- Pentru fiecare dintre noi, poezia înseamnă ceva. Ce înseamnă pentru dvs. poezia ? Cum aţi ajuns la ea? Cine V-a călăuzit paşii?

- Poezia este omniprezentă. Trebuie doar să îţi acordezi fiinţa la una din lungimile ei de undă. Cel mai frumos poem nu se scrie, se trăieşte. Primii paşi în spiritul poeziei i-am făcut singură, în şcoala generală, prin arderi spontane de la studiul exhaustiv de autori din bibliotecă până la expunerea producţiilor proprii în gazeta de perete. Instinctiv, de parcă mă trăgea ceva de sfoară în sus. Apoi m-au prins de mână profesorul Tudor Opriş, de la cenaclul Săgetătorul, doamna profesoară de limba engleză, Cecilia Burcescu, realizatoarea revistelor liceului de informatică, “Foaie pentru minte, inimă şi calculator”, şi astronomul Ioan Corvin Sângeorzan de la Astroclubul Central Bucureşti. Vremea aceea a fost a poeziei sferelor şi astronomie. De aceea am urmat cursurile Facultăţii de Matematică de la Universitatea din Bucureşti. Apoi a urmat o perioadă în cursul căreia am pus cărămizi la temelia familiei şi am creat viaţă. Mulţi ani m-am lăsat copleşită de miracolul matern. În paralel, mi-am construit o carieră în cercetare şi apoi ca asistent universitar la Catedra de Matematici 3 de la Institutul Politehnic din Bucureşti. Dar la cinci ani după ce am plecat în Canada mă simţeam pierdută, neîmplinită. Sufeream de insomnie acută. Mi-era dor de limba română, de expresia ei frustă, nestingherită de politeţe exagerată până la falsitate, numită aici politically correct. Căutând pe Internet grupuri de discuţii în limba maternă, am găsit locuri unde regină era chiar poezia. Aşa m-am regăsit. Am scos poemele vechi de la naftalină, le-am actualizat şi publicat pe diverse websituri, cu stângăciile de început, cu amneziile gramaticale inerente. Şi nu m-am mai oprit din scris de atunci. Mai în glumă mai în serios spun că poezia mi-a salvat viaţa! 

- Veniţi în “cercurile” literare dintr-o lume a cifrelor alături de Ion Barbu, Bogdan Suceavă, Laurenţiu Orăşanu, Elena-Liliana Popescu, Constantin Virgil Negoiţă şi alţii. În care dintre ipostaze vă simţiţi “acasă” ?

- În poezie şi în matematică m-am simţit întotdeauna acasă. Este greu să nu devii poet după ce ai parcurs şi asimilat capitole esenţiale din matematici superioare. Acolo există, pe lângă cifre, artă şi filozofie. De aceea veţi găsi în poezia mea referinţe la concepte şi rezultate matematice iportante. Nu m-am despărţit niciodată de autorii mei preferaţi, matematicieni sau scriitori. Cărţile lor m-au urmat în Canada. Acolo unde unii se mândresc cu biblioteci de filme, eu am bibliotecă de cărţi!  

- Aveţi o activitate literară bogată, atât în ţară cât şi în străinătate. Aţi publicat volumele de poezie: “Anotimpul licuricilor”, “Sacrificiul mirării”, Geometrii singulare”, “Duminica inimii”, aveţi o intensă contribuţie editorială în spaţiul virtual. Credeţi că aţi fi ajuns la acest nivel de notorietate ca scriitor dacă aţi fi rămas în România?

- Poezie mi s-ar fi întâmplat indiferent de coordonatele mele geografice. Dacă aş fi publicat... nu voi şti niciodată cu certitudine. Nu pot da timpul înapoi ca să schimb decizii şi să văd „cum ar fi fost dacă”. Însă cred că probabilitatea ar fi fost mare să fi mers în această direcţie, deşi nu am o formaţie filologică. Scrisul a luat amploare de masă după 1989, a devenit pandemic în România. Nu cred că aş fi scăpat “neinfectată”. Aici a venit momentul să menţionez numele altui mentor din viaţa mea, de pe vremea când am vrut să mă înscriu prima dată la doctorat: Solomon Marcus. Dânsul este cunoscut nu numai ca matematician dar şi ca om de litere. Am fost uimită să aud o scriitoare canadiană vorbindu-mi de dânsul aici, la o lansare de carte! Dar la vremea când studiam cu entuziasm teoreme şi demonstraţii nu am înţeles înclinaţia dânsului spre poezie şi semiotică. Abia mai târziu m-a lovit, ca o revelaţie. Revenind la întrebare, îmi permit să fac un mic amendament: nu consider că aş avea un nivel de notorietate ridicat. Însă îmi place să cred că am însemnat ceva pentru acei puţini ce îmi cunosc poezia. 

- Făcând “naveta” între Canada şi România aveţi ocazia să întâlniţi două culturi: elitistă şi cea de masă. Există diferenţe între cultura elitistă şi cea de masă, canadiană şi cea română?

- Nu există diferenţe esenţiale, peste tot inimile bat în acelaşi fel când se transcriu cu rimă sau fără rimă. Ca editor pe mai multe situri de literatură, atât în România cât şi în Canada, am fost expusă la toate gusturile, atitudinile, paradigmele şi genurile. Peste tot am găsit aceeaşi foame acerbă de frumos prelungit de la simplu până la complex stilistic şi setea de inovaţie a expresiei. Foarte mulţi sunt angajaţi în scriere ca act de creaţie, refugiu şi de rezistenţă la alienare spirituală, indiferent de nivel, de la cel de masă până la cel elitist, mai mult sau mai puţin ancorat în realitatea locală. Asistăm la o explozie de sărbători afective, efervescenţă ideatică şi imagistică a cuvintelor scrise pe întreaga planetă!  

- Prezenţa Dvs. aici este o formă de “evadare” faţă de tot ce se-ntâmplă în ţară ? sau... Vă place mai mult în America ? Şi totuşi ce Vă place în România ?

- Mai uşor mi-ar fi să răspund ce nu îmi place în America şi văd cu regret că este folosit ca exemplu de urmat în România. Ce se scrie astăzi nu este în totalitate literatură. Din păcate, comercialul sau mai bine zis consumismul, dictează aşa zisele valori cotidiene la care aderă marea majoritate. Ce este faimos are o valoare eluzivă, este apreciat pentru că se vinde bine, şi deci aduce bani nu numai creatorilor ci şi celor ce contribuie la menţinerea iluziei. Ce se născoceşte astăzi nu va rezista în întregime probei timpului şi gusturilor. Din fenomenul de masă se decantează valori în permanenţă. Am remarcat că în domeniul literaturii, ca şi în cinematografie, sunt create şi mediatizate vedete peste noapte. E la modă să se citească anumiţi autori. Nu pun această tendinţă numai pe seama ignoranţei, a sărăciei de spirit, a lipsei de discernământ, ci şi pe aceea a comodităţii. De ce să caute în librării şi alte cărţi decât cele prezentate facil pe raftul întâi? Se cumpără destul de multe cărţi, cu predilecţie cele indicate în reclamele de la TV, cele după care se fac filme cu actori celebri. Consumism şi hedonism, două puncte cardinale ale realităţii contemporane. 

- Se poate vorbi de prietenii, fie ele şi literare în sfera creaţiei feminine ?

- Da, nenumărate. Nimic neobişnuit în existenţa lor. Reprezintă o dimensiune aspectuală specializată a solidarităţii feminine în plină emancipare. 

- Care este părerea Dvs. despre literatura feminină a prezentului?

- Nu cred că se mai poate face distincţie între literatură feminină şi masculină. Trăim într-o societate în care prezenţa femeii este matură în toate domeniile. Am citit multe scrieri bune fără a putea preciza cu fermitate că autorul era de un sex sau altul. Creaţia este un aspect uman ce nu ţine cont de acest detaliu.  

- Care dintre cărţile Dvs. Vă sunt la suflet? sau încă nu aţi scris-o pe cea preferată ?

- Toate sunt rupte din suflet şi nu pot face discriminare aşa cum o mamă îşi iubeşte fiecare copil cu aceeaşi intensitate deşi sunt atât de diferiţi între ei. Aş spune doar că m-am grăbit cu primele volume. Însă e ceva firesc, înaintea postmodernismului au existat alte curente, printre ele şi romantismul de care e bine să ne amintim cu nostalgie şi nu cu ruşine. La fel şi în matematici, totul se bazează pe aritmetică şi teoria numerelor. Cărămizi de bază pentru un imperiu abstract. Nu aş spune că nu am scris cartea preferată, ci că nu am scris încă pe cea totală, după măsura inimii, aproape perfectă, după normele minţii.  

- Aţi scris patru cărţi. Ce proiecte literare aveţi ? Pe când un roman ?

- În curând îmi va apărea un nou volum de versuri, intitulat Bioglife de care sunt foarte încântată. Reprezintă un pas semnificativ  pentru ceea ce doresc să fiu în poezie. Pregătesc două noi volume de poezie. Unul din ele va fi trilingv, român-englez-francez şi va cuprinde poeziile ce mi-au fost publicate în Canada. Nu ştiu dacă voi avea vreodată timp de a scrie romane. Poezia mă solicită în exclusivitate, nu găsesc motive să o abandonez, nici s-o amân pentru nimic altceva, în afară de matematică, bineînţeles.  

- Credeţi că se poate trăi din scris în România? sau asta v-a făcut să vă “luaţi lumea-n cap?

- Nu cred că se poate trăi din scris poezie în nici o ţară. În poezie se dăruieşte, nu se câştigă nimic material, de multe ori nici faimă. Putem vorbi de aşa ceva în proză, jurnalistică, etc Motivele plecării mele nu au tangenţă cu poezia şi şansele de afirmare în domeniul literaturii. Aş spune mai de grabă că “îmi pun lumea în cap”, în special tineretul fracturist, când public poezie cu referinţe la matematică şi astronomie.  

- Tot mai mulţi tineri cochetează cu poezia în spaţiul virtual. Să fie oare o mai multă libertate de exprimare în acel spaţiu sau e teama de înfruntarea “rechinilor” breslei scriitoriceşti ?

- În primul rând, dacă se citeşte literatură pe internet, atunci poezia este cea mai preferată, fiind scurtă şi deci uşor de parcurs şi asimilat. Iar cu cât este mai erotică cu atât mai bine. Ca şi dulciurile, oferă ceea ce pe acest continent este cunoscut sub numele de “instant gratification”. Însă există grupuri spontane, fără a deţine un nume specific de current, ce aderă la şi preferă un anume tip de poezie. Specializare a preferinţelor estetice. Nimic nou, de altfel.

În al doilea rând, internetul este un spaţiu informaţional unde libertatea de exprimare nu se manifestă în aceeaşi măsură ca şi în realitate, adică nelimitat, nealterat, neinhibat. Accesul la scrieri publicate pe websituri nu are graniţe teritoriale şi se obţine extrem de rapid. Străini sau cunoscuţi, răspândiţi pe întreaga planetă, se pot citi instantaneu.

Nu cred că tineretul de astăzi se teme să demoleze rechinii sus menţionaţi. Cred că ezitarea acestora din urmă de a se lansa pe internet îi face vulnerabili şi adânceşte schisma între generaţii. Când s-au văzut cât de tari sunt pe internet, având tehnica modernă de partea lor, tinerii şi-au întors atenţia spre monştrii sacri ai literaturii, au prins curaj să îi înfrunte. Fracturism, atitudine de frondă, nihilism, atacuri pe internet şi în presă, etc. Tinerii sunt foarte competitivi şi dornici să acceadă dar lupta nu este inegală şi nici nefirească. Valori sunt de ambele părţi. Ei vor lua locul. Trebuie ajutaţi, nu împiedicaţi. Răbdare. Într-o zi vor deveni la rândul lor mari şi greoi peşti de pradă, ţintă altor tineri.

TV-ul şi internetul lasă timp puţin pentru citit de cărţi şi reviste tipărite pe hârtie. Apoi şi partea socială a relaţiilor interumane pare să se îndrepte spre o formă de izolare corporală. Pe internet se poate lua orice identitate, oricine se poate manifesta altfel decât este în realitate. Întâlnirile virtuale sunt mai violente şi pătimaşe decât cele in corpore. De aici decurg multe consecinţe. Asistăm la o evoluţie sau involuţie? Sigur este un pas înainte sub aspect informaţional. Dar socialul pare să sufere o turnură neaşteptată, ne surprinde nepregătiţi.  

- Dacă n-aţi fi scris, ce aţi fi făcut ?

- Mi-aş fi luat un telescop şi aş fi descoperit comete noi!  

- Optzecismul a fost un fenomen puternic în cultura română, modificând sustanţial discursul poetic. Credeţi că noua “promoţie” de poeţi - milenarişti - ne vor întrece?

- Oh, dar nu e vorba de a fi întrecut sau înfrânt, demolat sau invalidat. Este un fenomen firesc, înlocuirea vechiului cu nou, progres. Generaţiile viitoare vor fi întotdeauna mai bune decât noi. Altfel, ne-am ostenit în zadar. 

- Să fie oare “succesul” noului val datorat prin impunerea “expresiei vulgare”?

- Se scrie de toate pentru toţi. Cu alte cuvinte, noul val are sfera sa proprie de audienţă. De unde şi succesul limitat. Acest val nu îmi pare nou şi cred că nu s-ar fi manifestat cu aşa amploare dacă nu ar fi existat 1989. Acest teritoriu virgin al expresiei nu ar fi fost atins şi explorat fără libertatea de exprimare de astăzi. 

- Ne-am integrat în marea familie a  Uniunii Europene, avem noi forţa şi tăria de a ne păstra şi impune valorile în faţa fenomenului globarizare?

- Nu mă îndoiesc. Peste tot pe unde au ajuns până acum, românii nu au rămas neobservaţi şi neapreciaţi, fiind foarte ambiţioşi şi extrem de competitivi. Există în lume naţiuni tradiţionaliste, refractare, închise. Românii nu sunt aşa. Deschiderea prin globalizare reprezintă o aspiraţie a noastră dureros de veche. Avem multe de spus şi de realizat. Recunoaşterea la nivel mondial se va întâmpla cu siguranţă. 

- Vă mulţumesc, şi mulţumesc cititorului pentru osteneala de a fi citit acest interviu.

- Eu vă rămân recunoscătoare pentru această inedită ofertă de a împărtăşi despre poezia proprie.