Ciocnind ouă roşii

Îmi amintesc cum, in Vinerea Mare, cand maica punea caldarea pe pirostrii, pe vatra, in bucataria de vara, ca sa fiarba apa, pentru vopsitul oualor. Punea, in apa fierbinte foi de ceapa. Aburii si mirosul de ceapa ne cam goneau pe noi, copiii, de pe langa foc. Desi nu era chiar neplacut. Pe unele oua, inainte de a le pune in caldare, desena cu ceara incalzita niste cerculete pe partea rotunda, apoi niste siroaie pe partea alungita, si puncte, multe punctulete printre ele. N-am stiut niciodata ce inseamna acele desene. Dar erau frumoase. Fiecare familie de tarani avea stilul ei de incondeiere.  Unele mai frumoase decat altele. Foloseam si vopsea de oua cumparata de la bacanie. Alea, vopsite cu vopsea de la bacanie, erau mai frumaose.Mai sanatoase, si mai gustoase erau insa cele in foi de ceapa. Noi vopseam, de obicei, nu prea multe. Ca nu aveam. Desi eram multi in casa. Duminica, in ziua de Paste, miaca imi dadea un  ou. Sa ma duc si eu sa ciocnesc cu copiii de pe drum. Dar, imi spunea sa am grija sa nu-l sparg. Ca nu-mi mai da altul. Ca nu aveam. Eram 7 in casa, 7 la masa, mai putini la coasa....  Si am cioc(m)nit cu unu', care avea mai multe. Si mai tari. Pe'ncercate? Pe-ncercate. Si-l incercam in dinti. Mai intai in cei din fata, apoi lateral. Ce frumos sunau! Era un adevarat spectacol. Unii erau experti in incercatul oualor. De cele mai multe ori chiar ghiceau care era oul cel mai tare. Eu aveam emotii.Pentru ca n-aveam decat unu'. Si stiam ca, daca se sparge al meu, nu numai ca nu mai altu',nici spart nici zdravan, dar ramaneam si fara el.Si nici ce manca nu mai aveam. Un ou era scump. Un lucru scump pentru multi dintre cei care locuiam la tara, in sate. Dar, asa era jocul. In general, pe luate. Aveam o stare, inainte de a ciocni oul, greu de descris. Voiam sa castig cu orice pret. Si...toc, toc, toc.. Ce frumos sunau. Si...pac! Se sparse al meu. Dintr-odata ma podidira lacrimile. Mai intai, de necaz ca am fost invins. Apoi, penru faptul ca nu mai aveam ce manca. Era oul meu, in ziua aceea. Si pentru a-l manca, nu numai pentru a ciocni.
Vazandu-ma asa necajit, unu, mai in varsta, nu mai stiu cum il chema, vine la mine s-mi da un ou. Atunci mi s-a limpezit fata. Si, de bucurie, au inceput sa-mi curga lacrimi pe oul primit. La inceput, lacrimile stateau in punctulete. Apoi, curgand mai multe, s-au facut un siroi. Chiar mai multe siroaie. Atunci, nu m-am gandit.Dar, acum, cred ca acele siroaie, si puncte facute cu ceara,pe suprafata oualor, erau lacrimile unui copil. Iar cercurile, de pe fata rotunda erau facute ca sa le retina. Lacrimi de bucurie atunci cand cineva iti daruieste ceva. Fericiti sunt cei care daruiesc in ziua de Paste un Ou. Facandu-i  fericiti si pe altii.

Hristos a-nviat!

Massapequa, New York