Alice DROGOREANU     

   

"Mirosiţi această femeie" (volum în lucru)

Supra-faţă de contact           

            Nu e salon de frumuseţe, nu e casă de nebuni. Dar ce o fi, oare?  Bordel nu e, dar nici casă de oaspeţi. Aduce, cumva, a şcoală de balet fiindcă se fac multe gesturi care să facă valuri, care să se reverse peste "malurile" căzii de baie, astfel încât Achile şi gaşca lui de besmetici să fie numai ademeniţi, iar de murit să moară... pe barba lor nerasă. Alice, care are conştiinţa faptului că nu este suficient de albă, le răsfoieşte ăstora cartea, pe sub nas, cu piciorul.

            Şi, să ştiţi că nu ţine poanta aia celebră cu băgatul calului troian. Nu ţine şi gata! Autoarea a avut grijă de asta. Şi-a construit cu mâna ei "un avion de pasageri din hârtie", pe care l-a plantat în curtea interioară a palatului ei plin de dulăpioare cu sertare. Pasagerii - Olea, Mişa, Fiona, Krasaviţa, Cohen, Chinaski ("jumătate din zilele lui sunt numai ţâţe şi pizde" -  i left a woman waiting), Venus ("cu mâinile goale"), Cuiul, Seroxat, Javier, un Faun, 911, Braille, Amnesia, Barmanul, Bitter, Van Gogh, Baschetul Roz, Moartea, Sexul, Dumnezeu, Taximetristul,  Baby şi Q 10 - nu poartă centuri de siguranţă la gură.

            O să-mi spuneţi că n-am nimerit-o: "...  nici aici / de dragul tău o să învăţ să construiesc perifraze / să aleg materialul să-l strunjesc / din vârful limbii / din loc în loc voi ştanţa amprente / după toate regulile / vei vedea / mici variaţiuni eventual fine / tulburări de personalitate" - shining.

            În poemele din cartea asta se bea şi se fumează discreţionar. Oamnenii se iubesc, trântesc uşi, îşi aruncă în cap cu te miri ce, iar femeile se poartă, paradoxal!, normal. "aici scrie cum te-ai tăiat la deget / aici scrie ce ai făcut în ultimii 8 ani / aici scrie cum eviţi să atingi pielea / aici scrie cum te precipiţi când bate cineva la uşă / aici scrie cum îţi treci mâinile prin păr!" - tunderstruck.

            Pe mine m-a convins că ştie mersul perfect pe bicicletă, pentru că-şi doreşte să moară-n pielea goală. 

"...  mă gândesc într-o strună

cum versurile încrustate în pereţi sunt

clipele altor purităţi

altor râsete şi altor mângâieri

recitate

în genunchi de mătase" - aceasta nu este fotografia altor noi 

Adrian Firică

Bucureşti, august 2007

 

 
   

violet violin 

probabil că vântul e ţipătul altcuiva

văd acum
că stai în întuneric scrii cumva o scrisoare
o scrisoare
grea

după aceea vei zâmbi mai rar
pentru foarte multă vreme 

mă întreb dacă ai combustibil
metafizica unui viciu major
dacă stai pe marginea sentimentelor
fusta trebuie să cadă riguros de-a lungul
pulpelor
echilibrată ca o decizie între senzaţie şi idee
delicios de maleabilă
o dezicere tandră
ca o despărţire

eşti aşa de adâncă olea
atât de înfiptă în sufletul ăsta
de parcă ai fi ultimul om
străbătând miezul zilei până
se pierde
miezul
osteneala
ziua

fă nod în sfoară
aici
eu caut
caut un verb ca un spărgător de gheaţă
într-o bună zi am să-ţi povestesc
cum îmi ţin degetele
în cărţi
 

 

azi / când / acum

ziua asta e ca mine
plânge
o ploaie
în neştire

o teorie goală cu picioare moi
pe un drum gol mişa
asta se duce pe
drumul
lung lung
spre casă

abia acum văd
păsările negre
valuri valuri
se năpustesc peste şosea
milioane de bancnote negre
nu poţi ajunge la ele
oricât te-ai înălţa
le prinde oricine
aşteaptă să-l atingă

am să ajung a_casă
când vom fi noi
şi vom fi singuri
noi
când te uiţi la mine
nu mă pune pe-o hârtie
nu mă netezi într-un cuvânt
adună-mă căldură în braţe mişa
ar fi frumos

scrie-mi o poezie
cu ochii
te rog
acum
scrie-mă mie

 

autostop

se aude ceva
cald
crud
ce poate să fie
sincer
habar n-am
poate am ceva în mine poate că-mi
creşte sângele

îţi întorci faţa încet foarte încet
e un gest pe care nu-l vrei
se face
jumătate de zâmbet
stă să fugă
ca o şosea alergând alergând înainte tot înainte
mult înainte
fără vreun capăt

umblu în vârful picioarelor pe şoseaua asta
am plecat m-am întors
ai plecat te-ai întors
femeie eu bărbat
tu

într-o ţară goală de oameni
cineva
aude aceeaşi melodie ca şi mine

 

clinique
 

e o haltă
te împiedici în sertare
ca să apară, ce
urme
ce degete
certitudinea sinapselor nostalgic acrişoare
nişte butoni auriţi
vălmăşiţi printre
chibrite biscuiţi cercei lipsă rânduri
defecte din fabricaţie

stăm acum
rezemaţi
eu de-un bufet tu de scară
tragem răsucind o ţigară
pe răscruce
să numim că bem ceai
în odaie
focul loveşte-n tavan
linge lumina
din geam
se-ncolăceşte pe substanţa gri înghite
pământul
de sub picioare

o minunăţie, constat
cutremurător
orgasm

i-aş da o pilulă s-ar potoli
însă-mi place
nespus
cum privesc un ceai
prin
funingini de zi

aşezându-se pe picioare

summertime

 
pentru prima oară mă simţeam ca acasă
acasă
ca-n filme
greieri regina nopţii înaltă greieri
în şoaptă
banca
din faţa casei
miros de linişte

era drăguţ într-un fel care nu era drăguţ deloc
aş fi vrut să vorbesc
încet
să nu stric ceva
nu mă uit ştiu
ochii blajini
ceva cald umple
aerul

sunt aproape sunt
aici
patru picioare o întâmplare
şi noaptea
noaptea vine încet
din spate

închid ochii
asta nu e în cărţi
în cărţile cu poze
deloc nu e

eşti complet nebună

 

dimensiuni


m-aş îndrepta către un raft mai înalt
unde să-mi propun un fel de poezie domnule

break on through to the other side

se vor da Premiile Industriei de Iubărit
şi tu
nu ştii cum e să ţi se fi întâmplat ceva
ca mine
mirosul unei femei nu-i şi al meu
verde de paris cu ochi cu gust lung de
imunitate bifată de la început
un fel de condiment ceva gen
o uşă dată de perete
un râs ca o crimă
definitiv

pe străzi pe pantofi curge feţe-feţe
batjocura unui rimel
fă ceva din cerneala asta
cumva
toată lumea copiază de la toată lumea
devastator
aici zace răsturnată cutia memoriei
cutia cea roşie - aceea e
casa păpuşilor
ruine
zâmbitoare

acolo au fost lucrurile pe care cred că nu le-am avut
aici sunt cele pe care nu le mai am
mă simt ca o casă prin care trece un copac
în toate dimensiunile ei
te primesc aşa
ca pe
blestemul unei voci în urechea stângă

tried to run tried to hide

 

snapshot  

acum o ştiu
depăşind luciul după-amiezii
cu sânge rece

alte glasuri
alte zâmbete
plutind peste casele oraşului
ca o veste
ca o veste
fină
despre soartă

olea
singurătatea
dacăarputeasta
nemişcată
în lumina pe care o porţi
ca un fotograf pretenţios
tot ar rămâne ceva în afară
de o imagine

nimeni nu e demn de milă învingător victimă
în toată afacerea asta
aş putea încerca să fim oameni obişnuiţi
într-o trecere
strâng în mână
să păstrez
de aproape de atât de departe
o respiraţie 

uneori te uiţi la mine

 

acest efect ciudat

Mişa, alege celulele cu grijă
pune deoparte
s-avem şi peste iarnă

ţie nu-ţi va mai clătina capul
eva să şi-o tragă până leşină
eu să dau drumul cailor verzi
pe pereţi
toate experimentele să învie
printre sticle cu votcă peştii exotici şi sare grunjoasă
e bine e cald suntem toţi
suspină samovarul

Mişenka
am cartofi copţi
murături şi pâine rotundă fierbinte
dă drumu’ la câini
răstoarnă-mă pe stinghia
mesei
suflă în lumânare
strânge-mă în suflet tare tare

urlă lupii în zori
aburii se ridică din plapuma roasă
nimeni nu ştie ce se va întâmpla mâine
miros a lup
miros a acasă

pune celule să ne crească viaţa