Nopţi de sânziene

Risipeşte, Doamne, închipuirile mele,

într-o zi-n cuvinte, într-o zi-n culori,

urcă-mi Doamne, pe-ndelete seva

în tulpini de rubarbe acrii

unde, ascunşi prin cuibare,

orăzari cu pliscuri portocalii se drăgostesc până când somnul se-nchină,

răspândeşte-mă Doamne în ierburi înalte,

unde, printre flori liliachii, brusturi să m-arunce umbră,

unde margini de ţărână să mă fac, ca să pot năpădi pădurea,

unde, în scorburi, gnomi să-mi pritocească împletitele verzuri

din smaraldele-mi dosite prin sertare… 

E Noaptea Sânzienelor acum,

şi Iele în ciorapi de mătase dănţuiesc nestingherite,

vis argintat îmi năpădeşte cerul,

prea de necuprins e ceea ce nu se mai poate întoarce niciodată,

Doamne, dusu-s-a iubindu-mă, dusu-s-a iubindu-mă omul meu,

măcar mă-ncearcă !

 mai dă-mi încă un solstiţiu…

mai dă-mi, Doamne, înc-un anotimp…

Omul oglindă

Strânge surcelele, scrie apoi cu beţele un cerc pe pământ şi dă-le foc!

Stai în mijlocul cercului fără să te temi, pentru că altfel te ajunge din urmă părănginea şi te prăpădeşte!

Dacă nu te temi, zic, cu cetera, roată, vor juca pentru tine, vârcolacii, şi dacă ai o oglindă,

uită-te în ea până te vezi că zdreleşti un fir de iarbă între dinţi…

Şi abia atunci să treci dincolo, Omule-Oglindă,

n-or să te simtă vârcolacii,

şi de-atunci încolo,

ori de câte ori vrei să mai ştii cine eşti,

uită-te-n oglindă şi priveşte-te cum zdreleşti între dinţi firul acela de iarbă…

Semne şi (în)semne

Ce înseamnă «anotimpul semnelor care simt nevoia frângerii»,

dacă m-am trezit azi că mi-e poftă să fredonez, înălţându-mi sunetele,

ca păsările ştiutoare de tot ce se întâmplă ?
În câte feluri trebuie că oi fi trăit,

dacă am iubit în atâtea feluri,

încât semnele s-au izbit de pereţii cuvintelor mele,

ca sufletele ce caută un alt fel de cer?
Toate păsările au fost măiastre de vreme ce şi-au clădit cuiburi sub streaşina casei

şi dacă tu ai fost de-acela, înseamnă că eu am iubit...
O să mai plec şi din altă lume, de-o să mă las dorită?...
Mătasea de piatră e nisipul,

ceasornicul e al veşniciei
...doar fumul cădelniţei e cel ce risipeşte...
Fluturii albaştri nu se mai văd.
M-am uitat la ei atât de mult încât o să trebuiască de-acum să închid ochii…

Odihna semnelor mele e în trupul tău - neliniştea din celelalte lumi...

Visul pliat în doi

Dinspre noi doi, înspre un alt fel de toamnă -
picură din zemuri vegetale
în goluri răsfrânte, un ocru-smălţuit.
Peste caprifoi,
tonul brunurilor coapte sun-a dezmierdare,
rumenind, portocaliu,
coada florilor de arginţică.
Năpădind terasa, suntem umbre coclite
în spaţiile dintre prelungiri,
apropieri tăcute, ne ghemuiesc răcoarea…
E noaptea elfilor ce stau sprijiniţi într-un crin,
E toamna ciorchinilor înnodaţi în cuibare,
Ne rostuiesc, semnele, în zidiri de bronz,
ne dau înconjur,
Şi noi,
clătinaţi ca de-o ameţitoare boare,
ne trezim că suntem ultimul vis pliat
al unui fluture, din mătăsoase puncte…

Flori de prun

Dragostea mea –

te-aş împleti din aţe verzi, printre rozurile vii

la margini de ţărână,

stelele să-mi scape, atârnând de rădăcini mai vechi,

…rozul e acela ce ne îmbată cerul…

Şi sufletul meu,

sufletul meu, albe flori târzii,

albele flori

să-şi piardă…

…albele flori…

Ciorchini de greieri la glezne

Când fânul e cosit,

pământul se preface în verde ca migdala.

Noaptea-i ghemuită…

Înserarea,

leagănă şi-ncolăceşte pupăcioasă

movul dulce-amar.

Argintate, şoaptele picură…

În perle ce cuibăresc săruturi

boabele străfulgeră,

ca dintr-un şirag…

Lido di classe

Ţiclamul de leandru sună.

Florile sunt respiraţii suprapuse

ca dintr-un amestec,

fără să le mai pese dacă sunt înflorite pentru o clipă sau pentru oricât.

Ţiclamul se aude,

se aude mereu,

sunetele ies pe fereastră ca să migreze apoi în arbori

şi de-acolo într-o lume sau alta, ca dintr-o răsuflare.

Când înfloresc leandrii,

nopţile sună,

sună,

aerul stârnit e şoapta nuanţelor ce îl adie,

ecourile sunt ale verzurilor mele, udate în amurg...