Îngheţase bocnă şi clănţănea straşnic, aşa ciucit cum se ghemuise pe banca-ncărcată de chiciură albie, belşugos risipită mai către zori, pe de-asupra oraşului complet amorţit. Pe-aleile parcului ^_ ici-colo ^_ abia de se iţea, când şi când, câte-un gospodar înfofolit straşnic, ieşit dintre velinţe să-şi plimbe patrupedul pus pe hârjoană. Deodată, de neunde, lângă mogâldeaţa chircită apăru el ^_ omul legii ^_ cu nelipsitul obiect contondent prins de braţ cu o cordeluţă din piele. Săltă cizma puţuluítă pilduitor şi o propti de câteva ori, înghiontit, către şezutul momâii de dinainte-i:

^_ Bă! Ia, scoal-d-ací, că ăsta nu-i hotel! ^_ de parcă l-ar fi contrazis oarecine!... Străinul se ridică anevoie şi, dârdâind amarnic, pironi o privire stâlcită către organul aflat la datorie...

^_ Acte ai? Ia, să-ţi văd bolentinu’!

Cu degete-nţelenite, tânăru-şi îndreptă mâna pe sub reverul hainei către buzunarul în care avea ţidula de eliberare din penitenciar şi foaia de drum cu care călătorise, moment în care gardianul pipăi instinctiv tocul pistolului de la şold şi răcní către atacator cât îl ţineau bojocii, de răsună parcul:

^_ Culcat! Pe burtă! Pune mâinile la ceafă! Să nu mişti, că trag!

Omul se supuse anevoie şi mişcările bruşte, însoţite de-nghionteli, parcă-i mai puseră oleacă sângele-n mişcare... Încercă o ripostă palidă:

^_ Păi, mi-aţi zis să vă dau actele!

^_ Crezi că nu ştiu ce-am spus? Da isteţ te mai crezi, bă, prostule! Bagă mâna uşurel, de ia bolintinu’ din buz’nar şi scoate-l încet, de-un colţ, că de nu, te sparg! ^_ îi comandă sergentul mândru de el, făr-a catadicsi măcar să-şi ridice ciubota de pe greabănul omului. Acesta îşi strecură mâna-nspre buzunar şi, anevoie, scoase ţidulele prinse una de alta c-un bold ruginit pe-alocuri, întinzându-le-apoi cuceritorului.

 ^_ Ia, să vedem noi! ^_ exclamă bănuitor jandarmul, despăturind, cu mare grijă hârtiile, de parc-ar fi umblat cu o grenadă dezamorsată... Silabisi cu greu antetul penitenciarului, apoi ^_ făr-a mai insista ^_ strigă scorţos, mândru nevoie-mare de importanta-i găselniţă:

^_ Aaaa! Eşti oacăr! Am bănuit eu de la-nceput!

^_ Da nu ştiu ce-i aia, oacăr! ^_ rosti fostul deţinut ^_ N-am evadat!

^_ Bă, prostule, nici atâta nu ştii? Eşti oacăr, adică pătat! Aşa le zic ciobanii la oile bălţate...

^_ Aha! ^_ se minună omul de crasa-i ignoranţă şi, nemaisuportând erudiţia atotştiutorului său interlocutor, continuă zădărât:

^_ Şi ce mare descoperire-ai făcut, bă!, ciobane? Da prost mai eşti!

Atât îi trebuí cavasului ^_ să i te legi de origine (asta era ca şi cum l-ai fi-njurat de mamă!) ^_ că luă foc:

^_ A! Car-vasăzică puşcăriaşul face ultrajul asupra organului aflat în timpul serviciului? Ia, poftim cu mine la secţie, să-ţi facem dosar, că tot te-alegi cu câteva luni de pârnaie...

Îi prinse mâinile la spate-n cătuşe, apoi îl înghioldi zdravăn până la sediu şi-l scăpătă în celula întunecoasă.

^_ Aş fi-n stare să te şi pup! ^_ rosti omul în gând, privindu-l cu-atât de multă recunoştinţă ^_ Că tot n-aveam unde sta şi nici ce-mbuca, batăr până-n primăvară! Atunci oi ajunge în sat şi-o fi timp berechet ^_ până-n toamnă ^_ să-mi ridic iar cea coşmelie dusă de viitură...