Marian DRUMUR
Singurătatea vede acoperiş jos
 

Curva ta de viaţă sunt cineva, te voi răsturna să porţi vina lui nod la gât, o manta albă şi albastră în putoare toată ziua, cu burtă grozavă, i–am văzut fotografia.

Am fost pătrunsă, în joaca câinilor simţeam craniul şi dinţii, apoi afundul sacadat, semne de copii, ţipăt! Apune soarele. Un mic scârbos cu cămeşoaie.

Mă rupe struna, fii surdă să tac, voi supune tu ierţi.

Nu te uit, te de–iubesc şi te scuip, te iubesc tot. Te ruşinezi cu mine pe strigătele uneia cui sunt lumi în bucătărie şi nu–s sufrageria ta. unde oricând te vrea o hoaţă strici paralele, mă scuipi în obraz cu portretul alteia te trădează cuminte.

Rup când mori te duci plâns şi te farmecă aia.

Te rup în bucăţele patru nu te fac şi te sui potcoavă de rubin nu–s aiurea ta – e tramvai te numără o clanţă. Crezi? Vii iar sau nu pot? Strai nu sui te ţip şi până aici să n–ai rul cu tunul.

N–am să te găuresc pe străzi că nu urlu, mă înşeli cu ninge–te. Sunt cu gura invers. Sunt fiică de post–scriptum. Apa de ploaie mătura nu–ţi curmă şi mătuşa mi–a aruncat dolarii. Îţi mulţumesc mult pentru atenţia de la care mă opreşte în fiecare zi şi o caldă strănutare de vine vremea.

Mă cheamă sărăcuţa, n–are minte şi urlă cântece. Sărăcuţul, habar n–ai că sunt fată.

Am uitat cum e să uiţi, caut sângele tău în aceiaşi oameni.

Dragul meu râs, eu sunt o neiertată. Mă destăinuiesc radioului deoarece cântă.

Fiece dimineaţă este o duhoare de rupe păduchele şi apoi nu fără motiv, când vede o fotografie cu Dumnezeu adică tovarăşul de s–a format în mine şi a spus bine să fac aşa.

Un plan serios de aruncare al unui program stop-operă.

Te scump te rog urlă–te acum plouă iar nu dai pace la oameni, te rupe scurgerea anilor care–mi iau gura la folosul mai te gură. Să luăm da şi pot lăsa ce duci lui la mine, umbletul surd al gurii cu ce nu ştiai să faci când eram. Să nu te uit cum dinţii mă dor şi tot felul de audiţii. M–a luat să mă arunce, ne naiba ştie să fie. Aşa singurică şi mi–e dor să n–am să lupt. Nu clipim, nu râdem, nu ne ducem nici mai puţin.

Fac urâta schimbări şi o clipă mi le dai pe toate astea. Şi nu–s. Tu ţii cum place, eu le ţin la bine şi la rău…?

Mi-e silă să nu te duci la fotograf, sunt surâzătoare şi nu mă fura de unde nu–s lipită cu tine pe obraz. Vrei sur plânge–mă şi tu, dos pe dos m–ai cumpărat cum pită aruncă vine că sunt cu! Tu? Nu m–ai furat, de ce? Uită-te la mine cine–s cum cântă, zic artă şi–s parte.

Pe vrerea oamenilor tu nu m–ai putut să mă iubească ura duşmănoasă ale gândurilor. Sunt mai nefericită decât ai simţit că omul liber o caută şi îmblânzeşte o amintire.

Oamenii sunt bolovani ruinaţi dar în singură sprânceană ademenesc, ostaşii cerţi ai furtunilor şi idioţilor. Te foarte mulţumesc cu o remuşcare.

Nimeni nu este răpit fiindcă este cu nasul în mijlocul feţei.

Te condamn să taci în mormânt, că m–ai făcut singură să plâng.

Ticălos cum biciul de aramă, o scoabă în dinţi. Vântul vrea să fac aşa.

Nu–mi exist gândurilor de cele văzute şi cu cine de altcum îmi împărtăşesc ţin la sigur şi asta pentru un nebunatic fior strămoşesc.

Plâng fără nimic nici barem o speranţă nu–i complicată şi mă pufăie fapta aleasă contra cărui defect nu îmi sap nici o poză.

Am să mă îngrozesc mai profund sau măcar atâta nu mă detaşează cu voi însumi gingaş pe mine că nu am călugărul.

Am strigat te dulce duce şi la mine te ţine fără, de pot să spun că am scăpat teafără de la spital, dacă îl ţii pe cineva căruia eu nu–s fiică, sau deoparte pus sunt fata – căruia chestiunea nu mă importă şi nu cunosc gestul lui.

Te iau cu mine în viaţă sau se poate să refuz?

Şi de nebuni măcar de o vreme frumoasă m–am despărţit din sufragerie unde probabil că vara de viaţă totul e basament problema atomului înfundat cu plicul, dacă regreţi plăcerea de un leu pentru că eu sunt din avion lăsată.

Crucea şi sticla de şampanie – o lasă eu şi lovitura pe cortina pusă de porunci nepotolite de la glas cu mine curând pe creierii cu ce înseamnă gălăgie de nu ştii ce–i doi î? Momentul locuit n–o făcea cu mâna plecată pe faţă – vedere, rea vedere.

Potrivite de o asta–i masca fotbalului furat la televiziunea ne–a produs plăcută împăcarea? Beau şi mănânc ziua mea de nu o ştii, cu ai noştri n– a ştiut nimenea fără.

Nu mai apostrofez că dorul primit este o scumpătate de spectator cu doze de somnifere nisip idiot. Focul de–i aşadar o vacă încălţând cizme de avion cu piramida vocii de Tată şi nu de mamă. Cumpăr un plic cu PAR AVION plin de subînţelesuri pe înţelesul tău plodul mării şi martie un mărţişor nu e ziua mea ce nu o ştie nimeni, mătura de retezat fruntea bogat de fermecătoare.

Nu–i secunda de două mame şi un frate de rugat dacă rămâi la vară detestă şi dormitul de o mie de ani, unde răspunde contorul de maică–ta. Nu cumva este profesoratul cărţii de ape cumpărate la vacile de sus cu potopul care la noi încă mi–e drag?

Corul de bărbaţi şi–au lăsat setul las că rata de pleci mă doare, de stat a sufrageriei ce mătura o sărită pe ea scoasă din nebunul cine–i cortina ei. Permite un sonat la telefon?

Cine cântă să o păcăleşti rolul de săpun stabilit şi părăsit cu munca mea de gata amintire plictisită e chiar ultima curvă.

Vara obligă la graţie de stat pe scară lăsaţi vita este dulce, urce pe minte creierii complet cu două labe piciorul din beţe şi îţi lasă o untură pe pâine locuită. Sunt eu, le lovesc şi nu mi–e dă aici antrenament de dor cu tar de tine şi cumpără–ţi îţi cumpăr.

Cine a fometat mâncarea de vedere la ochii în oglindă de pat cu tine la nebuni gura la o verişoară aici o ai unei lumi consideră pianul pe ea şi fundul de prost un rost fiindcă dacă îl şi are.

Veste hoţ de cinema un mărgăurit al ei stăpână sunt eu de pe plic a zburat să cadă larin în anii porcul ce l–a făcut şi l–am făurit amânat cu mâna uţa de soare la lumina ochilor o cunosc şi cu un braţ sângele pentru o singură placă.

Pleacă bine şi cuvântăteatratează.

Liniştea de mă coboară ce mă bolnavă este o na–vă de boală aurul de cai nu direct  nu direct este şoapta un fatal – la fotbal.

Domnul meu, mişti sau originea stă pădurea ciocan cu seceta de nu ţi–am mai vorbit povestit, o stemă tu mi–ai scris şi la tine cânta ce răsună consumă costă scump moscul. Rolul tău plin ci tine e la mine ce floare publică maria este plodul Mariei.

Se întoarce înainte de apa mării de ură roşie acolo unde l–ai salutat să zboare.