O definiţie a "inteligenţei", pe care am găsit-o pe undeva (Dumnezeu ştie unde) spune: 'Un tip inteligent caută să se pună în locul interlocutorului pentru a-l înţelege, revine apoi la propriul punct de vedere şi, în fine, se detaşează de ambele pentru a putea gândi liber'. Jocul ăsta se poate aplica şi atunci când încercăm să înţelegem două contexte culturale extrem de diferite, dintr-unul făcând şi noi parte. In fond, orice tradiţie culturală, care cuprinde: religie, filosofie, artă, ştiinţă, societate… te condiţionează, manevrându-te (şi ăsta e cel mai afurisit tip de "manipulare"). Teoria, ca teoria - practica ne omoară. Dar, tot teoretic vorbind: în momentul în care chiar ai reuşit să te detaşezi de ambele puncte de vedere pentru a "gândi liber", nu cumva ajungi la cea mai perversă manipulare: "auto-manipularea" ? Dar totuşi, tot teoretic, parcă e preferabil să te "manipulezi" singur decât s-o facă alţii.

       Practic, atunci când ai scăpat de orice condiţionare/manipulare, pentru unii cel puţin, se pare că "auto-manipularea" dispare în măsura în care pot avea senzaţia Sacrului, indiferent de Religia instituţionalizată căreia îi aparţin. Pentru că iată ce spune Petre Ţuţea: 'Nu existã aceastã libertate imanentã pentru cã el însuşi [Kant] mãrturiseşte în Critic Raţiunii pure: "Douã lucruri au mişcat deopotrivã sufletul meu: cerul înstelat deasupra mea şi legea moralã din mine". Spune cã el e propriul sãu legiuitor şi stãpân. Lucru la care eu am fãcut aşa: pârţ! Aşa e el legiuitor şi stãpân, cum sunt eu popã aici în cartier. Cum sã fi legiuitor şi stãpân într-un univers în care eşti înlãnţuit?…..Ştiţi dumneavoastrã unde e omul, în imanenţã, absolut liber? Într-o bisericuţã de lemn din Maramureş, unde sacerdotul creştin vorbeşte despre mistere, de taine şi se lasã învãluit de ele ca şi credincioşii'. Iar spusele lui Ţuţea pot fi generalizate pentru oricine intră într-un locaş de cult, fie el biserică creştină, moschee, sinagogă, templu, etc. şi poate intra în comuniune direct cu Sacralitatea, sau macar indirect, prin intermediul unui "sacerdot" cu har, indiferent de ce religie ar fi acesta pentru că din acest motiv are harul de "sacerdot" - tocmai pentru a depăşi o anumită "religie" (instituţionalizată) căreia, din întâmplare (şi numai din întâmplare), îi aparţine şi îi slujeşte. Cum, de asemenea, se pare ca se poate avea direct "sentimentul/senzatia" Sacralitatii si in alte locuri privilegiate cum ar fi varful unui munte, malul unei mari sau ocean, o campie inflorita, etc...