În afara timpului amanetat, în grădina lui Octopus e linişte şi pace, temperatura constantă, tensiunea arterială de invidiat.
- Aici de ieri plouă şi va ploua până miercuri, se spune.

Dispăruseră cu desăvârşire vâjâielile, sirenele, claxoanele şi vocile stresante. Oarece păsări, foşnete de frunze, un spaţiu populat de fapte reale şi de fapte închipuite, la grămadă, unele bune altele rele.

Nu hălăduia. Avea febră musculară. Era complicat să înveţe stilul de mers alexandrin. Cât priveşte amintirile, Octopus, considera că sunt prejudecăţi - luate la bani mărunţi nu rezistau, erau subiectivităţi absolute: pâinea de ieri îi plăcuse la gust; coaja fusese maro închis; gurile rele au spus că nu a fost bună, că a fost "prăjită"; căpşunile, au avut şi din astea, sor-sa a spus că sunt pline de mucegai, dar a îndesat în gură cu ambele mâini, tat-su a spus că sunt acre; Octopus se mulţumise să le admire culoarea şi să le miroasă; aseară a pus una în gură; e impropriu să mănânci o culoare aşa de frumoasă şi un miros aşa de pertinent; totul pe fondul ăsta de febră musculară.

- O sa-ţi treacă încet, încet.
- Să-i treacă lui, ce treabă am eu cu el? N-am chef să mă dedublez.
- Nu!
- Eu fumez, el nu fumează, eu beau, el nu, eu stau pe scaune, el preferă să se fluture de la un capăt la altul al casei, eu scriu, el vorbeşte.
- E peripatetic.
- Fizic. Peripatetic de balcon. Psihologic e un patetic moderat. N-avem amintiri comune. Nu definim în acelaşi fel amintirile.
- Asta... e inventiv, eu sunt plin de prefăcătorii, el poartă pantofi, eu umblu în picioarele goale. Plini de cusururi suntem amândoi, dar nu semănăm. Tocmai din pricina asta nu semănăm! El admiră femeile, eu le iubesc. O diferenţă de la cer la pământ.
- E mai norocos decât tine, da! A avut ce admira.
- Nu eşti imparţială, îl creditezi prea repede.
- Nu!

Scria din ce în ce mai rar, puţin, neinspirat. Inspecta o colecţie de molii.