Sunt unele intamplari in viata noastra ce par a fi determinate de actiunea unor factori imprevzibili, sau de incidenta unor situatii conjuncturale datorate concursurilor de imprejurari in care am fost implicati pe parcursul vietii. Desi par a fi rezultatul legii determinismului cauzal, in realitate ele sunt opera destinului implacabil care determina si dirijeaza toate actiunile noastre, conducandu-le catre un final inevitabil. Uneori sinuozitatile destinului par complicate si de neinteles, dar ele sunt determinate de coordonatele imprimate embrionului in momentul procreatiei. Meandrele destinului unui tanar aventurier care dormise deseori prin vagoane de marfa sau sub cerul liber astamparadu-si foamea cu un codru de paine, convins fiind ca a epuizat toate mijloacele pentru a iesi din starea de degradare morala in care ajunsese, l-au determina de a lua hotararea sa-si puna capat vietii. Gestul lui disperat a avut insa urmari deosebite asupra existentei sale intrucat destinul care il impinsese spre marea aventura a vietii sale aveau sa-l poarte din starea de agonie in cea de extaz, facandu-l sa urce toate treptele succesului literar, pana la celebritate. Talentul inascut de prozator dezvoltat in copilarie cand asculta povestile haiducesti ale unchiului sau, precum si bogata lui imaginatie care se aprinsese la flacara lecturii cartilor pe care le cumpara renuntand adeseori la hrana i-au adus o celebritate iesita din comun, tocmai in momentele in care cedase psihic si renuntase la tot, chiar si la viata pe care o irosise in zadar.

Acesta a fost Panait Istrati, cel pe care scriitorul Romain Rolland l-a numit "un Gorki balcanic" si pe care l-a pescuit din apele tulburi ale oceanului social, dupa cum avea sa marturiseasca mai tarziu, propulsandu-l de la periferia societatii in randul prozatorilor de renume mondial. Intalnirea cu acest scriitor francez laureat al premiului Nobel a fost providentiala, deoarece a avut darul sa-i calauzeasca pasii in epoca de formare literara, stimulandu-l sa dea viata frumoaselor povestiri care ne-au incantat adolescenta.

Prozatorul Panait Istrati s-a nascut la 11 August 1884 in orasul Braila, mama lui fiind o femee simpla de la tara, iar tatal sau un contrabandist grec care i-a parasit pe amandoi fara scrupul, lasandu-i fara nici un mijloc de existenta. De la mama sa Panait a mostenit puritatea sentimentelor si cinstea taranului roman, in timp ce dorul neostoit de aventura care i-a rascolit viata i s-a cuibarit in suflet prin filiatie de la tatal sau care plecase in lume ademenit de cantecul de sirena al departarilor. In prima parte a copilariei Panait Istrati a trait la rudele mamei sale in satul Baldovinesti de la varsarea Siretului in Dunare, asezare de un pitoresc deosebit, putin salbatica, cu oameni darzi si neinduplecati, pe care ii va aminti in povestirile sale de mai tarziu. La varsta de sapte ani cati avea cand tatal sau i-a parasit, Panait va locui cu mama sa la Braila unde mijloacele lor de existenta erau extrem de precare. Pentru a-si putea creste copilul, Joita Istrate muncea de dimineta pana seara la casele celor mai instariti, intorcandu-se acasa epuizata. Ea si-a pastrat insa demnitatea si sufletul curat de taranca, ferindu-l cat cat a putut de influenta haimanalelor de la periferia orasului, intuind parca destinul lui vagabond care avea sa-l duca de langa ea pe alte meleaguri. " Pentru ea (mama), Mihail este un strain, o haimana suspecta, servitorul placintarului kir Nikola. Dar eu ce sunt?, spune Adrian Zografi, alter-ego-ul autorului in povestirea <Stavru>, un vopsitor de case si pe de-asupra o fosta sluga la acelasi placintar. Si daca intr-o buna zi am sa plec intr-o alta tara, numai pentru asta trebuie sa fiu socotit o haimana"? Fire deosebit de sloboda, crescut fara autoritatea tatalui, Panait a mostenit dorul de aventura pe care acesta i l-a inoculat in sange, absolvind cu mare greutate cursul primar, repetand doua clase datorita deselor absente nemotivate. La varsta de doispreece ani devine ucenic la mai multe meserii pe care le paraseste insa rand pe rand, neputandu-se acomoda cu nici un fel de obligatie sau cu un program regulat, simtindu-se tot la fel de liber precum pasarile cerului. A trecut pe la tejgheaua catorva carciumari, la o placintarie, a fost zugrav de ocazie, mecanic, hamal in port, etc. Conditia sociala sordida in care isi desfasura existenta nu i-a alterat insa fondul sufletesc si disponibilitatile cu care fusese inzestrat de natura, dimpotriva, aceasta etapa a constituit pentru el o experienta de viata care i-a largit enorm orizontul cunostintelor.

Datorita conditiilor grele in care si-a desfasurat existenta alaturi de mama lui care se intorcea seara franta de oboseala muncii de spalatoreasa, saracia cumplita cu privatiunile umilitoare si neimplinirile lui pe toate planurile, a imbratisat in tinerete ideile socialiste care se vehiculau printre muncitorii portuari alaturi de care a lucrat un timp. Sloganurile cu care erau amagiti acesti "oropsiti ai soartei" carora li se faceau promisiuni demagogice l-au ametit pentru o clipa. Cat de brutal avea sa fie insa trezit la realitate, va constata mai tarziu, dupa ce va atinge culmile consacrarii si va constata la fata locului in URSS unde a fost invitat si a petrecut o perioada de timp, ca totul nu este decat o minciuna menita sa destabilizeze ordinea sociala si sa rastoarne echilibrul valorilor stabilite in competitia vietii. Deceptionat, in urma unui proces de constiita, a scris la inapoierea in tara cartea "Spovedanie pentru invinsi", carte care a starnit o adevarata furtuna printre fostii lui tovarasi de idei. Inca inaintea intalnirii cu Romain Rolland Panait Istrati publicase in anul 1909 primele eseuri in ziarul "Romania Muncitoare", scriind foiletoane politice in care critica de pe pozitia activistului sindical unele aspecte ale societatii care nu putea atinge perfectiunea in acea epoca plina de convulsiuni. Articolele lui, extrem de virulente, purtau insa amprenta scriitorului in devenire, constient de faptul ca "proletariatul nu poate avea un rol de conducere in societate, aceasta misiune revenind personalitatilor luminate, care sunt indreptatite sa aibe un rol determinant in viata social-politica".

Nu peste multi ani viitorul avea sa demonstreze clarviziunea lui Panait Istrati care era constient de limitele clasei muncitoare in mijlocul careia traise si pe care o cunostea sub toate aspectele. Raul pe care l-au savarsit unii reprezentanti ai acestei categorii sociale propulsati la conducerea tarii noastre a fost atat de mare, incat consecintele unei jumatati de Secol in care au condus destinele Romaniei au lasat urme care vor dainui multa vreme. Ei au trecut ca un buldozer prin istoria si cultura tarii noastre, decimand cu un sadism nemaiintalnit pe meleagurile carpatine toate elitele si valorile neamului, lasand in urma lor un vacuum spiritual de cateva generatii. Este meritul lui Panait Istrati care s-a dezis de ideile lui socialiste si de simpatiile pe care le-a avut fata de comunisti, cu cateva decenii inaintea multor scriitori occidentali sau de pe meleagurile noastre, acei asa zisi "tovarasi de drum" ai demolatorilor patrimoniului national si al culturii universale. Fiind rascolit de demonul pribegiei care il rodea, el a parasit tara in anul 1916 vagabondand cativa ani prin Elvetia, Italia, Egipt, Siria, Liban, Irak si Grecia, practicand diverse meserii precum aceea de caldarar, hamal, servitor, lucrator la terasamente, amestecandu-se chiar si in miscarile revolutionare deoarece mai platea inca tribut ideilor socialiste vanturate de agitatorii politici strecurati printre hamalii din portul Braila. Asa cum scrie mentorul lui spiritul Romain Rolland, Panait Istrati a strabatut aceste tari adesea fara un ban in buzunar, ascunzandu-se cateodata prin vapoare, unde era descoperit si aruncat jos la prima escala. Desi suferea cumplit de foame in acea perioada, cu putinii bani pe care ii castiga cumpara operele clasicilor francezi si rusi pe care le citea cu pasiune. Vagabondajul lui a luat sfarsit in Franta unde l-a dus destinul si unde nu a lipsit mult sa-si incheie in mod brutal existenta. Dupa multe inercari de a gasi o sursa cae sa-i asigure mijloacele de trai, soldate cu tot atatea esecuri, ajunge la convingerea ca este un ratat fara perspective de viitor si face o tentativa de sinucidere taindu-si beregata cu un brici. Avea in buzunar o scrisoare catre Romain Rolland caruia ii descria periplul vietii sordide pe care o dusese. Providenta a facut sa fie salvat la spitalul din Nisa iar scrisoarea sa ajunga pe drumuri destul de ocolite la Villeneuve in mana celebrului scriitor care l-a pescuit din apele oceanului social, dupa cum avea sa marturiseasca Panait Istrati in prefata povestirilor lui Adrian Zografi. Intre el si scriitorul francez a urmat o corespondenta intensa, acesta indemnandu-l sa scrie, intuind ca a descoperit un diamant neslefuit, un narator de exceptie al unor povestiri incantatoare ce purtau un parfum exotic..

Panait Istrati nu era un debutant intrucat scrisese in tara articole politice si cateva schite izbutite, inainte de a se lasa amagit de fata morgana a departarilor. Dupa intalnirea cu Romain Rolland au inceput sa apara celebrele povestiri "Stavru", "Chira Chiralina", "Dragomir", "Mos Anghel", "Cosma", "Codin", ‘Mihail" si "Ciulinii Baraganului". Despre aceasta din urma nuvela Romain Rolland avea sa-i scrie: " Am citit Ciulinii Baraganului. Este magnific. De la un capat la altul...Eu am devorat ciulinii d-tale ca un asin. Se afla acolo toata seva si tot focul pamantului", iar scriitorul Apostolis Monasteriaty spune ca desi a fost scrisa in limba franceza, scriitorul lasa gandul si inima sa vorbeasca in limba sa materna, limba lumii in care s-a nascut: "<Amanul> cantat de Istrati in clipele cele mai decisive si mai crude ale existentei lui si ale prietenilor sai, nu este altceva decat strigatul in fata destinului, care este deasupra Oamenilor si al Zeilor". Exotismul si lumea putin salbatica in mijlocul careia se desfasoara actiunea acestor povestirii i-au adus celebritatea, fiind traduse in peste 25 de tari, iar "Codin" si "Ciulinii Baraganului" au fost transpuse pe ecran in colaborare cu cineastii francezi in regia lui Henri Colpi.

 In anul 1927, in epoca deplinei lui maturitati, fiind considerat un scriitor al proletariatului, a fost invitat in URSS pentru a participa la sarbatorirea unui deceniu de la revolutia bolsevica. Constatand la fata locului care era in realitate mult trambitata "buna stare" a clasei muncitoare din acea gigantica inchisoare a popoarelor, profund dezamagit si deceptionat de cele vazute care l-au trezit brusc la realitate, a scris la inapoiere cartea "Spovedanie pentru invinsi", in care isi reneaga convingerile socialiste pe care le nutrise in zbuciumata lui tinerete. Din acel moment fostii lui tovarasi de idei i-au devenit dusmani numindu-l "renegatul Istrati", iar adversarii politici cu mmmmmmcare se confruntase adesea pe baricade antagoniste au salutat renasterea acestui talentat scriitor. Este semnificativ faptul ca George Calinescu care a scris o monumantala Istorie a Literaturii romane nici macar nu-l mentioneaza, desi opera lui are un caracter profund national. Acest lucru este explicabil daca il raportam la faptul ca marele critic literar a fost pana in ultima zi a vietii deputat comunist in Marea Adunare Nationala si si-a exprimat intr-o sedinta parlamentara dorinta de a fi " nu alaturi de partid, ci in mijlocul si in randurile lui"!

 Meritul incontestabil al lui Panait Istrati consta in faptul ca a tras un semnal de alarma asupra pericolului pe care il reprezinta cei care s-au lasat atrasi de sloganurile comuniste, contribuind direct sau indirect la opera de lichidare a valorilor si culturilor nationale. El s-a trezit la timp la realitate, cu foarte multa vreme inaintea acelor scriitori de la noi sau de aiurea care au sprijinit prin toate mijloacele marxismul utopic, caruia i-au ramas fideli pana in clipa prabusirii acestei filozofii anacronice. Daca Panait Istrati-omul a fost contestat cu vehementa de fostii lui tovarasi si imbratisat cu multa caldura de adeptii unei ideologii total opuse celei pe care o sustinuse in tinerete, opera lui literara ramane deasupra oricarei controverse. Un renumit critic literar din perioada proletcultista (nomina odiosa), scria in prefata volumului "Chira Chiralina" aparut in Bucuresti in anul 1962 in Editura Pentru Literatura : "Din pacate imprejurarile vietii sale il vor impinge pe Panait Istrati nu pe drumul ascendent al gloriei, ci pe povarnisul prapastiei, atat ca scriitor cat si ca om. Va ajunge sa-si renege fostele sale credinte progresiste, trecand in tabara dusmanilor democratiei...O data cu decaderea lui moral-politica, a ajuns sa i se degradeze si talentul literar". Era o aluzie la volumul scris la intoarcerea din URSS si la colaborarea lui in partea a doua a vietii la ziarul de nuanta nationalista "Cruciada Romanismului" al lui Mihai Stelescu. Acest critic proletcultist care a fos un tovras de drum al celor care au decimat valorile culturii nationale a disparut de mult in uitare, in timp ce "scriitorul vagabond", cum l-a numit poetul Ion Minulescu in ziua mortii, "a pornit din nou la drum, lasand insa de data aceasta in locul lui pe Chira Chiralina, pe Unchiul Anghel, pe Adrian Zografi, pe Cosma, pe Codin si pe alti copii ai lui din flori care vor trai cat lumea, fiindca sunt nemuritori". Dupa o viata deosebit de zbuciumata plina de deceptii si dezamagiri, schimbandu-si convingerile politice de la o extrema la alta, cotestat de unii si apreciat de altii, trecand de la starea de agonie la cea de extaz, Panait Istrati a pus capat peregrinarilor sale gasindu-si in sfarsit linistea binemeritata in pamantul tarii sale de unde isi trasese seva.