EXISTA UN DREPT LA AUTONOMIE? LA CE BUN(A), AUTONOMIA TERITORIALA?

In mod teoretic, conceptul de autonomie deriva din existenta si recunoasterea grupurilor etnice si nationale – care sunt subiectul drepturilor colective. In perioada postbelica, sistemul Drepturilor Omului  promovat de ONU a subliniat dimensiunea individuala a drepturilor omului (deci nu Oamenilor), gandirea democratica de tip occidental reusind sa le impuna ca un standard universal recunoscut. Dar abia dupa perioada decolonizarii, prabusirea URSS si cresterea numarului de conflicte intra-statale cauzate de nerecunoasterea drepturilor colective ale minoritatilor, comunitatea internationala si-a focalizat din nou atentia asupra dimensiunii colective a drepturilor minoritatilor. Trebuie observat ca exista drepturi ale omului specifice, care nu pot fi exercitate decat in mod colectiv – de exemplu, activitatile religioase, cele culturale si educationale, folosirea limbii materne in sfera publica s.a.

Autonomia, ca o solutie administrativ-politica de compromis, ofera posibilitatea impartirii puterilor legislative si executive intre statele centralizate si minoritatile nationale grupate in teritoriu. Astfel se salveaza ambele interese si teluri: pe de o parte, pastrarea integritatii statului si a suveranitatii teritoriale, si, pe de alta parte, auto-administrarea grupului minoritar in regiunea lui specifica.

Pentru solutionarea posibilelor/virtualelor conflicte regionale sau etnice, “ganditorii realisti” afirma ca este inevitabila divizarea teritoriala (regiuni functionale, federalizare, autonomii teritoriale) si segregarea institutionala (este interesant faptul ca problema Kosovo – care s-a finalizat in declararea independentei – a inceput atunci cand autoritatile centrale de la Belgrad au decis inchiderea Universitatii in limba albaneza din Pristina). [1] “Ganditorii idealisti” in aceasta privinta, a drepturilor colective, propun construirea unor societati multietnice sau interculturale, bazate pe democratie, domnia legii, protectia drepturilor omului si ale minoritatilor. Autonomia poate fi totusi vazuta ca unealta cea mai avansata pentru protectia minoritatilor, asigurand auto-administrarea interna, fara a afecta granitele internationale si integritatea statului. Cadrul institutional al unei arii autonome poate fi privit ca forma suprema de discriminare pozitiva. Trebuie specificat insa ca, chiar daca deciziile ONU vorbesc astazi despre “drepturi colective”, nici o conventie internationala nu acorda minoritatilor etnice (nationale sau recente) dreptul la autonomie sau dreptul la auto-determinare. Dimpotriva, multe state considera autonomia politica, precum un prim pas spre secesiune. Daca vom lua insa un caz extracomunitar, vom observa ca provincia Kosovo s-a indreptat spre secesiune, tocmai odata cu retragerea de catre Serbia a statutului autonom. Negarea autonomiei in unele regiuni ale UE a dus la cereri de independenta si rezistenta violenta, inclusiv in varianta considerata terorista: Tara Bascilor, Irlanda de Nord, Tirolul de Sud, Corsica.

Asa dupa cum spuneam, ideea de autonomie, care este un concept variabil, in functie de timp si de loc, are la baza existenta unei minoritati, in cadrul unei majoritati [2]. In Occident, se evita termenul de “minoritate” atunci cand e vorba de o comunitate etnica sau lingvistica [3]. In Estul Europei, s-a incetatenit (dupa influenta sovietica) termenul de “minoritate nationala”. O parte a acestor minoritati nationale, sau grupuri etnice, care au o vechime de sedere pe teritoriul pe care il locuiesc de secole, s-au gasit la un moment dat incadrate in state locuite majoritar de o alta “natiune titulara”, o majoritate nationala care, in mod normal, va incerca sa exercite o hegemonie culturala, sociala, administrativa, economica si politica pe intreg teritoriul statului. Stat care, pentru a fi puternic, isi doreste a fi unitar. Este cazul romanilor/vlahilor din Timocul bulgaresc sau sarbesc, ori a secuilor, dupa Marea Unire a Romanilor din 1918. Ideea de autonomie poate aparea ca urmare a dezavantajarii, discriminarii si excluderii de la putere. Dar, in timp ce romanii sud-dunareni din Bulgaria nu sunt recunoscuti nici acum ca minoritate etnica, (spre deosebire de turci sau de tigani, ci doar ca “grup etnic”, ceea ce contravine Conventiei Cadru privind minoritatile a Uniunii Europene), in Romania, maghiarii au avut aproape permanent reprezentanti atat in puterea legislativa, cat si in cea executiva a statului, avand senatori, deputati, ministri sau secretari de stat. [4]

Motivatia unei autonomii teritoriale poate fi de factura istorica, geografica, ori demografica, scopul fiind cel de a dota un grup minoritar in regiunea sa cu toate puterile administrative necesare, pentru a-si asigura supravietuirea culturala, identitara, conform drepturilor colective. Problema este ca drepturile colective sunt incadrate in Generatia a Treia de Drepturi ale Omului (de perspectiva) si ca Declaratia Universala a Drepturilor Omului (ONU, 1948) prefera sa vorbeasca, clasic, despre Drepturile Omului ca drepturi individuale, si nu colective. [5]  

CONCEPTUL DE AUTONOMIE: PRETENTII CLARE, DEFINITIE VAGA

In discursul juridic si administrativ general, autonomia teritoriala se traduce prin auto-guvernare, luarea interna a deciziilor – in ceea ce priveste interesele unei comunitati. Este vorba de interesele lingvistice, culturale, educationale, dar si de cele sociale si economice ale populatiei dintr-un anumit teritoriu.

Teritoriile autonome reprezinta acele unitati teritoriale care si-au castigat un statut special in cadrul unei tari. Ele sunt autorizate in cea ce priveste o identitate culturala interna proprie (bazata pe o motivatie etnica, religioasa, lingvistica sau pur si simplu geografica), dar au sau isi doresc si o autonomie economica si sociala (asadar structuri de conducere autonoma, auto-guvernare in domeniile: legislativ, administrativ, politic).

Exista, dupa cum se vede, nu unul ci doua „puncte pe i” (sau pe ï, ÿ) ale chestiunii...

1) In primul rand, trebuie mentionat ca ideea si realitatea unei autonomii teritoriale se suprapun peste realitatea existentei unei enclave etnice, lingvistice sau religioase – asadar se coreleaza intotdeauna cu existenta unei minoritati sau grup dominat.

2) Al doilea punct pe i al chestiunii – si care face legatura intre domeniul administrativ, cel juridic si cel politic – este ca autonomia teritoriala este ultima faza a „devolutiei” sau descentralizarii unui stat, fara a se vorbi inca de dezmembrare, modificarea granitelor externe ale statului sau pierderea suveranitatii. Serbia a retras statutul de autonomie al provinciei Kosovo, iar cand a dorit sa i-l redea, era prea tarziu. Daca parghiile democratiei si ale bunastarii nu numai ca scartie, dar se prabusesc, pasii descentralizarii se opresc, iar ruptura independentei e iminenta. 

In domeniul Dreptului, autonomia este interpretata ca “auto-guvernare”, dar, in domeniul politic, definitia autonomiei ramane ambigua si problematica, iar specialistii nu cad de acord asupra continutului precis al autonomiei, distingand-o de conceptele de federalism, descentralizare (devolutie) si regionalism. Asadar, in Dreptul International, autonomia teritoriala nu poseda o definitie general acceptata. Dar sensul profund al autonomiei nu inseamna doar auto-administrare locala, ci si legiferare locala, stabilirea autonoma a regulilor interne. 

Ariile autonome sunt regiuni dintr-un stat cu un specific etnic sau cultural (in sensul de civilizatie) aparte, carora li s-au acordat puteri separate in ceea ce priveste legislatia interna si administratia, fara a fi insa desprinse din statul respectiv. Rolul autoritatilor centrale ramane prin faptul ca teritoriile autonome nu poseda personalitate internationala si nu sunt tratate ca state de catre Dreptul International (exceptii = cazuri problematice: Flandra si Valonia; mai nou, Voivodina). 

Dupa Ruth Lapidoth si Christoph Pan/Beate S. Pfeil [6] se poate vorbi de trei tipuri de autonomie: 

A) Autonomie teritoriala. Autonomia teritoriala este aranjamentul prin care care unui grup care difera de majoritatea populatiei, dar care constituie majoritatea intr-o anumita regiune, i se ofera mijloacele prin care sa-si poata exprima identitatea distincta, proprie. Puterile transferate sunt exercitate prin reprezentanti alesi local. Autonomia teritoriala trebuie inteleasa ca un statut special acordat unei unitati teritoriale, care face posibil ca rezidentii acelei unitati teritoriale sa-si poata rezolva propriile lor probleme prin ei-insisi, avand o legislatie autonoma, o conducere, o administrare si o justitie autonoma. Nu exista nici un fel de revendicari de suveranitate, autoritatile autonome incadrandu-se in legile statului respectiv [7].

Autonomia teritoriala trebuie sa includa:

- Acele arii de competenta care sunt necesare unei minoritati nationale pentru a-si prezerva identitatea nationala, asa cum sunt: un sistem educational propriu, inclusiv invatamant superior, in respectul valorilor si necesitatilor minoritatii nationale in chestiune; institutii culturale si programe culturale proprii; radio, televiziune, presa scrisa in limba materna; afisarea insemnelor proprii; dubla cetatenie, acolo unde este cazul.

- Un al doilea domeniu de puteri exercitate autonom sunt cele necesare functionarii si bunastarii regiunii, prin decizii de ordin social si economic, cum ar fi: utilizarea si controlul resurselor naturale; acordarea de licente pentru profesii si meserii; taxare proprie, in interesul ariei autonome; ingrijirea sanatatii, asigurari sociale; sosele, porturi, aeroporturi pentru uz local; productie interna de energie; protectia mediului; control asupra institutiilor financiare; politie locala si regionala proprie.

Trebuie remarcat ca aceste standarde sunt destul de ridicate, in acord cu modelele in domeniul autonomiei teritoriale: Insulele Aland in Finlanda si Tirolul de Sud in Italia.

Desigur, gradul minim al autonomiei este acela care permite existenta si pastrarea identitatii unei minoritati nationale, in timp ce la polul opus este autonomia maxima ce e posibila fara a pune in pericol integritatea teritoriala a statului. In orice caz, trebuie avut in vedere ca si “minoritatile interne” care traiesc in acea arie autonoma, enclava, sa nu fie discriminate, respectandu-li-se drepturile omului si libertatile fundamentale [8]. 

B) Autonomie culturala. Autonomia culturala este garantata unei comunitati specifice (etnice, lingvistice, religioase) – atunci cand acea minoritate este dispersata in teritoriu. Spre deosebire de autonomia teritoriala, in cazul autonomiei culturale, statutul special autonom este acordat nu unei unitati teritoriale, ci unui grup de persoane, indiferent unde se afla ele. Aceasta forma de autonomie se practica atunci cand minoritatile nationale nu constituie majoritatea populatiei in regiunile lor de bastina ori cand ele nu considera necesara autonomia teritoriala. Este cazul “auto-guvernarilor” locale ale romanilor si ale altor minoritati recunoscute in Ungaria.

Este important ca asociatia reprezentand respectiva autonomie culturala sa fie democratic condusa, prin alegeri libere in cadrul comunitatii minoritare si sa nu se constituie intr-un etno-biznis (vezi problema tiganilor declarati romani in Ungaria pentru a obtine fonduri guvernamentale, ori controversata minoritate slavo-macedoneana, care a obtinut un fotoliu de parlamentar in Romania). 

C) Autonomie locala sau auto-administrare. Prin intermediul unei autonomii locale, rezidentilor unei unitati administrative li se garanteaza posibilitatea de a-si urmari propriile interese (legate de comunitatea minoritara, in speta), aceasta in plus fata de responsabilitatile normale administrative, exclusiv sau predominant in interesul comunitatii locale.  

AUTONOMIILE FUNCTIONALE DIN UNIUNEA EUROPEANA. COMPARATII ADMINISTRATIVE. (AUTONOMII COMPARATE EUROPENE.)

Constitutiile unor state ca Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord (1215,1628, 1679, 1689, 1911, 1949, 1958), Belgia (1831), Irlanda (1937), Germania (1949), Danemarca (1953), nu utilizeaza expres termenul de autonomie locala.

In schimb, tari care au adoptat Constitutii mai recente: Grecia (1975), Portugalia (1976), Spania (1978), Luxemburg (1868 cu revizuire în 1948 şi 1993) - au adoptat in reglementarile lor fundamentale această terminologie.

O a treia categorie o formeaza statele care nu utilizeaza in Constitutii o atare terminologie , dar care dispun de o legislatie interna ce contine conceptul de autonomie locală - cazul Frantei.

Exista două modalităti de instituire a autonomiei locale:

- ca regim juridic unic si general;

- ca regim juridic exceptional şi particular.

In prima categorie se incadreaza acele state care asigura o identitate de tratament juridic (in privinta autonomiei) tuturor comunitătilor locale, fara deosebire, utilizand o baza juridica unica (Grecia, Luxemburg).

In a doua categorie se incadreaza acele state care, prin Constitutie, atribuie un anumit sistem particular de autonomie fie comunitatilor locale, fie comunitatilor lingvistice, fie anumitor structuri teritoriale (Italia, Spania, Portugalia).

Situatia Frantei este diferita, deoarece Constituţia acesteia din 1958 nu utilizeaza termenul de autonomie locala; colectivitatile teritoriale (comunele, departamentele si comunitatile de peste mari) se administreaza liber prin consilii alese in conditiile prevazute de lege.

Fiecare Constitutie inscrie o forma particulara de reglementare a autonomiei locale, ce tine de: conditiile istorice ale formarii statului respectiv, de structura acestuia si forma de guvernamant, de compozitia etnica a populatiei, precum si de traditiile si aspiratiile cetătenilor. [9]

Vom enumera in acest capitol doar o parte dintre teritoriile autonome incluse in Uniunea Europeana.

Danemarca, Groenlanda si Insulele Faroe constituie o federatie. Ultimele doua au ales sa nu faca parte din Uniunea Europeana, dar sunt integrate Acordului Schengen, deci pot fi vizitate de romani. Insulele Faroe au un PIB/loc de 45.250 $, in timp ce Groenlanda are doar 19.000 $ cap loc, fata de 33.482 $ cap loc, media UE. [la data scrierii articolului]

Aland este o provincie cu statut special autonom, in cadrul Finlandei. Face parte din UE.

Republica Franceza este impartita in regiuni metropolitane (inclusiv Insula Corsica), regiuni de peste mari, colectivitati de peste mari, teritorii de peste mari. Noua Caledonie este considerata collectivité sui generis, iar Polinezia Franceza, pays d'outre-mer, avand autonomie sporita. Guadeloupe, Martinique, Guyane, Réunion – fac parte, chiar daca situate in alte continente, din UE.

Regatul Olandei este constituit din trei tari autonome, legate intre ele prin Statutul Regatului Olandez, ca parti constituente: Olanda, tara autonoma si independenta, Antilele Olandeze si Aruba, tari autonome. Fiecare dintre cele trei tari detine constitutie, guvern si parlament separat. Olanda este responsabila pentru relatiile diplomatice, cetatenie si aparare. [10] In data de 15 decembrie 2008, Curacao si Sint Maarten s-au desprins si ele din Antilele Olandeze, capatand statutul de tari autonome, precum Aruba.

Portugalia are doua zone insulare cu statut autonom: Azore si Madeira, in Oceanul Atlantic, in afara continentului european, dar care fac parte din UE. Aici, autonomia nu este acordata pe criterii etnic-lingvistice, ci geografice: distanta fata de teritoriul principal portughez.. Cele doua grupuri de insule din Atlantic au propriul lor statut politic si administrativ si propriile guverne, sunt reprezentate in parlamentul portughez, dar nu au reprezentare internationala aparte.

Regatul Unit al Marii Britanii si al Irlandei de Nord consista in 4 tari: Anglia, Scotia, Tara Galilor si Irlanda de Nord. Actualmente, Marea Britanie este o uniune care a acordat o autonomie regionala functionala extinsa Scotiei si Tarii Galilor. Relatiile cu Irlanda de Nord sint de tip cvasi-federal, in timp ce cu insule mai mici, care sunt posesiuni ale Coroanei, si nu ale Marii Britanii (Man, Jersey, Guernsey) – au fost stabilite aranjamente de impartire a puterilor. Dependentele Coroanei Britanice care sunt Insulele Manecii sau Anglo-Normande si Insula Man, nu fac asadar parte din Regatul Unit, ci formeaza o federatie cu acesta. Marea Britanie in sine este un exemplu tipic de stat descentralizat sau devolutiv. O federatie difera de un stat descentralizat, prin faptul ca, intr-un stat descentralizat, guvernul central (de la Londra) poate revoca independenta subunitatilor (Parlamentul Scotian, Adunarea Nationala a Tarii Galilor, Adunarea Irlandei de Nord), fara sa schimbe Constitutia. Teritoriile britanice de peste mari sunt investite cu diferite grade de autonomie administrativa, unele foarte apropiate de independenta, Marea Britanie ocupandu-se de relatiile externe si aparare (vezi celebrul caz al Razboiului Malvinelor). [11]

In Spania, cazul cel mai reprezentativ pentru comunitatile autonome este Tara Bascilor – cu o populatie de 2 milioane de locuitori si un PIB/loc mai mare cu 21% fata de media Uniunii Europene (!).

In Italia, o regiune cu statut autonom special este Tirolul de Sud, care are o populatie majoritar germanofona. Rata somajului este de 2,8%, mai mica decat in restul Italiei (7%) sau chiar decat in Austria vecina (5%).

Comunitatea Germana din Belgia (Deutschprachige Gemeinschaft Belgiens) este una dintre cele trei comunitati lingvistice (subdiviziuni) care constituie actuala federatie belgiana. Comunitatea germana reprezinta elementul asimetric al structurii federale a statului belgian, afirmand interesele celui mai mic grup etnic national (constitutiv, si nu format prin imigrare), cei 72.000 de “germano-belgieni” insemnand 0,7% din populatia tarii.

MODELUL ALAND (SUEDEZO-FINLANDEZ).

Insulele Aland – provincie autonoma si demilitarizata in cadrul Finlandei – au o populatie de 27.000 de locuitori -  92.4% dintre ei vorbesc limba suedeza. Este vorba de fapt de 6554 de insule in Marea Baltica, dintre care doar 50 locuite. Autonomia a fost declarata in 1920 si recunoscuta in 1921, prin decizia Ligii Natiunilor, dupa “Criza Aland” [12] . Au intrat in UE odata cu Finlanda (1995), dar prin referendum separat. Limba oficiala este suedeza si in virtutea acestui fapt, posturile centrale de radio si televiziune din capitala Finlandei emit permanent stiri si in limba suedeza [13]. Perceptia insularilor (multumiti de jurisdictia finlandeza) este schimbata astazi – de la “provincie suedeza in posesie finlandeza”, la “parte autonoma a Finlandei”. Rata somajului aici este sub cea a zonelor inconjuratoare, de doar 1,8%.

Chiar daca majoritatea legilor comunitare se aplica in Aland, provincia autonoma face exceptie de la taxele vamale, libertatea de miscare a persoanelor si serviciilor, dreptul de stabilire si de achizitionare a unei proprietati imobiliare in insule.

Landsting – puterea legislativa, compusa din trezeci de  deputati, poate hotari in toate domeniile, exceptand cele in mod specific rezervate autoritatilor centrale ale statului, respectiv Constitutia, relatiile externe, taxele si platile generale, dreptul penal si civil, justitia, asigurarile sociale, circulatia pe apa si in spatiul aerian, comunicatiile.

Autoritatile locale sunt responsabile pentru problemele culturale, sanatate, educatie, asigurari sociale, mentinerea ordinii si securitatii publice. Constitutia tarii rezerva Presedintelui Finlandei dreptul de veto asupra legilor emise local, si tot el are puterea sa dizolve parlamentul unicameral al Insulelor si sa declanseze noi alegeri. Exista o Comisie Aland, care pastreaza legatura intre guvernul de la Marienhamn (capitala provinciei Aland) si guvernul central de la Helsinki. In Aland, Presedintele Finlandei este reprezentat printr-un Guvernator, ales din partidul majoritar in Landsting. Autoritatea executiva locala (Guvernul sau Landskapsregering) este condusa de un Landradskandidat (Prim-Ministru).

Functionarii publici din Aland trebuie sa cunoasca limba suedeza, scris si vorbit. Cetatenii din Aland poseda cetatenie dubla (de Aland si de Finlanda), pot participa la viata politica finlandeza, sunt supusi legilor finlandeze, cu exceptia serviciului militar obligatoriu.

Aland detine propriul steag si este membru cu drepturi depline intre celelalte tari ale Consiliului Nordic, din care fac parte 5 natiuni (Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia, Suedia) si 3 teritorii autonome (Faroe, Groenlanda, Aland).

Autonomia aici a fost castigata pas cu pas, pana la punctul de a se crea un adevarat “stat in stat”, foarte apropiat de independenta. Arhipelagul Aland este primul teritoriu care s-a bucurat in mod oficial de autonomie teritoriala in Europa, fiind considerat astazi cel mai avansat exemplu de autonomie politica din lume. 

MIRAJUL MODELELOR. INVATAMINTE SI CONCLUZII.

Eugen Popa, in lucrarea „Autonomia locala in Romania”, sustine ca, in marea majoritate a cazurilor europene, autonomiile locale nu exercita atributii de suveranitate interna si cu atat mai putin externa, la care se adauga si neutilizarea terminologiei respective in toate Constitutiile statelor Uniunii Europene. Autorul lucrarii evidentiaza doua tendinte in acest sens:

- preocuparea statelor de a integra autonomia locala in contextul mai general al principiilor democratice, al participarii comunitatilor locale la gestionarea propriilor interese;

- conturarea conceptului de autonomie locală, in ultimele decenii, culminand cu adoptarea Cartei europene a autonomiei locale, la Strasbourg, in anul 1985 [14]. Document politic si juridic deopotriva, Carta europeană a autonomiei locale a intrat in vigoare in 1988, iar importanta sa a fost apreciata in felul urmator: „Carta europeana a autonomiei locale este pentru comunitatile locale ceea ce este pentru popoarele europene Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale [15]”.

Oricare ar fi natura autonomiei in discutie, nu exista reguli fixe in legislatia internationala, privind stabilirea si aplicarea autonomiei in cadrul intern al unui stat. Fiecare autonomie in curs a fost realizata in circumstante politice si sociale specifice, plecand de la baze istorice diferite. Forma particulara a autonomiei depinde de numeroase variabile: specificul majoritatii etnice, modul in care este ea pregatita sa acorde autonomia, prezenta unui stat de origine al minoritatii, marimea si influenta minoritatii etnice, mediul international favorabil sau nefavorabil.

Iata insa trasaturile comune ale conceptului de autonomie teritoriala, care fac deosebirea fata de conceptele de federalizare sau descentralizare administrativa:

- Competente executive si legislative transferate prin lege catre entitatea autonoma;

- Un teritoriu clar definit, al carui populatie este subiectul autonomiei;

- Necesitatea unei negocieri prealabile (in cadrul statului sau internationala) intre subiectul autonomiei (minoritatea nationala) si guvernarea centrala.

Chiar daca oficial se vorbeste de aceeasi “autonomie”, este o mare diferenta intre conceptul pus in practica de democratiile nordice – cazul Insulelor Aland, a Groenlandei si a Insulelor Faeroe – si autonomia limitata acordata de un stat centralizat dar democratic asa cum este Franta, Insulei Corsica, de pilda.

Facand o comparatie intre diversele autonomii functionale ale Europei, vom constata ca exista numeroase diferente in ceea ce priveste reprezentarea politica, puterile legislative si executive, posibilitatile unor modificari la nivel constitutional, legislatii fiscale, tipurile de “cetatenie regionala”, politica lingvistica, impartirea puterilor interne cu administratia centrala, controlul resurselor economice ale regiunilor, si, mai nou, posibilitatea unor reprezentari externe aparte [16].

Daca la capatul de sus al evolutiei autonomiei teritoriale  am prezentat cazul arhipelagului (suedez) Aland din Finlanda, la capatul opus, Corsica, numita "collectivitè territoriale" in Franta, este abia la inceputul drumului care duce la o adevarata autonomie.

Lectii pot fi trase, din aceasta lista istorica si geografica, atat de catre statele centralizate (in curs de disolutie, si in care drepturile omului incep sa surclaseze dreptul de suveranitate, cel putin in cazul statelor mici…), cat si de catre comunitatile minoritare, care cauta sa-si mentina existenta si identitatea in “concertul” popoarelor si regiunilor europene, intr-o “Europa a regiunilor”.

Centralism, Descentralizare, Regionalizare, Federalizare, Autonomie, Auto-determinare, Separatism, Independenta. Acesta este spectrul de nuante de la alb la negru sau invers, care bantuie super-democrata Europa, in functie de punctul de vedere, al evolutiei de la Suveranitatea si Integritatea Statala, la Dreptul la auto-determinare al popoarelor. Se prezice ca, daca secolul XIX a fost Secolul Natiunilor, secolul XXI va fi un Secol al Regiunilor. Iar liantul dintre jurisdictia comunitara (a U.E.), cea statala si cea regionala, teritoriala nu va fi altul decat aplicarea Principiului Subsidiaritatii, veche norma nescrisa vest-europeana care si-a dovedit si isi dovedeste valabilitatea.

Printul Hans-Adam II de Liechtenstein, vorbind la International Institute for Strategic Studies, in 2001, pleda pentru o intelegere mai flexibila a integritatii teritoriale, spunand: “Haideti sa acceptam faptul ca statele au cicluri de viata similare fiintelor umane care le-au creat. Cu greu gasesti state membre ale ONU care sa fi existat in actualele granite mai mult de cinci generatii. Incercarea de a ingheta evolutia umana s-a dovedit in trecut inutila si probabil ca a adus mai multa violenta decat daca acest proces ar fi fost controlat in mod pasnic. Restrictionarea auto-determinarii, ameninta nu numai democratia in sine, dar si statul a carui legitimare este cautata in democratie.” Dar – nu putem sa nu remarcam! – bogatul Print Hans-Adam II de Liechtenstein este  conducatorul unui stat atat de mic, incat el-insusi nu poate avea nici o teama de faramitare…

END-NOTES:

[1] [The university has been described as being "at the very core of political conflict and the self-esteem of Albanian Kosovars" (2003 -Reviews of National Policies for Education - Organisation for Economic Co-operation and Development, 344-62). The university was the starting point of the 1981 Kosovo demonstrations which demanded that Kosovo become a republic, separate from Yugoslavia, and join Albania. (May 1981 - Predrag Bulatović: Шта се догађало на Косову, Politika's Little Library, Belgrade)] 

[2] [Actualmente, la nivel general terminologic, se prefera termenul de grup dominant si grup dominat sau subordonat, pentru a nu se face trimitere la raportul numeric propriu-zis: vezi problema discriminarii femeilor, care in majoritatea locurilor nu sunt in inferioritate numerica, sau comunitatea austriaca din Bucovina istorica, a carei dimensiune numerica nu era relevanta in raport cu privilegiile in administratie si in alte domenii ale vietii publice.]

[3] [daca e vorba de turcii din Germania se prefera termenul de imigranti sau “urmasii imigrantilor”, germani de confesiune islamica etc.; daca e vorba de corsicanii sau normanzii din Franta, se spune doar ca ei sunt vorbitori de “limbi regionale”.]

[4] [2007: Katalin Barbara Kibedi Secretar de Stat, Zsuzsanna Peter Secretar de Stat, in Ministerul Justitiei; Barna Tanczos Secretar de Stat in Ministerul Transporturilor; Gabriella Pasztor Secretar de Stat pentru Învăţământ în Limbile Minorităţilor Naţionale şi Relaţii cu Parlamentul - in Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului; Akos Derzsi Secretar de Stat - Strategie si ocupare forta de munca – in Ministerul Muncii, Familiei si Egalitatii de sanse; Stefan Imre Secretar de Stat – Ministerul pentru IMM, Comert, Turism si Profesii liberale; Istvan Toke Secretar de Stat – Ministeul Agriculturii si Dezvoltarii rurale; Ervin-Zoltan Szekely Secretar de Stat – Ministerul Sanatatii publice; Laszlo Borbely Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi locuinţelor, Anna Horvath Secretar de Stat la acelasi Minister; Attila Korodi Ministrul Mediului şi Dezvoltării Durabile; Andras Demeter Istvan Secretar de Stat – Ministerul Culturii si Cultelor; Karoly Borbely Ministrul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, Zoltan Somodi Secretar de Stat la acelasi Minister]

[5] [Cele trei generatii de drepturi ale omului sunt reflectate in Carta Drepturilor Fundamentale ale cetatenilor Uniunii Europene - http://www.europarl.europa.eu/charter/pdf/text_en.pdf]

[6] [National Minorities in Europe - A Handbook, Braumüller, Vienna 2003]

[7] [daca aceste posibilitati exista in Constitutie; daca nu, se modifica legea fundamentala a statului…]

[8] [vezi romanii din Szekeyfold, intr-un asemenea caz]

[9] [Concluzia lui Henri Oberdorff, in lucrarea „Les Constitutions de L’Europe des Douze”, este ca „aceste diferite Constitutii europene, prin demersul lor descentralizator, autorizeaza inflorirea unei Europe regionale, substatale, complementara unei Europe a comunitătii de state ”. Este aceasta, alternativa la globalizare si, in acelasi timp, viitorul Europei, care a fost intotdeauna cu un pas inainte in ceea ce priveste democratia si Drepturile Omului?... Cu un pas inainte, chiar si cu riscul de a cadea in prapastie...]

[10] [Situata la nord de Venezuela si aproape de Ecuator, Aruba poarta supranumele de “insula fericirii”, are un PIB/loc de 23.000$ (fata de Romania: 7.311$) si am vazut la Agentia TAROM ieseni cu simt intreprinzator, care au inceput deja sa-si rezerve bilete de avion pentru aceasta destinatie.]

[11] [In Marea Britanie, unde se poate vorbi despre o devolutie sau descentralizare statala puternica, cazul cel mai reprezentativ este cel al Scotiei. Calatorind de la Londra la Glasgow, am avut ocazia sa vad insemnele unei granite, cea de unde incepea Mandra Scotie, nici mai neinsemnata dar nici mai simbolica decat intre alte state ale Uniunii Europene...]

[12] [DECISION OF THE COUNCIL OF THE LEAGUE OF NATIONS ON THE ÅLAND ISLANDS INCLUDING SWEDEN’S PROTEST 1921 -http://www.kultur.aland.fi/kulturstiftelsen/traktater/eng_fr/1921a_en.htm]

[13] [dupa cum ne spunea d-na Smaranda Enache, fost ambasador al Romaniei in Finlanda, promotor actual al regionalizarii, in cadrul ligii “Pro-Europa”, ea fiind de origine mixta maghiara-romana]

[14] [http://conventions.coe.int/treaty/fr/Treaties/Html/122.htm]

[15] [http://www.echr.coe.int/NR/rdonlyres/E7126929-2E4A-43FB-91A3-B2B4F4D66BEC/0/RomanianRoumain.pdf]

[16] [asa cum cere Insula Jersey sau, de ex., reprezentante (oficii) diplomatice ale Flandrei, inclusiv la Bucuresti]

BIBLIOGRAFIE, WEBOGRAFIE.

Henri Oberdorff  - Les constitutions de l'Europe des Douze. Textes et documents-: LA DOCUMENTATION FRANCAISE 1994

Popa Eugen - Autonomia locala în Romania, editura ALL BECK, Bucuresti, 1999

Ruth Lapidoth si Christoph Pan/Beate S. Pfeil - National Minorities in Europe - A Handbook, Braumüller, Vienna 2003

Elazar, D.J. - Federal Systems of the World: A Handbook of Federal, Confederal and Autonomy Arrangements (1991) Essex

Farimah Daftary, Insular autonomy: a framework for conflict settlement? A comparative study of Corsica and the Aland Islands, ECMI Working papers, October 2000.

S.J. MAGYARODY - AUTONOMY IN EUROPE, A REFERENCE BOOK OF LAWS OF AUTONOMY IN FORCE IN EUROPE

Charte européenne de l'autonomie locale, Strasbourg, 15.X.1985 http://conventions.coe.int/treaty/fr/Treaties/Html/122.htm

http://www.gfbv.it/3dossier/eu-min/autonomy.html

www.coe.int/T/E/human_rights/minorities; Council of Europe, National Minorities

www.osce.org/hcnm/item_11_14784.html General fact sheet - High Commissioner on National Minorities

http://conventions.coe.int/Treaty/EN/Treaties/Html/157.htm The Framework Convention for the Protection of National Minorities FCNM

http://conventions.coe.int/Treaty/EN/Treaties/Html/148.htm The European Charter for Regional or Minority Languages

http://www.eurominority.org/: General data on European minorities and minority languages

http://www.eurolang.net/: Minority network in Europe

http://www.aland.fi/: official site of Aland

http://www.divers.ro/buletin_ro

http://www.euractiv.ro/

http://www.cnaa.acad.md/thesis/5972/