De ani buni scarmăn pe toate feţele tagma cerşetorească, însă vreau să vorbesc aici doar despre cei care ^_ având la-ndemână varianta unei activităţi oneste, cinstite ^_ îşi fac din cerşit un scop în sine, ba chiar o profesie. Iar de cutezi cumva a-mi zice că milogeala nu-i mare scofală!, atunci îi musai a te contrá. Ca orice artă care se respectă şi ^_ vorba ceea ^_ pentru a obţine maximum de randament cu un efort minim, cerşeala impune milogului ingeniozitate din belşug, destulă perspicacitate şi suficiente cunoştinţe de psihologie, ba chiar şi... inflexiuni vocale cât mai convingătoare!

De la ţâncul de-o şchioapă ^_ bălan ori mai brunet, care se-ncearcă, vezi Doamne!, a ţi se face util mânjindu-ţi farul automobilului c-un petic zdrenţuros de cârpă albie cândva ^_ şi până la exhibiţionistul ce-şi etalează ^_ nonşalant şi intempestiv ^_ cea mai reprezentativă cicatrice mutilantă ori mădular vătămat, cu scopul vădit de-a te impresiona, determinându-te să vâri adânc mâna-n portofel şi, miluindu-l belşugos, să zici un smernic féri, Doamne!, ei bine, fii convins că fiecare dintre aceştia te-a citit mai-nainte de-a-ntinde mâna spre tine!

Însă ar mai fi cineva! Era cât-pe-ce să se strecoare neobservat…

În după-amiaza aceea mohorâtă de toamnă târzie, aflându-mă prin Capitală, bătuceam ^_ alene şi de unul singur ^_ bulevardul Carol I, cam de pe la Universitate către Piaţa Rosetti. În faţa Teatrului Foarte Mic, pe unica treaptă a uşii de la intrare, mi-a atras atenţia silueta zvealtă a unui bărbat înalt, a cărui faţă abia de-şi iţea bărbia, adusă în piept, de sub borul larg al unei pălării imense, cândva elegantă, acum cu fetrul decolorat. Paltonul ^_ încheiat la un singur nasture, către brâu ^_ lăsa la vedere un fular răzvrătit în falduri sucite, iar de sub mânecile rămase-acum mult prea scurte, atârnau ^_ de fiecare parte ^_ câte-o mănuşă gri, croşetată, dintr-acelea c-un singur deget, de pe vremea bunicii, fie ea iertată! Pantalonii se revărsau scofâlcit pe deasupra unor şoşoni largi de pâslă, aducând a ghetre de gală pe deasupra unor pantofi de lac.

Nemişcat, fără a rosti vreun cuvânt, aşa cum încremenise cine ştie de când sub arcada ternă a portalului înalt, părea un manechin-reclamă din mucava sclivisită, aşezat acolo ^_ grăunte insignifiant, grotesc şi anacronic ^_ în forfota inimaginabilă a unui oraş mult prea grăbit pentru a-l vârî oarecine în seamă. De sub guleru-i răsfrânt reverenţios, pe după gât şi până către brâu, abia de se iţea petrecându-se-aşa, ici-colo struna firavă a unei împletituri de neputinţă, la capătul căreia pirotea aninată unica-i recuzită ^_ un petec de mucava. Cu ajutorul lui, bietul fost ^_ devenit Yorick moşnean ^_ interpreta, cu o princiară distincţie, perpetuul monolog al existenţei: Mi-e foame!