camioane care au pornit apoi intr-o directie necunoscuta. In acelasi timp muncitorii de pe paltforma industriala IMGB inarmati cu bate au intrat in forta in "Zona libera de neocomunism" de la "Kilometrul Zero", scandand sloganuri ce aminteau de lozincile urei de clasa in care fusesera crescuti si educati de partidul comunist: "IMGB face ordine !", sau "Noi muncim, nu gandim !". Dupa incendierea catorva autobuze ale politiei de catre bande de delincventi, diversiune menita a crea un pretext pentru chemarea minerilor, Ion Iliescu apare in fata natiunii la posturile de radio si televiziune declarand ca "ne aflam in fata unei tentative organizate de a rasturna prin forta, prin violenta, conducerea aleasa a tarii", iar guvernul Petre Roman emite un comunicat in care se precizeaza ca "este vorba de acte de tip legionar care trebuie oprite cu toata fermitatea". In zorii zilei urmatoare, 14 iunie, sosesc in capitala cateva garnituri de tren cu mineri din Valea Jiului, carora presedintele tarii le tine un discurs presarat cu pretioase indicatii: "Dragi mineri, ma adresez dumneavoastra multumindu-va pentru raspunsul de solidaritate muncitoreasca pe care si acum l-ati dat la chemarea noastra. Delegatia de mineri in frunte cu d-l Cozma se va deplasa spre Piata Unversitatii pe care vreau s-o recuperati dvs. Asa cum ati vazut, avem de-aface cu elemente fasciste". Acesta a fost semnalul care a dus la declansarea unor samavolnicii si atrocitati ce au facut inconjurul planetei fiind transmise in direct de operatori independenti, secventele de cosmar oripiland opinia publica mondiala care ne acordase toata simpatia dupa rasturnarea regimului comunist. Dupa ce minerii au ajuns in Piata Universitatii strigand lozinci precum "moarte intelectualilor", a inceput vanatoarea studentilor care se aflau in incinta cladirii si clamau cu disperare "fara violenta", cei prinsi fiind batuti cu salbaticie pana la pierderea cunostintei, fiind aruncati apoi mai mult morti decat vii in fantana arteziana din fata Institutului de Arhitectura, unde un ortac de al lui Miron Cozma a incercat sa-i taie gatul lui Marian Munteanu care era in nesimtire. Obiectele de inventar din laboratoarele Facultatii de Geologie, microscoapele si vitrinele ce contineau colectii rare de roci adunate de-alungul anilor au fost distruse cu rangile, ca si salile de cursuri ale tuturor facultatilor din cadrul acelei Alma Mater care a dat tarii atatea generatii de valori si elite ce au dus pe toate meridianele fala neamului Romanesc. Cu o ura viscerala au aruncat pe jos toate cartile din rafturi facandu-si necesitatile fiziologice pe ele, iar cateva studente care se aflau acolo pregatindu-si lucrarile de sfarsit de an au fost violate cu salbaticie de mineri. Au mai devastat Facultatile de Geologie, Limbi Straine, Litere, Istorie, Fizica si Matematici. Fara nici o exceptie, toti cei care treceau prin Piata Universitatii in acele momente erau batuti crunt si linsati de ortacii care se dezlantuisera la chemarea "primului miner al tarii", victimele preferate fiind cei cu aspect de intelectual care purtau camasa alba si cravata. Manifestantii care se refugiasera in holul Hotelului "Inter" si se culcasera la pamant pentru a fi crutati au fost calcati in picioare. Au fost atacate si devastate redactiile catorva ziare independente care demascau crimele comise in cadrul diversiunii din decembrie, sediile PNTCD, PNL si locuintele unor lideri ai partidelor democrate, ortacii fiind dirijati de asa zisii "oameni de bine", in realitate ofiteri in civil apartinand UM 0215 (celebra doi si-un sfert) din Grupul de Actiune Speciala cu indicativul "Dambovita". Teroarea se dezlantuise asupra Capitalei care parea un oras asediat de fortele intunericului. Se auzeau ragnete pornite din ura ce le fusese inoculata, paraituri de oase zdrobite si vaietele celor loviti cu rangi si topoare. La intrebarea daca are cunostinta de barbariile la care s-au dedat minerii in Piata Universitatii, Ion Iliescu a declarat ulterior cu cinism ca acestia au executat o operatie de "igienizare" a centrului Capitalei, operatie in cursul careia au "plantat flori" pe peluzele Teatrului National. Rezultatele acelei operatii de "igienizare" se cunosc. Ministrul de Interne al regimului fesenist, Doru Viorel Ursu, a declarat intr-un raport ca au fost arestate 185 de persoane, in timp ce seful Statului a precizat ca numarul "suspectilor" arestati a fost de 1021 persoane (in realitate peste 1500), iar directorul Dir. Sanitare a Municipiului Bucuresti, dr Filipescu a declarat ca au fost spitalizati 560 de manifestanti raniti (in realitate peste 900) si au fost inregistrate oficial 6 (sase) persoane ucise, in timp ce la Cimitirul Straulesti 2 au aparut intr-o singura noapte peste 100 de morminte proaspete, cu cruci de lemn uniforme, pe care scria "NEIDENTIFICAT", pe care personal le-am vazut intr-o vizita pe care am facut-o impreuna cu prietenul meu TD la mormantul sotiei sale.

Agentiile de presa din lumea intreaga au transmis reportaje si comentarii in legatura cu atrocitatile savarsite in zilele de 13-15 iunie 1990 la Bucuresti, iar Departamentul de Stat american a declarat intr-un comunicat ca "actiunile autorizate de presedintele Iliescu si guvernul sau au lovit in inima democratiei romane". Se poate afirma fara a gresi ca din acel moment drumul intrarii tarii noastre in legalitate a luat o traiectorie sinuoasa, osciland intre dictatura originala si oligarhia vechilor structuri ale regimului comunist care au aruncat tara noastra in haos si anarhie, fapt pentru care am fost considerati multa vreme copilul bolnav al Europei. Dezamagiti si deceptionati multi tineri au parasit atunci meleagurile natale, o mare parte dintre ei realizandu-se pe alte meridiane, in tari cu un climat de toleranta si respect pentru demnitatea umana, printre ei aflandu-se si fiica mea, cercetator stiintific la ICEMENERG, scapata ca prin minune de ranga unui asa zis miner care nu purta cisme de ortac, ci pantofi din piele de cea mai fina calitate. Astazi este profesor la Ottawa University si cercetator intr-o Comisie Guvernamentala, asa cum multi dintre compatriotii nostri s-au afirmat pe meleagurile unde au fost nevoiti sa plece dupa furia dezlantuita de hoardelor de mineri. Timp de aproape doua decenii nimeni nu a fost tras la raspundere, iar autoritatile implicate direct in mineriada, au avut motive temeinice sa lase lintoliul uitarii peste crimele savarsite in numele "apararii democratiei de elemente fascisto-legionare". Fostul Procuror General al Sectiei Parchetelor Militare, generalul Dan Voinea, a declarat la timpul respectiv ca "nu minerii sunt vinovati de evenimentele din 13-15 iunie, ci structuri mult mai inalte care i-au dirijat in Capitala, la sediile partidelor si la celelalte obiective devastate". Justitia aservita a tergiversat insa aducerea in fata justitiei a vinovatilor.

Au trecut nouasprezece ani de atunci. Fenomenul Piata Universitatii este acum istorie. El face parte din convulsiunile unei epoci puternic bulversate de scenariile prin care esalonul 2 al PCR a reusit sa acapareze puterea dupa revolta din decembrie a tinerilor care au luptat cu pieptul gol impotriva blindatelor unui regim despotic, scandand "Vom muri si vom fi liberi!. Exista acolo, in inima Capitalei o Troita de lemn inaltata in memoria lor, unde veneam adesea sa ma reculeg si sa aprind o lumanare pentru sufletele tinerilor ale caror aripi deschise spre libertate au fost retezate cu brutalitate. Ma reintorceam mereu sa regasesc din atmosfera electrizanta a acelor momente, ale caror reverberatii dainuiau peste timp. Ma asezam pe treptele de piatra ale fantanei arteziene din fata Institutului de Arhitectura, retraind scenele de cosmar in care oameni sfasiati de ura ii aruncau pe studentii stalciti in bataie mai mult morti decat vii. Priveam balconul Universitatii prin care se perindasera o multime de personalitati de seama, Balconul ocrotit de icoana Maicii Domnului pe care minerii au aruncat-o in strada si ma intrebam: Doamne, cum de a fost posibil? De ce atata ura? De as putea uita acest cosmar pe care l-am trait aievea si pe care multi l-au uitat cu desavarsire.

Spiritul "Pietii Universitatii" nu a murit insa, reverberatiile lui sunt inca vii in constiinta celor care au sperat si au visat o lume mai buna si mai dreapta. Timpul a dovedit ca nu exista forta represiva capabila sa incatuseze spiritul liber si sa ucida visele noastre. Cei care au participat la mitingul-maraton si au trait in mijlocul acelor sublime zile si nopti in care s-a visat si s-a sperat in posibilitatea transformarii tarii noastre intr-un Stat de Drept, precum si mamele care inca isi mai plang copiii asasinati miseleste, nu pot da uitarii acele zile in care "structurile inalte" despre care vorbea magistratul Dan Voinea, au lansat scenarii si diversiuni criminale pentru a nu scapa din mana parghiile puterii pe care le cucerisera in convulsiunile revolutiei din decembrie ‘89, revolutie pe care ziaristul francez Michel Castex a numit-o "Une mensonge gros comme le Siecle. Roumanie, histoire d’une manipulation".