As vrea sa scriu cu bucurie despre Zilele Culturii Romane la Sydney si nu prea pot. Si stiti de ce? Pentru ca am vazut putini prieteni, putini cunoscuti si si mai putini necunoscuti acolo. Acolo, la Zilele Culturii Romane la Sydney, care au fost organizate pentru dvs…Dar sa va spun ce-ati pierdut: 

Un recital la nai, cu doine, folclor si piese din repertoriul international, interpretate de Georgiana Pana. “Cine mai e si Georgiana Pana?”, va veti fi intreband. Bineinteles ca nu o stiti, bineinteles ca numele ei nu are aceeasi rezonanta ca a unui Gheorghe Zamfir. Asta pentru ca are jumatate din varsta lui (sau nici macar) si, evident, un cu totul alt traseu particular si profesional decat al maestrului. Si, totusi, in Romania se impune cu forta si , totodata, cu eleganta, in domeniul muzical, la instrumentul ei -nai- desi a inceput ca pianista, iar concertele in strainatate nu mai sunt demult pentru ea pietre de incercare. Desi nu a putut fi insotita de o orchestra live (imaginati-va costurile de deplasare, cazare, diurna pentru o intreaga orchestra!) si a avut acompaniament instrumental pe suport magnetic, va spun ca la “Mocirita cu trifoi” mi-au dat lacrimile , iar la “Ciocarlia” imi venea sa deschid ferestrele, sa auda si cei din strada ce se Canta si cum se canta. Sigur, ce scriu eu acum sunt niste cuvinte si atat, le puteti crede sau nu, le puteti da atentie sau le puteti lasa sa treaca pe langa dvs, ca apa pe langa ulei. Fiecare dupa cum simte…Sau cat (mai) simte… 

In deschiderea primei seri, Maddy Slabacu ne-a rasfatat cu trei momente de teatru, “community commedia dell’ arte”, dar foarte inspirate (cum altfel?), un dialog arclechin-colombina, cu scopul de-a o introduce pe vedeta serii- Georgiana Pana- intr-un mod cat mai calduros asistentei adunate la Rex Centre, un moment cu aceiasi doi, “valsand” pe ideea unei tragi-comice cereri in casatorie si un moment de “vitejie” cu Capitanul, fluturandu-si amenintator sabia scoasa din teaca, si celebrul Pantalone . Performerii acestei delicioase introduceri in atmosfera serii au fost Jason Dorsett (Arlechinul), Luminita Banu (Colombina), Lochlan McInnes (Capitanul) si Daniel Timbury (Pantalone).

Despre naista Georgiana Pana va mai putem spune ca este absolventa a Liceului de Muzica „Dinu Lipatti" din Bucuresti si a Academiei de Muzica Bucuresti (2000). A sustinut recitaluri la numeroase festivaluri din tara, precum si in Portugalia, Franta, Elvetia, Grecia, Italia, Turcia, Germania, Suedia, Austria, Republica Ceha, Ungaria.
In tara a avut colaborari cu orchestre simfonice si ansambluri populare de renume. A cantat in fata a numeroase personalitati, intre care Regele Spaniei, Regele Suediei, presedintele Indoneziei, Marele Duce de Luxembourg. In 1997 si-a lansat primul album, “Floare alba de bujor” (romanian folk songs), produs in Danemarca, iar in 2004 acelasi album i s-a reeditat in Romania.

Luni, peretii salii de la Rex Centre erau tapetati cu lucrari fotografice, sub genericul “Romania vazuta de sus”. Excelenta colectie, pacat ca nu ne-am putut bucura de prezenta realizatorului, dar cine stie prin ce colt de lume tocmai fotografiza “de sus”, de foarte de sus, dintr-o a patra dimensiune , poate, vreun mic colt de rai pamantesc!

Cea de a doua seara a Zilelor Culturii Romane la Sydney a fost gazduita de Sydney University ( Darlington Campus, Eastern Avenue Lecture Theatre, Eastern Avenue, NSW 2006), unde a fost reluat recitalul Georgianei Pana, caruia i-a urmat proiectia filmului “Occident”, al regizorului roman Cristian Mungiu, nimeni altul decat cel care a adus, recent, Romaniei Palme d’Or-ul de la Cannes - acest “Graal al filmului mondial”, cum spunea ieri, intr-un interviu televizat, un actor de prim esalon international.  

Nu o sa fac acum o apreciere critica a peliculei, pentru ca cei mai multi dintre dvs pot gasi informatii mai pertinente pe subiect, pe diverse site-uri de profil sau in editiile on-line ale multor ziare romanesti si straine. Dar nu ma pot abtine sa nu remarc “cu voce tare” ca experienta de-o viata a actorilor mai varstnici din film ( Dorel Visan, Tora Vasilescu) si a extrem de flexibilului (pe rol) actor si cantautor Ioan Gyuri Pascu si-au spus din plin cuvantul in partitura foarte provocatoare a scenariului. Chiar as vrea sa inserez aici cuvintele lui Cristian Mungiu despre propriul film, preluate dintr-un interviu publicat in Evenimentul de Iasi, sub semnatura Rosanei Heinisch: “Inainte de 1989, Occidentul era pentru romani o tara mare si insorita, de unde scapau catre noi Coca-Cola, emisiuni de la Europa Libera si citiva straini. Tot ce mergea strimb in Romania functiona perfect in Occident, mentalitate care s-a pastrat oarecum si dupa Revolutie. Occidentul a ramas acelasi tarim mirific, vazut ca o ultima solutie de cei care au ajuns la capatul rabdarii si sint convinsi ca in Romania lucrurile nu se vor schimba niciodata". De altfel, tot filmul este construit in jurul problematicii nascute de o optiune, extrem de apropiata tinerilor din Romania de astazi – a pleca sau a ramine in tara. "Nu ne-am propus nici o clipa sa oferim solutii sau modele. Mai ales ca filmul trateaza problema emigrarii din perspectiva celor ramasi acasa. Altfel spus, am incercat sa gasim povesti deosebite despre un fapt relativ comun si foarte actual", ne-a mai spus regizorul. Care a adaugat ca filmul a fost receptat extrem de diferit de romanii din tara si de cei din strainatate: "Fiecare roman din diaspora care a vazut filmul s-a regasit in el cu o particica din destinul sau. In schimb, publicul din Romania a apreciat mai mult umorul si ironia, rizind in hohote".

Ar mai fi de adaugat cateva “detalii tehnice”, aflate cu prilejul conferintei de presa prilejuite de “ZCR” la Sydney:

Consulatul General al Romaniei la Sydney a anuntat ca detine deja un fond de carte romaneasca, volume sub semnaturi ale unor autori contemporani, precum si un fond de albume de arta. De asemenea, s-au primit pelicule cu filme romanesti si inregistrari video (pe suport DVD) ale unor piese de teatru, cu montaje si distributie de exceptie, care vor fi puse la dispozitia publicului cat de curand, urmand a se face cunoscut prin intermediul site-ului consular programul de difuzare al acestora (va sugeram sa vizitati cu regularitate atat site-ul consular http://www.consgenromsyd.org/ , cat si site-ul revistei australiene de limba romana Spirit Romanesc, www.spiritofromania.com . Site-ul consular va cunoaste modificari majore incepand cu saptamana viitoare, de aceea este indicat sa-l consultati cat mai des).

Ministerul Afacerilor Externe al Romaniei- MAE-, care este organizatorul “ZCR” la Sydney, impreuna cu Consulatul General al Romaniei la Sydney intentioneaza sa confere continuitate acestei manifestari, ideea fiind de a-i imprima un caracter anual.

Unul din scopurile declarate ale Consulatului Romaniei la Sydney, pe componenta lui culturala, este acela de a promova miscarea culturala romaneasca prin exponentii ei stabiliti in Australia. De aceea, va sugeram sa ne faceti cunoscute preocuparile dvs artistice si culturale si reusitele de pana acum, in vederea unor colaborari si discutii care speram sa conduca la o cat mai buna si mai larga promovare si sustinere a preocuparilor dvs pe taramul artelor si culturii.

Din delegatie au facut parte: dl.Iulian Costache- directorul Departamentului pentru Romanii din Afara Granitelor, din cadrul MAE, dl. Liviu Bleoca- directorul Departamentului Cultura, Educatie si Stiinta al aceluiasi MAE, dna. Alina Dociu-secretar III.

In legatura cu proiectele culturale sau educationale/stiintifice pe care le-ar putea initia cineva din Australia (evident, ma refer la cetateni de origine romana), pentru a obtine sprijin financiar din partea DRRP-MAE este nevoie sa vizitati site-ul official al MAE, unde veti gasi rubrici care se adreseaza special acestei categorii de “probleme”. Asta pentru a nu relua la nesfarsit, cu fiecare prilej de intalnire cu delegatiile de acasa, interbrain de genul “si noi, romanii din Australia, daca vrem sa facem ceva, cine ne ajuta?”. Proiectele trebuie sa fie descrise amanuntit, sustinuta cu argumente solide nesesitatea si/sau utilitatea lor concreta, ci nu pur sentimentala, detaliati parametrii “tehnici” ai proiectului si mentionat din partea cui mai beneficiaza de suport, financiar sau de alta natura. Este de la sine inteles ca nu pot beneficia toate proiectele de sprijin, nici macar toate care sunt cu adevarat interesante (ganditi-va in cate alte tari are Romania disapora si cati dintre ei ar vrea sa faca ceva, in sensul cultural-artistic al termenului), insa ni s-a spus ca proiectele trec printr-o comisie de evaluare pentru a obtine finantare din partea DRRP-MAE.

Tot la conferinta am aflat ca in cadrul DRRP-MAE exista un proiect generic, aplicabil si la diaspora romana din Australia: “Casa Romaniei”, un proiect care incearca infiintarea cate unei “Case a Romaniei” in fiecare comunitate romana din lume. Aceasta ar fi un segment dintr-un proiect mult mai cuprinzator, intitulat “O singura Romanie”.

Cu sau fara legatura cu “ZCR” la Sydney, am aflat si ca in Brisbane, comunitatea romaneasca, la jumatate din numarul romanilor din Sydney, a reusit, totusi, sa aiba propria Casa Romaneasca, un fel de centru cultural unde se vor putea desfasura evenimente culturale de esenta pur romaneasca. Bravo ei! As vrea sa-i stiu aceasta reteta a succesului, poate vom reusi si noi, cei din New South Wales, performanta de a avea un centru cultural sau un pseudo-centru cultural, macar. Cred ca secretul sta in a nu astepta intotdeauna de la altii, in principiu “de acasa”, de la cei din Romania. Sincer, mi-e dor de o seara romaneasca 100%, cu Ileana Sararoiu, Maria Tanase, Gheorghe Turda, Furdui Iancu, (ah, si cati altii!) pe fundal (muzical), cu sarmale si tuica fiarta, si cu atatea altele, mici sau mari delicii ale intalnirii intre romani, la prilej de bucurie.

Dupa cum vedeti, lucrurile se misca incet, dar sigur, catre “luminita de la capatul tunelului” si iata, nu mai e banc, tunelul chiar exista, luminita chiar palpaie! Personal, astept cu nerabdare si un soi ciudat, “nebrevetat” inca, de emotie, urmatoarele evenimente culturale pentru noi, romanii din Australia, in general, si cei din Sydney, in special.

*** Celor care doresc sa fie informati permanent, prin intermediul unui newsletter despre activitatile culturale din cadrul comunitatii romanesti din Sydney-NSW, le facem rugamintea de a ne trimite un email la adresa de mai jos, cu specificatia la “subject” : abonare newsletter CRUCEA SUDULUI  lore_tudor@yahoo.com

 “Comunitatea romanilor din Australia e cu totul si cu totul speciala”,

                 afirma dl. Iulian Costache director al DRRP-MAE

De fiecare data cand vine cate o delegatie din Romania la Sydney, cei cativa de pe aici care, mai inspirati sau mai putin inspirati, ne preocupam de organizarea cate unui eveniment cultural, avem o multime de intrebari pe buze. Eu, nu stiu cum fac, dar reusesc mai mereu sa ma abtin, gandind ca , dupa ce ca vine atat de rar cineva si pe la noi, pe la romanii din Sydney, daca mai si tricotez o atmosfera ostila si-i bombardez pe oaspeti cu tiruri de intrebari din categoria “fara raspuns” sau cu continut inconvenabil, risc(am) sa mai vad/vedem artisti romani doar pe Internet. Si ma abtin, cum spuneam. Desi cred ca am cele mai multe intrebari, culmea e ca eu intreb cel mai putin. Frustrant, nu? Asa am zis si eu si, cu prilejul conferintei de presa care a precedat Zilele Culturii Romane la Sydney, am profitat de bunavointa dlui Iulian Costache ( directorul DRRP al MAE) sa mai reduc din handicap- cateva intrebari dadeau cu pumnu-n masa sa se faca auzite…

-Dle. Iulian Costache, exista vreo procedura concreta in baza careia proiecte din diaspora romana pot beneficia de finantarea Departamentului pentru Relatii cu Romanii de Pretutindeni- DRRP?

-Da, cel mai indicat este, pentru doritori, sa acceseze site-ul nostru oficial, http://www.mae.ro unde, daca se vor uita cu atentie, vor descoperi exact rubrica referitoare la aceasta problematica. Acolo se regasesc toate informatiile necesare celor care ar dori sa afle cum pot beneficia de sprijin pentru proiecte, din partea noastra. Iar pentru detalii, avem, la randul nostru, nevoie de detalii.

-Atat MAE, prin DRRP, cat si Institutul Cultural Roman-ICR, cand vine vorba de componenta culturala care vizeaza diaspora romana, par axate pe programe sau proiecte aproape exclusiv legate fie de romanii din Basarabia, fie de romanii din tarile invecinate Romaniei. De ce asa? Sau ce fel de relatii doriti sa intretineti cu diaspora romana din restul lumii- Occident si, iata, Australia, Noua Zeelanda? Sau, si mai la obiect, ce fel de proiecte v-ar retine in mod special atentia?

- Asa este, Romania a avut o deschidere traditionala spre diaspora din tarile vecine ei. Dar, in recent infiintatul DRRP (are doar 2 ani de existenta), in care eu am venit de numai un an, as putea spune ca se simte si se vrea instalarea unui nou tip de colaborare cu diaspora romana, cu accente mai puternice spre Occident. Vorbesc de o deschidere reala, consistenta. De aici si acest tot mai viu interes al nostru pentru Australia. Dar , totodata, asteptam si noi de aici, de la dvs., proiecte concrete. Ca sa existe o colaborare si un parteneriat , este reclamat un minimum necesar de doua personaje: cel care propune proiectul si cel care primeste/evalueaza proiectul. Noi asteptam aceste proiecte. Pe de alta parte, este bine de stiut ca nu orice proiect, doar pentru ca e gandit cu buna intentie, poate beneficia de sprijin din partea noastra. Nu ca n-am vrea, dar este, practic, imposibil. Si atunci, am plecat de la ideea ca trebuie sa avem in vedere acele proiecte venite din partea unor realizatori (fie persoane fizice, fie asociatii sau societati ) care demonstreaza ca au deja resorturile necesare de a sustine si ei proiectul. Altfel spus, ne orientam dupa parteneriat multiplu, adica proiectul sa nu fie o idee , pur si simplu, ci sa existe si resurse, nu neaparat financiare, de a-l sustine. Sa se demonstreze, de pilda, ca e sustinut de autoritatile locale sau de alte societati (culturale, sa admitem ca vorbim de proiecte culturale), ca producatorul are o retea de relatii de care se poate folosi, pentru diferitele etape necesare concretizarii unui proiect- locatie, personal, parteneriate etc.

- De ce pare acasa inutila si, prin asta, imposibila infiintarea unui Centru Cultural Roman-ICR in Australia? Se priveste strict cantitativ segmentul de populatie de origine romana, “relocat” aici, si nu tragem la cantar tot atat cat alte comunitati romane din lume, unde exista de ani buni ICR-uri?

- Nu as pune problema in termeni chiar atat de drastici. Pentru a realiza un astfel de proiect - un Centru Cultural Roman in Australia- trebuie cu necesitate sa se intample un lucru: e nevoie de o coagulare a comunitatii ( N.R. iata, deci, ca dezbinarea din sanul comunitatii romanesti din Australia de care vorbim si despre care se vorbeste este, totusi, mai reala decat si-ar dori-o chiar si cei care nu pot trai fara aceasta stare de lucruri). In momentul in care apare aceasta coagulare, se structureaza ca o societate in sine, de regula cu doi versanti: pe de o parte personalitatile acelei comunitati, pe de alta parte, societatile si asociatiile acelei comunitati. Existand deja coagularea despre care vorbeam mai devreme, acesti doi versanti ai comunitatii trebuie sa isi formuleze o agenda de probleme comune. Abia o etapa-doua mai incolo putem intra si noi in actiune, alaturi de ei. Dar este necesar sa parcurga ei aceste etape, inainte de a ne solicita pe noi in vreun fel.

-Concret, cum se vede (de) acasa “mica Romanie” din Australia?

- Romanii din afara tarii, de oriunde din afara tarii, sunt un segment al societatii noastre civile. Acolo unde exista un roman, acolo exista o Romanie si acolo se exprima un patrimoniu cultural romanesc. Insa comunitatea romanilor din Australia e cu totul si cu totul speciala.

*Imi place cum se termina interviul, asa ca “o las asa cum a picat”, nevrand sa stiu ce mi s-ar fi raspuns la intrebari ca “De ce, cum argumentati aceasta nota speciala pe care o au romanii din Australia?”, “Ce va face sa afirmati asta?”, “De ce aceasta eticheta atat de speciala pentru diaspora romana din Asutralia?” etc. Prefer sa-mi cred interlocutorul, pentru ca asta imi voie sa visez frumos. Si mie mi s-a pus in vedere de catre toti doctorii la care am platit consultatii ca, pentru buna mea functionare, am nevoie de o priza slaba cu realitatea si de multe vise frumoase. Si acum visez multe luminite la capatul tunelului. Sau nu visez, e chiar “de-adevaratelea“???