 |
|
|
|
|
|
Dr. Gabriel Burnstein este
absolvent al Automaticii din Bucureşti
şi PhD în matematică la Imperial College London.
Este strateg de
investiţii în pieţe financiare globale şi strateg de hedge funds la New
York, unde în cărţile lui a creat “global macro arbitrage” ca o nouă
diversificare a strategiei de investiţie “global macro” a lui George
Soros.
A condus grupuri de “hedge fund investment strategy” si de
investiţie în pieţe financiare la HSBC Bank, Daiwa Securities,
Goldman Sachs şi Merrill Lynch unde a activat de asemenea ca
manager direct de portofoliu de investiţii global macro. |
|
|
C.V. NEGOIŢĂ:
Umanistul pozitivist sau pozitivistul umanist? (CONEXIUNI nr. 12,
februarie 2006)
În profesorul meu drag şi “role model”, Constantin Virgil Negoiţă, au
coexistat (şi chiar coabitat) întotdeauna două fiinţe creatoare, având inovaţia
drept numitor comun în sinergie:
un pozitivist (omul de
ştiinţă)
decan-
tându-se
într-un
umanist (scriitorul)
Relaţia dintre cele două faţete e una rar întâlnită, ca într-o clepsidră cum e
cea de mai sus, în care cele două fiinţe se decantează continuu şi reversibil ca
în clepsidra de mai jos:
un umanist
(scriitorul)
decan-
tându-se
într-un
pozitivist (omul de ştiinţă)
Într-un
regim opresiv în care tăcerea şi somnul gândirii erau de aur, umanistul a decis
să se exprime prin omul de ştiinţă, în limbajul codificat al matematicii care nu
supără pe nimeni, dar care în acelaşi timp putea penetra şi explica adevăruri
fundamentale şi mai ales putea traversa graniţele închise ale cortinei de fier
prin universalitatea limbajului matematic. Când a ales calea libertăţii şi, mai
târziu, când la noi s-au deschis porţile graiului, omul de ştiinţă i-a cedat
condeiul scriitorului şi filozofului, care s-a putut în sfârşit exprima în
limbaj natural. Atunci, fascinaţia umanistului a fost să descifreze în
mecanismele fundamentale ale existenţei noastre principiile sistemice şi logice
pe care pozitivistul le înţelesese atât de bine în ştiinţa ciberneticii şi a
teoriei sistemelor. Au mai fost matematicieni care au scris literatură sau
poezie (vezi Dan Barbillian/Ion Barbu), dar la nici unul relaţia dintre cele
două laturi nu a fost, ca aici, o clepsidră.
Nu este întâmplător că
domeniul de cercetare ales de omul de ştiinţă a fost unul care este în acelaşi
timp filozofie, teorie matematică şi inginerie: teoria sistemelor şi
cibernetica. Parcă aflată ideal la punctul de confluenţă, sau dacă vreţi, la
graniţa dintre abordarea umanistă şi cea pozitivistă a lumii, teoria sistemelor
a lui Wiener, Bertalanffy, Ashby şi a multor altora, pornită din biologie şi
inginerie, era complet neajutorată în anii ’70 când venea vorba de cele mai
răspândite, cunoscute şi largi sisteme: sistemele umane. Era necesar un
instrument matematic care să cuantifice gândirea şi luarea deciziilor de către
om, o punte de legătură între limbajul natural şi limbajul matematic. Poate cea
mai mare calitate a Prof. Negoiţă, pe care pozitivistul din el o împrumuta mereu
de la umanistul din el, era flerul. Astfel, citind un raport preprint cu
coperţi galbene de la Berkeley al lui Lotfi Zadeh din 1965 (îl văd şi acuma cu
ochii minţii), el a înţeles, cu mult înaintea majorităţii, că “fuzzy sets”(mulţimi
vagi) şi “fuzzy logic”(logica vagă) reprezentau cheia necesară. În
retrospectivă, pare atât de simplu: era nevoie de o nouă logică vagă, în care
lucrurile nu sunt doar alb sau negru, nu sunt doar fals sau adevărat, ci se
etalează într-un continuu logic, spre a cuprinde şi explica complexitatea, căci
aşa funcţionează gândirea noastră complexă până ajungem să luăm deciziile de da
sau ba. Proaspăt întors de la laboratoarele Atlas din Anglia, Negoiţă a
înţeles în anii 70’ ce neajutorate erau calculatoarele când era vorba de sisteme
umane, de conducerea lor, şi nu doar de ingineria şi contabilitatea lor. De
atunci înainte pozitivistul Negoiţă va lucra cot la cot cu umanistul Negoiţă în
construirea unei teorii a sistemelor vagi (“fuzzy”), culminând cu
implementarea acestora prin sisteme expert fuzzy. El a văzut clar că,
deşi existau deja lucrări în sisteme vagi, lipsea o carte care să le unifice
într-o teorie unitară; şi aşa a apărut la noi, în 1974, “cărticica albastră”,
“Mulţimi vagi şi aplicaţiile lor”, scrisă cu prietenul lui de o viaţă şi “alter
ego” Dan Ralescu, tradusă imediat în 1975 la Birkhauser Verlag. Proaspăt
născuta ştiinţă a sistemelor şi mulţimilor vagi îşi avea acum biblia ei şi toata
lumea făcea cunoştinţă în particular cu rezultatele de pionierat (Teorema de
reprezentare) ale lui Negoiţă si Ralescu, care stabileau exact corespondenţa
între matematica de până atunci şi noua matematică a vagului.
Eram un ţânc de 16 ani
adus de mână de tatăl meu la Academia de Studii Economice în zilele fierbinţi,
de neuitat, ale Congresului Mondial de Cibernetică din 1975. Terminasem deja
matematica de liceu din anul doi şi eram dornic de a găsi un instrument de
modelare matematică adecvat complexităţii logice a sistemului nervos care să
lege fluid arhitectura fiziologică de semantica gândirii. M-am nimerit într-o
sală în care Prof. Negoiţă tocmai coordona, cu Prof. Zimmerman, constituirea
primei reviste de mulţimi şi sisteme vagi, al cărei editor va fi. M-a luat sub
aripa lui de atunci şi, pentru mulţi ani, aveam să particip la legendarul lui
seminar de sisteme de la Institutul Central de Informatică. În fapt nu mi-a fost
niciodată oficial profesor, nu am scris nici o lucrare împreună din păcate, dar
a devenit singurul mentor pe care l-am avut vreodată, şi pe care aveam să îl
pierd odată cu plecarea lui pentru totdeauna în SUA, în 1982 dacă ţin bine
minte. În lumea exterioară stagnantă de atunci, firul ideilor lui mă umplea de
entuziasmul lui molipsitor, mă conecta din lumea noastră închisă la Vestul
ştiinţific palpitant, îmi dădea speranţa ieşirii şi afirmării. Negoiţă, cu mult
curaj, menţinea corespondenţa cu cercetătorii străini din domeniu, care îi
aducea mereu lucrări şi cărţi din Vest la noi, unde Omul de Ştiinţă Nr. 1
secătuise bibliotecile. Spre deosebire de alţii, Negoiţă nu le ascundea cu
egoism, ci le împărtăşea cu noi toţi la seminar. Era mare lucru. Mă duceam
periodic la el acasă, casă devenită acum subiect de litigiu, în serile lungi de
vară cu greierii care continuau să cânte netulburaţi de siluetele de “băieţi” de
sub fiecare din copacii Pieţei Romane. El mă umplea de cărţi şi reviste străine
importante şi cum eu eram dornic să public cât mai curând, îmi atrăgea atenţia
că debutul ştiinţific e vital; decât să scrii lucrări neimportante mai devreme,
mai bine aştepţi până când rezultatele se vor matura – îmi spunea el. Erau anii
’70, şi începeau anii ’80, şi el îmi prevestea cu clarviziune instabilitatea
Europei faţă de stabilitatea Americii. Mereu cu guturai in iernile noastre grele
de acasă, sorbind ceaiuri fierbinţi, el visa la tarâmuri mai calde, cu ierni mai
domoale sau deloc, unde fuzzy sets se cheamă “conjuntos borossos”,
şi unde a ajuns şi a predat mai târziu. De fuzzy se râdea mult în acei
ani de început şi, la rândul meu, la o scară mai mică, am fost şi eu de multe
ori ridiculizat. Îmi zicea că numai proştii râd de lucruri pe care nu le
înţeleg! Marele profesor de matematică Halanay i-a spus tatălui meu că dacă
vreau o carieră de matematician trebuie să mă concentrez pe domenii
fundamentale, ca ecuaţiile diferenţiale, şi să las fuzzy; la sesiunile de
comunicări ştiinţifice de matematică aplicată, profesori renumiţi, ca Papuc,
râdeau de comunicările mele de sisteme vagi; la un congres internaţional de
sisteme neliniare, la Paris, m-au rugat să scot partea de sisteme vagi, că
altfel nu mă publică în Proceedings! Negoiţă a ignorat toate aceste
zgomote oportuniste, inutile, şi a continuat, cu credinţa lui de nestrămutat
(ştiu că expresia asta a fost ridiculizată de mult!).
Umanistul Negoiţă lucra
cot la cot cu pozitivistul Negoiţă. Scria lucrări despre conducerea sistemelor
umane prin profeţi, unde învăţăturile de la tatăl său se uneau cu teoria modernă
a conducerii sistemelor umane. Scria lucrări despre natura de sistem cu
auto-organizare a procesului economic, aplicând teoria “autopoiesis”-ului
a biologilor Varela şi Maturana, preluaţi în management de Zeleny. Îmi explica:
aşa cum nu poţi face să crească mai mare o plantă dintr-un ghiveci de flori
trăgând de ea să o lungeşti, aşa şi procesul economic nu poate fi forţat ca în
industrializarea forţată. Apoi, înţelesese cum să formuleze principiul modelului
intern a lui Wonham pentru sisteme umane, scriind cu Kelemen o lucrare de
neuitat despre modelul intern vag, conform căruia spre a conduce în mod
structural stabil un sistem uman sau vag trebuie întâi internalizat un model vag
al mediului în care acel sistem evoluează. Dar cel mai puternic exemplu al
sinergiei dintre pozitivistul şi umanistul Negoiţă au fost lucrările şi
cercetările lui despre “pullback” (în traducere: retragere), un concept
nou al teoriei sistemelor complexe pe care el l-a creat preluând un instrument
din teoria matematică a categoriilor. “Pullback” explică cum “retragerea”
devine agregare informaţională, permiţând o mai bună abordare a unui sistem, la
fel cum într-o galerie de artă poţi vedea mai bine un tablou retrăgându-te.
Pullback-ul explică gene-rarea complexităţii şi arată cum se poate face
descompunerea acesteia în componente. Opera lui Negoiţă este ea însăşi un
pullback care agreghează discursul lui pozitivist (lucrările şi cărţile lui
ştiinţifice), cu discursul sau umanist (cărţile lui literare) despre subiectul
comun al sistemele umane (ca în diagrama de pullback din figură).
Proprietatea fundamentală care face ca o asemenea agregare de complexitate de
discursuri să devină un adevărat “pullback” este proprietatea de universalitate
a ei, adică faptul că oricum am agrega ajungem la acelaşi rezultat, garanţie că
nu am scăpat nimic. La Negoiţă de exemplu, corespondenţa între discursul
pozitivist şi cel umanist devine uneori izomorfism, căci capitolelor despre
pullback din prima lui carte de sisteme experte vagi, prima scrisă în lume pe
acest subiect, îi corespunde o nuvelă, “Pullback”, despre o femeie plecată din
România, în retragere sau pullback continuu.
La Mulţi Ani şi mulţumesc mentor drag! Unul din mulţii tăi copii spirituali
nedeclaraţi, şi de care poate nici nu mai ai cunoştinţă, continuă să te iubească
şi tânjeşte imens la a se regăsi cu tine din nou pe plaiurile modelării
sistemelor complexe, gata pentru încă o luptă majoră, de data asta cu
complexitatea pieţelor financiare. Deşi, conform principiului modelului intern
vag pe care atât de reuşit l-ai formulat, există demult internalizat imuabil în
mine un model intern, în miniatură simplificată, al mentorului meu.