|
|
ZONELE INDUSTRIALE ŞI COMERCIALE ALE VECHII ORŞOVE DUPĂ 1850
partea I-a
Nu există, în fapt, o zonă industrială compactă şi nici o zonă comercială specializată. Zonele industriale se delimitau la două platforme, una între gară, Cerna şi Dunare (Fig.2) şi cealaltă la ieşirea din oraş spre Ieşelniţa, centrată pe şantierul naval, iar zona comercială avea un nucleu în Piaţa oraşului, dar magazine şi depozite cu articole diverse erau aproape pe toate străzile mai importante.
Principalele industrii constau în:
1.Rafinare de petrol (industrie chimică)
Activitatea a început în anul 1891, în fapt investiţia era pentru rafinare de uleiuri, o fabrică cu capital unguresc, numită iniţial Rafinăria Orşova-Tileagd (Tileagd-comună în judetul Bihor, unde exista de mai mult timp altă rafinărie de petrol) şi mai apoi FENTO, condusă la un anumit moment şi de ing. Dumitru Minovici (1897-1982), atunci când societatea îşi avea sediul administrativ la Bucureşti . …"Dl. Ing. D. Furnică-Minovici este funcţionarul societăţii noastre încă din 1 martie 1927. Domnia sa, după ce a fost timp de peste doi ani directorul Rafinăriei noastre de uleiuri din Orşova şi după ce a activat şi ca trimes al societăţii noastre în străinatate: Iugoslavia, Bulgaria, Ungaria şi Austria, pentru a comercializa produsele noastre, a fost numit în anul 1928 director al Serviciului comercial. În această calitate a activat pană în anul 1934, când a fost numit director al filialei noastre din Austria, filială ce posedă două rafinării de prelucrare ţiţei şi de uleiuri şi o întinsă reţea de pompe şi depozite…”,conform:
http://www.ziuausa.com/display.php?data=2008-01-23&id=7087.
Fig.1. Planul Rafinăriei
Fig.2. Amplasarea Rafinăriei lângă gară
Era considerată, după punerea în funcţiune, cea mai mare rafinărie de petrol din sud-estul Europei. Fabrica era amplasată în apropierea căii ferate, pe partea stangă a acesteia în sensul spre Herculane, imediat după terminarea zonei gării. În planul cadastral al Jupalnicului figura destul de detaliat ca amplasare de utilaje, conform fig.1, iar în fig.2 este dată amplasarea în zona gării.
Fig.3. Rafinăria de uleiuri din Orşova-vedere dinspre Şoseaua Naţională
Alegerea unui astfel de amplasament este legată de conexiunile obligatorii ale rafinariei cu exteriorul, respectiv (transport multimodal) la :
- calea ferată (a existat o cale ferată industrială pentru conexiune cu portul de mărfuri);
- portul de mărfuri “Coroana” (fig.4), a cărui construcţie s-a terminat în anul 1890, care avea o suprafaţă de 70.000 m.p., un chei lung de 680 m. cu 10 dane, zidit din piatră fasonată, prezentat în vedere de pe mal, dinspre oras şi vedere de pe apa spre gară), situat imediat la poalele Alionului, deservit de şosea şi cale ferată venite de la gară (v. fig.2) şi linii de cale ferată proprii paralele cu docurile; în aria portului funcţiona o Pompa de petrol, utilizată la tranzitarea produselor petroliere din cisterne venite pe şoseaua naţională, pe calea ferată ori cu vapoarele, iar o conductă era trasă până la rafinărie;
- strada directă către şoseaua naţională şi port, trecând prin faţa gării. Este important acest aspect, deoarece muncitorii care au lucrat în această rafinarie au venit şi din zona înconjurătoare, exploatând posibilităţile de a face un fel de navetă cu trenul (exemplu: Nesztor Stolojescu din Cuptoare) .
După abandonarea rafinăriei, pe aproximativ aceiaşi locaţie s-a mutat Sediul Exploatării Miniere, care apoi a fost relocat la inundare la Valea Cernei.
Astfel, o primă zonă industrială s-a conturat aproape firesc lângă gară, cuprinzând rafinaria de petrol, portul de mărfuri şi infrastructura de transport terestră şi pe apă. Apariţia acestei zone a facut interesant pentru locuitorii Orşovei terenul dintre malul stâng al Cernei, poalele dealului şi Dunăre, aparţinător de Jupalnic. Conform pozei din fig.3, terenul viran din imediata vecinatate a Rafinăriei a fost protejat cu un dig contra tendinţei Cernei de a-şi găsi şi o cale de vărsare mai apropiată de Alion (pe hărţi din diferite timpuri se vede acest lucru), iar cartierul de lângă gară a început să fie dezvoltat şi populat (“…Totodată, lângă gara imperială a Orşovei, a fost construit cartierul „Coroana”, realizat de la bun început după un plan prestabilit, într-un spaţiu-parc aflându-se blocurile, care adăposteau locuinţe, hoteluri, restaurante şi instituţii specifice frontierelor. Mai târziu, cartierul de locuit s-a extins, mai cu seamă după ce a fost construit şi portul de mărfuri”-conform CJP-Constantin Juan Petroi).
Fig.4. Portul de mărfuri “ Coroana” Orşova
O a doua zonă industrială s-a închegat alipită de malul Dunării, la ieşirea din oraş spre Ieşelniţa prin construirea platformei şantierului naval şi darea acestuia în exploatare în anul 1890.
2. Industria textilă şi de pielarie
Cultura bumbacului, plantă originală din China, a fost introdusă în Banat la sfârşitul secolului al XIX-lea şi împreună cu prelucrarea lânii a condus la dezvoltarea unei industrii specifice extrem de reprezentativă şi de recunoscută în Europa. În Orşova se găseau ateliere destul de mici faţă de cele din Timişoara şi Lugoj.
Existau astfel două fabrici de textile (conf.Constantin Juan Petroi) şi o fabrică de mănuşi:
- „Ţesătoria anglo-română” (conf.C.J.P), înfiinţată în anul 1929, la marginea de vest a oraşului, în clădirea fostului şantier naval, o societate textilă anonimă, cu 150 de războaie simple, trei maşini de bobinat, trei maşini de urzit şi o centrală pentru producerea aburilor. Aici se produceau ţesături din bumbac. În anul 1935 fabrica a fost vândută unui patron ceh, Jandera, numele acestuia purtându-l fabrica până în anul 1948, cand a fost nationalizata şi a primit numele de Tesatoria “Cazanele”.
- Fabrica de ţesut stofă din lână, „Nonna”, cu numai opt războaie, dar care producea marfă de o calitate deosebită. Mai târziu, în perioada interbelică, a funcţionat sub numele de Dunărea.
Deşi nu este sigur că se putea ţese şi mătasea, cu certitudine producţia de gogoşi de mătase, extracţia firului din gogoşi şi producerea de material semincer erau ocupaţii foarte rentabile în împrejurimile Orşovei. Borangicul de Banat era foarte căutat, intrând şi în moda populară prin costume specifice zonei Orşova.
- Fabrica de mănuşi « Englisch », care-posibil- după naţionalizare să nu mai fi funcţionat.
Conform SOCEC, în Orşova anilor 1923-1924 erau doi argăsitori: Legrady Ladislau şi Stricker Francisc, ceea ce înseamnă şi industrie mesteşugărească pentru pielărie.
3. Energie electrică
Aşa cum din documentele studiate de Gheorghe Manolea, electrificarea oraşului s-a făcut în anul 1910, până atunci iluminarea stradală făcându-se cu lămpi cu petrol, după cum se vede pe unele fotografii de pe la 1890 (fig.5) . Producerea energiei electrice se făcea la Uzina electrică amplasată imediat pe malul drept
Fig.5 Plimbare pe faleză
Fig.6 Uzina electrică pe malul drept al Cernei
al Cernei, la capul podului (fig.6), care utiliza iniţial, până la conectarea în reţea, combustibil solid şi/sau lichid pentru încălzirea cazanelor cu abur. Menţionez că pe Cerna, în apropiere de Topleţ era amenajat un baraj şi funcţiona o Uzină hidroelectrică încă din 1896, dar aceasta satisfăcea probabil doar necesităţile locale de energie electrică (acolo a funcţionat o uzină mecanică importantă). Pe hărţi din diferite perioade sunt figurate simboluri de uzină electrică şi în alte locuri pe Cerna, chiar între Tufari şi podul peste Cerna, dar este de presupus că erau mai curând mori cu roată hidraulică, care produceau şi energie electrică în cantităţi mici şi pentru necesităţi proprii.
Energia electrică în scopul iluminatului public a fost utilizată pentru prima dată în România la Timişoara, în 1882, cand iluminarea s-a făcut cu 734 de lămpi incandescente care trebuiau ca „până la ora 11.30 noaptea să ardă cu o intensitate de 16 lumânări, iar după aceea cu o intensitate de numai 8 lumânări”. Astfel Timişoara izbuteşte să ajungă prima pe lista oraşelor europene cu iluminat electric stradal, lăsând în urmă capitale cu renume, tradiţie şi fast (informaţie furnizată de Ştefan Iancu). Centralele electrice din Timişoara şi cele din zona Banatului nu au funcţionat interconectate, deoarece nici tensiunile şi nici fracvenţa curentului nu erau aceleaşi (dar s-a impus de furnizorii de generatoare frecvenţa de 42 Hz). Acest lucru s-a permanetizat până pe la mijlocul secolului trecut, cu excepţia Reşitei, care abia în 1981 a conectat şi ultimul laminor la 50 Hz (de la 20,8 Hz).
4. Exploatare minieră
Exploatarea minieră Orşova s-a concentrat pe banatite, respectiv: minereuri de cuarţ, azbest, feldspat, mică, talc, serpentinit, bentonită, unele chiar de pe teritoriul oraşului, altele din comunele învecinate. Unele dintre aceste minereuri erau importante pentru industria metalurgică, altele ca materiale de construcţii.
Transportul acestor minereuri procesate ori neprocesate spre alte localităţi s-a făcut, în principal, pe Dunăre, din portul de mărfuri.
Există şi alte minereuri decât cele neferoase (de exemplu crom şi nichel la Dubova, magneziu la Tişoviţa), dar nu sunt dovezi că acestea s-ar fi prelucrat în apropierea exploatărilor.
În prezent, la Valea Cernei mai există o instalaţie de preparare, societatea intrând în componenţa SC Bega Minerale Industriale (Arghireş) SA. De asemenea, apar cu activitate de exploatare minereuri din zonă şi alte firme, unele dintre acestea având sediul în Orşova, dar nu se cunosc date exacte despre situaţia actuală a extracţiei şi procesării minereurilor din zonă.
Mai trebuie menţionat că la Eibenthal există o exploatare de antracit (alta mai este la Schela-Gorj), cărbune superior, folosit la producerea electrozilor de grafit.
5. Fabrica de cherestea
Nu s-a găsit o localizare a acestei fabrici şi nici detalii despre produsele ei, cu certitudine cherestea, aşa cum rezultă din fotografia cam neclară din fig. 7. Dar, observând coşul de fum, nu este exclus ca pe lângă motoare cu ardere interna să fi existat şi generatoare de abur pentru profilarea-curbarea plăcilor şi scândurilor de lemn, ceea ce ar fi premers fabricarea mobilei .
După cum se conturează dealurile din fundal, oarecum depărtate, această fabrică era amplasată pe un teren din vale, posibil chiar pe lunca Cernei. Oricum, lemnul se găsea din belşug în pădurile bănăţene înconjurătoare, din măsură ce şi astăzi există o exploatare forestieră la Orşova. La înfiinţare, este posibil ca prelucrarea lemnului să se fi făcut cu prioritate din pădurile ce flancau valea Cernei până spre Teregova şi din pădurile accesibile din drumurile forestiere care plecau de pe malul Dunării. Eventuale lucrări de mobilier puteau fi satisfăcute local de meşteri tâmplari. O reţea de drumuri bine articulate şi destul de numeroase, marcate pe hărţile de pe la 1900, prin pădurile din zonă crează această impresie.
Fig.7. Fabrica de cherestea de la Orşova
(va urma)