Adrian FIRICĂ      

   

Mărţişor

 

*

            Observând, eu, că nu există preocupări în lumea politicii pentru a configura un plan de guvernare, o strategie, o concepţie - fie ea în culori, fie în alb-negru -, am făcut aşa şi pe dincolo până mi-a sărit muştarul, mi-am f...t grija şi mi-am băgat nasul, aflându-mă, ca tot omul, în treabă, cufundându-mă până peste poate în măruntaiele guvernării. Supun atenţiei dumneavoastră formula de guvernare clocită de mine.

            Se vorbeşte peste tot de minimalism. Bună treabă!

            Perspectiva minimalistă a guvernării e simplă, fiind minimalistă... până-n pânzele albe. Pentru a ajunge la aşa ceva trebuie să tragem democraţia pe dreapta, în modul cel mai liberal cu putinţă. Sunt suficiente trei exerciţii electorale. La primul exerciţiu participă un procent de 30% dintr-un procent de 30% al electoratului. La al doilea exerciţiu participă numai aleşii rezultaţi după primul exerciţiu, ei între ei adică. La al treilea exerciţiu participă numai cei trei numiţi la guvernare. Acest al treilea exerciţiu are darul de a fi complet gratuit. Este un exerciţiu electoral făcut de dragul exerciţiului electoral. Aceştia, cei trei, reprezintă, semnifică, materializează şi exercită guvernarea. Această trinitate este întruchiparea planului, a strategiei, dar şi actul concepţional al guvernării.

            Desemnarea celor trei guvernanţi se face aleatoriu, adică se deschide cartea de telefon, se ţin ochii închişi, se pune degetul undeva, apoi se sună la numărul respectiv. Celui care răspunde i se pune întrebarea: aţi făcut poliţie politică? Dacă răspunsul este NU, persoana este desemnată Primul Ministru Interimar al Primilor Miniştri Interimari. Se închide cartea de telefon. Primul Ministru Interimar al Primilor Miniştri Interimari deschide cartea de telefon cu ochii închişi, pune degetul, apoi deschide ochii cât cepele sau cât vrea el, sună, pune întrebarea cu poliţia politică, iar dacă răspunsul este cel care trebuie, îl numeşte în funcţie pe Primul Ministru Interimar al Primului Ministru Interimar al Primilor Miniştri Interimari. După numire, Primul Ministru Interimar al Primului Ministru Interimar al Primilor Miniştri Interimari închide la rândul său ochii, dă curs procedurii de căutare şi finalizează astfel completarea cabinetului interimar prin desemnarea Primului Ministru Interimar al Primului Ministru Interimar al Primului Ministru Interimar al Primilor Miniştri Interimari.

            Etapa următoare este prezentatea Programului interimar de guvernare. Asta e treaba Primului Ministru al Primilor Miniştri Interimari. Trebuie să precizăm şi să fim bine înţeleşi că acest cabinet, programul său de guvernare, strategia şi concepţia generală de guvernare sunt interimare de la un capăt la altul. Tacticile guvernării interimare pot fi diferite, în funcţie de ora şi persoana care se află la cârma executivului interimar - după cum veţi vedea mai jos! -, adică în funcţie de personalitatea fiecărui prim-ministru interimar.

            Programul de guvernare interimară începe la ora 10 a.m., după două ore se ia o pauză de masă de o oră. După pauza de masă se roteşte persoana din fruntea cabinetului interimar. Aceasta va conduce apoi două ore noul cabinet interimar. Se face iarăşi o pauză de o jumătate de oră, pentru cafea şi discuţii prim-ministeriale interimare. Iar se face o rotaţie cabinetistică interimară, după care se continuă guvernarea interimară mult şi bine încă două ore. La 16h 30' se închide cabinetul interimar şi se predă cheia guvernării interimare portarului definitivat pe postul de portar interimar. Cheia guvernării interimare se predă acestuia cu mâna dreaptă şi este preluată de către portarul definitiv interimar tot cu mâna dreaptă. Rotelile astea interimare sunt un element cheie al guvernării interimare, pentru că previn şi exclud conflictele interimare de interese.

            Atribuţiunile interimare ale Primului Ministru Interimar al Primilor Miniştri Interimari sunt două la număr, însă sunt fundamentale. Prima atribuţiune priveşte chestiunile interne - membrii cabinetului interimar trebuie să fie bine hrăniţi, satisfăcuţi pe deplin şi în felurite chipuri. A doua atribuţiune are în vedere chestiunile externe, ambientale, mediul de lucru plăcut, stimulativ, detensionat. Atribuţiunile Primului Ministru Interimar al Primului Ministru Interimar al Primilor Miniştri Interimari sunt deosebit de importante. În acest sens ele sunt relevante. Atribuţiunile Primului Ministru Interimar al Primului Ministru Interimar al Primului Ministru Interimar al Primilor Miniştri Interimari sunt executive. El predă cheia cabinetului interimar portarului definitiv interimar, redactează şi semnează procesul verbal de predare-primire.

            Cum toate chestiunile acestea sunt şi decurg interimar perfect constituţional, Curtea Constituţională poate să plece într-un binemeritat concediu fără sfârşit şi fără altă finalitate.

            Ca să terminăm cu aiureala şi vânzoleala din politica noastră vă propun ca, începând de mâine dimineaţă, cabinetul interimar să-şi intre-n pâine.  

** 

            Cum anul ăsta e un an bisect, timpul a fost înţelegător cu noi punându-ne o zi în plus la dispoziţie, zi suficientă pentru a configura structura "Cabinetului Prim-ministerial Interimar" şi pentru a nominaliza/legitima deţinătorii portofoliilor.

            Aşadar, de Mărţişor, situaţia se prezintă astfel:

- Călin Popescu - Tăriceanu deţine portofoliul unui "Prim-minister Interimar" al afacerilor externe, justiţiei, apărării, internelor şi reformelor administraţiei, comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiilor;

- Paul Păcuraru are pe cap "Prim-ministeriatul Interimar" al muncii, familiei şi egalităţii şanselor, al economiei şi finanţelor, agriculturii şi dezvoltării rurale, al dezvoltării, lucrărilor publice şi locuinţelor, al mediului şi dezvoltării durabile;

- Ludovic Orban ţine la degetul mic (vă rog să recunoaşteţi şi să reţineţi acest tic al domniei sale!) "Prim-ministeriatul Interimar" al transporturilor, I.M.M.-urilor, comerţului, turismului şi profesiunilor liberale, al educaţiei, cercetării şi tineretului, al culturii şi cultelor şi al sănătăţii publice.

            În ceea ce priveşte compoziţia, atribuţiunile şi funcţionalitatea "prim-ministeriatelor interimare", cât şi desemnarea deţinătorilor portofoliilor respective am ţinut cont şi am luat în calcul, dincolo de multitudinea factorilor, compatibilitatea persoanei desemnate cu atribuţiunile ce-i revin prin conformitate cu structura postului următoarele:

- Senatul pleacă la munca câmpului pe termen nedeterminat;

- Camera Deputaţilor recunoaşte că este o vespasiană: o cameră publică de 4 x 4 m.p., cu intrarea şi ieşire liberă, plasată în centrul discuţiilor - intrarea/ieşirea pe centru, în "stânga" e un WC public fără dotările necesare, iar în "dreapta" e bucătăria - intrarea membrilor propriuzişi ai camerei nu-i tocmai gratuită, dar e garantată folosinţa... după aia!

- Preşedinţia va fi o canoe (ca Noe!), navigând pe ape între cer şi pământ, cu câte unul şi altul vâslind, că vântul nu va să bată deloc.

- Legea se face prin ordonanţe: în mod obişnuit se proclamă "ordonanţe de guvern (O.G.)"; când hârtia igienică dispare, se proclamă "ordonanţe de guvern de urgenţă (O.U.G)".

- U.D.M.R. obţine şi deţine astfel, "ŕ perpétuité", consistent şi palpabil visele ce nu le-a avut şi nu le-a visat autodeterminat, independent şi separat de orice închipuire organizaţională formulată în limba maternă internaţională: maghiara.

            Descriptiv, am decis a fi cel mai potrivit la externe, justiţie, etc. dl. Tăriceanu, domnia sa fiind complet pe dinafară, dar supramotivat să impună orice lege, orice justiţie, orice-orice pentru a apăra treburile intestin-administrative ale liberalismului, la care s-a adăugat arta înnăscută a domniei sale de a comunica informaţia brută, cum ar veni: brutal de charismatic!

            Domnul Păcuraru este un tip cu mari dificultăţi de exprimare verbală, însă e posesorul unei inteligenţe combinatoristice fulminante. Cum îi lipseau mijloacele pentru a se exprima în deplinătate, prin nominalizarea făcută i se dă pe mână sacul plin al amestecăturii micilor bucăţele de carton ale societăţii noastre - de la muncă până la... dezvoltarea durabilă! -, domnia sa urmând să alipească bucăţică lângă bucăţică: resursele, nevoile, şansele şi să le taxeze până se obţine un mediu durabil al dezvoltării.

            Ludovic Orban primeşte spre gestionare un "Prim-ministeriat Interimar" potrivit ca o mănuşă - mănuşă ce i se potriveşte, pentru că nu are în componenţă partea pentru acoperirea degetului mic. Cu acest "deget mic nud" Ludovic (cât se poate de orban!) va arăta/indica, compensând astfel "aerianismul" lui Călin şi "acribia" lui Paul, nu numai drumul, ci şi mijlocul de transport, cultural vorbind, către sănătatea publică. 

            Nu solicit acordul dumneavoastră explicit pentru a da undă verde cabinetului "Prim-ministerial Interimar", ci numai un acord dezinteresat, în principiu "propic" pentru România anului curent şi pentru mai departe... ab aeterno! 

Nota:

1. pe vremuri, şnururile mărţişoarelor se făceau răsucind numai fire albe şi negre; destinatarii mărţişoarelor fiind bărbaţii!