Hermafroditul 

Hermafroditul se biciuia sistematic

În tăcere.

Şi-şi smulgea cu furie cậte-o ţậtă.

A ameninţat narcisul din oglindă

Şi şi-a mutat privirea

În cadrul ferestrei.

De unde putea vedea

Fata cu ochii alungiţi ca ţărmurile.

Tocmai el ce deţinea toate instrumentele iubirii

S-a închipuit invulnerabil la semnele ei !

De la fereastră – din nou la oglindă

Unde-l întậmpina chipul său,

Sfậrşit de durere

Şi devastat de dorinţă.

Şi oglinda îi întorcea răbdătoare

Cậnd o jumătate

Cậnd cealaltă,

Cậnd o pătrime,

Cậnd o zecime –

Fiecare –

Imposibil de completă,

Perfectă

Şi zeflemitoare.

Sacagiul de noapte 

Omul ǎsta

Numai pe linia asfinţitului merge.

Poartǎ o cumpǎnǎ pe umeri

Cu care taie uşor orizontul

La fiecare pas.

Iar din ochi îi ies

Douǎ jerbe de luminǎ roşie.

El duce douǎ gǎleţi.

Una cu apa vieţii,

Şi alta cu apa celeilalte vieţi.

La fiecare pas apa se revarsǎ,

Şi povara-i devine tot mai grea,

Dar el pǎşeşte tot mai semeţ şi mai drept,

Ca un acrobat pe sârma.

Strǎbate zilnic orizontul,

Cu pasul lui sǎltat de gâscǎ

Şi linia cumpenei,

Paralelǎ cu cea a cerului,

Se înconvoaie ritmic

Sub povara luminii.

Trecătoarea iepelor 

Două iepe dansau în cậmpie

Una roşie şi alta neagră.

Trece călăreţul de aramă

Şi-o petrece cu genunchii

Pe cea cu coama mai stufoasă.

Două iepe nechezau în cer.

Una sură

Şi alta mură.

Trece călăreţul de argint

Şi-o împresoară

Pe cea cu aripi de zăpadă.

Două iepe se înlănţuiau în soare.

Una blondă şi alta de purpură.

Trece călăreţul de aur

Şi-o alege pe cea cu dinţii de spade.

Două iepe păşteau liniştite

În visul meu.

Cậnd tocmai treceam eu

Pe calul lui Harap-Alb.

Şi le fluturam ironic bezele

Plescăind din limba de jar

A calului.

Zmeul şi Ileana Cosậnzeana 

Te-ai dat de nouặ ori peste cap

Şi-ai luat cậnd formặ de

Cặpcặun

Cậnd de Inorog

Cậnd de Harap-Alb

Cu chipul vesel şi smead,

Dar inima uşoarặ şi zbặtặtoare

Ca o aripặ.

Ba ai fost Bazilisc

Şi m-ai fixat cu ochiul tặu sfredelitor

În nemurire,

Ba cavaler rặtặcitor

Ce m-ai purtat pe iapa ta

Deasupra norilor.

Oricum vei fi fost,

Eu de fiecare datặ te-am recunoscut

Şi cu fiecare înfặţişare a ta

Te-am înţeles mai bine.

Şi chiar şi azi,

De cậte ori vặd un cal la fereastrặ,

Ochii mi se alungesc în douặ lacrimi.

Cặci nici un umặr de muritor

N-a mai putut sặ-mi reazime Dorul