- Pentru fiecare dintre noi, poezia înseamnă ceva. Ce înseamnă pentru Dvs. poezia ? Cum aţi ajuns la ea? Cine v-a călăuzit paşii?

-  Pentru mine, poezia este un mod existenţial. Nu am făcut eforturi de-a ajunge la poezie întrucât, la naştere, în alcătuirea mea exista şi această genă. Spun aceasta deoarece de foarte devreme am simţit nevoia de a mă exprima prin scris. Cel de la care am primit primele impulsuri în acest sens, şi cel care mi-a dezvoltat curiozitatea de a citi cărţi fundamentale cu mult înainte de-a urma să le citesc la şcoală, a fost, cu siguranţă, tatăl meu. Pot spune că tata mi-a călăuzit paşii atât în literatură cât şi în istorie şi filosofie. Mai târziu, după ce-am trecut în clasa a V a şi apoi la liceu, paşii mi-au fost călăuziţi şi de profesoara mea de limba româna, doamna Viorica Badea.

      Tot de la tata am înţeles cât de important este să ţi se publice poeziile, el se bucura într-un fel aparte când îmi apăreau poezii în suplimentul literar al cotidianului „Înainte“, cotidian care a apărut la Craiova până în anul 1990. Debutul literar în acest cotidian s-a produs în 1974, iar debutul literar în revista Ramuri, s-a produs mai târziu, după ce mă stabilisem la Bucureşti, cred că în 1982, trebuie menţionat că în această revistă am debutat sub pseudonimul Ioanina Prelcu. 

- Aţi  scris cărţi, v-aţi dorit ca scrisul dvs. să devină literatură?

- Luând în calcul faptul că am debutat editorial în anul 1994, pot spune că am fost sigură de atunci că ceea ce scriam era literatură.   

- Care dintre  cărţile scrise vă sunt la suflet? Sau încă n-aţi scris cartea preferată?

- Toate cărţile îmi sunt la suflet. Fiecare carte reprezintă acumulările dintr-o anumită perioadă. Odată cu cartea de debut, În apele Akheronului, m-am „rupt “ de zona copilăriei, după aceasta au urmat Trecerea (1996), şi celelalte cărţi. 

- Ce e scrisul dvs: act de iubire? act de narcism? act de...?

- Scrisul meu este un act de conştiinţă. Este un proces complex pe care îl consider foarte important atât în relaţia prezent – viitor, cât şi în relaţia autor – cititor. Dacă luăm în calcul sistemul de idei şi cel de valori existent în derularea actului meu poetic, poezia pe care o scriu nu este accesibilă unui cititor fără o pregătire serioasă în acest domeniu. Îmi place să cred că scrierea mea se aseamănă unui exerciţiu matematic, astfel dacă cel care citeşte un text şi nu-l supune descifrării logice, cu siguranţă nu va înţelege mare lucru.    

- Care este părerea dvs. despre literatura feminină a prezentului?

- Literatura feminină a prezentului, în România, este foarte bine reprezentată în continuare de poetele Nora Iuga, Ileana Mălăncioiu, Angela Marinescu, Marta Petreu, Letiţia Ilea, Ruxandra Cesereanu. Trebuie să amintesc faptul că dincolo de graniţele României, se aude tot mai mult şi tot mai ferm, vocea poetei Rodica Draghincescu. Nu cu mult timp în urmă, Rodica Draghincescu se afla pe locul 5 într-un clasament al celor mai citiţi scriitori români în Franţa, nu ştiu câţi scriitori din România au aflat aceasta că de menţionat prin presa literară nici nu poate fi vorba. 

- Să fi generat oare feminismul în literatură un fel de război al femeilor împotriva bărbaţilor?

- Nu, nu poate fi vorba despre „un fel de război al femeilor împotriva bărbaţilor “.  

- Vedeţi viitorul omenirii guvernat de matriahat?

- Nu! Chiar dacă se spune că istoria se repetă, matriarhatul este o formă de guvernare totalmente depăşită.  

- Prezenţa bărbaţilor mai numeroasă în majoritatea sferelor de activitate, în sfera politicului crează o situaţie în care feminismul e pus să accepte această stare ca pe un adevăr?

- Din câte ştiu, nu se află nici o femeie în Guvernul condus de domnul Tăriceanu. Sunt convinsă că femei capabile, din punct de vedere politic şi din punct de vedere profesional există, atunci mă întreb şi eu: de ce?

      Da, se creează o stare destul de neplăcută, dar sunt convinsă că nu peste multă vreme, această stare se va detensiona, poate odată cu viitoarele alegeri, cu numirea unui nou guvern. În 2009 cred că vom avea mai multe femei în funcţii foarte înalte. Trebuie să recunoaştem că femeile sunt mai greu de corupt decât bărbaţii. 

- Sau "bărbatul mai e capul şi femeia gâtul.." această expresie îşi mai are loc în actuala societate românească şi nu numai?

- Pe lângă faptul că nu-mi place sintagma aceasta, cred că nici nu-şi mai are locul în societatea românească actuală, mai ales dacă ne gândim la numărul tot mai mare al femeilor care deja există angrenate în sistemul pieţei de afaceri în România, la această oră. 

- Aţi apărut în literatura română  printr-o scriitură originală bine apreciată de critică, de prieteni. Cine credeţi că o să vă calce pe urme?

-Cred că cei care vin în literatură doresc să fie ei înşişi, aşa ar fi normal. Nu-mi pun astfel de întrebări acum, dar dacă totuşi ar trebui să vină cineva, atunci nu pot veni decât fiicele mele, când vor găsi ele de cuviinţă pentru că talent şi cultură au. 

.- În sefera creaţiei feminine se poate vorbi de prietenii fie ele şi literare?

- Aşa cum spuneam mai sus, cred în elementul „ conştiinţă “ , altfel prieteniile literare sunt întâlnite foarte rar.  

- Exista în domeniul culturii "grupuri de interese", exista "corupţie" ?

- Da, există şi o ştim cu toţii.  

- Credeţi că se poate trăi din scris, sau asta îi face pe unii scriitori să-şi "ia lumea-n cap" ?

- În România, la ora actuală, nu se poate trăi din scris. O persoană care este obişnuită cu un anumit standard de viaţă, obligatoriu are un contract de muncă, acesta asigurându-i într-o oarecare măsură existenţa. Atâta vreme cât meseria noastră de „ scriitor “ nu este respectată de cei care ar trebui, nu ne mirăm de ce tot mai mulţi scriitori pleacă din ţară. 

- Dar din traduceri ?

- Repet: în România anului 2008, nu! 

- Cum scrieţi? Ce aveţi pregătit pentru viitor ?

- În general, scriu dimineaţa când sunt odihnită şi pot să mă concentrez suficient pentru a ieşi o treabă bună. Pregătesc volumul intitulat Între real şi imaginar / Ipostaze ale poeziei actuale. Volumul conţine cronici şi recenzii literare la cărţile unor autori români şi străini, cronici şi recenzii pe care le-am publicat în revistele de specialitate. Materialul va fi gata pentru a fi încredinţat unei edituri în luna septembrie a acestui an, până atunci va trebui să revăd anumite texte. 

- Există România  un punct distinct în geografia literară a Terrei?

- Îmi pare foarte rău dar trebuie să recunosc faptul că la acest moment, România nu este un punct distinct în geografia literară a Terrei. Avem scriitori care au ajuns în colţuri îndepărtate ale lumii, despre care se aminteşte în discuţiile cu scriitorii străini. Am avut bucuria să aud câţiva poeţi din Tunisia, Australia, Danemarca, Norvegia, Canada, Irak, Franţa, Rusia, vorbind foarte frumos despre prieteniile lor cu poeţi români. Anul acesta, la Festivalul de Poezie de la Istanbul, am cunoscut un mare poet din Irak, Şerko Bekes.

Poetul Şerko Bekes, a fost invitat în România cu foarte mulţi ani în urmă, m-a impresionat felul în care mi-a vorbit despre acea vizită. Deşi acest poet este posibil să se apropie de Premiul Nobel, iată că nu s-a gândit nimeni să-l invite în România anului 2008, aceasta mă determină să cred că în ţara noastră nici nu prea se cunosc valorile mondiale.  

- Se poate vorbi de o nouă promoţie de poeţi?

- Din punctul meu de vedere, generaţia 80 este destul de activă. Iată că poeţi ca Liviu Ioan Stoiciu, Ion Mureşan, Ioan Es. Pop, Mircea Bârsilă, Marta Petreu scriu, iar cărţile lor dispar de pe piaţa literară foarte repede după apariţie, asta demonstrează cât sunt ei de actuali.

Dacă prin ,,o nouă promoţie de poeţi “ vă gândiţi cumva la aşa numita ,,generaţie 2000“, eu cred că trebuie să mai aştepte. Dacă au publicat o carte sau două asta nu înseamnă că deja au ajuns poeţii importanţi ai literaturii române actuale, chiar şi fiind susţinuţi, uneori.  

- Tot mai mulţi tineri cochetează cu poezia în spaţul virtual. Să fie oare o mai multă libertate de exprimare în acel spaţiu sau e teama de înfruntare a rechinilor breslei scriitoriceşti?

- Spaţiul virtual aparţine tuturor. Nu cred că e vorba despre o teamă de înfruntare a rechinilor breslei scriitoriceşti, din partea tinerilor, ci despre o punere în circulaţie rapidă a unui text, şi a receptării lui la fel de rapidă. Spaţiul virtual este un teren pierdut pentru scriitorii care încă nu au o adresă de email, care nu întreţin o corespondenţă electronică, şi care, se înţelege, din acest motiv, nu sunt la curent cu noutăţile atât pe plan naţional, cât şi pe plan internaţional. Spaţiul virtual e zona în care tinerii au ajuns înaintea „ rechinilor breslei scriitoriceşti “ , fiind avantajaţi şi de vârstă şi de posibilităţile materiale. Cei mai mulţi scriitori, şi mă refer la scriitorii membrii ai USR, nu deţin un calculator, iar USR, din câte ştiu, nu are amenajată o sală cu calculatoare unde scriitorii să poată accesa spaţiul virtual. Poate cineva se va gândi şi va dona calculatoare şi scriitorilor fără posibilităţi materiale suficiente pentru a cumpăra unul nou. Sunt destule firme care îşi schimbă foarte des echipamentele electronice. Un calculator după doi ani de folosinţă este deja depăşit de competiţie, însă destul de util unui scriitor. În rest, în spaţiul virtual, fiecare găseşte ceea ce-l interesează. Eu citesc doar ceea ce cred eu că are valoare din punctul meu de vedere. Cei care se tem de această formă de cunoaştere, e clar, habar nu au despre ce este vorba. 

- Dacă aţi făcut parte dintr-un cenaclu literar, şi în ce măsură şi-a pus amprenta asupra creaţiei şi formării dvs. ca scriitor?

- Da, în perioada 1972-1976, am frecventat cenaclurile literare Cezar Petrescu şi Tudor Arghezi, din oraşul Craiova. Primul avea loc la Casa de Cultură a Sindicatului Electroputere iar al doilea era cenaculul revistei Ramuri, condus pe vremea aceea de poetul Marin Sorescu. Nu ştiu în ce măsură şi-au pus amprenta asupra creaţiei şi formării mele ca scriitor dar, cu siguranţă, acolo am învăţat să fiu foarte atentă la ceea ce se petrece în jurul unui scriitor. De asemenea, acolo am învăţat să nu mă tem de competiţie, să am încredere în ceea ce scriu şi să-i preţuiesc pe cei care merită. 

- Ce întrebare aţi fi dorit să v-o pun şi nu v-am pus-o ?                      

-. Cine mi-a publicat prima poezie? Vă dau şi răspunsul: Ştefan Tunsoiu. Pe vremea aceea, poetul Ştefan Tunsoiu descoperea tineri talentaţi din zona Olteniei. Mulţi poeţi din această zonă, azi ajunşi la maturitatea lor artistică, au fost debutaţi şi promovaţi în paginile literare ale ziarului „Înainte “ de la Craiova, de către domnul Ştefan Tunsoiu. 

- Vă mulţumesc.

- Cu plăcere.

                                                 Bucureşti, 15 iunie 2008