![]() |
|
|
|
|
Născut la data de 01.01.1966, în Bucureşti. Locuieşte în Iaşi din 1998. Inginer mecanic, a absolvit, în 1991, Facultatea de Transporturi din cadrul Politehnicii Bucureşti. A trăit mult pe la ţară, printre flori, frunze si fluturi (viaţa la FFF), a copilărit din plin (şi încă mai copilăreşte). Ajuns pe la mijlocul vieţii, s-a hotărât să se odihnească puţin în cuibul cald al boemiei virtuale şi s-a apucat cu ambele mâini de tastatură, pentru a scrie pe site-ul www.poezie.ro (devenit, ulterior, oarecum previzibil, www.agonia.ro). A publicat poezie în volumele Virtualia I (octombrie 2003), Virtualia II (mai 2004), Virtualia III (noiembrie 2004), Virtualia IV (mai 2005), revista Symposion (iunie 2004). În aprilie 2005 site-ul www.liternet.ro a ales drept poezie a săptămânii “Drumurile scrisorilor”. Scrie şi proză, dar destul de încet, aşa că n-a publicat. |
|
Raţia de libertate (I) - Salvarea podului (Conexiuni, nr. 34, ianuarie 2008)
|
Iarna era blândă, razele soarelui încălzeau
feţele noastre luminoase şi bârnele podului de lemn de peste Ialomiţa. Ne
strânsesem la marginea satului, lângă casa pădurarului.
Din televizor curgeau scene sângeroase,
orchestrate de împuşcături şi îndemnuri mobilizatoare. Trecuse o parte din
euforia zilei de zvârcolire a destinului românesc, atunci când Ceauşescu
fusese obligat să fugă din calea mulţimii, în urma lui şi a "sinistrei" (în
acele vremuri n-aş fi pus ghilimele) rămânând duiosul, acum, "Victoraş, să
ai grijă de copilaşi!". Ne uitam unii la alţii şi nu ne venea să credem. Eram liberi, dar libertatea asta parcă ne stânjenea mişcările, indiferent de vârstă. Nu dăduse nimeni, de la Consiliul Popular (sau Primărie, astăzi), vreun ordin printre săteni, să ne adunăm noi acolo, să apărăm podul. Dar ne strânsesem, ca prinşi de fire nevăzute, îndemnaţi numai de strigătele figurilor revoluţionare de la televizor şi acum ne uitam unii la alţii, săream uşor în loc, nu atât de frig cât de dorinţa mişcării şi a încordării muşchilor dornici de folosinţă.
- Bă frate-miu, dacă vine teroristu’ cu
elicopteru’, ce drac’ facem noi aci cu pălmile goale? ne-a luminat mintea
cu o întrebare Mitică, un lungan deşirat şi bubos, mecanic pe la SMA. - Da’ ia zi tu, 'telectualule', n-are fraieru’ de Gonzo dreptate? Stăm ca proştii aşa, ca spicele la seceriş? Ne aruncă ăştia câte o bombă la fiecare de nici oscioarele n-o să se mai cunoască unele de altele. Ăsta era Lilică. În ciuda numelui feminin, avea aşa o faimă de bătăuş şi beţivan, de i se dusese buhul peste vreo 4 sate din jur. Nu era bine să te iei cu el la harţă. Nici n-aveam interes. Trebuia să slujim, cu toţii, uniţi, Revoluţia. - Da Lilă, aşa este, i-am răspuns privindu-l drept, limpede, ca dintr-un adânc de conştiinţă.Hai să mergem, câţiva dintre noi, la consiliu’ popular, poate au ăia ceva acolo, nişte arme, muniţie, vedem noi. Grupul de revoluţionari tropăitori m-a aprobat tăcut, dând elocvent din capetele descoperite şi purtătoare de aceeaşi mare bucurie. La Miliţie n-avea rost să mergem, postul fusese devastat cu o zi înainte, iar miliţienii, prevăzători, fugiseră din timp la sediul judeţean, luând cu ei armele şi muniţia. Am plecat, eu, Mitică şi Vali, ca trei crai de la răsărit, cu o zi înaintea Ajunului, să batem întâi pe la uşile Primăriei. Primăria ne-a zâmbit larg, cu toate uşile deschise. Primarul nu, era puţin speriat şi uşor nervos, nu ştia încă dacă să se ascundă, chiar şi acum, după ce trecuse primul val, sau să preia, aşa cum făcuseră şi alţii, stindardul Revoluţiei. - Da, măi băieţi, tovarăşi, oameni buni, cu ce vă pot ajuta?
- Dom’ primare, mata ştii că podul de peste
Ialomiţa este ob’ectiv stratejic? a vorbit, gros şi fioros, ameninţător,
Mitică, cu un glas în care se simţea ciuda pe omul autorităţii statului
din faţa sa, dar şi faţă de orice altă autoritate. Noi apărăm podul de
dimineaţă şi mata stai şi te învârţi, aicişalea, digeaba, prin consiliu’,
ca-ntr-o căldare. - Uraaa, le-am găsit, ştiam eu că primarele-i `oţ! a răsărit, ca un mândru soare orbitor, de iulie,cu două puşcoace în mâini, Gonzo cel arţăgos. - Aaaa, s-a dumirit, primarul, după o clipă în care am crezut ca avem printre noi, datorită infarctului, o viitoare victimă a revoluţiei, astea sunt puştile de lemn de la „premilitară”, de la gărzile lu’ Sile activistu’, n-aveţi ce face cu ele. Mai bine vă tăiaţi nişte nuiele din prun, că-s mai elastice, a riscat iar o glumă omul vechii stăpâniri (împins din spate, ca de o forţă ascunsă, de premoniţia că va reveni teribil, pentru a deveni şi omul noilor stăpâniri, aşa cum chiar s-a întâmplat, mai târziu), dar şi-a oprit surâsul când a văzut ochii bulbucaţi ai lui Mitică fixaţi spre el. Acesta, însă, sub vraful de puşcoace de lemn pe care le suise în cârcă, a mai spus doar aşa, peste umăr, ca unei scame care avea să-i fie înlăturată oricum de pe rever, la prima suflare de vânt:
- Băăă, primare! şi a plecat cu tot cu armele
găsite, silindu-ne, pe mine şi pe Vali, să fugim după el, cu multe
rugăminţi, zadarnice, de a ne primi ajutorul.
|
Raţia de libertate (II) - Deşteaptă-te rumâne! (Conexiuni, nr. 35, februarie 2008)
|
Podul, cu bârnele şi stâlpii lui de susţinere pictaţi în cărămiziu de razele
soarelui în devreme apus iernatic, apărat acum temeinic de vajnicul
Mitică-Gonzo şi ai lui, îmi ieşea încet din memorie.
Aveam, deja,
gândul în altă parte. Trebuia să ajung în Bucureşti, acolo unde era, după
cum se striga la televizor şi radio, mare nevoie de mine. Mi se părea că
trebuie neapărat să mă prind de roata istoriei, care se învârtea demenţial
în acele zile, fără teamă de forţa ei centrifugă, că nu mi-aş fi iertat în
tot restul vieţii neimplicarea sau ascunderea dupa bârnele unui pod prea
neimportant şi prea apropiat. (va urma)
|
Raţia de libertate (II) - Am să mă întorc bărbat (Conexiuni, nr. 36, martie 2008)
|
Institutul Politehnic era dominat de beznă,
mult mai adâncă decât în nopţile epocii de aur. Nici măcar bătrâna alee
dinspre Dâmboviţa nu era luminată, dar în cei aproape patru ani de studenţie
îi învăţasem fiecare înclinare a dalelor care o alcătuiau, fiecare tufiş şi
arbore erau în locurile pe care le ştiam foarte bine. Îmbrăcat în kaki, cu
haine de prelată militară, încălţat cu bocanci de armată, cu muşchii
încordaţi, eram gata de luptă şi am început furişarea până la Transporturi
(de fapt, sediul Metalurgiei şi Transporturilor care, conform unor ironii şi
chiar autoironii de campus, `erau pe stânga, iar Politehnica şi facultăţile
ei pe dreapta`), în salturi mici, întrerupte de perioade de mers târâş. Până
la clădirea facultăţii, prima din complexul politehnist, nu s-a întâmplat
nimic. Nu se făcuse chiar târziu, era cam 7-8 seara. Nu se auzea nici o
mişcare, însă. Am trecut printr-un moment de cumpănă, crezând că toate
chemările televizate ale studenţilor nu erau decât o farsă, datorată
bramburelii generale din acele zile sau, şi mai rău, că se întâmplase ceva
grav, că facultatea, precum şi alte instituţii, fuseseră cucerite de forţele
răului, teroriştii, iar eu ajunsesem prea târziu, nu răspunsesem îndeajuns
de iute chemărilor disperate de la televizor. Când am ajuns la înalta uşă de
acces în facultate, sătul de monumentele de tăcere, am început să bat, cu
puterea disperării, în geam. De la a doua cutremurare a sticlei, prin care
se producea un zgomot ca de clopote în izolate mănăstiri montane,
întunericul din uriaşa sală de primire a viitorilor ingineri s-a luminat vag,
ca un capăt de tunel feroviar mediu circulat, porţile de fier şi vitralii
s-au întredeschis, iar o voce caldă, şoptită melodios, împinsă de un parfum
fin, devastator, de fată frumoasă, m-a săgetat până în adâncul sufletului
meu de revoluţionar optzecinou-ist şi mi-a mărit dorinţa de a pătrunde:
|
Rubrica jurnal în jurnal
"Tăierea de moţ(iune)" (Conexiuni, nr. 25, martie 2007)
|
Nu începe bine gerarul că o suflare de gheaţă răsfiră ceafa prezidenţială, deşi iarna e mai mult vară. Foşti şi împăcaţi aliaţi, «pro-stănacii», motanul Felix şi Vadim cel Mai Mult Decât Atât pun mână de la mână şi zi de iarnă până-n seară meşteresc o ciubotă de moţiune pentru MS –dosul prezidenţial. Cu ceva învăţături antiviruşi de bine, căpătate la poarta palatului de la Maestrul Bill XP, Băselul pare a rezolva situaţiunea prin introducerea, ca un padi-şah, în Parlament, a unui cal traian.... * Până la cal, o mutare de deschidere, cu pi(d)on încruntat. Gabriel Liiceanu lansează un «apel al intelectualilor» pentru susţinerea preşedintelui atacat de hoardele şi hoaştele comuniste şi ticăloase. Un fel de «Singur acasă Direcţia a V-a» sau «Apel către lichele se întoarce unu». Surprinzător, dintre semnatari nu face parte şi voievodul luminii de nocturnă stelistă, Becali. Pe documentul original zice-se că, după stil, măcar o amprentă de-a intelectualului stân(g)ist se distinge, totuşi... * Totuşi, la a doua mutare, Mona cea Mică şi AgerPresă de la Justiţie pică la moţiune precum Mona cea Mare în laptele CNSAS-ului, adunând şi niscaiva bile portocalii împotrivă-i. Plus de două ori cel al peremistul jongleur Dan Claudiu ot Mogoşoaia, care are impresia că nu de voturi împotriva ministresei e vorba ci de numărarea unor ouă aduse pentru bufet, de la Cornu... * Cornu` este înmulţit cu doi şi pus a doua zi pe creştet parlamentarilor, care aşteptau o zamă de scuze. Pentru că muniţia de bileţele sub jupon e gata, Băselul aşează pe tabla de şah încinsă o prăjitură trecută pe la cofetăriile de cartier ale cercului politic, încă din mileniul fost. Din două-trei cuvinte, ca într-o aplecare de domino, piesa cu moţiunea «fă-i vânt marinarului» cade pe o undă verde a devizei «focu` la ei», soră şi frate cu zicala «un om, un pom, un vot». Deşi sala parlamentului e aproape goală, se aud aplauze frenetice, majoritatea de la difuzoarele mass-media, montate atent... * Montat foarte, după aşa o izbândă mai ceva decât la Podul Inundat, Cârmaciul cu Fes de Firmă intră în luptă dreaptă cu premierul Motocicleanu, prin firul telefonic al telespectatorului neafişat. În direct, pe sticla plină ochi a TVR şi sub ochiul atent al caţavencului academician Liviu Mihaiu, îl ia de papillonul cât cravata pe vrăjmaşul său, care povestea pocinogul cu intervenţia Băselului pro-Alro şi despre falanga dragă peste poate Cotroceniului, Bucşaru – Udrea. Furios şi imprudent, dă din guşă nişte vorbe despre Energy Holding, precum şi de circulaţia cu sens unic a valizelor chinezeşti cu foşnitori prin palatul de salam stricat Victoria. Tăricel pe moment, premierul zice că Băse minte. Băse îl acuză în aceeaşi (lipsă de) manieră, arătându-l cu degetul, ţării, la telefon. Toată ţara se cruceşte şi se roagă să aibă fiecare dreptate, la final, adică să mintă... * După aşa adevărate minciuni, într-o conferinţă, calinul Călin îi cere scuze ţărişoarei pentru comportament şi în numele bădicăi Traian. Drept răspuns, preşedintele jucător, băutor şi dansator respinge propunerea primului manechin al ţării, pentru Externe, pe motiv că premierul umblă iar cu Cioroianu vopsit... * Tot la Externe, în tot acest timp zvârcolit politic, candidează şi primul premier (sic) de după Loviluţie, lupul Petrică. Cam fără ocupaţie, de când marinelul i-a cam pârlit părul, de cum începe «gerar» lasă Mioara bătrână cu brâul de lână şi pleacă, fredonând francofon «Silvica, mon amour!», în pasul ştrengarului de 60 de ani. Amintindu-mi vremurile de A(l)paca, nu-mi pot stăpâni o lacrimă comparativă: Doamne, ce tineri, frumoşi şi deştepţi eram, mai ales el... * Şi el, dar şi alţii, adică toţi aproape, după «târâişul şarpelui» şi «muşcătura câinelui» trecem în anul porcului. Sau porcilor, că n-ajunge unu` pentru toate chinezăriile. La ProTV, în loc de 18 februarie, acest an începe mai devreme, de Ziua Îndrăgostiţilor, pe 14, odată cu lansarea sloganului “PROpune-i-o... » * Apropos… Fază de mare spectacol la partida de tenis Franţa-România, în Cupa Davis. După primele 3 meciuri, cu tot eroismul mânjilor noştri de la dublu, Franţa conduce cu 2-1. Îi mai trebuie un singur punct şi se califică în optimi. Pavel pierde ghem după ghem în faţa lui Gasquet şi speranţele românilor se cam deşiră după primele două seturi. Enervat pe jocul parcă prea bun al lui Gasquet, Ilie Năstase coboară din tribună şi strigă „F...-i în gură să-i f.. de franţuji”. Parcă hrănit cu jar, căluţul bătrâior şi obosit Andrei duce setul de la 1-3 la 5-2. Ei, aici, cu Pavel la serviciu, se rupe filmul…Bate Gasquet cu 7-5, după ce Pavel solicitase, în zadar, “new balls”… * Mingi noi şi telecomandate din tribuna oficială le-ar fi trebuit şi echipelor frăţeşti Dinamo şi Steaua pentru a trece de Benfica, respectiv FC Sevilla. Chinezii aştia habar n-au. După nivelul demonstrat, e clar că, pentru echipele româneşti, anul trecut a fost anu` cu norocu` porcului, nu ăsta… * Gigi ot Pipera e franş şi, având vina că n-a mai trecut pe la echipă de mult, recunoaşte dostoievskian: “Sunt un idiot”… Fapt de care nu prea pare a ţine seama fostul premier italian Berlusconi care, solicitat de Berbecali, îl invită la cină şi râde de el că a bătut Steaua, cu Milanul, în `89 cu 4-0. Voievodu` râde şi el bucuros, numai lapte şi miere, gândind (corect) că n-a luat şi el bătaie, pe vremea aia, decât de la taică-său, când laptele şi mierea (pardon, brânza) nu ajungeau la clienţi. După ce îl invită pe broscar să vină în vară la o atenţie şi o măslină de oaie, că poate apare cu golden şi blitz şi preşedintele României, Jiji e întrebat: “- Dar cine e preşedintele României?...” şi râde în hohote, măgulit…Din simpatie, râdem şi noi, precum Gică de la lăptărie… * Care lăptărie şi fagure se dovedeşte a fi şi Curtea de Apel, reducând pedeapsa lui Nuţu Cămătaru&clanul său cel neatârnat deşi ar fi meritat cu vârf şi îndesat. Păi să nu dai cu ea moţiune, cu tot cu Justiţia legată la ochi, de pământ? * Că sub pământ, la răcoare, ajunge tot cine nu trebuie, adică Anna Nicole Smith, la frumoasa vârstă de 39 de ani, în urma unei supradoze, după ce fiul ei vitreg, Pierce Marshal, a dat colţul subit, la borna 68. Dragul ei soţ, magnatul Marshall II trecuse în eternitate, de curând, tot la o frumoasă vârstă, de 98 de ani. Ce ţi-e şi cu americanii ăştia, nu rezistă unul fără altul, atunci când iubirea e mare… * Dacă nu mare, măcar multă să fie…Cam aşa rezultă din cea mai în vogă producţiune literară a plaiurilor dâmboviţene “Aventurile intime ale unei prostituate de lux dâmboviţene”. Prostit de cea mai frumoasă frază din carte (“Visez la ziua în care trupul meu va deveni o bibliotecă”), Dan C. Mihăilescu lasă omul şi mârţoaga sa, cartea şi conchide, după o amplă analiză, în stil de Sherlock Holmes pus pe făcut reclame la fetele de Cartier, că autorul poate fi Simona Tache sau altcineva. Simona Tache zice că nu, pardon, merci. Singurul care recunoaşte e un individ nu prea recunoscut, Dan Sociu, trecător ca lebădoiul prin lumea virtuală a poezie. ro şi club literar. Ei, uite că acum a dat lovitura. Stau şi mă minunez…Credeam că epoca teatrului shakespearian a apus, dar vremurile îşi întorc solzii de capăt, precum vestitul uroborus - prostituata cea mai vestită tot bărbat e… * Un bărbat între două vârste trece pe lângă mine fredonând o melodie rusească, în centrul Iaşului. Un soi de cazacioc, din care disting două cuvinte: “liubi şi love”. Cu aşa nuanţă de cosmopolit, nu e de mirare că femeile pe lângă care trece îi zâmbesc dulceag-amărui. Are părul grizonat, e subţirel, înalt şi unduios ca un ţipar. Când ajunge în pasajul Unirea, pe unde am şi eu drum, se opreşte brusc, scoate o vioară din cutia de la subsoară şi se aşează pe caldarâm, confortabil. Apoi cântă, instrumental, acea melodie, repetată vocal pe drum. În cutie, oamenii aruncă bănuţi argintii, precum fulgii care au început să învelească oraşul ca pe un pui de vultur, pleşuv toată iarna. Sunetele sunt vesele, îndeamnă la dans, iar contrastul cu bărbatul care şi-a strâns piciorul în crac, părând infirm, e înduioşător. O doamnă cu haină de nurcă se opreşte, ascultă, priveşte şi începe să plângă, cu oftaturi de Eurovision, dar sincere. Mie îmi vine să râd. Dacă aş avea bani, chiar l-aş premia. Când se termină fragmentul muzical, doamna scoate 100 de euro, îi aruncă în cutie, mângâie obrazul neras şi mototolit al “infirmului” şi pleacă lăcrimând. Nu ştiu de ce dar, cu mâinile prin buzunarele mirosind a vânt, simt şi eu o lacrimă în colţul ochiului stâng… |
"Traiane, când ai timp..." (Conexiuni, nr. 24, februarie 2007)
De Noul An, Băselul prezident urează românilor să trăiască şi mai bine, dacă mai pot, apoi numără precum un grăbit comandant al plutonului de execuţie: 6, 5, 4, 1... Deh, ce să ne mai chinuim...
*
Fentaţi de codul aritmetic al preşedintelui, destui români, mai mult sau mai puţin rupţi în fund, ratează lansările tip Cape Canaveral ale dopurilor cu şampanie în trepte. Aflat ca întotdeauna, aproape, dar bazându-se pe numărătoarea marinelului şi neretrăgându-se la timp, Claudiu Săftoiu, proaspătul uns mai mare peste serviciile de tras cu urechea pe dinafară, are «băftoiul» de a fi atins in zona temporală de artificii. Câteva minute bune aude, dinspre sirena unei maşini în alb şi roşu, numai: «ueueue...»
*
«UE, bine am venit!», spune primul român care a trecut graniţa de vest, fără paşaport, Ciceak, primarul oraşului Nădlac...Vrând să rupă, în mod demonstrativ, filele din paşaport, în uralele mulţimii, s-a oprit brusc, observând pe ele viza Statelor Unite, încă valabilă.
*
Aşa cum «valabile» sunt şi cadourile primite de CotroceNelu, cu ocazia zilei sale de sfânt liber cugetător: cărţile «Tragedia unui preşedinte» (de la un apropiat cu multe ouă, deocamdată, la Cornu), «Lungul drum spre libertate» (de la alt apropiat, cu privirea inteligentă, dar cam «prostănac»), o sticlă de şampanie cu vodcă (de la un cetăţean), o înregistrare pe bandă de magnetofon cu eticheta «calugărul Vasile - 1996, toamna», de pe care se auzea numai o întrebare, dar pusă de cateva sute de ori: «Domnule Iliescu, dumneata crezi în Dumnezeu ?», precum şi un nod marinăresc pe o funie. Când vede ultimul cadou, sărbătoritul se luminează, în sfârşit, la faţă şi râde cu poftă: «Hă, hă, hă... »
*
Tot de râs, ajuns la convergenţa vibraţiilor, e gata să moară şi noul pod de flori vechi şi lemn tănase de peste Tisa, pe care Băselul cel mult (a) iubit l-a inaugurat, la braţ cu Viktor Iuşcenko. Cu această ocazie, cu un zâmbet feciorelnic, ministrul de exterior Ungureanu dezvăluie asistenţei de cutii ucrainene că propunerea adresată de împăratul Napoleon al IV-lea Traian basarabenilor, mai anţărţ, să intre o dată cu ţara mumă, Românica, în UE, a fost doar o metaforă. Adică un fel de «Paşol na turbinca» fără turbincă...
*
Şi care turbincă a apărut unde nu se aştepta nimeni mai acum vreo doi anişori, când România era mai aproape de cercul polar cu urşi decât zbughită iepureşte pe axă cu Bush, şi anume în faţa conturilor bancare ale lui «Adriane, nici nu ştii/ cât de mic începi să fii» (din metaforă în metaforă). Adică la jumătate. În mai puţin de jumătate de mandat băsescian, mai are doar vreo 400.000 de biştari euroi. Nu-mi pot reţine o lacrimă, în Iaşi a nins şi viscoleşte. După cum merg treburile, peste vreo doi ani, după ce îşi va fi vândut ferma de la Cornu, parcă îl văd pe Năstase stând la coadă la ouă...
*
Iar Tăricelul chiar arată că are, dom`le..., adică îi face sâc lui Băsel-Cotrocel şi spune franş, pe sticla TV-urilor, că va rămâne premier cât îi pofteşte lui muşchiul de tăricean, poate şi un pic peste, na!. Ei, dar nici nu termină el bine de cucurigat asta, că zâna tanti cea bună şi blondă Nuţi scoate dintre..., pardon, merele de aur ale memoriei un bileţel de papagal tomnatec mirosind a petrol şi a (îm)păturică Dinu pe la colţuri. În plină iarnă – primăvară, la Palatul Victoria, flori de mucigai şi răcoare parcă se aud şoptind: «Traiane, când ai timp...»
D'ale Almanahelor (Conexiuni, nr. 22-23, dec.2006-ian. 2007)
De pe platforma liberală trasă de fluturi şi boureni, liderul cu dungi marinăreşti pe spate, RoboStolocap, face câteva semne de bine cu pliciul şi îşi exprimă speranţa că viitoarea sirenă de platformă Dana Mona Muscă va primi verdict de la CNSAS că gura nu-i miroase. Chiar dacă a mâncat şi ea un usturoi-doi libanezi acolo, că doar nimeni nu a fost perfect, da` n-a…
*
Pe scara democraţilor, micuţul preşedinte de buzunar cotrocean face “boc-boc”, meşterind o treaptă înaltă, pentru urcuşul Elenei Udrea. Primarul marmorean Videanu şi ministrul Blaga asistă emoţionaţi, aşteptând clipa în care pe deasupra lor va flutura ca un drapel fusta acesteia, venită, desigur, fără Cocoş.
*
Cocoş pare şi România, urcată pe gardul UE. Făcând clasamente, Europa constată că România este pe un loc fruntaş, anul acesta, adică ce să mai vorbim, chiar pe primul loc la, da, aţi ghicit, corupţie. Pentru a nu rămâne repetent şi anul viitor, preşedintele Băselu scoate pieptul înainte şi o trimite la Bruxelles, zice-se pentru lobby, pe anterior pomenita Elena Udrea. Se aude că şi Vadim ar fi făcut un demers la reprezentarea europeană pentru proaspăta înregimentată Oana Zăvoranu, dar a fost refuzat, pe motiv de P.P.
*
Pe…pe Bombo îl găsim din ce în ce mai trist şi însingurat. Aflat printre reporteri ca un urs răpus care este, între vânători, are o tendinţă deviantă şi începe o declaraţie de genul: “o să introduc eu ceva în Vanghelie…”. Se opreşte la timp, înainte de precizări suplimentare, deloc necesare. Pe culoar, doctorul Oprescu aşteaptă…
*
Dar, pe neaşteptate, din Guşă iese o căpuşă de genul că Stolo ar avea un stol de muşte pe căciula de platformă, nu pe motiv de Mona, ci pentru că a fost angajat al odioasei securităţi. Drept răspuns, primeşte un mandat de înscriere în pin-ul cu (a)mere de tacerea ca aurul a fabulatorilor Ciuvică şi Petre Roman Ispirescu.
*
Aurul tăcerii nu-l impresionează nici pe primul timonier al ţării care, după ce l-a rebotezat creştineşte pe ziaristul O.Zara, declară, la Tripoli, cu verb pismaş copulativ, că şefii diplomaţiei de tranziţie româneşti de până a veni el la cârmă au fost “găunoşi”. De la “găozar” la “găunos” e cam ca de la Bârca la Tripoli, întradevăr, dar noaptea următoare, preşedelu` nu poate dormi din cauză unor vise cu urşi pictând flota. Cum care flotă? Care este…
*
Care este momentul de a fi alături de premierul de cocă armată Moliceanu, operat la ambele picioare, în Franţa, deşi se lovise numai la unul, în România. Umblă vorba că a fost o promoţie, la ofertă, la acelaşi preţ şi era păcat să se dea cu piciorul…
*
Că mai bine şi-ar fi dat cu piciorul peste gură primarele no 5 al Capitalei, atunci când, prins într-o diatribă la microfon, inventează un alt plural substantivului mai mult decât simplu “almanah”. Spune de atâtea ori, convins şi răzbit, “almanahe”, încât îşi pierde, instantaneu şi nedrept, vechiul renume, de “care este”. Pesedeii cu ceva mai mult roz în obraz fac o manifestaţie de protest împotriva “agramaticalităţilor” dumisale, cerându-i demisia. Nişte moftangii…
*
Aşa şi procurorii ăia care s-au apucat cu “mani pulite” de poalele marii privatizări. Că doar mare lucru n-au găsit. Câţiva şobolani înalţi de-o şchioapă şi un viezure tinerel cu ochişori nevinovaţi, strigat, de prieteni care ţin aproape, Mucea Sereş.
*
Cam tot ca Mucea, vine şi Steaua de la Madrid. Văzând cât se chinuie alde Robinho sau Van Nistelrooy să marcheze, Bănel Sufletul de Aur Mi-nune, aclamat de 20.000 de căpşunari români, tri-mite mingea frumos, acasă, în colţul porţii steliste, de unde portarul Cernea plecase să-i ia ţigări …lui Raul, cred. Presa iberică îl ridică în slăvi pe marcator, supranumindu-l ba Sfântul Nicoliţă, ba Moş Crăciun Bănel. Toată lumea e fericită şi primeşte premii consistente de la Gigi Becali. Numai ma-nagerul general M.M., enervat că nu fost lăsat să intre pe Bernabeu, le strigă spaniolilor, de mai multe ori, detaliat, supranumele său.
*
Bucuros că “războinicii”săi au reuşit, cu ajutorul bunului Dumnezeu şi arbitrilor cehi, să treacă în primăvara europeană UEFA, voievodul Jiji împarte mii de euroi elevilor care ştiu Crezul, la un bal al bobocilor din Capitală. Printre premianţi se strecoară, micuţă de statură, ca o oiţă rătăcită şi flămândă, şi profesoara de religie a liceului…
*
Fără să fie prea religioşi, mulţi români merg des la biserică. De exemplu, Silviu Prigoană şi ex(plici)soţia sa Adriana Bahmuţanu au mers de 4 ori, împreună. După cum a fugit ultima data de acasă Adriana, în furou alb şi cu maşină 4x4, vor merge în continuare…
*
În continuare, cuplul Bodo-Ioana Băsescu îşi cântă ultima arie de lebădă, pe la tribunal, Irinel se ocupă din ce în ce mai puţin de Monica şi mai mult de lansarea cărţii sale biografice de mare succes, Romaniţa îşi ia şi ea zborul, des, de lângă Iovan. Multe divorţuri, plictis familial, dezinteres masculin. În paralel, o anchetă a oficiului consumatorilor depistează că românii au devenit mari băutori de bere, în detrimentul vinului roşu, de butuc.
*
Butuc, adică înţepenit pe veci, este găsit Ioan Hâncu, directorul Fundaţiei pentru Asistenţa Socială şi Tineret (FAST) din Săcele. Lângă el, un bilet: “M-am săturat de viaţă. Îmi voi găsi sfârşitul în curând”. După cum se vede treaba că s-a întâmplat, sinucigaşul, ca un român atipic, a fost ceva mai FAST…
*
E seară, luminile oraşului meu saltă ca într-o discotecă imensă, cu sprijin pe coline, în ritmul gropilor de pe şosea. E drept că şi eu dau din cap, ca un rocker, lovind cu pletele, nescurtate de mult, parbrizul. La o intersecţie semaforizată cu minutul roşu, intru în vorbă cu şoferul unui taxi de pe banda paralelă, ne dăm bineţe şi stăm de vorbă, pe tema distanţei prea mici dintre maşinile noastre. Când apare verdele şi demarăm în trombă, ne despărţim amiabil, dar îl aud cum strigă, depărtându-se: «sărumânaa». «Hm!» îmi zic, «nu s-a lăsat până la urmă, nemernicul!» şi opresc la ghişeul Mc Donald`s, cerând calm o pizza. Vânzătoarea mă serveşte promt şi îmi urează când plec, eliberând locul următorei maşini: «sărumâna!». Mă înec cu o bucată de pizza, tuşesc, înjur groaznic şi-mi dau seama că nu m-am tuns din vară, şi atunci superficial. Ca un făcut, în faţa mea, luminată cald, frizeria Calypso, proaspăt deschisă. Parchez rapid «bătrânica» între un Opel şi o căruţă, şi intru vijelios. Singurul scaun neocupat e şters cu bidineaua de o tânără superbă, brunetă şi mignonă. Îi admir cuminte mişcările, până când mă observă şi îmi face semn să mă aşez. «Cum să vă tund ?», aud o voce cu o mie de tonuri de miere pe fiecare sunet. «Cum vă place...» răspund eu cult şi şmecher, într-un târziu, privind-o curajos, în ochii din oglindă. Deasupra oglinzii, un afiş anunţă premiera piesei de teatru «Hai să facem sex», a lui Valentin Krasnogorov. «Bine, aşa va fi, cum îmi place, deci...Observ că sunteţi mare amator de teatru, aţi văzut piesa?», o mai aud, ca prin ceaţa unor vrăji de neoprit. «Nnnu, dar sigur o să merg, dacă spuneţi că merită...». Zâmbeşte («Merită, merită...»), mă topesc încet, gata să cad sub scaun, dar îmi păstrez poziţia înţepenită, demn. Degetele ei sunt parfumate, fine şi moi, când mi le trece peste faţă parcă mă mângâie cu vată de zahăr. Închid ochii şi îi simt fiecare mişcare ca pe un miting al livezilor de piersici. Aud clănţănind foarfeca, mai melodios decât niciodată. Apoi bâzâitul aparatului de tuns, purtat de mâna ei, o simfonie.
La un moment dat, îmi scoate brusc «babeţica», întrerupându-mi visul. «Gata». Deschid ochii şi ... stupoare, din oglindă mă priveşte un individ cu freza strâmbă şi ciuntită, o ţeastă de puşcăriaş cu moţ. Plătesc iute şi plec, fără să mai iau restul, înjurând în gând, dar parcă şi fericit, un pic. Când să ies, o aud şoptindu-mi zâmbitoare: «sărumâna!».
«Poooftim ?!!» aproape că strig. «Seară bună!», repetă ea, mai clar. E rândul meu să zâmbesc...
Go, O.Zara, go...! (CONEXIUNI nr. 21, noiembrie 2006)
Pudrat cu mult roşu de octombrie, preşedintele Băselu` dă cu barda vorbei pes-te fesele democraţiei portocalii, după o scurtă conferinţă de presă. Stresat de un ziarist, după ce îşi înghite, printre dinţi, apelativele de «golane» şi «măi, animalule», pe motiv de respectul legii de autor, îi spune acestuia, delicat, «găozar». O zi mai târziu, pentru că presa îşi cam întorsese fundul sau/şi pusese tunurile pe el, Băsescu cel slobod la gură încearcă să explice că a fost înţeles greşit, el spunându-i respectivului şi respectabilului ziarist, numit Ovidiu Zara (pe scurt, O.Zara), doar să treacă înaintea sa, politicos, dar un pic încifrat, în engleză.
*
Enervaţi pe calambu(r)leala de maidan a primului român al ţării, câţiva veterani ai Pieţii Universităţii îşi prind de piept, în amintirea vechilor timpuri şi în semn de protest organizat, etichete mari cu «găozar». Renunţă, însă, rapid, speriaţi nu de privirile furioase ale celor din jur, cât de cele languroase ale mai multor susţinători dintre cetăţenii de bine.
*
După ultimele sondaje, această Marilyn Monroe a politicii româneşti, Elena Udrea, deşi debutantă în partid, se clasează pe locul al IV-lea între demo-craţi, după greii sau greuţii Boc, Videanu şi Blaga. Printre mai mult sau mai puţin apropiaţi umblă vorbă că ar fi cam nesatisfăcută de poziţie şi că, de câte ori are prilejul, promite, un pic influenţată: «în două luni îi las eu în urmă pe ... găozarii aia!»
*
Între timp, primul motociclist de Ford Mondeo al României îşi strică renumele de Moliceanu şi îl azvârle trufaş spre carosabilul cotrocean pe robul lui Dumnezeu-B.(ăsescu), Theodor. Se spune că, la aflarea veştii excluderii din PNL a fostului său coleg de «adio arme», după ce a (t)ras câteva duble, preşedintele jucător s-ar fi înregistrat plângând.
*
Gruparea dizidenţilor PNL se îngroaşă pe zi ce trece, astfel încât aceştia, prin purtătorul lor de cuvânt Boureanu, anunţă câtorva sute de muncitori agricoli strânşi cu arcanul de un patron partizan, la Piteşti, tragerea unei noi brazde în câmpul politic, prin înfiinţarea Uniunii Federative, cu program liberal. Ţăranii din sală tac meditativ, cu gândul prins între Boureanu, arat şi (Mona) Muscă.
*
Luat la bani mărunţi pe chatul realităţii (TV), primarele (E)Vanghelie care este peste (nu nota) 5 spune că l-ar vota pe Vlad Ţepeş printre cei mai mari români, pentru că «anumite hotărâri ale lui Vlad Ţepeş parcă le simt». Motivaţia sa îl face să zâmbească, aproape solidar, pe mai sus numitul şi persecutatul ziarist.
*
Tot atunci, din partea aceleiaşi pete de culoare a liderilor sectorişti, Jorj de rit nou Becali capătă o nuanţă trandafirie de roză. «Gigi Becali este un om uman» spune edilul cel doct, crezând că în politică dublarea minciunilor poate fi vândută drept adevăr, similar cu înmulţirea numerelor negative, în matematică.
*
3-1 pentru România în meciul cu Belarus, după goluri date de Mutu, Marica şi Goian. La o ciocnire cu un fundaş advers, vedeta echipei noastre, Adrian Mutu, îşi sparge capul. Spectatorii de pe stadionul Ghencea, nişte stelişti, îl huiduie îndelung pe motiv că, deşi în valuri, lui Mutu numai sânge de câine, roşu, îi curge continuu.
*
Înainte de meciul Stelei cu galaxia Real, magul miţos Gigi râde neîntrerupt, fără motiv, la o emisiune în direct, preţ de 10 minute, de se scutură platoul. Moderatorul, ceilalţi invitaţi, publicul, telespectatorii îşi fac griji privind această criză, aproape ca un suicid, a unuia dintre puţinii mari români în viaţă. Toată lumea se linişteşte, într-un târziu. Apoi, după meci, râd alţii.
*
Meciul dintre Steaua şi Real Madrid (1 - 4) este rezumat perfect de un interviu luat la cald, imediat după meci, celui mai bun om al Stelei, marcatorul unicului gol roş-albastru, Vali Badea.
- Te-am văzut discutând cu directorul tehnic al Realului, e vorba cumva de un transfer la «galactici»? ciripeşte reporteriţa de pe TVR 1, veselă de parcă s-ar fi plimbat gratis prin Disneyland.
- Nu, zice jucătorul cu ochii adânciţi de efort şi uşor jenat, l-am întrebat dacă nu e posibil să fac rost de un tricou de-al lui Ronaldo...
Restul e poveste de adormit ciobănaşii cu sos de vişine.
*
Pentru că tot veni vorba, cu ocazia Sfintei Parascheva, Voievodul Jiji B. îşi face intrarea în Catedrala Mitropolitană din Iaşi după 60 minute de la începerea slujbei, uşor confuzat, întrebând precipitat în jur: «Bă, am întârziat mult? Cât e scorul? Unde sunt vitejii mei? Cât mai e până fluieră ăla cu barbă finalul?». Lămurit oarecum despre ce e vorba, ctitorul ot Pi(m)p Era nu se lasă până când nu îl face pe mitropolit, IPS Daniel, (acesta fiind şi înduioşat de ultimele rezultate ale campionilor), să promită un transfer în Ghencea a făcătoarei de mi-nuni.
*
Cam în aceeaşi perioadă, Papa Benedict al XVI-lea dă mâna cu credincioşii din Verona şi îşi pierde de câteva ori inelul, din aur masiv şi cam lărguţ. În România, nu ar fi păţit, mai mult ca sigur, aşa ceva. Dacă l-ar fi pierdut, l-ar fi pierdut cel mult o dată.
*
Mai ales că românii reprezintă un popor cult, ei citind cărţi cu ne-miluita, îndeosebi cele instructiv-utilitare. Astfel, în numai 4 luni, scris de Radu Paraschivescu şi editat la Humanitas, «Ghidul nesimţitului» s-a vândut în 15.000 de exemplare, devenind best-sellerul editurii.
*
O tânără reporteriţă, frumuşică şi sprinţară, cum e moda pe la televiziuni, începe strâmb interviul cu Andrei Pleşu : - Domnule Adrian Pleşu...
Maestrul o corectează, blând. Mă întreb cum ar fi reacţionat, păţind acelaşi lucru, prietenul său, filozoful mereu tânar, Gabriel Liceanu.
*
Ştefan cel Mare, pentru că i s-a spus aşa, el fiind «mic de stat», Ştefan cel Mare şi Sfânt, adică, deşi cam «omorâia fără giudeţ», este ales «cel mai mare român», învingându-i la puncte pe Carol I şi pe Andrei Gheorghe. Pardon, pe Andrei Gheorghe l-a bătut de i-au mers fulgii Adrian Cioroianu. Nu l-a putut salva nici măcar apărătorul său, Mihai Eminescu.
*
În octombrie, copacii mai falnici ai Iaşului îşi încep bejenia, cu trunchiurile tăiate, ca nişte degete ciuntite, întinse a rugăciune spre cer. Primăria are deja alibi – furtunile, care ar fi dat cu bogatele coroane ale plopilor de ţestele cetăţenilor de rând. Pe deasupra copacilor retezaţi, fâlfâie aripi negre şi protest croncănitor intens. Paradoxal, rămase fără cuiburi, ciorile parcă s-au înmulţit, ocupând aerul. Întors cu fruntea spre casa pătrată, unde primarul ţine o conferinţă de presă, strig şi eu, în gând, agitând pumnul:
Go, O.Zara, go ... !
În vârf de... (con)Sommet! (CONEXIUNI nr. 20, octombrie 2006)
Cu mult înainte de Sommet, întâlnire politică de cârciumă a celor patru crai de la răsăritul PD, Berceanu, Videanu, Blaga şi, cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă, preşedintele jucăuş Băsescu. La “Potcoava”, lângă gară, printre cotlete şi busuioace, se fac unele propuneri de remanieri, modificări de Constituţie, se discută în gura mare despre anticipate şi alte mici aranjamente politice. Umblă vorba că la prânzul cel zgomotos a participat şi preşedintele Boc dar, masa fiind mai înaltă şi încărcată, nu a fost de văzut.
*
Un consumator de bine, pre numele său, parcă predestinat, Vulpe, înregistrează. Chiar dacă înregistrarea i se sinucide în aparat, fără bilet de adio, află tot românul, inclusiv că parfumat acceptabil la babord, în bună tradiţie, după ce a ieşit din cârciumă, Băse s-a aburcat vioi la prora cu volan din dotare. Intervenind în direct pe la diverse televiziuni şi butonând pe tot felul de forumuri mai ceva decât un hacker, preşedintele neagă indignat varianta prea tânărului (tinerei?) Vulpe. După o argumentaţie ezoterică, telespectatorii pleacă din faţa ecranelor liniştiţi. Se pare că marinelul a ras nu sticle de şpriţane bălaie ci, sfătuit de un anume guru, o oală de ceai cald, cu gheaţă.
*
Apropo de “ceai (Băse cu mine”)… Cum Dana, trecând prin a doua tinereţe, studiază câte 7 ore pe zi la Biblioteca DNA, Adi “pă tuşă” Năstase n-are ce face şi soarbe cafeaua cu plescăituri franţuzeşti, periculos de aproape şi de Tăriceanu. Stresat, Băsescu de-abia ce apucă să pună şi el, săracu`, vreo două ore Geoană pe Geoană la Cotroceni. Somnul său naşte unele idei, precum nominalizarea unui Maior pesedist la SRI. Ca să nu rămână mai prejos, ministrul Blaga îşi pune şi el, de sanchi, la blana vulpii din pădurea doi şi-un sfert cu uscături, ureche de Boer liberal. Liberalii nici nu vor să audă.
*
Tot liberalii şi-au mai găsit o grijă. Pe culoarele de partid, bântuie de ceva vreme o ceaţă miţoasă şi le vopseşte în roş-albastru ferestrele. După ultimele calificări ale Stelei, PNG-ul şi Gigi Becali le suflă vorbe de sfânt duh în ceafă şi le strică aranjamentele florale. Pe deasupra meselor cu alegeri anticipate în răvaşe, fluturele dansator Orban este surprins deseori mişcând înfiorat din antene: “Huston, hey Huston, if Ştoia go to spring, we have a pro-blem”.
*
Şi Steaua … tot Steaua. Uimeşte la Kiev, unde inspiratul Dickă penetrează falnic o cutie ucraineană redusă. Sau o redută ucraineană sedusă. 4-1, iar Europa se întinde ca o cadână la picioarele Voievodului Luminii de 1400 lucşi. În scurtă vreme, cadâna se scoală şi pleacă, pentru că picioarele Voievodului, mai mereu în transhumanţă, cam put…
*
Ere după ere vor trece şi aşa tămbălău ca la sosirea lui Olympique Lyon, în ajunul Sommet-ului, nu vom mai apuca. Cu stadionul proaspăt vopsit, Jiji Leopardu` Luminii aduce în al său obor obişnuitul sobor de preoţi, în frunte cu suceveanul Pimen, să dea cu agheasmă de “bulan” (adică noroc, în traducerea lui Bănel). Pimen se cam zgârceşte şi nu agită cum trebuie busuiocul în careul lui Carlos, portarul de hotel cu o Stea. Aşa că Oly(mpique) îl cam scarmănă pe Oli (Olăroiu), fără să transpire prea mult. 0-3, scurt, au revoire, merçi. Bănel e mai mult Miaunel, uriaşul Goian un pitic de grădină, Dickă o morsă lăsată într-o parte pe gheţar. Toţi aşteptăm, înfriguraţi, la tembelizoare, reacţia spăşită a lui Jiji, în faţa unei aşa demonstraţii de forţă a echipei franceze. Oarecum buimac, dezorientat, Voievodu` îşi înfoaie cu ultimele puteri francofonia arogantă din pipotă, stupefiant: “Îi snopim la Paris!!!”. Urmează Realul, la … Barcelona.
*
Până să ajungă Jiji cel Voinic la Paris, via Lyon, la tenis, în Cupa Davis, România reuşeşte miraculos menţinerea în grupa mondială şi va juca, pentru palmares, desigur, ghici unde, da, aţi ghicit, la Paris. Aflându-se aproape de înfrângere în faţa coreeanului Lee, tenismanul Andrei Pavel revine ca pasărea Phoenix din Germania, în uralele publicului şi lansează pe TVR 1, în direct, un adevărat manifest francufurist, cu uşor iz de metaforă: “Mulţumesc publicului, care m-a scos din … căcat”.
*
În timp ce Mona-Dana Muscă mai zboară un pic pe la CNSAS, deasupra borcanului cu …dosare şi ciripeli, aflăm că fetiţa Diana din Caracal a învăţat să recite, la vârsta de 3 ani, Luceafărul, de la cap la coadă. Precoce, copil minune. O aşteaptă un viitor mare. Peste încă trei ani, probabil va reuşi să-l recite şi de la coadă la cap, şi de la dreapta la stânga, va scrie pe site-urile literare, va scoate o carte, va lua bac-ul şi … se va căsători cu Irinel Columbeanu.
*
Hoţii îl lasă pe Rudel Obreja, preşedintele Fe-deraţiei Române de Box (FRB), fără maşină, un BMW X5, în valoare de 100.000 de euro. Pentru că maşina pornea, oricum, doar cu ajutorul unei cartele speciale, cu microcip, Rudel oftează uşurat şi zâmbeşte iertător, dintr-un Logan albastru, cu mănuşile de box cuprinzând expert volanul.
*
Romaniţa Iovan, însărcinată în 8 luni, este surprinsă de paparazzi pupându-se, de zor, în maşină. Problema e că nu se pupă singură, din pură admiraţie, şi nici cu bărbate-său. Şi mai surprinzător, însă, observând că nu mai are cătare, prezumtivul tată al posibilului viitor prunc, Adrian Iovan, soţul Romaniţei, dă cu puşca de pământ şi nu ia foc.
*
La un pahar virtual de vorbă, Sorin mă informează, cu năduf: Marea firmă ALLIANZ România a luat decizia să scumpească tarifele şi n-au găsit altă soluţie, decât un formular tip grilă. Conform acestui formular, subsemnatul (adica mandea!) a ieşit prea tânăr (am doar 45 de ani…) şi am o maşină prea puternică (sărmanul Gufi este doar o supernova Confort).”
Nu prea îl cred, Sorin e mai mereu pus pe glume, iar eu, cam de acelaşi leat cu el, ştiu de ele.
A doua zi, bat drum boltit spre agenţie, cu “b