Cătălin BOLOHAN
Poezii
|
Oglindă Îmi trec mâna prin părul străin, primesc căldura trecutului din privirea pierdută în sticlă, ating trupul lipsit de culoare.
Mă privesc printre nori, caut umbră celuilalt eu.
Cânt oglinzii veşnica pomenire strângând în pumn rozariul.
Flăcări din chipul răvăşit cuprind cu patimă argintul, zâmbete demonice răsar din cercurile de lumină.
Se zguduie o rază de cleştar pe buzele sfâşiate de piatră.
Sărut mâna moartă încleştată pe umărul meu.
Schimbare Cristale roze lucitoare aduc orbirea copilului ascuns în ramurile teiului. Lumina sugrumată de parfum tresare în priviri.
Umbre se sfarmă la picioarele copilului divin. Răsar flori pe chipul chinuit al privitorului.
Dispar mormintele din mintea lui, curg râuri de lapte, se naşte o stea deasupra, primeşte binecuvântarea divină.
Ghiocei de diamant ţine în palmele încălzite, Îmbrăţişat de căldură şopteşte “Te iubesc, copilule”.
Durere fierbinte Faţa lividă, din flăcări, zâmbeşte sarcastic din tablou Tremură lumina lumânării în oglinda întoarsă. Ceasul cu capul în jos îngheaţă la ora de ieri. Ceara albă, în flăcări luceşte în ochii înfundaţi. Cenuşiul din pleoape se scurge pe obrajii lemnoşi. Jarul din piept cade în pântec să curme viaţa fluturilor roz. Foalele fierarului din timpane ţiuie bizarul vals înecat. cutia albastră a visurilor Se sfarmă sub pumnul barbar. În straie roşii păşeşte calul pe cărarea sângelui scurs.
Vaporul conştiinţei O privesc cum îmi aruncă priviri, o aud cum mă aude cântând, o simt cum îmi simte pasul, îi simt parfumul galant de brad, păşesc prin paşii ei pe punte. îi vorbesc vorbind-mi de mine, îi recit un cântec marinăresc plutind cu vaporul conştiinţei. Îmbrac alene cămaşa dungată, cămaşa ei de pe umerii mei. Văd soarele din umbra ochilor alergând la pupa cântecului şoptit. Ancora întinde braţul spre zare desenând insula din visul ei : îndrept cârma spre stânca din mare să spintec cala sufletului ei.
|
Blestemate umbre Blestemate umbre mi-au închis sufletul în lumina ochilor înlăcrimaţi, mi-au decapitat prezentul din viitorul trecutului incandescent, au luminat în fâşii sfânta zi a ultimei duminici rozalii.
Îmi calcă în picioare fotografiile trandafirilor aduşi de îngeri, îşi înfing colţii în visele mele, aruncă cu ţărâna cimitirului desupra lumânării din palmă.
M-au legat şi mi-au ucis privirea, m-au obligat să uit tăcerea subtilă, să primesc în piept pumnalul, m-au închis în trecutul trecutului meu. Blestemate umbre îmi fâşie carnea rescută ieri pe rănile arse la flacăra de sub privirile lor.
Răsfoind trecutul Îmbrăţişez un înger şi mă spovedesc, tremur de frică să nu fugă, să nu-i cadă lumina din aripi sub cuvintele grele ce curg din trecutul meu răsfoit cu durere filă cu filă pătate de otrava vieţii.
Laşitatea face cerul greu deasupra rănilor, aduce cruci lugubre în inima îngheţată, aminteşte de priviri sclipitoare muribunde evitate de mult cu ură şi nepăsare de cel ce era născut să fie damnat îmbrăcat cu sila în roba suferinţei.
Măşti purtate faţă de alţii cad, descoperă gânduri ce purtau coasă răni cusute cu minciuni rozalii, sânge îngheţat pe fruntea falnic plecată, dezbracă ţânţarul ascuns sub piele pentru a colora silueta purtată.
În braţele oglinzii Văd apusuri de soare în zile de ianuarie, cruci purtate benevol pe drumuri, pe cărările întortocheate ale conştiinţei; văd vise căptuşite cu amintiri, bucăţele rupte din inimi căzute din norii eşuaţi pe plaja prezentului.
Aştept să nu mai cred că exist, vreau să las totul deoparte şi departe; mă reped în trecutul lucios să smulg parfumuri şi priviri. rup jurnalul prezenului, şterg amintiri îndrăgostite.
O să încep să nu mai privesc înapoi, o să fur de la voi cuvintele frumoase să le arunc mărunţite în ploaie; arunc în vânt vorbele ce mă îmbracă; îmi scriu pe scutul de argint numele, Ucid din priviri amintirea vechiului eu.
Lacrimi de sticlă Îmi amintesc raze frânte în albastrul Lacului ce picura din nemurire, stinse în amintiri imaginate.
Simt încă strigoi pe ceafă, un univers din care priveam lumea deasupra căruia cădeau îngeri.
Eliberez demonii din ochi ; ploaia rece a sufletului pierdut spală cărţile faptelor bune.
Moartea o simt în umbra mea, o îmbrac în mireasă virgină şi o strâng la piept înflăcărat.
Vreau sa pivească cineva prin mine, să-mi strângă nopţile în care vânam trăirea unui vis pentru o clipă.
|