Motto:

 “Demonstratia lui Godel (pentru teorema de  incompletitudine) ne induce convingerea ca

 luarea in consideratie a nivelurilor superioare de  organizare a unui sistem poate avea o putere  explicativa

ce lipseste, pur si simplu , daca ne  indreptam atentia numai spre nivelurile  inferioare”.

( D.R. Hofstadter)

      Autorul eseului “Adevarul Pluralist”[1] ne imbie o serie de pariuri privind coordonarea eforturilor in cadrul Centrului pentru Stiinte de Granita.

 Cate sunt conceptele puse in evidenta in acest sens nu inseamna o suma definitorie pentru aceste stiinte. Deoarece platforma oferita se “incheie” cu o lista de probleme ce asteapta o noua destelenire (13 la numar).

 Care sunt conceptele luate in discutie, in acest prim moment al dezbaterii – sinteza, se poate observa din subsumarea lor in capitole :

1. Realitate si reflectare

2. Stiinta,metafizica si domenii ale nimanui

3. Pariuri si prejudecati privind adevarul

4. Determinism si liber arbitru

5. Sinergetica gandirii umane

 Cum sunt aceste concepte voit delimitative se poate intelege din aspectele principiale ce se regasesc – explicit sau doar implicit – in oricare dintre ele: existential, cognitiv si normativ.

 Matematician – biolog si autor bun de literatura SF, Dan Farcas ne surprinde placut cu acest eseu care parea o schita pentru o epistemologie de ramura si se dovedeste a fi o veritabila filosofie a stiintei. Dan Farcas reprezinta, in sensul folosit de Gr. C. Moisil , umanismul matematic . Lucrarea sa (2007, 20p.) are densitatea CATEGORIILOR lui Aristotel si detine un rol de introducere ( PROLEGOMENE ) la lucrarea deja scrisa despre “Adevarul Pluralist” (2005, 104 p.)

 Avem in fata o lucrare polemica in cel mai bun inteles al cuvantului, care pledeaza pentru o TOLERANTA VIGILENTA . Fiecare capitol are o adresa bine definita. Mai intai , se respinge orice doctrina despre “cunoasterea fara subiect cunoscator “ , asa cum avem la K. Popper o “epistemologie fara subiect cunoscator” sau la Platon “reamintirea” . Numai trairile constiente se pot , in principiu , verbaliza …

 Apoi se precizeaza un concept de “unitate a cunoasterii” impotriva celor ce fragmenteaza si limiteaza cunoasterea umana , nejustificat. Aici se reprezinta universul cunoasterii prin doua mari ansambluri de discipline : numite generic stiinta si metafizica , nu fara a lua in consideratie si zona “gri sau a nimanui”. In acest fel se evidentiaza rostul “stiintelor de granita “ si se militeaza pentru pluralism , ca util rezervor de ipoteze , mai mult sau mai putin plauzibile , unele chiar imposibil de testat . Dar se cere cenzurata “epistemologia paranoica “, autoiluzionarea care duce la prozelitism, profetii si intoleranta.

 Asa numita “zona a Nimanui “ dintre realitatea abordata de savanti si cea abordata de metafizicieni poate reprezenta obiectul de studiu in “Stiintele de Granita “, cu conditia sa se largeasca in mod corespunzator metodologia de cercetare , prin inlaturarea unor restrictii existente in stiinta actuala . O sugestie priveste stiinta bazata pe marturie (incluzand metode statistice ) si reevaluarea introspectiei (ca stiinta a “experientei traite”). Am putea adauga incercarea de a extinde metodologia stiintei de la persoana a II – a (obiectivitate) si respectiv a persoanei a I – a (subiectivitate) catre o stiinta la persoana II - a (intersubiectivitate) .

 Respingand monismul intensional doctrinar , unilateral si reductionist , Dan Farcas pledeaza pentru pluralismul extensional , adica pentru maxima cuprindere data atentiei cercetatorilor folosind toate optiunile teoretice si orice perspective metodologice.

 Urmeaza incercarea de a construi teoretic prin negarea limitarilor principiale si de a largi orizontul cercetarii prin refuzul ingustimilor metodologice. Temeiul argumentarii are doua elemente de sprijin :

– recunoasterea efortului intuitiv, intermediar care pregateste justificarea logica si e implicat in procesul descoperirii inclusiv in matematica. Intuitia , se subliniaza in text, nu este o iluzie psihologica, desi scapa analizei logice .

- coerenta, simplitatea si frumusetea in matematica si in logica pot fi calauze, dar nu garantii pentru adecvare si adevar. Element contrar evidentei carteziene , considerata infailibila . Caracterul antropomorfic al cunoasterii stiintifice include si imperfectiunile instrumentelor de la nivel neverbal , respectiv verbal si logic.

 Nu exista un adevar obiectiv si nu putem pretinde ca matematica si logica pot descrie orice aspect al realitatii. Intrucat cunoasterea in ansamblu nu este convergenta, ci divergenta , se poate spune ca suprafata de contact cu necunoscutul creste ca o coroana arboricola.

 Filosofia care intelege din cunoastere numai ceea ce cuvantul, logica si matematica ne ofera ca instrumentar , poate reduce drastic tesatura ontologica a realului. Ca si camila din parabola lui Zarathustra , care se incanta ca poate ridica orice povara (ba una , ba alta), asa si fabricile cu scularia supradimensionata ca importanta in sistem , se bucura de un inventar cu retete si algoritmi de aparenta sofisticata. Labirintul cuvintelor si al matematicii scolaresti favorizeaza iluzia adevarului unic. In realitate , trebuie luate in consideratie si operatiile de tip limitativ sau “paznic” , ce interzic anumite proceduri, deoarece dezinhibarea faciliteaza combinatii noi in cunoastere. Ca leul lui Nietzsche care spunea : “Ba nu !”… Iar iluminarea finala pregateste pe caile jalonate de intuitie realizarea demonstratiei riguroase. Aflarea si justificarea logica / matematica a solutiei la problema presupune incarcatura afectiva si tonus emotional ca in cazul copilului din parabola care inclina sa spuna : “Ba da !”…

 In cele din urma , Dan Farcas subliniaza distinctia dintre forma si continut (polaritate) cu privire la relatia dintre matematica si lumea naturii. Il citeaza pe W. Heisenberg :” matematica reprezinta forma in care noi exprimam intelegerea pe care o avem asupra naturii ; matematica nu reprezinta insa continutul ei”. Poate ca intr-un gand al lui Nicolae Iorga transpare ceva mai mult despre relatia limbajului cu natura si societatea, daca nu le privim doar in separatia lor: “Dreptatea e chipul prin care se infatiseaza in viata oamenilor legea prin care lumile se tin in fiinta”.

 Consider paradoxala afirmatia ca nu poate exista o stiinta a fenomenelor voluntare. Dan Farcas considera conceptul ca o contradictie in termeni, dar este vorba numai despre optica paradigmei mecaniciste. Nici Aristotel, despre care se spune ca profesa o stiinta a universalului , nu admite ca ar exista principii comune tuturor stiintelor , ci argumenteaza in favoarea autonomiei diferitelor discipline. Categoriile sunt cele mai inalte genuri din cate exista, dar nu exista un gen unic care sa-si subsumeze toate cate sunt si ca atare nici o stiinta care sa imbratiseze totul.

 Pentru Dan Farcas , teoria stiintifica prezice noi adevaruri, descriind fenomene deterministe si probabiliste, adica fenomene repetabile . Pe de alta parte, fenomenele umane, indeosebi din domeniul creatiei, sunt in mod esential surprinzatoare, reprezentand tesaturi irepetabile de evenimente.

Intr-adevar , actiunile imprevizibile induc o tendinta divergenta asupra cunoasterii si realitatii.. . Dar cunoasterea in general nu este convergenta , caci nu exista un adevar unic, obiectiv.

 Fiind divergenta, cunoasterea isi sporeste pentru fiecare context suprafata de contact cu necunoscutul. Am spune ca sarutarea necunoscutului este irezistibila si tentatia este de a o repeta … Negand existenta adevarurilor preexistente se evidentiaza ca in acumularea de noi cunostinte se multiplica problemele nerezolvate. Viziunea divergenta a cunoasterii (este invocat D.Bohm) sustine ideea ca lumea este guvernata de legi si factori care nu pot fi cuprinsi in stiinta.

 Dar daca semnul de recunoastere al actiunilor voluntare opuse celor rutiniere – deterministe sau probabiliste – este responsabilitatea , atunci

orice stiinta interesata de acestea presupune valori. Teoria argumentarii si hermeneutica , dar si dezvoltarile logicii actiunii, sunt numai cateva exemple pentru incercarile de a nu exclude rationalitatea (stiinta) din domeniul cercetarii fenomenului uman si social, intr-un cuvant istoric. Problema a fost anticipata in filosofia lui Hegel prin conceptul universalului “concret” . O buna formulare gasim in filosofia istoriei care se considera studiu al individualitatilor umane sau sociale.

 Problema reconsiderarii spectrului stiintelor ce trebuie sa acopere astazi limbajul, logica, matematica, dar si lumea naturii si respectiv societatea , este des discutata sub titluri diverse. Amintesc pe O. Becker (Maretia si limitele gandirii matematice ), G.H.Von Wright (Explicatie si intelegere) , C.O.Schrag (Resursele rationalitatii ) si antologia noastra in colaborare cu St. Trausan – Matu : Hermeneutica si Ontologia Calculatoarelor.

 Principiul emergentei, opus principiului creationist, accepta ca fenomenele voluntare , liberul arbitru , darul creativitatii umane in arte, nu sunt iluzii, ci rezultatul sinergiei unor factori acumulati pe parcursul evolutiei , al filogenezei.

 Matematica este incapabila sa descrie acumulari cantitative; nu poate descrie aparitia fenomenelor voluntare! Dar cine le poate explica ?

 Mecanicistii neaga existenta fenomenelor voluntare , a liberului arbitru … omul nu este capabil de creatie decat inspirat de Divin ! Avem aici o doctrina ce juxtapune materialul si spiritualul, alaturate pur si simplu. Esecul paradoxului de tip chelul (gramada) si al metodei inductiei complete (experimental) arata ca nu se poate pune granita intre urat si frumos , intre talent si geniu, intre bun si rau, tanar – intelept sau floare- fruct…

 Actele voluntare se datoreaza Mintii Omenesti ce a acumulat numeroase instrumente de cunoastere si le poate utilize simultan ca agenti componenti . Cum ar spune M.Minsky: avem o societate a mintilor.

 Activitatea psihica inseamna o unica ierarhie, intre agenti relativ autonomi, cooperanti sau competitivi, alternativ. Sinele, Eul si Supraeul din psihanaliza sunt exemple de supergrupuri specializate.

 Constiinta , gandirea , capacitatea de a crea, de a sesiza si gusta frumosul , de a decide si de a asuma raspunderi sunt calitati de tip voluntar, datorate sinergiei pluralitatii de instante in Mintea Omului. .

 Daca INTELIGENTA inseamna capacitatea de a rezolva probleme si CREATIVITATEA este generarea de solutii specializate novatoare, numai cea din urma este activitate de tip voluntar.

 Calculatoarele electronice nu pot reproduce fenomenele de tip voluntar : constiinta , gandirea , creatia , decizia responsabila , deoarece nu se misca decat in nivelul 3(logic) , adica nu pot reproduce sinergia marelui numar de instante ale Mintii Umane (pe scurt nivelul 1 +2+3).

 Tentatiile I.A. care confunda activitatea calculatorului cu cea a creierului , uita ca abstractiile si modelele matematice nu includ afectivitatea. Numai inteligenta (rezolvarea problemelor) poate fi algoritmizata (determinist sau probabilist ) ceea ce aduce doar spor de viteza

(rapiditatea efectuarii succesiunilor de rationamente logice).

 Gandirea creatoare , fenomen voluntar , nu poate fi redusa la INTELIGENTA, deoarece presupune etape logice si intuitive , adica o colaborare intre agentii motivati ai creierului , dupa niveluri vechi sau noi, cu coordonarea constiintei deseori.

 OPTIUNEA PLURALISTA se manifesta in contexte unde se cere crearea unei noi teorii, dar nu in cercetarile de rutina, unde apar pariurile derizorii…

 Intrucat Dan Farcas discuta limitele posibilitatilor actuale in abordarea problemelor din stiintele de granite , idea ce rezulta ar fi ca se impun inovatii metodologice majore in demersurile mentionate.Concluzia nu este formulata explicit, dar pare destul de transparenta in discutia prezentata: matematica si modelul mecanicist – naturalist trebuie depasite, spre a avea posibilitatea de a analiza si intelege fenomenele si aspectele voluntare ale activitatilor omului.

 Amintesc unele sugestii pentru a solutiona necesitatea depasirii modelului naturalist (reductionist , atomist) pentru abordarea problemelor omului si societatii , unde sunt predominante fenomenele voluntare (holiste , sinergice):

 Christian de Quincey (Constiinta – ultima frontiera ?) :

 “Dincolo de punctul de vedere al persoanei I si a II –a , o stiinta globala (holistica) a constiintei va trebui sa dezvolte si sa includa perspectivele si metodologiile persoanei a II-a – adica abordarea ce recunoaste constiinta ca un process trait , creativ, implicand atat relatii interpersonale , cat si o experienta intersubiectiva”.

Barry Commoner (Cercul care se inchide – Natura, omul si tehnica) :

 “Spre deosebire de automobil, ecosistemul nu poate fi subimpartit in elemente usor de abordat , caci proprietatile lui rezida in intreg in legaturile dintre parti . Orice proces care insista sa abordeze doar parti separate va da neaparat gres.” 

B. S-ar putea spune ca filosofii au descoperit innoirea in acelasi mod in care sunt inventate relicvele sau tezaurele arheologice : Inainte de a face sapaturi si de a le descoperi efectiv , “se stie “ ca ele se afla acolo. Si la fel fizica contemporana a inventat timpul ireversibil. Caci daca nu ar exista decat traiectoriile monotone si reversibile, de  unde ar veni procesele ireversibile care ne creeaza si din care traim ? (p. 402 – 403) .

 Acolo unde omul este in lume , apartinand lumii, in materie, apartinand materiei, acolo el nu este un strain, ci un prieten , un membru al familiei , un comesean si un egal. Intretine cu lucrurile un contact pe baza de iubire…Filosofii traiesc intr-un univers reconciliat, in care stiinta despre lucruri si stiinta despre om coincid.(p. 403 – 404)

 Fiinta isi croieste drum prin stiinta ca si prin orice viata individuala. Prin interogarea stiintei, filosofia va castiga, intalnind anumite articulatii ale fiintei pe care altfel le-ar descoperi mai greu. (p.409) .Multa vreme definite prin cautarea unui punct de vedere absolut (obiectiv) , stiinta noastra apare in cele din urma ca o stiinta “centrata” , descrierile pe care ni le ofera sunt situate, exprima pozitia noastra in cadrul lumii fizice. (p.410)

 Am gasit inspiratie la filosofi cu o gandire necentrata pe subiectul uman deoarece si pentru acesti filosofi este vorba de un demers experimental. Nu o experimentare asupra naturii, ci asupra conceptelor si articulatiilor lor reciproce , o experimentare in arta de a pune problemele si de a urmari consecintele cu o extrema rigoare. (p.411) Gandind inobservabilul , obiectele eterne , filosofii au “precedat” in unele cazuri stiinta , au explorat conceptele si implicatiile lor cu mult inainte ca stiinta sa le puna in actiune sau sa descopere puterea lor coercitiva. (p.412)

 Filosofii ne-au dat mijloacele de a trece de la stiinta la visare si invers , intrucat ei au fost condusi de imaginatia care traverseaza toate domeniile , ordinele si nivelurile , daramand toate compartimentele coexistand in lume, calauzindu-ne trupul si inspirandu-ne sufletul (p. 413). In momentul in care incercam sa intelegem ” drama” , miscarea (Camil Peterescu) teribila suportata de acela care devine prada unei idei (Dramatizarea se petrece in mintea visatorului , dar la fel de bine si sub ochiul critic al savantului) trebuie sa ne gandim la acele procese pe care incearca sa le descrie stiintele naturii. Drama psihologica isi afla ecouri in procesele geologice , geografice , biologice , ecologice , care creeaza spatii, modeleaza si rascolesc peisajele , determina in ele migratii, competitii sau amplificari reciproce intre cresteri , proliferari, eroziuni lente si dezintegrari brutale .

 Trebuie sa invatam nu numai sa judecam multitudinea de cunostinte , de practice, multitudinea culturilor produse de societatea omeneasca , ci sa le incrucisam , sa stabilim intre ele legaturi inedite , care sa ne permita sa facem fata cerintelor fara precedent ale epocii noastre (p. 414-415) A sosit timpul unor noi aliante , dintotdeauna inchegate multa vreme neintelese , intre istoria oamenilor , a societatilor , a cunostintelor lor si aventura de explorare a naturii (p.417).Cf. I. Prigogine, I.Stengers NOUA ALIANTA ed.pol. 84

Mai pe scurt :

 “Taria gandirii filosofice o face problematica ei , nu solutiile” (L.Blaga).

Si mai scurt :

 “A iubi e primavara , A cunoaste este iarna” (acelasi)

 Rostul metafizicii este sa “insufleteasca din nou lumea pe care stiinta o dezanimeaza” 

 In final , observam despre CATEVA teze ca sunt oarecum redundante, ele pot deci ramane in umbra celorlalte.

 Cele CARE rezista ca independente sunt intr-adevar remarcabile.

 Ne intrebam CUM poate fi rezumata colectia tezelor in cuvintele autorului si daca sugereaza depasirea unor incercari ca a lui Prigogine

sau Polany… Oricum Dan Farcas il contrazice pe Alan Montefiore, care crede ca “ in timp ce oricine ar putea , in mod normal, sa aiba incertitudini cu privire la implicatiile precise ale celor mai fundamentale principii ale sale intr-o anumita situatie complexa, totusi nu este posibil ca el sa se transpuna in exterior si sa-si judece toate normele dintr-o data “ (p. 162). De altfel, consider ca trebuie sa adere la pozitia urmatoare : “ functia specifica a cuvantului adevarat este de a confirma , a afirma sau a re-afirma o asertiune ca fiind ceva pe care vorbitorul este fara rezerve angajat sa o sustina “ (p. 295, idem , Introducere moderna in filosofia moralei , Ed. st.1972) . O’Connor estompeaza distinctia dintre judecata de valoare si enuntul de existenta : “Motivele care vin in sprijinul enunturilor de existenta au tendinta pe masura ce se acumuleaza , sa stabileasca faptul, in timp ce motivele care vin in sprijinul judecatilor de valoare tind doar sa formeze o decizie”.

 Consecvent cu sine, Dan Farcas isi propune depasirea stiintei existente printr-o metodologie complementara , invocand investigarea experientei umane prin ea insasi. Respectiv deschiderea disciplinata a mintii prin acceptarea sinelui in totalitatea sa, ca instrument de cunoastere ( Probleme de epistemologie).