George GEORGESCU

  

 

 

 

   Ultima scrisoare 

In memoriam Comandor Av. (r) Daniel CHIRULESCU

    

In ultima scrisoare pe care mi-a trimis-o, comandorul Chirulescu imi marturisea printre altele : "Poate ca Dumnezeu ma va mai pasui putin, deoarece am atat de multe amintiri pe care vreau sa vi le povestesc. Sper ca dupa operatie sa ma simt mai bine si sa putem discuta pe larg despre problemele aviatice care va intereseaza in mod deosebit". Timpul insa nu l-a mai asteptat si "pasuirea" pe care a dorit-o atat de mult nu a mai avut loc.

La data de 9 Septembrie 2003, dupa cum mi-a comunicat, fusese supus unei interventii chirurgicale in care i s-a extirpat o tumoare din vezica urinara, iar la 23 Octombrie a fost programat pentru o noua operatie pentru a i se extirpa intreaga vezica, deoarece la biopsie tumoarea se dovedise a fi de natura canceroasa. Intrucat slabise douasprezece kilograme si nu mai avea putere sa lucreze la computer sau sa raspunda la telefon, i-am raspuns prin posta: "Scrisoarea Dvs ne deschide orizontul unui larg schimb de idei si informatii pe teme de Aviatie, pe care, cu ajutorul lui Dumnezeu, sper sa le putem continua si dupa cea de a doua interventie chirurgicala, care, sper, se va termina cu bine. Dupa operatie si dupa convalescenta, atunci cand va veti putea aseza din nou la masa de scris, sau in fata computerului, dati-mi un semn de viata pentru a ne impartasi gandurile si ideile". Dupa aceasta scrisoare legatura noastra s-a intrerupt brusc. Mesajele pe e-mail se intorceau cu mentiunea "eroare", telefonul lui parea deconectat, iar scrisorile mele ramaneau fara raspuns. Am facut atunci cateva incercari de a afla ce s-a intamplat cu el, incercari neincununate din pacate de succes. Cu ajutorul unui prieten de o mare sensibilitate sufleteasca, profesorul si jurnalistul Alexandru Tomescu din Toronto care a facut cercetari minutioase, am aflat trista veste a decesului comandorului Daniel Chirulescu, care trecuse la cele vesnice la data de 15 Martie 2004. Recitind corespondenta lui, atat cea postala cat si cea electronica pastrata in memoria lap-top-ului, am realizat ca intuia posibilitatea unui deznodamant nefavorabil si intrucat cunostea pasiunea mea pentru aviatie si aviatori, dintre care pe multi i-am mentionat intr-un serial publicat in ziarul "Cuvantul Romanesc", mi-a trimis cateva scrisori cu date din biografia lui de zburator. Astazi, cand astern pe hartie aceste randuri, am ferma convingere ca era deplin constient de gravitatea situatiei in care se afla dupa cea de a doua interventie chirurgicala si a dorit sa fie mentionat in serialul meu alaturi de camarazii sai de zbor, dintre care multi si-au frant aripile in inclestarile celui de al Doilea Razboi Mondial sau au fost ucisi in lagarele si inchisorile din Romania in care a fost lichidata elita neamului nostru.

Daniel Chirulescu s-a nascut la data de 18 Februarie 1925 in comuna Aricesti din Judetul Prahova, dupa nastere parintii sai Constantin si Elena Chirulescu mutandu-se la Bucuresti. In Capitala a urmat scoala primara "Tunari" si apoi cea de langa Uzinele Metalurgice "LeMaitre". In anul 1936 a reusit la examenul de admitere la Liceul Militar Nicolae Filipescu din Iasi, printre elevii caruia s-au numarat Henry Coanda, Andrei Popovici, viitorul Maresal Prezan, printul mostenitor Carol al II-lea si multi altii care au devenit mai tarziu celebri. Datorita faptului ca frontul din rasarit fusese spart, trupele romano-germane se retrageau iar cele rusesti se apropiau de granitele Romaniei, in luna Martie a anului 1944 Liceul a fost evacuat la Campulung Muscel.

"Cei opt ani petrecuti in acest Liceu Militar mi-au ramas in minte si in suflet ca cel mai pretios dar capatat in intreaga mea existenta. Sper, asa cum v-am promis, sa depasesc cu bine aceasta perioada dificila din viata mea, pentru a va da cateva amanunte in legatura cu valorile etice si morale ale educatiei pe care am primit-o acolo", imi scria el intr-o scrisoare din 15 Octombrie 2003. In luna iunie 1944 a sustinut examenul de bacalaureat la Predeal unde fusese evacuat din nou Liceul Militar, dupa o luna fiind admis, in urma unui examen, in Scoala Militara de Ofiteri de Aviatie de la Medias. "Cei doi ani petrecuti la Scoala Militara, imi scria el, au fost un adevarat calvar, intrucat regimul alimentar nu se deosebea cu nimic fata de cel din inchisorile comuniste. Trupele rusesti care intrasera in tara dupa capitulare au furat aproape intreaga dotare a Scolii, pana si salopetele noastre de iarna, astfel ca am facut iarna 1944-45 intr-un frig cumplit, fara nici un pic de foc". Din aceasta cauza in anul al II-lea Scoala Militara a fost mutata la Medias unde aveau caldura dar au suferit in schimb de foame. In luna iulie anul 1946 Daniel Chirulescu a fost avansat la gradul de Sublocotenent, fiind repartizat dupa doua luni la Flotila 1 Aviatie de Vanatoare de la Popesti-Leordeni, unde primul lui comandant a fost Cpt. Nicolae Serescu, ucis in anul urmator de securitatea comunista. Este mutat apoi la Escadrila a II-a din Grupul 3 Vanatoare, al carei comandant era Cpt. Hariton Dusescu, un adevarat erou national, Cavaler al Ordinului "Mihai Veteazul", mort si el in inchisorile comuniste unde fusese aruncat datorita victoriilor obtinute pe frontul de rasarit. Intr-una din scrisori imi povestea cazul camaradului sau instructorul de zbor Lt. Anghel Vidan care fusese arestat in urma unei glume al carei erou era Stalin, gluma spusa la o petrecere cu cativa camarazi de ai sai. Fiind informat ofiterul CI, Lt. Vidan a fost arestat si condamnat la 7 ani de inchisoare, dupa eliberare pierzandu-i-se urma.

Din anul 1948 si pana la iesirea din cadrele Armatei, Daniel Chirulescu a urmat toate cursurile si scolile din cadrul Aviatiei Militare. In anul 1949 Scoala de Zbor fara vizibiltate, apoi Scoala de Instructori de Zbor, in anul 1950 Scoala de Zbor de Noapte devenind instructor, iar in anul 1951 Scoala de Zbor de Noapte pe avioane de lupta de la Buzau, unde a fost coleg cu Cpt. Ion Milu, un erou cu 45 de victorii pe frontul de rasarit, Cpt. Vasile Gavriliu si Cpt. Alexandru Molico. Era in varsta de numai 25 de ani. Cea mai importanta contributie pe care a adus-o personal Aviatiei, a fost initierea Scolii de zbor instrumental si de noapte pentru instructorii de zbor din Scoala Militara de Ofiteri de Aviatie de la Tecuci, datorita careia ofiterii instructori si-au imbunatatit substantial cunostintele de specialitate si calificarea profesionala.

In anul 1950 a fost propus sa plece pentru specializare la Academia Militara de la Moscova insa a refuzat categoric, cu toate presiunile exercitate asupra lui de catre seful de Cadre al Aviatiei, un ofiter avansat din ospatar, riscand trecerea in rezerva, iar in anul 1955 a absolvit Academia Militara din Bucuresti devenind Ofiter de Stat Major. A fost trecut in rezerva in anul 1960, lucrand pentru a-si castiga existenta ca functionar la o Intreprindere de Administratie Locativa intrucat Aviatia Civila ii refuzase serviciile. Totusi, timp de 11 ani, intre 1964 si 1975 a functionat la TAROM ca pilot comandant pe avioanele IL-14 si IL18, intrucat parcul de avioane achizitionate de la rusi se marise datorita necesitatilor transportului aerian intern si international, aviatorii militari ramasi in viata fiind acum solicitati pentru cunostintele si competenta lor. In felul acesta a avut prilejul sa colinde un sfert din Globul Pamantesc, dupa cum a mentionat in scrisoarea cu date biografice. In anul 1975 a iesit definitiv la pensie, emigrand in Canada la fiul sau care parasise Romania in anul 1982.

Dotat cu un simt deosebit de critic la adresa celor care au preluat parghiile puterii dupa evenimentele sangeroase din Decembrie 1989, Daniel Chirulescu a colaborat la cateva publicatii de limba romana din Canada, dar a considerat ca ziarul "Cuvantul Romanesc" din Hamilton este singurul care raspunde exigentelor si dragostei lui fata de adevar si dreptate. " Sunt multumit si apreciez foarte mult atitudinea prestigiosului ziar <Cuvantul Romanesc>, imi scria el. "As dori sa initiem un dialog in cadrul acestui ziar pe tema catorva probleme precum Democratie si Liberalism, Morala in societatea de astazi, Neoprotentatismul ca dusman al Crestinismului, sau despre saltul urias facut de civilizatia actuala in timp ce imense mase de oameni traiesc in ignoranta totala". Ii citeam cu mult interes articolele in asteptarea unui dialog in cadrul ziarului nostru de suflet. Din pacate cumplita boala nu i-a mai acordat "pasuirea" pe care o astepta, iar dorinta unei colaborari in cadrul careia urma sa dezbatem cateva dintre problemele de stricta actualitate nu s-a mai putut realiza.

A plecat dintre noi discret, asa cum a trait, fara sa mai aiba timp sa se impuna si ca jurnalist de analiza politica si critic al unei societati dezbinate de pasiuni si patimi, dominata de flagelul coruptiei. Publicand acest remember imi indeplinesc o datorie de constiinta fata de cel care a fost Comandorul Av (r) Daniel Chirulescu, care mi-a oferit prietenia lui in cele mai dificile momente ale existentei sale. Dumnezeu sa-l primeasca in Imparatia Cerurilor alaturi de camarazii lui care si-au frant aripile in inclestarile celui de al Doilea Razboi Mondial, sau au fost ucisi miseleste in universul concentrationar din tara noastra care nu a stiut sa-si pretuiasca valorile si eroii, inscenandu-le procese in urma carora au fost aruncati in lagare si inchisori unde multi au platit cu viata faptele lor de eroism. Asa cum a platit cu viata un alt comandor de aviatie ucis cu bestialitate de un tigan criminal de drept comun, aflat in slujba autoritatilor de la Canalul mortii, care l-a aruncat de viu in cuptorul caramidariei.

George Georgescu este membru al Asociatiei Canadiene a Scriitorilor Romani