Alexandru Ciobanu

(291) Recurs la Judecata de apoi (Conexiuni, nr. 29, august 2007)

Trimiterile bibliografice pot fi găsite la adresa: http://www.mircol.ro/miracol/bibliografie.txt

Holograma ca fenomen optic descoperit în anul 1971 avea să pună bazele schimbării complete a concepţiei de abordare a fenomenului paranormal. Prin excelenţă uimitoare, dincolo de limita acceptată a firescului, holograma a deschis o breşă uluitoare în înţelegerea universului parapsihologic (278). În timp, tehnologia s-a perfecţionat iar hologramele au depăşit cadrul laboratoarelor de fizică devenind uzuale pentru expunerea de imagini sau în cinematografie pentru crearea unor efecte stupefiante. Între timp cercetările au avansat şi holograma tridimensională şi policromă a devenit dinamică. În plus hologramele pot fi memorate şi depozitate pe suporţi tehnici de informaţie, deci pot fi reproductibile. Experimentele ce au urmat au stârnit o stupoare suplimentară, ca şi cum n-ar fi fost de ajuns paradoxul reproducerii întregului din parte.

Alături de bustul bărbatului Adam ce a servit ca model în expunerea de la (278), mai aşezăm încă unul al unei femei, bustul Evei. Proiectăm lumina fascicolului laser asupra cuplului, care apoi este direcţionată asupra plăcii fotografice. Spargem placa şi repetăm operaţia cu cioburile, dar mai departe stupoare: Dacă îl iluminăm pe Adam şi ciobul este aşezat în calea reflexiei, în spaţiu va apare imaginea Evei. Şi invers, dacă o iluminăm bustul Eva din ciobul de hologramă se va extrage doar imaginea lui Adam [230,(36)].

Dacă în procesul de obţinere a hologramei se modifică unghiul de incidenţă a laserului asupra obiectului expus, şi se depozitează pe aceeaşi placă fotografică, la testul ciobului, în spaţiu se vor proiecta pe rând imaginile memorate corespunzător unghiurilor de incidenţă respective. Cu alte cuvinte pe aceeaşi placă fotografică se pot imprima, respectiv citi, holograme specifice unghiului de incidenţă practicat. Aceelaşi fenomen se va produce şi la schimbarea frecvenţei laserului. De aici rezultă o capacitate enormă de înmagazinare de informaţie prin hologramare.

În urmă cu vreo douăzeci de ani circulau pe piaţă vederi şi fotografii color cu caracter holografic ce prezentau două sau trei imagini diferite în funcţie de unghiul din care erau privite. Din faţă fotograma prezintă o femeie frumoasă într-o postură dintre cele mai decente. Privită pieziş, postura se modifică radical. Lumea s-a plictisit repede dar puţini au înţeles că un întreprinzător a valorificat atributul hologramei de a înmagazina şi reproduce imagini distincte la unghiuri de incidenţă diferite. La intrarea în atmosfera pământului o navetă spaţială are trei posibilităţi: unghiul de incidenţă cel mai favorabil îi permite să reintre în ambientul terestru, la un unghi prea mic ricoşează şi se pierde în spaţiu, iar la un unghi prea mare ia atmosfera pieptiş şi se dezintegrează. Trei unghiuri, trei holograme radical diferite.

Setea de investigare a stimulat la maximul interesul fizicienilor, iar rezultatele au depăşit repede graniţele formale ale domeniului. A pătruns în zona de interes şi medicina care avea de mult nevoie de răspunsuri viguroase la unele întrebări cum ar fi: unde sunt localizate amintirile, unde sunt memorate imaginile, mirosurile, sentimentele, cum se explică dedublarea personalităţii, atitudinile transpersonale sau bolile de personalitate. Experienţe îndelungate şi meticuloase de extirpare a masei cerebrale au chinuit zeci de mii de vieţuitoare, dar oameni de ştiinţă nu s-au lăsat până nu au aflat locul unde se depozitează memoria. Rezultatele au atestat că oricât de mult ar fi extirpat din masa cerebrală, cu cantitatea infimă de creier rămasă, bietele fiinţe îşi aminteau lucrurile esenţiale pe care apucaseră să le înveţe. Memoria nu se depozitează în creier şi oricum are o structură de înmagazinare holografică şi extrem de compactizată. Încărcarea memoriei se face holografic, deci parametri de producere a hologramei condiţionează regăsirea, citirea lor adică accesul la memorie. Eşecul accesului la o informaţie studiată, este de fapt un rateu de reconstituire a condiţiilor în care a fost efectuată memorizarea, un rateu de căutare a hologramei cu pricina, lapsusul.

Ulterior, sau altă dată, informaţia sau setul de date respectiv revin din memorie fără efort sau la prima solicitare, însoţită de amănunte colaterale, era seară, eram în compania cuiva, cartea avea un miros de tipografie, era culeasă pe două coloane, informaţie era pe pagina de stânga coloana a doua, coperta era catifelată etc. Unele icoane îl prezintă pe Isus Hristos sau pe apostoli privind cu ochii ridicaţi la 20-30 de grade deasupra orizontalei locului. Privind din această poziţie percepţia se schimbă şi chiar şi noi cu un scurt exerciţiu, primim acces vizual la aura electromagnetică a corpului.

(232,71) "Intrarea în starea Alfa se face aşezat într-o poziţie relaxată, fără de gânduri, concentrat numai asupra a ceea ce avem de făcut. Închideţi ochii şi priviţi puţin în sus, pe sub pleoape, sub un unghi de circa 20 de grade, unghi echivalent cu cel sub care priveşti, din poziţia şezând, un obiect aflat la 3 metri depărtare şi un metru înălţime faţă de orizontala ochilor. Motivaţia acestei posturi nu este clarificată, cert este că intrarea în starea Alfa este cu mult uşurată în aceste condiţii."

Bunica, nu cunoştea nici fizică nici medicină dar nu era deloc mulţumită când mă găsea citind în pat, înainte de culcare. Nu o deranja consumul de lumină sau ora înaintată, îmi spunea doar că cititul în această poziţie dăunează ochilor. Psihologii au observat că atunci când subiecţii lor sunt puşi în încurcătură de unele întrebări neplăcute, în timpul formulării răspunsurilor îşi ridică reflex privirea cu cca 30 de grade spre stânga sau spre dreapta. Această reacţie le dă convingerea că subiectul dă un răspuns sincer, respectiv generează instantaneu o poveste convenabilă.

Tehnicile de învăţare şi memorare a textelor sau numerelor recomanda asocierea de imagini, grafice, desene. Se pare că are mare importanţă unghiul de incidenţă cu care se face prelevarea datelor atâta timp cât pe vremuri pupitrele băncilor şcolare aveau o anume înclinaţie. În procesul de amintire, ochii devin parcă mai mobili şi îşi modifică reflex direcţia privirii în toate părţile, parcă în căutarea unghiului potrivit. Sau dimpotrivă, se imobilizează pe direcţia în care de regulă citim. O gimnastică identică face şi cristalinul pentru reglarea distanţei de citire.

Un exerciţiu corect în depozitarea şi regăsirea hologramelor face din unii semeni de-ai noştri adevăraţi recordmani ai memorării. Asta e ca şi cum într-o conversaţie ai opune doar slogane prefabricate sau citate, ca americanii [154]. Nici o hologramă nu poate cuprinde tot, ele sunt suprapuse şi diferenţiate la infinit. Într-un plan formula chimică a glucozei poate reprezenta spaţial şi color construcţia moleculei sale, dar nicăieri nu se vede că e dulce. Altă hologramă are la stânga acrul ca lămâia, la centru amarul ca fierea şi la dreapta dulcele ca mierea. Harta e una, şi oricât ar fi de precisă, teritoriul reprezentat în ea e cu totul altceva. Schema electronică a televizorului îi prezintă toate conexiunile şi componentele dar nu se poate băga în priză şi nici nu se cuplează la antena colectivă.

Limbajul nu poate descrie viaţa fiind el însuşi, printre multe altele, un produs al vieţii. E ca şi cum un autoturism din trafic ar încerca într-o zi, plictisindu-se de mersul bară la bară, să-şi reprezinte personalitatea şoferului ca să-i înţeleagă atitudinea. Nimeni nu poate cunoaşte totul fiindcă microcosmosul este macrocosmos. Un koan chinezesc spune că celui ce îi creşte învăţătura îi sporesc dorinţele, dar celui ce îl caută pe Tao, dorinţele i se împuţinează. Alături de eforturile savanţilor de a ne descrie şi a ne face cunoscută natura holografică a Universului, mai adăugăm încă un punct de vedere:

(Ioan 14,1) "Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu, şi aveţi credinţă în Mine. În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc."

(292)

Refuzul de a vedea pădurea de copaci, cum ar zice pădurarul român, se propagă până la nivele înalte de principialitate sau profesionalism. Pentru a intra în subiect trebuie mai întâi să proclamăm o categorie de superfiinţe care încorporează însuşirile componenţilor: pentru copaci - pădurea; la electroni - curentul electric; la albine - stupul; peştii dau viaţă bancului de peşti; plantele se organizează în floră; oile cotizează pentru turmă; animale depind de fondurile centralizate ale faunei; solistul este ţinut sub papuc de cor; conducătorul îşi batjocoreşte poporul care l-a ales. În toate exemplele enumerate se poate spune că ansamblul este mai presus şi ceva mai mult decât mulţimea componenţilor săi, aşa cum şi omul este mai mult decât lista organelor sale.

Este sectorial absurd, să vezi într-un eveniment o singură conexiune cauză-efect când de fapt el se desfăşoară în consecinţa unei infinităţi de astfel de conexiuni. Este absurd să defineşti ceva ca existând separat de cascada de cauzalităţi din amonte, doar din comoditatea de a identifica legăturile. Este totodată inexact, subiectiv, unilateral. Istoria parcursă la inventarea telefonului, când a fost întins primul fir, şi apoi la fiecare capăt experimentatorii îşi trimiteau mesajele, se repetă acum în explorarea hologramei.

Nu se poate începe decât în condiţii elementare: un laser de o frecvenţă precisă şi restrânsă, un unghi de incidenţă stabil, un obiect expus. Apoi se încearcă suprapunerea a două unghiuri, cu două obiecte. Dacă se trece la altă frecvenţă, suportul de depozitare se încarcă cu alt set de date. Trebuie să admitem că în natură holograma se realizează simultan în toate unghiurile, cu toată gama de frecvenţe a luminii şi pentru toate obiectele.

Imaginaţi-vă că sunteţi pe un mare stadion plin ochi de spectatori care urmăresc derbyul etapei. Meciul este înregistrat de 24 de camere de televiziune, amplasate cel mai convenabil. În plus fiecare suporter este cu ochii pe desfăşurarea partidei şi înregistrează, la rândul lui, evoluţia meciului de pe locul său, din unghiul său de vedere, cu pasiunea şi obiectivitatea sa. Singura problemă ar fi unde îşi depozitează spectatorii hologramele. Acum extindeţi mental conceptul, cât puteţi de mult şi veţi obţine holograma entităţii totale - Universul, bineînţeles din punctul de vedere al pământeanului, european, român, de loc din Vlaşca.

Ca participant inclus în această holograma globală, omul are mijloace aferente de percepţie pentru un anume sector, aşa cum aude o zonă de frecvenţe audio şi vede într-un interval de frecvenţe video. Deraierea din planul său de percepţie, îl scoate pe subiect din lumea sa şi îl aruncă în alte lumi, în autism, în lumea viselor, a unei vieţi anterioare, în alt spaţiu sau în alt timp.

După ce primul traseu telefonic a fost stabilit şi planeta a început să se acopere de stâlpi şi de fire din sârmă, prin anul 1907 un inginer român de care nimeni nu mai vorbeşte, a reuşit să transmită prin acelaşi fir, mai multe convorbiri simultan. Mai multe linii de comunicare telefonică prin acelaşi fir conductor, a fost o minune ce urma să fie numită modulare. Aşadar, tehnica modulării şi demodulării, a împachetării şi despachetării, pentru folosirea intensivă a condiţiilor de comunicare, cabluri, magistrale, autostrăzi. Sunt şi situaţii în care benzile de frecvenţă, ca şi benzile de circulaţie mai sunt nesocotite de unii participanţi aşa încât apar coliziuni, interferenţe, acroşări, atingeri.

Regulile convieţuirii trebuie definite şi respectate pe tot parcursul şi de toţi participanţii. Tot aşa regula coabitării pe acelaşi suport de transport, în acelaşi corp sau în aceeaşi legislatură. La scară mare este nevoie de reguli adecvate pentru convieţuire, în acelaşi oraş, sub acelaşi guvern, în aceeaşi ţară, pe aceeaşi planetă. Avem de multă vreme semnale că unii coabitanţi nu respectă codul de trafic şi de convieţuire. Organismul omului, perceput ca individ cu personalitate unică, este de fapt o aglomerare de participanţi la trafic sau altfel spus, la viaţă, modulaţi după reguli tot atât de precise ca în cazul convorbirilor pe acelaşi fir, sau al semnalelor video pe acelaşi cablu sau al hologramelor multiple. Viruşi, bacterii, stafilococi, microorganisme uni şi pluricelulare, paraziţi, care pot fi studiaţi la microscop trăiesc în echilibru în acelaşi habitat. În plan spiritual sunt de asemenea semnalate mai multe prezenţe şi individualităţi. Disabilităţile pe care le produce această coabitare nu trec neobservate, un maxim disconfort suferă corpul omenesc dar şi lumea ştiinţifică:

[230,(97)] "Alt fenomen psihologic care poartă câteva semne distinctive ale implicitului este boala personalităţii multiple. Un sindrom bizar în care două sau mai multe personalităţi ocupă acelaşi corp. Victimele acestei boli, sau multiplii, adeseori nu sunt conştiente de starea lor. Ele nu realizează cum controlul asupra corpului lor este pasat între diferitele personalităţi, în schimb simt că suferă de un soi de amnezie, confuzie sau perioade tranzitorii de obturare a conştiinţei. Cei mai mulţi multipli au o medie de opt până la treisprezece personalităţi, cu toate că aşa-numiţii super-multipli pot avea peste o sută de subpersonalităţi. O statistică care spune foarte mult despre multipli, este că 97% dintre ei au în trecut o traumă severă în copilărie, adesea în forma unui abuz monstruos - psihologic, fizic sau sexual."

Subpersonalităţile multiple coabitante într-un om preiau şi lasă controlul organismului uman după un orar şi reguli doar de ei cunoscute. Schimbarea pilotului aduce la comandă altă fiinţă cu alte caracteristici şi atitudini, cu implicaţii imediate şi radicale în comportamentul omului. Glumind puţin, putem spune că din acest punct de vedere politicienii se dovedesc cele mai bântuite fiinţe. Capricii, toane, ipocrizie, făţărnicie, sperjur, adulter, îşi găsesc locul în panoplia cauzalităţii.

[230,(126)] "Fiecare are propriul său nume, vârstă, amintiri, capacităţi. Adesea fiecare are propriul său scris, gen proclamat, suport cultural şi rasial, talent artistic, limbi străine fluente, IQ. Încă şi mai demne de remarcat sunt schimbările biologice care au loc în corpul unui multiplu când comută personalităţile. Frecvent, o boală a unei personalităţi va dispărea când apare altă personalitate. Dr. Benett Braun de la International Society for the Study of Multiply Personality din Chicago a documentat un caz în care toate subpersonalităţile unui pacient erau alergice la sucul de portocale, cu excepţia uneia. Dacă omul bea suc de portocale când era la control una din subpersonalităţile sale alergice, îi apărea o erupţie teribilă.Dar dacă comuta subpersonalitatea non alergică, erupţia pălea instantaneu, iar el putea bea suc de portocale la discreţie. Dr. Francine Howland psihiatru la Yale, specializat în tratarea multiplilor, relatează un incident încă mai izbitor referitor la reacţia unui multiplu la înţepătura unei viespi."

Şi paradoxurile sunt repertorizate astfel, cu rigurozitate ştiinţifică pe multe pagini. Bieţii noştri monahi şi călugări se dovedesc adevăraţi vizionari în materie. Fenomenele de atingere, interferenţă, coliziune, între participanţii la trafic sunt prezente şi în plan public. Regula celui mai puternic se regăseşte şi se impune, pentru asigurarea coabitării. Omul ar trebui tratat ca un agregat biologic cu ecosistem propriu ce îşi câştigă echilibrul cu aceeaşi labilitate cu care şi-l pierde. Nu comitem nici o exagerare dacă comparăm ansamblul om cu sistemul planetă, trebuie doar să amendăm factorul de scara şi să includem planeta printre vieţuitoare. Conexiunile interne ce fac posibilă viaţa fiinţei OM sunt echilibrate de legăturile cu exteriorul la fel de trainice şi necesare.

Faptul că nu recunoaştem şi nu practicăm ca vitale legăturile dintre oameni ca specie, este un paradox atâta timp cât civilizaţia a construit vaste reţele de telecomunicare între localităţi, oraşe, ţări, popoare, continente. Ce ar însemna existenţa unui om rămas în afara acestei reţele de intercomunicare?

În natură totul este în mişcare, nimic nu poate rămâne în repaus. În limitele precarităţii simţurilor noastre, continuăm să împărţim lucrurile în mobile şi imobile. Cu un termen general, am definit tot ce se mişcă şi serveşte ca mijloc de deplasare altor structuri energetice, ca vehicol. Apoi le-am diferenţiat prin construcţie, viteză de deplasare, clasă de confort, regn. După apariţia vehiculelor a devenit posibil transportul şi au apărut beneficiarii. Gama deplasamentelor s-a extins iar diversificarea serviciilor a permis specializarea curierilor şi a rutelor. Pasagerii pot schimba vehicolul, marfa se poate transfera, transborda, transvaza, de la un vehicol la altul. Reţelele de transport odată stabilite şi-au dovedit multiple veleităţi, iar chilipirgii nu au întârziat să apară.

Vântul deplasează norii, nu percepe taxe, întărâtă incendiile, apoi aduce ploaia şi le stinge. Lucrează non stop sau sezonier, în regim normal sau de urgenţă. Duce păsările în zbor, învârte morile ca pe jucărele şi stoarce curent electric din turbinele eoliene ale săracilor. Plimbă deltaplanele iar avioanele îi respectă viteza şi direcţia. Dedesubt, apele curgătoare, râurile şi fluviile îşi caută neîncetat drumul către ocean şi acceptă autostopiştii pe plute, bărci, corăbii, vapoare. Încărcate de peşti, crustacee şi vietăţi, apele poartă spre mare aluviunile civilizaţiei omeneşti. Valurile lovesc şi leagănă, marea primeşte şi înghite tot ce îi trece ţărmul cu o poftă de gaură neagră insaţiabilă.

Pe uscat oamenii au practicat toate formele posibile de transport pentru a-şi menaja picioarele lor şi ale iubitelor. Cu tracţiune personală, animală sau mecanică, caii, măgarii, cămilele, litierele, căruţele, bicicletele, rolele, automobilele, trenurile duc şi aduc oamenii pe la treburile lor. Diversificate la toate capitolele, fantezie, tehnicitate, gabarit, capacitate, vehicolele omeneşti au ca numitor comun o regulă comună: la bord, toţi pasagerii se supun pe tot parcursul condiţiilor de navigare şi se identifică cu vehicolul. Traseu, opriri, viteză de croazieră, naufragiu, moarte. Uneori, din diverse motive, vehicolele îşi fac reciproc servicii şi se transportă unele pe alte. Tancurile se îmbarcă în avioane, blindatele în trenuri, limuzinele pe feriboturi, bicicletele se montează pe portbagaje, rolele se atârnă de rucsac.

Vehicolul se alege întotdeauna după lungimea traseului, durata voiajului, viteza de deplasare dorită. Dacă nu ai altă propulsie şi vrei să călătoreşti cu viteza sunetului, trebuie să te transformi în sunet şi să prinzi o undă purtătoare. Prin extensie dacă vrei să zbori cu viteza luminii trebuie să te transformi în lumină, dacă ţi se întâmplă să cazi ca bolovanul, înseamnă că eşti doar bolovan. Cine vrea să navigheze cu viteza gândului trebuie să găsească mijloace de a pătrunde în mintea unui om.

Acum, că suntem familiarizaţi, să punem punctul pe i.

Corpul omenesc are toate caracteristicile unui vehicol: capacitate de cazare şi transport, confort diferenţiat pe clase. Pasagerii pe care îi găzduieşte sunt de diferite categorii: floră, faună saprofită, personalităţi multiple. Regim de tranzid pentru rezidenţi, abonaţi, ocazionali, plătitori de bilet sau blatişti, autostopişti, paraziţi, terorişti. Confortul şi securitatea pe care o asigură ocupanţilor derivă din relaţiile sale cu pasagerii dar şi ale pasagerilor între ei. Toanele şi atitudinea corpului se vădesc prin modul în care sunt îmbarcaţi şi debarcaţi călătorii şi terminând cu modul în care se lasă pilotat.

După regula vehicolelor enumerate mai sus, care se lasă cu docilitate conduse de oameni, corpul omenesc - primitor, ascultător, uşor de subordonat şi manevrat - se dovedeşte la rândul său, o jucărie în mâna pasagerilor. Multora dintre pasageri corpul omenesc le este casă şi masă, teren de antrenament, placă turnantă, teatru de luptă, armură, armă de apărare sau atac, robot telecomandat, mormânt şi cimitir. Îl primesc moştenire, îl lasă urmaşilor, îl pierd şi îl câştigă în războaie. Când corpul trece prin momente de cumpănă, este atacat sau răpus de alţi inamici, oştirile nevăzute sunt chemate să lupte sau să plece în bejenie cu autostopul, să învingă sau să piară pentru ţinutul părintesc, pentru ţară sau pentru popor. Dacă corpul este rănit sau luat prizonier, sângele i se scurge, vlaga ia drumul străinătăţii în contul împrumuturilor, nu se găseşte nimic de muncă, traiul greu îi oprimă pe cei mici şi mulţi.

Cel mai primitor şi ospitalier vehicul era Pământul. Avea cel mai sigur traseu, nu întârzia în anotimpuri. Îşi plimba populaţiile fără să le ceară taxă pe zi sau pe noapte. Oamenii l-au năpădit precum omizile copacul. Dramele l-au copleşit, nu-i mai dau răgaz foametea şi molimele, inundaţiile şi seceta, războaiele şi ura. Luptele pasagerilor au început să-l baloneze şi să-i dea junghiuri. Pământul vibrează de enervare şi se leagănă ameninţător. Le cere pasagerilor să-şi ocupe locul pe care l-au primit, să nu scoată capul pe fereastră şi să-şi trăiască tichetul de viaţă. După ce au deprins insecuritatea fiscală prin plata dobânzilor, trebuie să înveţe şi insecuritatea vieţii prin moarte.

Oamenii se scarpină de eczeme, fără să înţeleagă că la rândul lor sunt tot un fel de colonii de bacterii; rebeli la alifii şi amnezici la tratative. Pământenii se luptă între ei să-şi ocupe bordeiele să-şi corcească neamurile, să-şi demoleze altarele.

În planul lor, intratereştrii se războiesc cu extratereştrii, îşi sparg cometele şi se împuşcă cu meteoriţi. Fii Intunericului au făcut recurs la judecata de apoi contra Fiilor Luminii, şi-au tocmit avocaţi şi se luptă pentru planetă, ca raţele pe râmă.

Criza credibilităţii (Conexiuni, nr. 28, iulie 2007)

Omenirea este într-o neplăcută criză de credibilitate. Nu se mai crede pe sine şi atunci cum să o creadă alte omeniri? Oamenii nu se cred între ei, nu se cred unii pe alţii, şi deci nici specia nu poate avea pretenţii la credibilitate. Nimeni nu mai crede pe nimeni. Dar nimeni nu se sperie, nimeni nu îngheaţă de spaima sau de dezgust, fiindcă aşa a fost din toate timpurile.

Trăim într-o lume de mincinoşi care se mint continuu, mimând în grup că se cred unii pe alţii. Adică la baza oricărei minciunii stă o altă minciună şi mai gogonată. Rădăcina pătrată, cubică sau de orice alt ordin ar extrage matematicienii din sedimentul nostru biologic sau cultural va aduce la suprafaţă fie teorii false, fie fosile contrafăcute, fie ruine de mucava. O generaţie o minte pe cea următoare pentru a se răzbuna pe minciunile cu care a fost alăptată, educată, ruinată, înhumată.

Obiectivele noastre sunt mincinoase, motiv pentru care le schimbăm ritmic cu altele, mai rafinate. Conducătorii noştri sunt tot mai perverşi pentru că şi electorii sunt tot mai depravaţi. Toţi mimăm inocenţa, naivitatea, optimismul, generozitatea, dar ne refacem la intervale scurte machiajul strâmb al feţelor sifonate de minciuni. Ne ascundem unii de alţii pentru a ne păcăli cu aceleaşi trucuri în timp şi spaţiu, în teorie şi în practică, în gând şi în faptă.

Nu ne credem copiii fiindcă chiar noi îi învăţăm de mici cum să ne mintă, ne înşelăm nevestele fiindcă se lasă corupte de bunii noştri prieteni. Nimeni nu ne ia în consideraţie declaraţiile dacă nu avem un număr de martori, aleşi pe sprânceană dintre mincinoşii de elită ai societăţii. Apelăm apoi la experţi, la laboratoare de expertiză sau analize care ne schimbă între ele probele, etichetele, rezultatele, pentru omogenizarea minciunilor. Ne urmărim unii pe alţii cu detectivi plătiţi şi de urmărit şi de urmăritor. Ne judecăm pricinile la judecători echidistanţi pe care oricine îi poate cumpăra, iar la procese ne lăsăm apăraţi de avocaţi incoruptibili care nu se jenează să încaseze onorariu şi de la hoţ şi de la păgubaş.

Un lanţ trofic perfect determinat, pentru că fiecare este egal ţintă şi ţintaş, vânat şi copoi, vânzător şi cumpărător, păcălit şi păcălici, trădat şi trădător. Suntem când yin când yang, când mincinoşi când cinstiţi, când murdari când curaţi, când regulă când excepţie. Totul se derulează constant, continuu şi dintotdeauna alternanţa nu poate avea decât un singur motiv: suntem două lumi amestecate într-una singură.

(Proverbe 30,18) "Trei lucruri sunt mai presus de puterile mele, şi chiar patru pe care nu le pot pricepe: urma vulturului pe cer, urma şarpelui pe stâncă,urma corăbiei în mijlocul mării, şi urma omului la o fată. Tot aşa este şi calea femeii preacurve: ea mănâncă, şi se sterge la gură, şi apoi zice: N-am făcut nimic rău."

Trei judeţe, ba chiar patru, declară că au auzit un zgomot asurzitor, coborît din cer, de s-au clătinat ferestrele, dar nu ne mai credem între noi pentru că ne cunoaştem prea bine (Ziarul de Bacău, 21.04.2006). Exagerăm sau disimulăm dintr-un reflex ajuns meteahnă. Mânia zeilor, fulgerele şi tunetele lor nu ne mai înspăimântă fiindcă oricine are o priză electrică acasă îşi poate produce singur fulgere la domiciliu. Autorităţile statului, educate şi obişnuite să nu ia nimic în serios când cetăţenii se agită, ies în faţă şi spun că nu sunt dovezi palpabile, deci nu a fost nimic!

Am ajuns aşadar la miezul minciunii - dovada palpabilă. Fără dovadă palpabilă nu există nimic adevărat în faţa unor oameni mincinoşi din naştere. Dacă nu ai fost în Groenlanda ai dreptul să nu crezi în existenţa ei. În cine să ai încredere? În marinari? În hărţi? În sateliţi? Exclus! Nimeni nu ar avea; nu poţi avea nici tu.

Patima minţitului are deci o menire dată de însăşi divinitate, care pentru a ne conduce se foloseşte de jaloane false. Într-o omenire de oameni integri, în care nimeni nu ar fi minţit niciodată nu s-ar fi putut răpi şi aduce înapoi mii de oameni. Nu s-ar fi putut mutila animale fără ca nimeni să se revolte, fără să curgă cu explicaţii sau cu demisii. Nu s-ar fi putut cotropi popoare pentru că ascund arme pe care nu le au, sau bogăţii pe care nu le dau. În minciună, viaţa tuturor a devenit mai uşor de trăit fiindcă integritatea e greu de suportat şi imposibil de menţinut. În timp ce minciuna ne deschide orizonturi largi de afirmare, ne umple paharele şi buzunarele, adevărul doar în vis ne mai dă câte un semn de viaţă travestit. Integritatea omenească este abulită şi în consecinţă abolită, în favoarea confortului obştesc.

Orice scenariu se poate derula în voie dacă nu lasă dovezi palpabile. Nimic nu poate fi dovedit, deci evenimentul nu a avut loc, dacă cineva nu poate aduna şi pune probele în punguţe. Fiinţe spirituale prin excelenţă oamenii se dezmint vehement unii pe alţii dacă nu au martori sau dovezi palpabile, materiale. Pentru că am săpat o prăpastie prea adâncă între cuvânt şi faptă, acum le tratăm ca pe categorii independente. Vorba omenescă a rămas doar o undă zburătoare, o adiere de vânt, fără consistenţă şi fără acoperire în fapte.

Cuvântul, cel dintâi emisar al voinţei şi puterii Domnului a ajuns ultimul argument în gura omului, cel făcut după chipul şi asemănarea divinităţii! Evidentul a ajuns lipsit de sens de vreme ce se apară cu o cohortă de martori sau de mijloace, în care nici copiii nu mai cred. Aşa stând lucrurile au apărut producătorii de dovezi, colectorii de probe, autentificatorii de falsuri, martorii oculari - contribuabili profesionişti la adunătura mondială din baza de date a ipocriziei planetare [160]. Arheologii sapă în van la ţinte false, hermeneuţii interpretează după partitură (332), colportorii emit cu antene direcţionate, criticii taie şi spânzură pe cărări trasate cu rigla şi compasul.

Iubitori de adevăr, oamenii trudesc consecvent şi prin toate mijloacele la prosperitatea minciunii, fără să înţeleagă cum. Ceva le deturnează vrerea şi le modifică gândirea. Nu mai sunt stăpânii propriilor idei şi se trezesc animaţi de sentimentele altora. Spun una dar gândesc alta, vorbesc azi şi uită până mâine, ca politicienii, ca şi cum cineva le-ar modifica noaptea baza de date.

Pentru a pava drumul minciunii se începe cu deposedarea averii de date a fiecărui om. Adevărul fiecăruia se depersonalizează, se memorează şi se arhivează pe serverele altora, amestecându-se în minciuna planetară, într-o mare reţea spaţială. Nu întâmplător locaţia memoriei omeneşti nu a fost încă descoperită, motiv pentru care savanţii au încetat să o mai caute în cranii. Pentru a pătrunde acest paradox ni s-a permis să inventăm WEBul. Începem astfel să înţelegem că am deţinut nişte date ai căror proprietari nu eram, că nu le mai avem sub control, în propriul calculator, că au fost şi rămân de domeniul public, că sunt la îndemâna oricui, dar în gestiunea altcuiva. Ca şi gândurile. Gândurile noastre ne vin din surse necunoscute sunt în interferenţă permanentă cu ale semenilor noştri, se înfrâng şi se domină reciproc şi continuu după ecuaţia care pe care. Adevărul stă în echilibru precar pe bisectoarea neutrală, atitudinea oscilează de la bine la rău, hotarele se mişcă stânga-dreapta, preţurile urcă şi coboară pe mercurialul bursei. Mai mult urcă, dar cine nu coboară cu milă pentru semeni, se prăvale ireversibil în abisul negru al lăcomiei. Acţiunea se desfăşoară în regim bistabil între conştient şi subconştient.

Sincronicităţile în gândire şi în acţiuni sunt dovezi certe în această privinţă în limitele sublime ale teoriei relativităţii.

(Numeri 35,30) "Dacă un om omoară pe cineva, ucigaşul să fie omorît, pe mărturia martorilor. Un singur martor nu va fi deajuns ca să fie osândit cineva la moarte."

(Deuteronom 17,6) "Cel vinovat de moarte să fie omorît pe mărturia a doi sau trei martori; să nu fie omorît pe mărturia unui singur martor."

Dar societatea a evoluat şi până la urmă prestaţia unui singur martor a devenit insuficientă în orice pricină sau datorie.

(Deuteronom 19,15) "Un singur martor nu va fi deajuns împotriva unui om, ca să adeverească vreo nelegiuire sau vreun păcat oarecare; un fapt nu va putea fi întemeiat decât pe mărturia a doi sau trei marturi."

Uneori la rigoare, martorii prezintă şi submultipli:

(4,II,282) "Dacă însă datornicul este prost sau bolând, sau nu poate vorbi, atunci să vorbească epitropul său după dreptate şi să luaţi doi bărbaţi dintre voi ca martori. Dacă nu se găsesc doi bărbaţi, atunci luaţi un bărbat şi două muieri ca martori. De va greşi una din ele, atunci îi va aduce aminte cealaltă."

Să fie omenirea în criză de credibilitate sau credibilitatea în criză de omenire?

Nu vă impacientaţi, tot ce aţi citit este o minciună!

Trimiterile bibliografice se pot găsi la adresa: www.miracol.ro/bibliografie.txt

Materializare-Dematerializare (Conexiuni, nr. 26, aprilie-mai 2007)

Cei doi termeni ai titlului au o semnificaţie unanim acceptată, dar eronată. Materializarea ar trebui să definească fenomenul în urma căruia se crează materie. Adică o cantitate de substanţă vizibilă şi academic palpabilă, cu proprietăţi fizice şi chimice atestate: densitate, volum, culoare, gust, miros, ph etc.

În dematerializare substanţa ar trebui să ia calea inversă, adică să dispară, să se neantizeze. Să rămână doar credibilă fiind invizibilă, incoloră, inodoră, insipidă, rafinată, dispersată adică imperceptibilă.

Eroarea a devenit acum clară. Ce se întâmplă la dematerializare? Se trece din domeniul atestat de fizică în cel susţinut de mistică.

În realitate duetul materializare-dematerializare trebuie înlocuit cu altă expresie. Aceea de schimbare a stării de agregare [150,(33)].

Un spectru restrâns al categoriei extrem de largi a definiţiei de energie. Deci o subcategorie a energiei se defineşte în mod uzual prin termenul de materie. Unde începe şi unde se termină materia? Ce defineşte apariţia şi dispariţia materiei, deci dematerializarea?

Principiul I al termodinamicii ne obligă să acceptăm o transformare fără pierderi chiar şi în cazul dematerializării. Mai bine zis dematerializarea nu poate fi definită decât ca o transformare fără pierderi de la o calitate la alta.

În stările de agregare solidă, lichidă, gazoasă energia (materia) nu se defineşte în mod uzual prin lungime de undă, frecvenţă, ci prin parametri fizici menţionaţi anterior densitate, duritate, volum, temperatură, culoare, gust etc.

După aceste precizări va fi uşor de înţeles şi acceptat faptul că dematerializarea înseamnă o schimbare a caracteristicilor fizice materiei: densitate, volum, culoare, gust, miros, ph în energie ce poate fi definită doar prin lungime de undă, frecvenţa de vibraţie, amplitudinea undei.

Omul practică în viaţa cotidiană o seamă de schimbări într-un sens sau în altul pe scara generală a frecvenţelor.

Vorbirea, adică emisia de sunete articulate în cuvinte şi fraze este un prim exemplu de ipostază în care omul face o transformare a energiei mentale de care dispune în energie sonoră, audio. Ca dovadă, vorbitul este o îndeletnicire obositoare cu consum însemnat de energie. Când un om vorbeşte prea încet starea sa este echivalată cu epuizarea fizică şi i se dă hrană.

Chiar şi atunci când au forţe depline undele sonore ale vocii omeneşti nu pot străbate mai mult de 150 de metri şi sunt amortizate.

Drumul invers, atunci când auzim un mesaj transmis de un partener, echivalează cu transformarea în sens invers a energiei acustice. Despre dispozitivele necesare modulării-demodulării vom discuta mai jos.

Încă o formă de emisie energetică pe care omul o practică aproape fără să ştie este energia emisă prin privire, de ochi (101). Privirea poartă o mare cantitate de energie şi chiar transmite o sumă de sugestii reflectând atitudinea sau natura gândurilor ce se produc în mintea emitentului. Din acest motiv se spune despre ochi că reflectă cel mai fidel starea de spirit a omului.

Este acceptat de lumea ştiinţifică faptul că privirea reprezintă calea preponderentă prin care omul primeşte stimuli de la mediul înconjurător (cca80%). În ce priveşte sensul invers, ochiul-emitent energetic, părerile sunt mult mai precaute şi pe bună dreptate. Mijloacele noastre de cuantificare şi percepţie a energiilor de tip radiaţie sunt mai precare chiar decât ale animalelor.

Din anul 1876 când A.G. Bell a inventat telefonul, distanţa de 150 de metri la care poate fi auzită vocea unui om puternic, a crescut necontenit. După ce planeta a fost împânzită cu stâlpi şi fire, canale şi cabluri s-a comis pasul hotărâtor spre undele radio.

Energia, buna dispoziţie a crainicului dar mai ales textul sunt transformate de laringe în voce, preluată de microfon, transformată în undă electromagnetică, aşezată pe o undă purtătoare, transmisă în eter, captată de un satelit geostaţionar, retransmisă pentru ascultătorii de la antipozi, recepţionată de o antenă, despachetată de unda purtătoare şi trecută printr-un difuzor. Oriunde ne-am afla, pe Pământ, pe Lună, acasă, pe Everest vocea crainicului ne ajunge în urechi. Ce spune a devenit neesenţial. Importantă este teletransmisia.

Cu o tehnologie mai rafinată, dar cu curajul succesului audio, aparatul de filmat s-a metamorfozat în cameră de luat vederi, imaginea a fost digitizată şi transformată într-un şir de date, transpuse tot pe o undă purtătoare. Pachetul pleacă în eter şi conţine componenta audio şi componenta video. Poate fi recepţionat de oricine are o antenă şi a plătit taxele ca să privească, apoi urmează operaţiunea inversă de separare a undei purtătoare. Semnalul util este preluat într-o instalaţie complicată cu care se recompune imaginea iniţială, evident după ce se mai achită o taxă de decodare. Instalaţia este complicată dar rapidă, fluxul de imagine derulându-se la receptor cu o întârziere imperceptibilă, practic sincron cu evenimentul captat. Dacă tot s-a făcut transmisia ar fi păcat să se piardă ceva şi se face o înregistrare. Ea va servi posterităţii, dar până atunci poate fi folosită în orice scop, în funcţie de conţinut.

Pe noi ne interesează însă starea de agregare a informaţiei. Acum e arhivată, un fel de conservă, deci are altă stare de agregare, este din nou materializată cu alţi parametri, alte proprietăţi, altă undă purtătoare de fapt un suport tehnic, un disc, o bandă magnetică, sau un Compact Disc. Pentru a fi reînvigorată informaţia arhivată trebuie trecută prin instalaţii speciale de redare. Deci informaţia, poate reînvia oriunde este o astfel de instalaţie. Şi astfel se îmbină plăcutul cu utilul. Adică arta, ştiinţa, cultura, muzica cu comercialul şi prosperitatea.

Transferul de mesaje este de fapt transport de energie, altfel spus teleportare a unei categorii de unde. Pentru început unde audio, apoi video. Omenirea nu putea începe testele de teleportare cu un escortor de 1200 de tone, cu 130 de oameni la bord, cum a procedat Einstein la Philadelphia în 1943! De altfel testul a fost pe deplin edificator, drept pentru care nu s-au mai înregistrat recidive. Să lăsăm lucrurile aşa cum sunt, pentru că în anul 2000 un grup de savanţi japonezi au anunţat cu mare satisfacţie şi modestie teleportarea unui foton. Deci în cele din urmă adevărul va ajunge deasupra, adică şi la noi.

Pentru a ieşi la suprafaţă adevărul trebuie să parcurgă întotdeauna un lung lanţ de conexiuni între indivizi diferiţi. Similar, stabilirea unor conexiuni între neuronii aceluiaşi individ înseamnă aducere aminte.

Când vom învăţa să percepem tot ce ne compune, ne determină şi ne înconjoară ca pe o interferenţă de vibraţii, vom reuşi să înţelegem versatilitatea, funcţionalitatea şi complexitatea mediului în care trăim. Dacă acceptam că tot ce ne înconjoară este materie, adică energie, adică undă, vom admite că orice transport de energie este începutul operaţiei de teleportare. Oricum terminologia domeniului va trebui drastic raţionalizată.

Epoca informaticii a netezit rapid şi trainic drumul înţelegerii în masă a mesageriei cu trenuri de biţi, compunerea şi descompunerea datelor pentru teletransmisie, deci în neuronii informaticienilor conexiunile se pot produce fără cusur. Astfel faxul a ajuns un aparat electrocasnic.

Un domeniu care practică deja dematerializarea-teleportarea-materializarea este tipărirea ziarelor. Marile publicaţii, cu tiraje importante, ce trebuie dispersate pe teritorii largi se realizează după următoarea procedură: Redacţia pregăteşte ziarul în integralitatea lui; la tipar se imprimă doar tirajul necesar pe plan local; ziarul este transmis apoi pe cale electronică la mii de kilometri depărtare, unde se reconverteşte în forma materială cerută de rotativă şi se tipăresc tirajele necesare. A fost evitată manipularea cantităţii aferente de hârtie şi mai ales timpul de transport. Tehnologia permite deci apariţia aceluiaşi ziar la ora brackfast-ului pe oricare din fusele orare ale planetei. Cititori să aibă!

Aparatele fotografice şi camerele video digitale au redus durata procesului de la reporter la cititor la nivel de secunde, dacă se introduce în circuit şi un satelit de telecomunicaţii.

În circuitul manipulării este cuprinsă informaţia, datele, imaginile. Ele sunt forme de energie, deci de materie.

Pe de altă parte biologia a progresat în paralel, adică tocmai la timp, pentru a descoperi ce este esenţial atunci când trebuie transmis un mesaj genetic în cele două componente ale sale, transmisia la distanţă sau transmisia peste timp: ADNul. Să vedem în ce stadiu se află manipularea materiei vii.

Premisa succesului unei teletransmisii este conciziunea mesajului. Aceasta este calitatea esenţială a ADNului. Este expresia optimizată a caracterelor de structură şi funcţionalitate a unei alcătuiri biologice, coletul de ştafetă ideal.

Veriga întârziată este constituită de decodoare, modulatoare şi demodulatoare. În acustică trecerea de la undă electromagnetică la undă sonoră se face prin ansamblul bobină, miez de fier, membrană. În video după pregătirea semnalului pentru transmisie lucrează antenele emiţătoare, unda electromagnetică obţinută este direcţionată spre receptor. Acolo demodularea presupune un proces invers, iar vizualizarea se produce prin exploatarea calităţii de luminescenţă ale unor substanţe.

Un tren de biţi (90) dirijat (deflectat) pe orizontală şi verticală aprind pentru un scurt timp stratul depus pe ecran spre a crea imaginile purtate de semnal. De 50-80 de ori pe secundă fiecare pixel de ecran este refrişat cu o nouă stare aprins sau stins. Astfel noi urmărim cu sufletul la gură de emoţie cum steroizii lucrează pe scheletul lui Rambo şi cum duşmanii lui de moarte îşi primesc pumnii uneori vizibil aşteptaţi. Fiecare pumn dat înseamnă miliarde de biţi vehiculaţi.

Dacă receptorul este color totul se multiplică cu trei. Semnalul, spotul electronic, straturile fosforescente. Trei, de le Sfânta Treieme, care acum înseamnă culorile fundamentale albastru, verde, roşu. Preţul plătit a fost multă vreme expunerea frontală la radiaţia tunului catodic din televizor care după ce impresionează ecranul ne străbate şi trupul creind interferenţe nedorite. Evident atacul se recepţionează prin chakre.

Dacă vi se pare complicat, gândiţi-vă că aşa funcţionează şi ochiul, şi că la unele şcoli aceste lucruri se învaţă cu temeinicie. La unele. Telespectatorul nu trebuie să cunoască schema electronică a receptorului său, după cum nici locatarului de la etajul treizeci nu i se cere să ştie schema cinematică a liftului cu care ajunge în apartamentul său. Pe această cale învăţăm ce înseamnă încrederea, pentru a putea admite apoi şi ce spune preotul, credinţa.

Transmisia se face practic în timp real, dar când se pune problema stocării informaţiei transmise, atunci ne dăm seama că dificultatea este enormă. Capacitatea de înmagazinare pune acum probleme. Ştim cu toţii că o bandă magnetică video înmagazinează cam două ore de transmisie. Deci mesajul transmis şi în special cel înregistrat, trebuie să fi cât se poate de concis.

Din alt unghi, să analizăm ce e mai rentabil să transportăm (teleportăm) un stejar de 100 de ani sau o ghindă? Ambele alternative au avantaje şi dezavantaje uşor de intuit. Dar analizaţi în ipoteza în care timpul nu ne presează.

Ce este mai rentabil, pentru că în ultimă instanţă totul se reduce la rentabilitate, să teleportăm un om sau o celulă? În acest caz coletul optim ar fi gigantica moleculă a ADNului uman structurată, după cum se ştie deja, în 46 de cromozomi, alcătuiţi din cca 30000 de formaţiuni numite gene, pe baza unui lanţ de aproape trei miliarde de litere chimice A, C, G, T (adelină, citozină, guanină, timidină), care sunt fiecare la rândul lor catene proteice.

Scanarea şi digitizarea unei astfel de structuri nu ar mai fi o problemă insurmontabilă, de vreme ce harta genomului uman este configurată, adică se cunoaşte poziţia fiecărui component. Transmiterea în sine a informaţiei, e un lucru uzual. Mai dificil ar fi ca după recompunerea celulelor, cu cromozomii lor, cu zecile de mii de gene, cu miliardele de ansambluri proteice, în deplină concordanţă cu harta ADN şi vârsta subiectului, la final rezultatul să-şi vorbească încă limba maternă.

Dacă vi se pare prea complicat să încercăm să rezolvăm altă problemă. Un turboreactor are cca un milion de repere. Fiecare în parte are o compoziţie chimică, o structură, o configuraţie fizică, adică un proiect. Toate acestea sunt tabelabile, desenabile, descifrabile deci şi teleportabile. Chiar şi prin fax. La receptor fabrica respectivă, atestată în prealabil şi cu licenţele achitate, va putea după descifrarea proiectelor să înceapă materializarea lor, producţia. Dacă totul merge bine, şi nu s-au amestecat hackerii, la final avionul va cere cherosen şi va zbura.

Soluţia transtemporară este practicată altfel. Piramidele au conservat milenii, seminţe de cereale, iar mumiile neviolate ar fi trebuit să conserve celulele faraonului anonim care după rehidratare să poată fi relansate la viaţă.

Teleportarea la mică distanţă este de asemenea uzuală atunci când nu se interpun bariere prezervative sau când se preferă fertilizările artificiale. Mai rămân două probleme: optimizarea dimensională a coletulul şi mesageria cosmică la mare depărtare.

În privinţa coletului avem de plătit daune la dreptul de autor al creatorului pentru păcatele hibridării repetate şi inconştiente la care ne-am dedat, ceea ce a umflat dimensiunea ADNului. Rafinarea genetică este pentru pământeni o problemă prohibită. Oricum tehnica şi realizarea ei ar însemna iezere de foc pentru care nu primesc autorizaţie de funcţionare decât îngerii.

Dacă pe pământ oamenii au pus la punct sisteme de poştă pneumatică mai mult ca sigur că se poate lucra şi cu poştă în vid cosmic. Mesageria prin meteoriţi sau asteroizi ar rezolva cel puţin pentru o perioadă necesităţile imediate. Decodoarele în această situaţie ar fi supele oceanice. În alt plan populaţiile de născătoare, protejate prin legile antihărţuire sexuală ar fi aliniate la start. Când apar incidente se trimit mesageri, la vedere sau sub acoperire. Ei aduc materialul săditor în termose cu termen de garanţie (107).

Desigur orice sistem am pune noi oamenii la cale, în raport cu cel demiurgic, ar avea alura unui motor care porneşte la manivelă, pe lângă altul ce răspunde la telecomenzi. Dar poate am fost lasaţi doar să demonstrăm că se poate...

Servitorii zeilor (Conexiuni, nr. 25, martie 2007)

O civilizaţie ajunge pe Pământ în condiţii pe care nu se simte datoare să ni le comunice, pentru că pentru ei noi nu contăm. Dispune de tehnică spaţială pentru că altfel trimişii săi nu puteau veni şi nu puteau pleca, de câte ori doreau. Dar tehnologia spaţială nu este principalul lor atu. Marea lor putere stă în genetică şi nici nu le mai trebuie altceva.

Fiind o civilizaţie bine adaptată la mediul în care trăiesc, sunt deprinşi să utilizeze oportunităţile oferite de Pământ, să speculeze condiţiile locale fără a distruge planeta.

Cunosc în detaliu avantajele şi dezavantajele ce separă biologicul de tehnologic, motiv pentru care preferă să se doteze cu un instrumentar exclusiv biologic. Nu au venit aici cu proiecte pentru linii tehnologice de asamblat tractoare sau turisme, escavatoare sau tancuri, au venit cu un proiect genetic general, multicomponent din care produc toate fiinţele de care au nevoie.

Computere performante şi specializate aşteaptă doar caietul de sarcini şi configurează soluţia. E nevoie de un animal de tracţiune, carnivor, zburător şi amfibiu, climă caldă, nocturn, inteligenţa la pragul minim, comportament docil, talia S, M, XL sau XXL. Sunt apăsate tastele respective. La comanda unei taste computerul proiectează holografic arătarea, din orice unghi şi în orice secţiune, pentru a primi avizul sau corecţiile designerilor. Elementele de camuflaj, de protecţie, productivitatea şi reproductivitatea, culoarea, gabaritul, longevitatea, orice corecţie solicitată este preluată şi compatibilizată cu lanţul ADN matrice. La comanda LIVE vietatea se animă pe monitor şi defilează în faţa specialiştilor. Urmează noi corecţii sau aplauze. Când zeii sunt unanim satisfăcuţi, computerul listează procedurile de producţie. De la ce se porneşte, ce încrucişări sunt necesare, în câte generaţii, gradul de compatibilitate şi reutilizare, fiinţele purtătoare ale componentelor implicate, componente necesare neproiectate sau netestate. Fiinţa este realizată cu programe specializate de genul celor folosite astăzi şi de oameni în proiectarea construcţilor, în electronică, automatizări, utilaje tehnologice.

Producţia este munca asistenţilor şi studenţilor care în timpul liber se distrează pe computere standardizate extrem de specializate care realizează automat încrucişările necesare la simpla apăsare a tastelor pe care sunt desenate mici animăluţe simbol: peşti, femei, ţapi, şerpi, cai, tauri. Aşa s-au experimentat centauri, grifoni, sirene, ciclopi, balauri, inorogi, pitici, uriaşi etc.

Băncile de gene, ţesuturi, organe, funcţii, prototipuri sunt permanent actualizate şi adaptate la schimbările comunicate de mediu.

Au nevoie de forţă de muncă, îşi creează forţă de muncă, au nevoie de luptători, produc monştri, e nevoie de animale de povară, nimic nu le e dificil, doresc femei frumoase, le produc fără efort.

O viziune integrată, economică şi pe deplin ecologică, pe deplin cunoscută şi controlabilă.

Sistemul, ingenios şi eficace, permite etajarea pe nivele astfel încât atelajele de cai, caravanele de cămile, convoaiele de elefanţi, sunt conduse de oameni, păzite de câini, hrănite de turme de oi, capre şi cirezi de vite, salubrizate de hiene, mesajele le sunt purtate de porumbei sau vulturi. Nici o specie nu trăieşte în zadar iar dacă nu răspunde aşteptărilor este perfecţionată sau distrusă, fără să afle măcar de ce a apărut şi unde a greşit.

Ceea ce savanţii-oameni numesc adaptare, lanţ trofic, simbioză, reprezintă de fapt setul de parametri din cartea tehnică la care trebuie să răspundă lumea animală, specie cu specie, în folosul lumii zeilor.

Ei nu produc escavatoare, preferă uriaşi, nu construiesc vehicule de transport şenilate, trenuri sau locomotive, preferă caravanele, nepoluante conduse de oameni, dirijaţi şi supravegheaţi de zei. Pentru operaţiunile delicate din mine au creat specii de pigmei. Dacă au probleme speciale le rezolvă cu insectele, cu păsările sau cu animalele.

Au intervenţionişti pentru orice situaţie, în orice mediu. Viruşi, bacterii, ciuperci, purici, păduchi, ţânţari, viespi, albine, lăcuste, şacali, coioţi, lupi, lei, tigri, cai, tauri, vaci, oi, porci, măgari, iepuri, cămile, şerpi, dragoni, rechini, balene, dinozauri, leviatani, soimi, vulturi, pajure, condori şi atâtea altele. Fiecare are destinaţia, predilecţia, rolul său, fiecare prezintă avantaje şi inconveniente.

Parfumurile, mirodeniile, esenţele şi leacurile şi le produc în combinate vegetale numite plante sau copaci nu în instalaţii chimice gigantice. Lemnul serveşte în construcţii iar plantele ca furaje cohortelor de ierbivore cu care se îndestulează oamenii şi fiarele pământului.

Nimic nu a apărut de la sine căci geneticienii Domnului nu au timp de pierdut, fonduri de risipit şi nici fantezii platonice.

Marea scurgere de cunoaşterea către oameni are deja un conţinut mult mai larg. Dacă rememorăm povestea turnului Babel care a fost dărâmat pentru a nu periclita liniştea zeilor, vom înţelege cu siguranţă de ce oamenii nu pot ajunge pe Lună sau pe Marte.

Pentru zei, ingineria genetică e atât de dezvoltată încât preferă să creeze dinozauri de povară, de asediu sau atac, tauri cu pilot uman (centauri), şerpi cu unul sau mai multe capete de om (dragoni), cu una sau două cozi. Scoşi din context, balaurii pot apărea ca produse de ficţiune dar avem multe motive să credem că oamenii mai întâi au observat şi apoi au început să povestească.

http://www.miracol.ro/figura.php?figura=60

http://www.miracol.ro/figura.php?figura=61

Dacă i se ataşează o şa pentru driver sau i se grefează un creier omenesc devine receptiv, inteligent, docil şi mai ales şiret. Exemplul calului care după suficiente antrenamente face corp comun cu călăreţul este cunoscut. Tot aşa de obişnuit era şi un şarpe de pe care un zeu cobora şi dădea sugestii Evei.

Până acum o sută cincizeci de ani, la descoperirea motorului cu abur, monopolul forţei de tracţiune a fost deţinut în exclusivitate de animale, şi încă dăinuie în multe zone.

Balaurii, dragonii, zmeii, şerpii sau monştri erau folosiţi egal în atacuri selective individuale sau campanii colective. În cunoscuta manevră pentru capturarea lânii de aur, un balaur fioros îl înghite şi apoi docil, îl aportează aproape mort pe Iason, la picioarele zeiţei Atena [123,102].

http://www.miracol.ro/figura.php?figura=62

Războiul troian a fost provocat de zei [161,(139)] care apoi au participat direct la lupte. Armatele erau constituite din cohorte de luptători dar şi din formaţii de animale:

[207, I,43] "Aceasta i-a fost ruga iar Phóibos Apollo urechea şi-o plecă la vorbele lui. De pe culmea Olimpului mânios coboară zeul. El poartă pe umeri arcul de argint şi tolba bine închisă. Apoi cu vuiet crâncen azvârli săgeţi din arcul de argint. Mai întâi ţinti în catâri şi-n câini; apoi săgeata lui îi lovi pe oameni."

Când Laocoon, preot al lui Apollo, a deconspirat troienilor că aveau în faţa cetăţii un cal gol aducător de necazuri, imediat zeii i-au închis gura, cu naturaleţe, printr-un mijloc discret şi eficace [213,222]:

[207,Nimicirea Troiei,XX] "Între timp apar doi şerpi şi-l răpun pe Laocoon, necruţându-l nici pe unul din cei doi feciori ai lui."

[207, XII,195] "Troienii avuseseră în ziua aceea o izbândă şi se pregăteau să iasă din cetate şi să-i urmărească pe ahei până la corăbii spre a le da foc. Dar un semn primiră din partea lui Zeus. Din înălţimi cereşti un vultur a zburat. El ţinea în cioc un şarpe uriaş, sângerând dar încă viu. Zvârcolindu-se şarpele muşcă vulturul de piept, care de durere îi dădu drumul din cioc, fără să-l poată duce puilor ca hrană. Şarpele căzu în mijlocul troienilor. Poydamas se apropie de Hector şi astfel îi vorbeşte: Dacă vom ieşi acum din cetate spre ai urmări pe ahei, mulţi dintre troieni vor fi omorâţi şi cărările întoarcerii nu ne vor fi prielnice. Aşa s-ar putea tălmăci semnul ceresc al lui Zeus."

Tălmăcitorul Poydamas era un receptor cu calităţi superioare, un om dotat cu sensibilitate la frecvenţa pe care zeul îşi transmite ideile, ceea ce a făcut posibilă traducerea mesajului. Scena a fost urmărită de toată suflarea, dar unul singur a dus procesul până la capăt. Ca şi Daniel:

(Daniel 10,7) "Eu, Daniel, am avut singur viziunea; dar oamenii care erau cu mine n-au avut viziunea, totuşi un mare tremur a căzut peste ei şi au fugit să se ascundă."

După exemplul zeilor, multă vreme armatele împăraţilor aveau alături de oameni şi efective de elefanţi, cămile, cai, câini. Ultimii dăinuie chiar şi în zilele noastre în statele de cheltuieli ale armatelor comunitare, ba chiar primesc şi grade.

Mai mult decât oricare alt animal, şarpele a servit pretutindeni şi în toate timpurile ca armă de apărare şi atac la dispoziţia zeilor.

Ce vehicul mai adaptat pentru deplasarea pe orice formă de teren oricât de accidentat, pentru apă sau văzduh puteţi imagina,

care să întreacă în viteză, rezistenţă, silenţiozitate, fiabilitate, performanţă, şarpele? Cu sau fără aripi, cu sau fără membre, şarpele nu se împotmoleşte în gropi, nu se răstoarnă în şanţuri, nu se rostogoleşte în văgăuni, escaladează sau ocoleşte orice obstacol. Nu are nevoie de canistre cu gazolină ce pot oricând exploda, ci se hrăneşte cu broaşte, şoareci sau alte orătănii. Poate fi dotat cu solzi protectori sau cu platoşe blindate, poate purta antene emiţătoare sau receptoare, camere de luat vederi. Într-un cuvânt vehicolul ideal, sumerienii îi spuneau leul pământului [209,146]. Şarpele nici n-ar trebui să stea expus la muzeul de ştiinţe naturale, ci la muzeul militar.

Trăind în preajma zeilor ca servitor devotat şi indispensabil şarpele a învăţat şi pentru sine câte ceva. Ca un fost fotbalist care face un stagiu de translator pe lângă un antrenor ce nu vorbeşte limba jucătorilor şi tot traducând şi traducând tactici şi strategii, în portavoce la antrenamente, la terminarea contractului devine inevitabil... antrenor. Şarpele a învăţat şi el multe în misiunile pe care le-a îndeplinit pe lângă zei, îndeosebi cele legate de tainele vieţii şi ale nemuririi:

[47,352] "Afară de apa vie, lumea basmelor mai cunoaşte şi o buruiană a vieţii, pe care însă o cunosc numai animalele şi cu care se pot învia oamenii şi animalele moarte. Îndeosebi o cunosc şerpii. Şi pentru ca să pună mâna pe ea, oamenii omoară un pui de şarpe, apoi aşteaptă până vine mama puiului cu buruiana în gură. După ce şarpele şi-a înviat puiul, aruncă buruiana şi omul o ia."

După îndelungate trude şi peripeţii Ghilgameş reuşeşte să găsească iarba nemuririi, dar tot din cauza unui mercenar cu trup de şarpe nu se poate bucura de nemurire:

[209,145] "După douăzeci de îndoite leghe, îmbucă câte ceva;

la treizeci de îndoite leghe mai departe poposiră.

Ghilgameş, zărind un izvor cu apă proaspătă,

coborî în el şi se scăldă în apele lui,

când un şarpe, adulmecând mireasma buruienii,

pe ascuns, apucă buruiana

şi pe dată-şi aruncă solzii cei vechi."

Zeul Apollo avea un templu în Insula Şerpilor de la gurile Dunării [150,(43)]. De acolo mulţi şerpi plecau în misiuni sau se întorceau din bătălii. Un astfel de eveniment a fost lupta Sfântului Gheorghe cu balaurul. Se pare că această luptă a avut loc pe meleagurile de la vărsarea Dunării de vreme ce două toponime utilizate şi astăzi sunt în conexiune directă cu evenimentul. Primul se referă la unul dintre braţele de vărsare ale fluviului, căruia i se spune braţul Sfântul Gheorghe. Apoi mai sus pe Dunăre o insulă, Insula Mare a Brăilei, raiul recoltelor bogate. Această insulă se mai numeşte şi insula Ianca. Dar Yanca în vechea limbă a hitiţilor desemnează nimic altceva decât un zeu-şarpe! Zeul-şarpe ucis de zeul Teshub, care în credinţa hitiţilor, preluată apoi de greci, cumula toate prerogativele lui Zeus [206,80]! Legenda creştină, o versiune perpetuată, are pe meleagurile noastre rădăcini adânci ce preced cu mult creştinismul. În cunoscuta înfruntare a Sfântului Gheorghe cu Yanca-Balaurul nu avem nici un motiv să credem că balaurul se lupta pentru motive personale.

Aceste vietăţi înfricoşătoare sunt mereu prezentate lucrând pentru zei, ca mercenarii, în două regimuri de funcţionare, unul pentru stăpâni, altul pentru victime. Se prezintă, spun cine le-a trimis, de ce luptă, apoi se dezlănţuie profesionist, cu toată furia şi puterea de care dispun. Cu instinctele de ferocitate atenuate, sau dimpotrivă exacerbate animalele pot fi exploatate prieteneşte sau pot fi aruncate în luptă împotriva duşmanului. Creatorul se poate face uşor înţeles fiindcă el cunoaşte proiectul. Ştie ce genă să excite sau să inhibe, cu ce frecvenţă, pe ce durată, cu ce instrumente.

Fiinţele sunt ca nişte harpe, au o mulţime de corzi, fiecare coardă prin frecvenţa emisă acţionează un mecanism, în sintonie cu mediul ambiant şi cu cosmosul (225). Obţii efectul dorit dacă ştii să atingi coarda sensibilă! Din păcate oamenii zilelor noastre cunosc bine doar sloganul. Uneori îl şi aplică, fără a şti că acesta este principiul general de funcţionare al Universului. Unda radiaţiei atomice este cea mai periculoasă pentru viaţă. Efectele ei sunt chiar şi acum studiate atât de oameni pe animale, cât şi de zei pe oameni [30,443].

Faptul că în toate mitologiile animalele înţeleg şi vorbesc, atestă că aveau şi poate păstrează încă inhibate diverse capabilităţi de a comunica cu creatorii lor, zeii.

Despre potenţialul uriaşilor avem puţine date, de la ei nu ne-au rămas decât vestigii, megaliţi, amenajări funciare, deviaţiile de râuri, canalele navigabile şi numeroase legende controversate sau ignorate, oamenii reuşind întotdeauna să-şi adjudece tot ce au găsit. Pe teritoriul Siriei de astăzi, la Apamee, dăinuie încă o impresionantă amenajare rutieră. Un măreţ drum al zeilor ce pare situat pe aliniamentul Alep - Damasc. Un drum pentru alaiuri împărăteşti, pavat cu blocuri de stâncă şi mărginit de o parte şi de alta de două şiruri de coloane monumentale în stil corintic plantate pe... doi kilometri. Istoricii atribuie construcţia momentului festiv al întoarcerii lui Marc Antoniu dintr-o campanie militară la Eufrat, pentru o defilare triumfală alături de Cleopatra. Pe unele pietre s-au găsit însă inscripţii în limba greacă.

http://www.miracol.ro/figura.php?figura=63

http://www.miracol.ro/figura.php?figura=64

Experienţa ne arată însă că cei ce îşi scriu cu cuţitul numele pe trunchiurile copacilor, nu sunt niciodată cei ce i-au plantat.

Zeii, s-au comportat ca nişte investitori străini, au făcut cheltuieli minime pentru a-şi repatria un profit cât mai mare, dar poate au trăit şi ei euforii şi idile. Ahtiaţi după aur, argint, bronz, fier, pietre preţioase şi semipreţioase, le considerau prea scumpe spre a le irosi aici pe Pământ. Mult mai convenabil era să investească în genetică cu care să-şi construiască insecta, pasărea, animalul sau arendaşul adecvat.

Animalele pot fi suficient de bine strunite şi manipulate prin reflexul de foame. Alte cohorte de vieţuitoare servesc de meniu celor ce muncesc. Cele mai devotate exemplare sunt recompensate şi cu premii în satisfacţii de reproducţie.

Oamenii au generalizat metoda şi îşi iau doi câte doi câte o lună de miere, de o săptămână. Privind de la o scară convenabilă putem observa că ei răspund la aceeaşi gamă de stimuli, cu aceleaşi motivaţii şi cu rezultate şi comportamente identice cu ale animalelor. Oamenii moderni s-au mulţumit să se inspire după natură, să-i copieze brevetele fiindcă erau pe gratis, şi să le transpună în tehnologie. Când omul va cunoaşte suficientă genetică, toată tehnologia va da faliment şi va dispărea. Dar asta echivalează metaforic cu o glaciaţiune. Glaciaţiunea combinatelor, sau cum i se spune pe la noi, privatizarea. Mai întâi cele siderurgice, apoi cele chimice, apoi cele porcine, avicole etc. În locul combinatelor rămân doar combinaţiile. Evident religia şi guvernele se vor opune din răsputeri şi nu se vor afla amănunte. Deci singura soluţie va rămâne adevărata glaciaţiune, care este inevitabilă, imparţială şi iminentă. Nu se votează şi nu se amână.

Timpurile când mielul va citi ziarul lângă lup, anunţate de Biblie, nu par decât să confirme întoarcerea acelor vremuri când toate sălbăticiunile, trecute prin starea zero, trăiau alături de oameni, pentru a munci cot la cot, scutindu-i astfel pe stăpâni de orice efort, aşa cum şi oamenii procedează acum sub aparenta nepăsare a zeilor, cu milioanele de utilaje tehnologice inventate, tot cu ajutorul unora dintre ei.

Trimiterile bibliografice se găsesc la adresa:

http://www.miracol.ro/bibliografie.txt

NIBIRU – planeta cu cincizeci de nume -

Interviu nepublicat

(Conexiuni, nr. 24, februarie 2007)

Trimiterile bibliografice pot fi gasite la adresa:

http://www.miracol.ro.bibliografie.txt

Ce se ştie despre aceasta planetă? Unde este ea acum? De unde va ajunge în sistemul nostru solar?

I se spune Planeta cu 50 de nume, tocmai fiindcă se regăseşte în tradiţiile sumeriene, akadiene, babiloniene, mesopotamiene, indiene, chineze şi ale altor popoare. Nibiru, Marduk, Planeta crucii, Eris, Regele cerurilor, Casa mărilor strălucitoare, Cel care aruncă foc, A douăsprezecea planetă, Planeta zeilor, sunt doar câteva dintre denumirile mai mult sau mai puţin metaforice ale acestui corp ceresc. La care se adaugă şi un nume modern, un index de catalog, 2003 UB 313, care indică anul târziu al înmatriculării şi care preia în mod uimitor particula UB întrebuinţată de sumerieni în clasificarea sa printre corpurile cereşti [206,282]. Nibiru are între 7 şi 12 sateliţi şi e cu atât mai greu să treacă fără efecte printre celelalte planete. Are o orbită eliptică extrem de alungită, ciclează în jurul Soarelui nostru în 3600 de ani tereştri. La trecerea (shar în limba sumeriană) prin sistemul nostru solar poate pierde sau capta dintre sateliţii planetelor pe langă care evoluează. Trece printre Marte şi Jupiter. In urmă cu mai multe treceri a dezintegrat o planetă, Tiamat, care evolua pe o orbita stabilă în zonă. Aşa a apărut cunoscuta centură de asteroizi. [206,217]

Cum ne influenţează trecerea acestei planete, dacă se va dovedi că într-adevăr ea există.

La fiecare trecere în sistemul solar se dezvoltă mari perturbaţii ale câmpurilor electromagnetice şi gravitaţionale. Plăcile tectonice ale planetelor solare, dar ne interesează în special ale Pământului, intră in derivă generând cutremure puternice. Planetele îşi pot schimba parametrii de evoluţie, vitezele de rotaţie şi de revoluţie. Inevitabilele coliziuni generează praf meteoritic care poate întuneca lumina Soarelui. Praful intră apoi în atmosferă, este antrenat de precipitaţii şi se depune la sol. La începutul lunii martie 2006 televiziunile au transmis cum la Moscova a nins cu zăpădă rozacee spre roşu. Populaţia era speriată, atribuind fenomenului conotaţii fataliste în conexiune cu plăgile suferite de egipteni în timpul exodului biblic. Atunci apele ploilor erau de culoare roşie, apele Nilului erau roşii, Marea Roşie păstrează şi astăzi aceasta denumire, primită după culoarea apelor sale din acele timpuri.

Cel mai mult se transformă clima. Mai întâi are loc o încălzire progresivă, precum constatăm în zilele noastre, pe care o atribuim în mod eronat unor tehnologii terestre, dar prin această etapă s-a trecut şi la ultima evoluţie a lui Nibiru, tradiţiile chineze au imortalizat în spaţii largi şi în numeroase texte fenomenul de supraîncălzire, arşiţă şi caniculă [7,191], cu toate că atunci tehnologia nu fusese declanşată. Încălzirea provoacă topirea gheţarilor şi chiar a calotelor polare. Tot în luna martie 2006 posturile de televiziune transmiteau cum în sudul extrem al Patagoniei, Argentina, gheţarii dintr-o rezervaţie naturală se dislocau şi se prăvăleau în mare spre uimirea patagonezilor. Topirea gheţii va determina creşterea nivelului oceanului planetar şi inundarea ţărmurilor pe distanţe greu de estimat. Oceanul planetar îşi va modifica astfel şi salinitarea nu numai întinderea ceea ce va influenţa circuitul de suprafaţă şi de profunzine al curenţilor marini, aşa numitul motor termosalin al planetei.

Fenomenele evoluează lent dar în ultimul timp pare că s-au exacerbat. Astfel va începe o nouă glaciaţiune, ce va fi resimţită cel mai drastic pe ţărmul de vest al Europei respectiv pe coasta de est a Americii de nord, încălzite în prezent de cunoscutul Golf Stream. Mediul biologic va avea mult de suferit şi va fi profund afectat. Deja primele efecte ale apropierii Planetei zeilor sunt resimţite de locatoarele extrem de sensibile şi precise ale păsărilor migratoare, ale balenelor sau ale porumbeilor călători. Vor fi desigur afectaţi apoi sateliţii de telecomunicaţii.

Dată fiind înclinaţia axei pământului accentuată de la 23 la 29 de grade este posibilă schimbarea polilor magnetici ai planetei, fenomen care s-a produs şi la trecerile anterioare şi a fost consemnat în multe din scrierile sacre şi tradiţionale [233,132]. Informaţiile cele mai abundente se găsesc pe sute de plăcute sumeriene în ENUMA ELISH, epopeea sumeriană a creaţiei, de unde au fost preluate în Biblie dar şi în scrierile egiptene, incaşe, în Vedele sanscrite, în mitologia greacă şi romană. Toate planetele sunt zeificate şi personificate [206,217]. Sunt cunoscute şi studiate sute de documente străvechi, extrem de precise care prezintă schimbarea punctelor cardinale şi a configuraţiei constelaţiilor pe bolta cerească [233,134]. Consemnările sistematice şi îndelungate ale egiptenilor amintesc o succesiune de patru astfel de evenimente [233,125].

Schimbarea polarităţii magnetice a globului pământesc se desfăşoară într-o durată estimată la 3-4 zile, timp în care “debusolarea” navigatorilor va fi cel mai neînsemnat prejudiciu. Fiinţele vor percepe fenomenul ca pe o acţiune de ştergere a creierului, cunoaşterea acumulată fiind pierdută. Animalele până atunci sălbatice vor deveni blânde şi ascultătoare.

Cine studiază aceste evenimente, care este atitudinea oamenilor de ştiintă?

Dată fiind relaţia directă cu planeta creatorilor noştri cele mai interesate şi îndreptăţite să ia atitudine sunt feţele bisericeşti de la Vatican. Religia a avut din start misiunea de a intermedia relaţia dintre zeii creatori şi oameni. Primii preoţi iniţiaţi, leviţii, cei care aveau printre altele şi harul levitaţiei, nouă ne-au comunicat doar termenul. Apoi cercul iniţiaţilor s-a mai extins, desigur tot sub controlul zeilor, ceea ce le-a mai diluat statutul şi prerogativele. Desigur embargoul total asupra domeniului, menţinut cu străjnicie de milenii prin intermediul religiei a fost spart de câteva secole, nu multe, dar inerţia se manifestă în continuare. Ştiinţa şi-a croit greu şi cu multe victime drum, savanţii au fost sacrificaţi sau marginalizaţi, bibliotecile incendiate ritmic, tehnologiile întârziate sau dosite. Papa Paul al XIV, cu circa un an înainte de a se stinge acceptase să vorbească despre extratereştri ca despre ale fiinţe din Univers. În numele religiei atot puternice până nu demult Vaticanul a adunat şi pus la loc de veci, în renumitele sale pivniţe, cele mai mari taine ale cunoaşterii. Acum lucrează cu specialişti de prima mână nu numai în aprofundarea dogmei dar şi în cercetarea ştiinţifică. Mă refer doar la specialiştii de marca antrenaţi în astronomie, astrologie. La Tucson în Arizona, SUA, Vaticanul deţine unul dintre cele mai moderne observatoare astronomice. Dar perşii se mândreau cu observatorul astronomic a lui Ulubek la anii 1200!

Sunt de asemenea foarte cunoscute şi citite, încă din secolul trecut lucrările unor cercetători Immanuel Velikovski [233] apoi Zecharia Sitchin [182], [184], [206], [220]. Ca să nu mai vorbim de reputaţii sumerologii S. N. Kramer [244] şi Vojtec Zamarovsky [245].

Din păcate înclinaţia firească spre adevăr şi rigoare ştiinţifică se transformă sistematic în controversă, neîncredere, suspiciune. Autorii sunt discreditaţi, cum s-a întâmplat cu I. Velikovsky sau marginalizaţi ca în cazul lui Z Sitchin, cercetători care au adunat cantităţi enorme de mărturii documentare din toate tradiţiile popoarelor. Şi asta în secolul XX! Insă în secolul XXI lucrurile s-au mai schimbat. In august 2006 la Praga a avut loc un congres al astronomilor, care după două săptamâni de dezbateri au retrogradat planeta Pluton la rangul de planetoid. Ca să nu le mai i




	M-am născut la 27 ianuarie 1947 în Bucuresti. Primii 50 de ani am tăcut; apoi deodată, când toată logistica era gata, am simţit că un fluid mă deversează; am început repede să-l pun în vase comunicante; îmi aduce răspunsuri exact la întrebările ce mă frământă… Scriu o carte cu mai multe coperţi, ca să se poată citi din mai multe părţi deodată. Viaţa e cea mai adevărată bază de date si trebuie înţeleasă ca atare… În continuare, îmi place să mă consider doar inginer.” http://www.miracol.ro; http://www.miracol.ro/prezentare.php; http://www.miracol.ro/author.php; http://www.agonia.ro/index.php/author/0015867/index/html