Omenirea este într-o neplăcută criză de credibilitate. Nu se mai crede pe sine şi atunci cum să o creadă alte omeniri?  Oamenii nu se cred între ei, nu se cred unii pe alţii, şi deci nici specia nu poate avea pretenţii la credibilitate. Nimeni nu mai crede pe nimeni. Dar nimeni nu se sperie, nimeni nu îngheaţă de spaima sau de dezgust, fiindcă aşa a fost din toate timpurile.

            Trăim într-o lume de mincinoşi care se mint continuu, mimând în grup că se cred unii pe alţii. Adică la baza oricărei minciunii stă o altă minciună şi mai gogonată. Rădăcina pătrată, cubică sau de orice alt ordin ar extrage matematicienii din sedimentul nostru biologic sau cultural va aduce la suprafaţă fie teorii false, fie fosile contrafăcute, fie ruine de mucava. O generaţie o minte pe cea următoare pentru a se răzbuna pe minciunile cu care a fost alăptată, educată, ruinată, înhumată.

            Obiectivele noastre sunt mincinoase, motiv pentru care le schimbăm ritmic cu altele, mai rafinate. Conducătorii noştri sunt tot mai perverşi pentru că şi electorii sunt tot mai depravaţi. Toţi mimăm inocenţa, naivitatea, optimismul, generozitatea, dar ne refacem la intervale scurte machiajul strâmb al feţelor sifonate de minciuni. Ne ascundem unii de alţii pentru a ne păcăli cu aceleaşi trucuri în timp şi spaţiu, în teorie şi în practică, în gând şi în faptă.

            Nu ne credem copiii fiindcă chiar noi îi învăţăm de mici cum să ne mintă,  ne înşelăm nevestele fiindcă se lasă corupte de  bunii noştri prieteni. Nimeni nu ne ia în consideraţie declaraţiile dacă nu avem un număr de martori, aleşi pe sprânceană dintre mincinoşii de elită ai societăţii. Apelăm apoi la experţi, la laboratoare de expertiză sau analize care ne schimbă între ele probele, etichetele, rezultatele, pentru omogenizarea minciunilor. Ne urmărim unii pe alţii cu detectivi plătiţi şi de urmărit şi de urmăritor. Ne judecăm pricinile la judecători  echidistanţi pe care oricine îi poate cumpăra, iar la procese ne lăsăm apăraţi de avocaţi incoruptibili care nu se jenează să încaseze onorariu şi de la hoţ şi de la păgubaş.

            Un lanţ trofic perfect determinat, pentru că fiecare este egal ţintă şi ţintaş, vânat şi copoi, vânzător şi cumpărător, păcălit şi păcălici, trădat şi trădător. Suntem când yin când yang, când mincinoşi când cinstiţi, când murdari când curaţi, când regulă când excepţie.  Totul se derulează constant, continuu şi dintotdeauna alternanţa nu poate avea decât un singur motiv: suntem două lumi amestecate într-una singură.

            (Proverbe 30,18) "Trei lucruri sunt mai presus de puterile mele, şi chiar patru pe care nu le pot pricepe: urma vulturului pe cer, urma şarpelui pe stâncă,urma corăbiei în mijlocul mării, şi urma omului la o fată. Tot aşa este şi calea femeii preacurve: ea mănâncă, şi se sterge la gură, şi apoi zice: N-am făcut nimic rău."  

            Trei judeţe, ba chiar patru, declară că au auzit un zgomot asurzitor, coborît din cer, de s-au clătinat ferestrele, dar nu ne mai credem între noi pentru că ne cunoaştem prea bine (Ziarul de Bacău, 21.04.2006). Exagerăm sau disimulăm dintr-un reflex ajuns meteahnă.  Mânia zeilor, fulgerele şi tunetele lor nu ne mai înspăimântă fiindcă oricine are o priză electrică acasă îşi poate produce singur fulgere la domiciliu. Autorităţile statului, educate şi obişnuite să nu ia nimic în serios când cetăţenii se agită, ies în faţă şi spun că nu sunt dovezi palpabile, deci nu a fost nimic!

            Am ajuns  aşadar la miezul minciunii - dovada palpabilă. Fără dovadă palpabilă nu există nimic adevărat în faţa unor oameni mincinoşi din naştere. Dacă nu ai fost în Groenlanda ai dreptul să nu crezi în existenţa ei. În cine să ai încredere? În marinari? În hărţi? În sateliţi? Exclus! Nimeni nu ar avea; nu poţi avea nici tu.

            Patima minţitului are deci o menire dată de însăşi divinitate, care pentru a ne conduce se foloseşte de jaloane false. Într-o omenire de oameni integri, în care nimeni nu ar fi minţit niciodată nu s-ar fi putut răpi şi aduce înapoi mii de oameni. Nu s-ar fi putut mutila animale fără ca nimeni să se revolte, fără să curgă cu explicaţii sau cu demisii. Nu s-ar fi putut cotropi popoare pentru că ascund arme pe care nu le au, sau bogăţii pe care nu le dau. În minciună, viaţa tuturor a devenit mai uşor de trăit fiindcă integritatea e greu de suportat şi imposibil de menţinut. În timp ce minciuna ne deschide orizonturi largi de afirmare, ne umple paharele şi buzunarele, adevărul doar în vis ne mai dă câte un semn de viaţă travestit. Integritatea omenească este abulită şi în consecinţă abolită, în favoarea confortului obştesc.

            Orice scenariu se poate derula în voie dacă nu lasă dovezi palpabile. Nimic nu poate fi dovedit, deci evenimentul nu a avut loc, dacă cineva nu poate aduna şi pune probele în punguţe. Fiinţe spirituale prin excelenţă oamenii se dezmint vehement unii pe alţii dacă nu au martori sau dovezi palpabile, materiale. Pentru că am săpat o prăpastie prea adâncă între cuvânt şi faptă, acum le tratăm ca pe categorii independente. Vorba omenescă a rămas doar o undă zburătoare, o adiere de vânt, fără consistenţă şi fără acoperire în fapte.

            Cuvântul, cel dintâi emisar al voinţei şi puterii Domnului a ajuns ultimul argument în gura omului, cel făcut după chipul şi asemănarea divinităţii!  Evidentul a ajuns lipsit de sens de vreme ce se apară cu o cohortă de martori sau de mijloace, în care nici copiii nu mai cred. Aşa stând lucrurile au apărut producătorii de dovezi,  colectorii de probe, autentificatorii de falsuri, martorii oculari - contribuabili profesionişti la adunătura mondială din baza de date a ipocriziei planetare [160]. Arheologii sapă în van la ţinte false, hermeneuţii interpretează după partitură (332), colportorii emit cu antene direcţionate, criticii taie şi spânzură pe cărări trasate cu rigla şi compasul.

            Iubitori de adevăr, oamenii trudesc consecvent şi prin toate mijloacele la prosperitatea minciunii, fără să înţeleagă cum. Ceva le deturnează vrerea şi le modifică gândirea. Nu mai sunt stăpânii propriilor idei şi se trezesc animaţi de sentimentele altora. Spun una dar gândesc alta, vorbesc azi şi uită până mâine, ca politicienii, ca şi cum cineva le-ar modifica noaptea baza de date.

            Pentru a pava drumul minciunii se începe cu deposedarea averii de date a fiecărui om. Adevărul fiecăruia se depersonalizează,  se memorează şi se arhivează pe serverele altora, amestecându-se  în minciuna planetară, într-o mare reţea spaţială. Nu întâmplător locaţia memoriei omeneşti nu a fost încă descoperită, motiv pentru care savanţii au încetat să o mai caute în cranii. Pentru a pătrunde acest paradox ni s-a permis să inventăm WEBul. Începem astfel să înţelegem că am deţinut nişte date ai căror proprietari nu eram, că nu le mai avem sub control, în propriul calculator, că au fost şi rămân de domeniul public, că sunt la îndemâna oricui, dar în gestiunea altcuiva. Ca şi gândurile. Gândurile noastre ne vin din surse necunoscute sunt în interferenţă permanentă cu ale semenilor noştri, se înfrâng şi se domină reciproc şi continuu după ecuaţia care pe care. Adevărul stă în echilibru precar pe bisectoarea neutrală, atitudinea oscilează de la bine la rău, hotarele se mişcă stânga-dreapta, preţurile urcă şi coboară pe mercurialul bursei. Mai mult urcă, dar cine nu coboară cu milă pentru semeni, se prăvale ireversibil în abisul negru al lăcomiei. Acţiunea se desfăşoară în regim bistabil între conştient şi subconştient.

            Sincronicităţile în gândire şi în acţiuni sunt dovezi certe în această privinţă în limitele sublime ale teoriei relativităţii.

            (Numeri 35,30) "Dacă un om omoară pe cineva, ucigaşul să fie omorît, pe mărturia martorilor. Un singur martor nu va fi deajuns ca să fie osândit cineva la moarte."

            (Deuteronom 17,6) "Cel vinovat de moarte să fie omorît pe mărturia a doi sau trei martori; să nu fie omorît pe mărturia unui singur martor."

            Dar societatea a evoluat şi până la urmă prestaţia unui singur martor a devenit insuficientă în orice pricină sau datorie.  

            (Deuteronom 19,15) "Un singur martor nu va fi deajuns împotriva unui om, ca să adeverească vreo nelegiuire sau vreun păcat oarecare; un fapt nu va putea fi întemeiat decât pe mărturia a doi sau trei marturi."

             Uneori la rigoare, martorii prezintă şi submultipli:

            (4,II,282) "Dacă însă datornicul este prost sau bolând, sau nu poate vorbi, atunci să vorbească epitropul său după dreptate şi să luaţi  doi bărbaţi dintre voi ca martori. Dacă nu se găsesc doi bărbaţi,  atunci luaţi un bărbat şi două muieri ca martori. De va greşi una din ele, atunci îi va aduce aminte cealaltă."        

            Să fie omenirea  în criză de credibilitate sau credibilitatea în criză de omenire?

Nu vă impacientaţi, tot ce aţi citit este o minciună!  

Trimiterile bibliografice se pot găsi la adresa: www.miracol.ro/bibliografie.txt