Amintirile de razboi ale regretatului meu prieten Comandorul aviator (r) Florian Buchiu mi-au dat prilejul sa inlatur valul uitarii ce s-a asternut peste chipul si numele unuia dintre eroii aerului care si-a frant aripile intr-una din cumplitele inclestari aeriene ale celui de al Doilea Razboi Mondial. Voi incerca sa refac traseul ultimei lui misiuni de lupta, precum si odiseea post-mortem a eroului capitan aviator Alexandu Stârcea din Flotila 3 Informatie, Escadrila 113, Cavaler al Ordinului "Virtutea Aeronautica cu Spade", care a cazut la datorie intr-o lupta aeriana in ziua de 3 septembrie 1942.  

Magistrat in viata civila si absolvent al Scolii de ofiteri aviatori, Alexandru Starcea era casatorit cu o scriitoare de mare talent ce se tragea dintr-o ilustra familie cu ascendenti care participasera activ la faurirea Romaniei Mari si la crearea unei tari moderne si prospere, cum era Tara noastra in perioada dintre cele doua Razboaie Mondiale. Desi fusese mobilizat pe loc datorita functiei de judecator, Alexandru Starcea si-a folosit toate relatiile si posibilitatile pentru a pleca pe front, reusind dupa multe interventii sa obtina aprobarea de a insoti Escadrila 113 peste Nistru.  

Dupa multe incursiuni de informare in liniile inamice, toate iucununate de succes, locotenentul Alexandru Starcea a primit la data de 3 sepembrie 1942 misiunea, care din nefericire avea sa fi ultima, de a zbura in recunoastere pe un avion "IAR 38" in sudul Kubanului. Acolo a avut loc o lupta aeriana in care avionul lui a luat foc si s-a prabusit in flacari, atat el, cat si adjutantul Ion Tomag, pierzandu-si viata. Amandoi au fost ingropati in locul in care s-a prabusit avionul, mitraliorul de la bord scapand cu viata, dar fiind grav ranit.  

Dupa cateva zile de la acest nefericit eveniment, locotenentii aviatori Florian Buchiu si Ion Voiculescu, camarazi si colegi de la Scoala Ofiterilor de Aviatie din Bucuresti, au primit misiunea de a zbura cu un avion la Slavinskaia pentru a depista locul unde fusesera ingropati cei doi aviatori. Cu lacrimi in ochi, generalul aviator Ionescu-Ramnic le-a dat indicatii asupra regiunii unde localnicii ii ingropasera provizoriu pe cei doi ofiteri romani, intrucat mitraliorul care supravietuise numai doua zile intr-un spital de front fusese inmormantat intr-un Cimitir al ostastilor germani din Slavinskaia. Dupa ce au localizat mormantul provizoriu al aviatorilor romani ucisi si au raportat coordonatele, lt.Florian Buchiu a primit misiunea de a aduce corpurile neinsufletite ale eroilor romani, pentru a fi inhumate crestineste cu onoruri in Cimitirul Eroilor Militari din Rostov.  

Din acest moment incepe derularea unor intamplari deosebit de impresionante, intamplari aproape neverosimile, care l-au marcat puternic pe Florian Buchiu intrucat le-a trait pe viu si i-au ramas adanc intiparite in memorie pentru tot restul vietii. Insotit de sase ostasi, avand cu ei doua sicrie, sape, lopeti si formol, au plecat intr-un camion "Praga" spre sudul Kubanului. Dupa un drum care a durat doua zile si o noapte pe drumuri desfundate, au ajuns la colhozul "Bret-Truda", in apropierea caruia au gasit doua mormane de pamant insemnate cu doua cruci de lemn. Unul dintre ostasi a inceput sa spuna rugaciunea "Tatal Nostru", pe care au repetat-o apoi toti in cor, cu capetele descoperite. Din modestele bordee si case de pamant au iesit atunci localnicii care au ingenuncheat, murmurand in limba lor o rugaciune alaturi de ostasii romani. Dupa ce au sapat pamantul nisipos, au dat de cele doua sicrie improvizate de localnci din scandura scoasa din gardul saracacios al colhozului. Au ridicat apoi capacele sicrielor descoperind chipurile carbonizate ale aviatorilor romani, moment in care colhoznicii au inceput sa planga in hohote si sa faca matanii, printre ei aflandu-se si un preot care avea o Biblie in mana. De la el au aflat ca, in timpul prigoanei stalinisite, slujitorii altarului isi ingropasera vestmintele preotesti, Biblia si o cruce de bronz pe care le scosesera dupa aproape douazeci de ani in care li se interzisese sa oficieze slujbe cu caracter religios.  

Locotenetul Buchiu si ostasii romani au oferit acestui preot si celorlalti sateni prezenti hrana lor rece si tigarile, moment in care au inceput sa planga din nou, de data aaceasta de multumire, incercand sa le sarute mainile drept recunostinta pentu gesul lor plin de generozitate. Micul pluton roman a admirat demnitatea cu care colhoznicii au primit alimentele pe care le-u tinut stranse la piept si au facut semne de prietenie ostasilor romani pana ce camionul s-a pierdut in zare. Astfel au avut prilejul sa verifice inca odata puritatea sufleteasca a taranului rus, care nu avea nimic comun cu salbaticia hoardelor bolsevice care au parjolit totul in calea lor pe unde au trecut.  

La inapoierea in orasul Rostov au gasit acolo pe tatal eroului Alexandru Starcea, Presedintele Inaltei Curti de Justitie, care venise sa ridice personal ramasitele pamantesti ale unicului sau fiu, pentru a fi inhumate la conacul familiei lor din Bucovina dezrobita. Periplul post-mortem al eroului nu s-a terminat insa in acel moment. Dupa confectionarea unor sicrie din tabla de zinc, cei doi aviatori au fost depusi intr-o bisericuta din Rostov unde au avut o garda de onoare compusa din patru ostasi cu arma la picior in pozitie de drepti, care se schimbau din doua in doua ore. Candele si lumanari palpaiau in clar-obscurul acelei bisericute, iar drapelul romanesc flutura, totul desfsurandu-se intr-o solemnitate impresionanta. Identificarea ramasitelor pamantesti ale locotenentului Alexandru Starcea s-a facut de catre tatal sau dupa o lucrare din aur pe partea stanga a danturii, intrucat amandoua cadavrele erau carbonizate, fiind de nerecunoscut. Apoi capacul sicriului a fost sudat si, insotit de indureratul parinte, a luat calea spre Patrie. Pe drum insa, avionul lor de transport greu "YU 52" a fost atacat de un avion rusesc de vanatoare, care insa a fost pus pe fuga de mitraliorul roman de la bord.  

In luna octombrie a anului 1942, lt. Buchiu este trimis in tara sa aduca un avion iesit din atelierele de reparatii ale Armatei si in acelasi timp sa reprezinte Escdrila 113 la parastasul de 40 de zile al aviatorului Sandu Starcea, prietenul si camaradul sau.. Tatal eroului cazut in misiune de lupta l-a asteptat in Gara Siret, de unde au continuat drumul spre conacul de pe mosia familiei cu masina. Pe drumul de la conac inspre un vechi schit, despre care se spune ca ar fi fost al lui Daniil Sihastru, sute de localnici veneau cu bratele incarcate de flori pentru a participa la acel parastas. Aviatorul a fost inhumat acolo, in interiorul schitului, langa altar, dar in luna noiembrie din acel an a inceput marea ofensiva a Armatei Rosii, astfel ca trupele romane si germane au fost nevoite sa efectueze o asa zisa retragere strategica inspre Novocerkask, Rostov, Melitopol, Odesa, retragere care avea sa se incheie cu capitularea Armatei noastre. De teama profanarii mormantului fiului lor si pentru a nu-l abandona pe teritoriul acelei provincii stramosesti care urma sa fie ocupata, parintii lui au hotarat deshumarea si aducerea ramasitelor pamantesti in tara, unde au fost inmormantate definitiv in incinta Bisericii Sfantul Visarion din Bucuresti, Biserica ctitorita de printesa Heraclide, o matusa a eroului aviator capitan post-mortem Alexandru Starcea. 

Odiseea aviatorului erou Alexandru Starcea a luat sfarsit, el gasindu-si linistea in pamantul tarii pe care a servit-o cu credinta, jerfindu-si bunul cel mai de pret. Se cuvine sa ne plecam cu piosenie genunchii in amintirea acestor minunati fii ai tarii noastre, care au pus interesele Patriei mai presus decat viata lor, zdrobindu-si aripile ca legendarul Icar in incercarea temerara de a atinge soarele.