Oglindă  

Îmi trec mâna prin părul străin,

primesc căldura trecutului

din privirea pierdută în sticlă,

ating trupul lipsit de culoare.

Mă privesc printre nori,

caut umbră celuilalt eu.

Cânt oglinzii veşnica pomenire

strângând în pumn rozariul.

Flăcări din chipul răvăşit

cuprind cu patimă argintul,

zâmbete demonice răsar

din cercurile de lumină.

Se zguduie o rază de cleştar

pe buzele sfâşiate de piatră.

Sărut mâna moartă

încleştată pe umărul meu. 

Schimbare 

Cristale roze lucitoare aduc orbirea

copilului ascuns în ramurile teiului.

Lumina sugrumată de parfum

tresare în priviri.

Umbre se sfarmă

la picioarele copilului divin.

Răsar flori pe chipul chinuit

al privitorului.

Dispar mormintele din mintea lui,

curg râuri de lapte,

se naşte o stea deasupra,

primeşte binecuvântarea divină.

Ghiocei de diamant

ţine în palmele încălzite,

Îmbrăţişat de căldură şopteşte

“Te iubesc, copilule”. 

Durere fierbinte 

Faţa lividă, din flăcări,

zâmbeşte sarcastic din tablou

Tremură lumina lumânării

în oglinda întoarsă.

Ceasul cu capul în jos

îngheaţă la ora de ieri.

Ceara albă, în flăcări

luceşte în ochii înfundaţi.

Cenuşiul din pleoape

se scurge pe obrajii lemnoşi.

Jarul din piept cade în pântec

să curme viaţa fluturilor roz.

Foalele fierarului din timpane

ţiuie bizarul vals înecat.

cutia albastră a visurilor

Se sfarmă sub pumnul barbar.

În straie roşii păşeşte calul

pe cărarea sângelui scurs. 

Vaporul conştiinţei 

O privesc cum îmi aruncă priviri,

o aud cum mă aude cântând,

o simt cum îmi simte pasul,

îi simt parfumul galant de brad,

păşesc prin paşii ei pe punte.

îi vorbesc vorbind-mi de mine,

îi recit un cântec marinăresc

plutind cu vaporul conştiinţei.

Îmbrac alene cămaşa dungată,

cămaşa ei de pe umerii mei.

Văd soarele din umbra ochilor

alergând la pupa cântecului şoptit.

Ancora întinde braţul spre zare

desenând insula din visul ei :

îndrept cârma spre stânca din mare

să spintec cala sufletului ei. 

Blestemate umbre 

Blestemate umbre mi-au închis sufletul

în lumina ochilor înlăcrimaţi,

mi-au decapitat prezentul din

viitorul trecutului incandescent,

au luminat în fâşii sfânta

zi a ultimei duminici rozalii.

Îmi calcă în picioare fotografiile

trandafirilor aduşi de îngeri,

îşi înfing colţii în visele mele,

aruncă cu ţărâna cimitirului

desupra lumânării din palmă.

M-au legat şi mi-au ucis privirea,

m-au obligat să uit tăcerea subtilă,

să primesc în piept pumnalul,

m-au închis în trecutul trecutului meu.

Blestemate umbre îmi fâşie carnea

rescută ieri pe rănile arse

la flacăra de sub privirile lor.

Răsfoind trecutul 

Îmbrăţişez un înger şi mă spovedesc,

tremur de frică să nu fugă,

să nu-i cadă lumina din aripi

sub cuvintele grele ce curg

din trecutul meu răsfoit cu durere

filă cu filă pătate de otrava vieţii.

Laşitatea face cerul greu deasupra rănilor,

aduce cruci lugubre în inima îngheţată,

aminteşte de priviri sclipitoare muribunde

evitate de mult cu ură şi nepăsare

de cel ce era născut să fie damnat

îmbrăcat cu sila în roba suferinţei.

Măşti purtate faţă de alţii cad,

descoperă gânduri ce purtau coasă

răni cusute cu minciuni rozalii,

sânge îngheţat pe fruntea falnic plecată,

dezbracă ţânţarul ascuns sub piele

pentru a colora silueta purtată.

În braţele oglinzii 

Văd apusuri de soare în zile de ianuarie,

cruci purtate benevol pe drumuri,

pe cărările întortocheate ale conştiinţei;

văd vise căptuşite cu amintiri,

bucăţele rupte din inimi căzute

din norii eşuaţi pe plaja prezentului.

Aştept să nu mai cred că exist,

vreau să las totul deoparte şi departe;

mă reped în trecutul lucios

să smulg parfumuri şi priviri.

rup jurnalul prezenului,

şterg amintiri îndrăgostite.

O să încep să nu mai privesc înapoi,

o să fur de la voi cuvintele frumoase

să le arunc mărunţite în ploaie;

arunc în vânt vorbele ce mă îmbracă;

îmi scriu pe scutul de argint numele,

Ucid din priviri amintirea vechiului eu.

Lacrimi de sticlă 

Îmi amintesc raze frânte în albastrul

Lacului ce picura din nemurire,

stinse în amintiri imaginate.

Simt încă strigoi pe ceafă,

un univers din care priveam lumea

deasupra căruia cădeau îngeri.

Eliberez demonii din ochi ;

ploaia rece a sufletului pierdut

spală cărţile faptelor bune.

Moartea o simt în umbra mea,

o îmbrac în mireasă virgină

şi o strâng la piept înflăcărat.

Vreau sa pivească cineva prin mine,

să-mi strângă nopţile în care vânam

trăirea unui vis pentru o clipă.