În cumplitele încleştari ale celui de-al Doilea Razboi Mondial, temerara aviaţie română s-a acoperit de glorie in actiunile de sustinere a trupelor angajate in luptele de reintregire a meleagurilor mostenite din strabuni, cat si in atacarea avioanelor anglo-americane care bombardau zi si noapte teritoriul Romaniei. In toate misiunile aeriene la care au participat, aviatorii nostri au demonstrat dragostea nemarginita pentru pamantul stramosesc, cat si inalta scoala de pilotaj si maiestria cu care au manevrat aparatele de zbor, dand o lectie de zbor celor care au incalcat fruntariile aeriene ale tarii noastre. Din pacate, unii dintre cei mai buni aviatori romani si-au frant aripile in luptele pentru apararea sau reintregirea tarii.

Rasfoind insemnarile de front ale comandorului aviator (r) Florian Buchiu din perioada acelor lupte la care a participat in calitate de Comandant de Escadrila, voi reconstitui episodul dramatic in care a fost doborat asul aviatiei noastre de vanatoare Cpt. Alexandru Serbanescu, precum si situatia inedita in care aviatorii romani au fost nevoiti de imprejurari sa angajeze lupte la sol ca infanteristi.

Dupa prabusirea frontului de la Stalingrad, unde trupele sovietice au dezlantuit o puternica contraofensiva, situatia devenise deosebit de grea pentru trupele romane si germane care s-au vazut incercuite intr-un cleste de foc si nu au mai putut fi aprovizionate cu munitii, carburanti si alimente. Incercarile de despresurare nu au fost incununate de succes, multi soldati pierzandu-si viata in incercarea de a se salva agatandu-se de planurile putinelor avioane care reuseau sa decoleze. Luptele purtate pentru cucerirea orasului Stalingrad s-au soldat cu mari pierderi in oameni si material de razboi de partea trupelor noastre, in timp ce armatele sovietice aprovizionate si inarmate puternic de catre aliatii lor occidentali ajunsesera la granita Romaniei.

In acelasi timp aviatia americana bombarda masiv ziua obiective militare si civile, iar bombardierele britanice atacau noaptea, folosind bombe incendiare si explozive. Uriasele bombardiere veneau in valuri succesive la mare inaltime, atat pentru evitarea intalnirii cu avioanele noastre de vanatoare care le pricinuiau pierderi grele, cat si pentru a nu fi lovite de tirul artileriei antiaeriene. In felul acesta tintele lor nu erau atinse cu precizie, inregistrandu-se un mare numar de victime in randul populatiei civile, spitale, scoli, biserici si locuinte fiind rase de pe suprafata pamantului. Sondele petrolifere de pe Valea Prahovei, noduri de cale ferata, fabrici si uzine, toate au fost tinta bombardamentelor infernale care urmareau distrugerea economiei noastre de razboi cat si demoralizarea populatiei civile. Situatia Romaniei devenise in acele zile dramatica, dezastrul fiind iminent.

Inca din anul 1943 se cauta o cale de iesire din acest razboi distrugator, scop pentru care au fost insarcinati diplomatii acreditati la Ankara si Cairo sa initieze convorbiri cu reprezentantii anglo-americani, iar in Finlanda cu cei sovietici, pentru semnarea unui acord de pace. Aceste convorbiri nu au putut fi insa finalizate din cauza tergiversarii lor atat de catre reprezentantii aliatilor, cat si de catre cei sovietici, neputandu-se ajunge la o intelegere care sa satisfaca toate partile beligerante.

Cu numai cateva zile inaintea semnarii Armistitiului de incetare a luptelor, la data de 18 august 1944, sapte mari formatiuni de "Fortarete Zburatoare" americane insotite de aparate de vanatoare "Mustang"  si "Lightning" insumand peste 800 de aparate, au intrat in spatiul aerian al tarii noastre indreptandu-se spre Ploiesti. A fost ultimul atac aerian al aviatiei de bombardament americane impotriva Romanie in cel de al Doilea Razboi Mondial.

Impotriva acelei gigantice forte aeriene care lansa "covoare" de bombe si facea prapad la sol au fost trimise 25 avioane romanesti de vanatoare dintre care 21 s-au intors la baza, 3 fiind lovite, dar reusind sa aterizeze fortat, unul singur fiind doborat. Din nefericire acesta era al celui mai de seama pilot al aviatiei noastre de vanatoare, Cpt. Alexandru Serbanescu, comandantul Grupului 9 Vanatoare "omul care polariza in jurul lui toate energiile", cum il descrie camaradul lui de arme Gen. Ioan Dobran. In acea lupta inegala Capitanul Serbanescu intentionase sa doboare din consideratii strategice avionul din fruntea formatiei atacatoare care dirija atacul, pentru a deregla astfel inaintarea uriasei forte aeriene inamice. Serbanescu era unul dintre ofiterii nostri de elita, dotat cu calitati fizice si morale deosebite, avand o mare experienta si capacitatate de efort. Poseda brevetul de Cavaler al Ordinului "Mihai Viteazul", al "Virtutii Aeronautice cu Spade" al "Coroanei Romaniei", precum si al multor altor Ordine si medalii. Pana la data disparitiei sale efectuase 590 misiuni de lupta sustinand 235 angajamente aeriene in cursul carora doborase 47 de avioane inamice.

Moartea lui a constituit una dintre cele mai grele pierderi suferite de aviatia noastra militara, pierdere care a indoliat Fortele Aeriene Romane. Pentru meritele lui deosebite in luptele la care a participat demonstrand un curaj iesit din comun, a fost inaintat postmortem la gradul de Comandor. Iata momentul tragediei in care si-a pierdut eroic viata. La ordinul primit prin radio de a nu se angaja in lupta impotriva unei formatiuni de avioane inamice atat de numeroase, el a raspuns : "Nu pot ! Sunt deja angajat in lupta cu Mustang-uri ". Acestea au fost ultimele lui cuvinte, dupa care legatura radio, care in acea zi nu a functionat in conditii optime, s-a intrerupt, el nemaiputand auzi instructiunile: "Virati, D-le Capitan ! ". Si chiar daca le-ar fi auzit, nu era in firea lui sa evite infruntarea avioanelor inamice atacatoare.

In mod absolut sigur a luat constient pe cont propriu acea actiune deosebit de riscanta. Geeralul Ian Dobran care i-a fost coechipier si l-a insotit in multe actiuni de lupta, participant la acea batalie aeriana, scrie in " Jurnalul locotenentului Dobran" la data de 18 August 1944 : " Sunt dezorientat si am sufletul greu. A cazut o stea ! A cazut din inaltimi un titan fulgerat. A fost deajuns strafulgerarea unei clipe pentru a se scrie un destin". Cuvinte patetice prin care prietenul si camaradul care il insotise in multe actiuni de lupta si asistase la acea tragedie isi arata tristetea pentru moartea unui adevarat erou, pe care l-a cautat mai apoi si l-a gasit pe frumoasa Vale a Buzaului unde cazuse ca un vultur cu aripile frante pe un povarnis de stanca in apropierea localitatii sale natale, intr-un peisaj bucolic in care " femeile spalau rufle la rau si le intindeau pe iarba la soare in covoare multicolore de tesaturi ". Viata isi urma in mod firesc cursul, insensibila la marile tragedii umane ."Imaginea slelei care cade tine asa de putin. Serbanescu a avut o trecere meteorica prin aviatie. El trebuia doar sa implineasca un destin", scrie Generalul Dobran in Revista "Orizont Aviatic". Moartea eroului Alecu Serbanescu a intristat profund pe toti camarazii lui din Aviatie, care i-au pastrat vie amintirea si l-au comemorat in fiecare an la data de 18 august.

In acest timp in tara se derulau evenimente care aveau sa schimbe radical orientarea Romaniei in razboi si viitorul ei socio-politic. Incepand cu data de 21 August 1944, posturile de radio romanesti transmiteau la intervale scurte recomandarea ca ascultatorii sa tina aparatele deschise intrucat se va da un comunicat important, iar in ziua de 23 August 1944 acest comunicat a fost transmis pe toate lungimile de unda, in el aducandu-se la cunostinta intregii natiuni ca intre Romania pe de o parte si URSS pe de alta parte s-a incheiat un armistitiu si ca din acel moment luptele dintre cele doua tari au incetat

Consecintele armistitiului nu au intarziat insa sa apara, ele constituind un adevarat dezastru pentru populatia si economia tarii noastre, si asa secatuita de un razboi prea lung. Desi luptele incetasera, intreaga armata romana aflata pe frontul din Moldova a fost luata prizoniera de sovietici, multi ofiteri fiind impuscati pe loc, vapoarele militare din portul Constanta cat si cele aflate pe bratele Dunarii au fost rechizitionate, iar echipajele lor arestate. Pe masura inaintarii trupelor rusesti "eliberatoare" in interiorul tarii, crimele, jafurile si violurile luau proportii inspaimantatoare, atat la sate cat si la orase, oamenii ingroziti luand calea codrului.

In acelasi timp, trupele armatei germane care se aflau pe teritoriul Romaniei au respins oferta Ministerului Apararii Nationale de a se retrage in mod pasnic, declansand o puternica ofensiva impotriva armatei noastre. In ziua de 25 August 1944 doua formatiuni de avioane germane "Heinkel 111" si "Stukas" au trecut la represalii lansand in picaj bombe asupra Palatului Regal,  Ateneului Roman si altor catorva obiective culturale. Impotriva lor s-au ridicat renumitii aviatori cpt. Bazu Cantacuzino si lt.Ioan Dobran care au doborat cateva dintre ele, pe celelalte punandu-le pe fuga. Diviziile romane pastrate in rezerva au intrat imediat in lupta, echipate cu armament modern, aviatia aducandu-si contributia la anihilarea trupelor germane aflate pe teritoriul Romaniei, o parte din acestea predandu-se, iar alta parte retragandu-se inspre Ungaria. Intr-una din ultimele zile ale lunii august 1944 un avion german "Gigant" cu 6 motoare venind din Jugoslavia cu trupe "comandos" care se indrepta spre Valea Prahovei, in scop de represalii, a fost interceptat de avionul romanesc de vanatoare "Me 109 G" pilotat de cpt. av. Dan Scurtu care l-a fortat sa aterizeze dupa o lupta aeriana de-asupra comunei Produlesti, aparatul german avand doua motoare in flacari si unul dintre piloti si un mitralior ucisi. Dupa incendierea avionului "Gigant", tot echipajul german s-a refugiat in padurea Coanda, iar intregul personal al Escadrilei romane format din piloti, mitraliori, mecanici si tehnicieni au primit ordin sa ia armamentul din dotare si sa atace comandoul german ascuns in padure, blocandu-i plecarea pana la sosirea trupelor de infanterie. Aviatorii, din randul carora facea parte si Comandantul de Escadrila lt. Florian Buchiu, au luat fiecare cate o arma si cate 10 incarcatoare si, sub comanda cpt. Ion Goranescu care i-a impartit in 10 echipe a cate 5 oameni au pornit spre liziera padurii unde avionul german mai fumega inca. S-a ordonat ca intre echipe sa se pastreze o distanta de 20-30 de metri iar intre componentii echipelor cate 2-3 metri si sa se foloseasca orice denivelare de teren sau arbore ce putea fi folosit ca adapost impotriva gloantelor inamicului, iar pe teren descoperit sa se inainteze numai tarandu-se pe coate si genunchi.

Linistea padurii amplifica la maximum tensiunea nervoasa si incordarea aviatorilor nostri care erau o prada usoara pentru comandoul german inarmat pana in dinti si in plus pregatit special pentru lupte de gherila. Ordinul era insa ordin si preciza ca soldatii germani care se indreaptau inspre aerodromul din apropiere pentru a incendia avioanele romanesti sa fie anihilati.Dupa ce au strabatut o mica distanta prin salturi de la un copac la altul depasind o poenita, ostasii nostri au tras incontinuu golind incarcatoarele. Inamicul era insa nevazut. La o noua comanda de atac, serg. t.r. Trambitas, in varsta de numai 21 de ani, care se afla in stanga lt. Buchiu, nu s-a mai ridicat de la pamant deoarece un glont ii strabatuse craniul si murise instantaneu, iar adj. sef Moise era usor ranit la un umar. Intre timp a sosit o unitate de graniceri inarmati cu pistoale mitraliera si grenade, care au inconjurat padurea, strangand cercul in jurul comandoului german cu care a angajat o lupta ce s-a soldat cu morti si raniti de ambele parti. Capturarea ostasilor germani a prilejuit o scena in care aviatorii nostri au dat dovada de multa omenie fata de prizonierii capturati care se rugau sa nu fie impuscati, aratand fotografiile sotiilor si copiilor pe care ii aveau acasa. Li s-a raspuns, in limba germana ca ostasii si ofiterii romanii nu sunt asasini si respecta Conventia internationala cu privire la prizonierii de razboi.

In timp ce viteaza noastra armata sustinea lupte grele pe tot teritoriul Romaniei, armata rosie "eliberatoare" isi continua ofensiva jafului si a violurilor pe unde trecea. Dupa semnarea Armistitiului de la 23 august 1944, trupele romane au continuat razboiul pentru eliberarea Ardealului de Nord, care fusese cedat Ungariei in urma Diktatului de la Viena, dar noul "aliat" rus avea o atitudine dusmanoasa fata de ostasii romani in general si fata de aviatia militara in special, impuscand multi piloti pe care i-au gasit izolati. Soldatii si ofiterii sovietici, care se purtau in Romania ca intr-o tara inamica ocupata, au confiscat avioane, au luat cu forta portharturile aviatorilor cu hartile de zbor, revolverele si ceasurile cronometre. Au dezarmat unitati intregi pe care le-au trimis in lagarele lor de munca sau in minele de plumb, de unde multi nu s-au mai intors. Consecintele Armistitiului au fost catastrofale pentru tara noastra, care a fost obligata sa plateasca un pret enorm de mare in bunuri de consum si produse industriale, drept despagubiri de razboi, suportand in plus si cheltuielile de intretinere a trupelor rusesti de ocupatie, precum si o conducere instalata in fruntea tarii complet aservita intereselor Moscovei. Servilismul acestora a fost atat de mare incat au pedepsit cu ani grei de inchisoare pilotii reveniti acasa dupa terminarea luptelor.

Aceasta tragedie a fost posibila deoarece in intelegerea dintre marile puteri invingatoare in cel de al Doilea Razboi Mondial, Romaniei i s-a refuzat statutul de tara cobeligeranta, desi a luptat pana in Muntii Tatra, fiind oferita cadou aliatului cu stea rosie la chipiu, drept recunostinta pentru ajutorul dat in obtinerea victoriei asupra Germaniei, iar bolsevicii, avand mana libera, au tratat tara noastra ca pe o tara invinsa, cu toate consecintele care au decurs.

Acest este motivul real pentru care adevaratii eroi ai neamului care au luptat si au platit cu viata dragostea pentru integritatea plaiurilor natale nu si-au gasit locul in paginile istoriei noastre postbelice. Noii stapanitori ai Europei impartita in zone de influenta, cu frontierele trasate dupa propriile lor interese s-ar fi simtit ofensati, iar regimul instalat la putere dupa 23 august 1944 in Romania nu avea niciun interes sa-si supere stapanii de la Moscova. Dupa cum se stie, Istoria este scrisa intotdeauna de invingatori si impotriva sentintelor date de ei nu exista un Tribunal unde se pot face recursuri in anulare. Ramane doar amintirea acestor eroi intiparita in memoria afectiva a camarazilor de arme care au fost martori ai sacrificiului lor suprem, pe care l-au transmis oral posteritatii.

Din volumul "Eroii Aerului", aparut de curand.